ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 465 din 29 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul penal nr. 5221/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ca fiind neîntemeiată. Prin aceeași sentință, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F.

la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie, dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei, iar în conformitate cu art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complimentară, pe o durată de 2 ani. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 9 septembrie 2004 la zi.

Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată D.D. a renunțat la acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului, fiind despăgubit conform cererii sale. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 250 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Ulterior, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 12 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, în același dosar, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost îndreptată din oficiu eroarea materială strecurată în minută, considerentele și dispozitivul sentinței penale nr. 465 din 29 noiembrie 2005, în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 88 C. pen., urmează ca inculpatului M.F. să i se scadă din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 9 septembrie 2004 la zi, mai puțin perioada 05 - 08 februarie 2005 când a fost în libertate conform adreselor emise de Penitenciarul Mărgineni.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, în baza probelor administrate, a reținut, în fapt, că în seara zilei de 8 septembrie 2004, partea vătămată D.D., aflată sub influența băuturilor alcoolice (consumase în acea zi, 7 – 10 beri, conform propriei declarații date în instanță) a mers la căminul cultural din satul Ursei, comuna Vișinești, unde a participat la programul de discotecă organizat în acea locație. La un moment dat, în jurul orelor 1,30-2,00, din noaptea de 8 septembrie 2004, partea vătămată, datorită stării bahice în care se afla, a intrat în conflict cu martorul B.C., deplasându-se la masa acestuia, lovind-o cu o sticlă. Martorii P.G., I.V., B.N., agenți de pază ai societății comerciale cu acest profil și administrată de inculpat, aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, au intervenit și au reușit să o scoată din bar pe partea vătămată, la circa 10 metri de intrarea în căminul cultural.

Deoarece, continua să vocifereze și să adreseze cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări cu moartea, inculpatul pentru a evita un eventual scandal și fiind în exercitarea atribuțiilor sale de pază și ordine a mers la partea vătămată, reproșându-i comportamentul inadecvat. S-a precizat că inculpatul și partea vătămată se cunoșteau, deoarece, chiar în ziua precedentă, în același bar, în jurul orelor 14,00, inculpatul în baza atribuțiilor sale, a îndepărtat-o pe partea vătămată aflată în stare de ebrietate și având un comportament violent (conform declarației părții vătămate din instanță), iar în urmă cu circa 2 săptămâni (conform declarației părții vătămate de la urmărirea penală), aceeași parte vătămată a fost ajutată de inculpat în momentul când aceasta începuse un incident în discotecă cu o altă persoană.

În aceste împrejurări, la un moment dat, inculpatul a scos un briceag din buzunarul drept al pantalonului, l-a desfăcut și plimbându-l prin fața părții vătămate i-a aplicat o lovitură în zona abdomenului, acțiunea violentă fiind surprinzătoare pentru toți cei prezenți, după care imediat, inculpatul a plecat, iar partea vătămată, realizând că este tăiată, cu ajutorul prietenilor săi aflați acolo, a fost transportată cu o mașină la spital. Situația de fapt mai sus descrisă a rezultat din declarația părții vătămate confirmată de declarațiile martorilor oculari aflați la 2-5 metri de locul incidentului și anume, B.C., S.A., D.A.G. S-a mai reținut că actele medico-legale, raportul de constatare medico-legală nr. 416/ V din 10 septembrie 2004, raportul de expertiză medico-legală nr. 127/ V din 15 martie 2005, avizul Comisiei de avizare și control de pe lângă I.N.M.L.

Mina Minovici București nr. E 2/4170 din 27 iunie 2005, avizul Comisiei Superioare de pe lângă aceeași instituție nr. E 1/10245 din 3 noiembrie 2005 a concluzionat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată, plagă penetrantă abdominală cu herniere de mare epiploon, au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale și i-a pus în pericol viața victimei. S-a precizat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată a renunțat la acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului, deoarece, pe timpul soluționării cauzei a fost despăgubit conform cererii sale, inclusiv cu suma solicitată de C.J.A.S.

Dâmbovița, respectiv 5.250.253 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții civile, în perioada de internare de la 9 la 17 septembrie 2004, achitată conform chitanței nr. 04796252 din 18 noiembrie 2004 emisă de aceeași unitate. Împotriva sentinței au declarat apel, inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. În apelul său, inculpatul a solicitat în esență admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

(vătămare corporală gravă), urmând a se avea în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, relațiile dintre inculpat și partea vătămată, faptul că nu a fost lezat un organ vital, dar și împrejurarea că există dubii că briceagul folosit la săvârșirea infracțiunii era apt să producă moartea victimei. După schimbarea încadrării juridice a faptei s-a solicitat reținerea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen. și condamnarea inculpatului la o pedeapsă egală cu perioada executată. În apelul declarat, parchetul a solicitat în esență admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, înlăturarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. și aplicarea unei pedepse care să-și atingă scopul preventiv educativ.

Prin decizia penală nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 12325/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul M.F. împotriva sentinței penale nr. 465 din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul penal nr. 5221/2004. S-a menținut starea de arest a inculpatului și computată detenția acestuia de la 9 septembrie 2004 la zi, mai puțin perioada 5-8 februarie 2005. A fost obligat apelantul inculpat la 20 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele: Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect stabilite de prima instanță, în sensul că, în noaptea de 8 septembrie 2004, în loc public, la căminul cultural din satul Ursei, județul Dâmbovița, unde era organizată o discotecă, inculpatul a aplicat lovituri, cu un briceag, părții vătămate D.D., căreia i-a provocat o plagă penetrantă în abdomen, leziune ce a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale și care, i-a pus în primejdie viața victimei.

Pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție a fost bine individualizată, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, prima instanță, ținând cont de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei, de consecințele produse, de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, dar și de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe întreg parcursul procesului penal a recunoscut și regretat fapta comisă, descriind situația de fapt și contribuind, astfel decisiv la aflarea adevărului în cauză. În raport cu cele arătate mai sus, instanța de apel a apreciată că în mod corect au fost reținute circumstanțele atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., în favoare inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

În atare situație, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a fost privit ca fiind nefondat și respins, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul M.F., curtea de apel a arătat că inculpatul a reiterat cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., solicitând reținere de circumstanțe atenuante personale, după schimbarea încadrării juridice a faptei și aplicarea unei pedepse la nivelul perioadei executate.

Situația de fapt, modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii și împrejurările reținute de prima instanță și rezultate din probele administrate în cauză, au evidențiat cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și nu cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., așa cum a solicitat apelantul inculpat. Prin urmare, fapta inculpatului de a aplica cu corp tăietor-înțepător o lovitură părții vătămate D.D., în zona abdominală, provocându-i o plagă penetrantă cu hernierea marelui epiploon, întrunește elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Instanța de apel a apreciat că în cauză sunt suficiente probe care să ateste că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide. Obiectul vulnerant utilizat pentru agresiune, zona lezată, care reprezintă o zonă vitală a corpului și mai ales intensitatea loviturii, confirmată edificator de urmările produse, lezarea organelor interne, sunt împrejurări care confirmă că asupra părții vătămate s-au realizat acte menite să conducă la suprimarea vieții celui pe seama căruia, inculpatul a invocat o pretinsă atitudine provocatoare. Este adevărat că anterior agresiunii, M.F. s-a manifestat autoritar, aruncând o sticlă cu bere pe care partea vătămată o avea în mână, chiar dacă aceasta nu a schițat nici un gest care să îndreptățească pe inculpat să creadă că cel din fața sa ar fi avut intenția să lovească obiectul respectiv.

Modul în care a folosit briceagul, pe care este posibil să-l fi avut în mod întâmplător asupra sa, denotă o intenție survenită fie și spontan în aplicarea unei corecții părții vătămate, vădit disproporționată față de amploarea modestă a manifestării sale. După folosire, inculpatul M.F. a susținut că a mai păstrat asupra sa briceagul până în momentul în care, spre dimineață a pierdut acest obiect, corpul delict nemaifiind găsit. Pe de altă parte, încercând să confere faptelor sale un caracter accidental, inculpatul a pretins că lezarea victimei s-ar fi realizat în momentul în care aceasta ar fi încercat, apropiindu-se de agresor să se întoarcă în discotecă. Ne găsim în prezența unei lovituri exercitată cu forță cinetică mare, ceea ce atestă prin prisma urmărilor produse (penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon) un act de heteroagresiune și nicidecum o ripostă pasivă nejustificată față de amploarea incidentelor petrecute anterior.

În plus, toți martorii oculari au făcut precizări în legătură cu lovirea victimei de către inculpat, unii dintre aceștia fiind atât de aproape de cei doi încât au putut descrie și traiectoria pe care agresorul a dat-o armei cu care a lovit (a se vedea declarațiile martorilor S.A. și N.A.G.). Prin urmare, agresiunea a fost rezultatul exclusiv al rezoluției infracționale a celui care a realizat-o (pentru reținerea unei tentative la infracțiunea de omor, în condițiile unei agresiuni cu briceag, cu provocarea unei plăgi înjunghiate abdominal, a se vedea Tribunalul Suprem, decizia nr. 592/1978 publicată în „I.C.V.P.” de I.D., pagina 42). În raport cu cele arătate mai sus, curtea de apel a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel cum a solicitat inculpatul, având în vedere și împrejurarea că, conduita terapeutică, inclusiv rezecția de epiploon a dus la salvarea vieții părții vătămate.

Prin urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul M.F. a fost respins, ca nefondat. În considerentele deciziei, curtea de apel a mai făcut referiri și la celelalte măsuri dispuse. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul M.F., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele de recurs. În motivele scrise și depuse la dosar, parchetul a considerat că hotărârile pronunțate în cauză sunt netemeinice pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., când s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Astfel, parchetul a arătat că este de principiu stabilit că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este esențial condiționată de cuantumul adecvat al acestuia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de-o parte și durata sancțiunii, natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. În cauză analiza obiectivă a probelor administrate au confirmat justețea soluției sub aspectul existenței, vinovăției autorului, încadrării juridice a faptei, dar în egală măsură a pus în evidență caracterul inadecvat al pedepsei, pe care a apreciat-o prea ușoară, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Lipsa antecedentelor penale, stăruința în repararea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracțională și recunoașterea faptei comise nu au justificat acordarea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei aplicate la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Parchetul a considerat acest cuantum ca fiind nejustificat, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de comitere a acesteia, urmând a se observa că anterior agresiunii, inculpatul s-a manifestat autoritar, aruncând o sticlă cu bere pe care partea vătămată o avea în mână, chiar dacă aceasta nu a schițat nici un gest, care să îndreptățească pe inculpat să-și reprezinte că ar fi avut intenția să folosească obiectul respectiv.

Modul în care a folosit briceagul, cu o lovitură surprinzătoare denotă o intenție survenită, fie și spontan, în aplicarea unei corecții părții vătămate vădit disproporționată față de amplasarea modestă a manifestării acesteia, lovirea exercitată fiind cu o forță cinetică mare, ce a fost atestată prin prisma urmărilor produse (penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon) un act de heteroagresiune și nicidecum o ripostă pasivă nejustificată. Prin urmare, având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, parchetul a considerat că pedeapsa aplicată, prin reținerea art. 74 – art. 76 C. pen., nu-și poate atinge scopul preventiv educativ prevăzut de lege, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, înlăturarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. și aplicarea unei pedepse inculpatului M.F. just individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. La termenul de astăzi, procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a susținut motivele de recurs, apreciind că hotărârile pronunțate în cauză sunt netemeinice, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., deoarece s-a aplicat inculpatului o pedeapsă greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei și repararea prejudiciului, fiind circumstanțe care nu justificau acordarea de circumstanțe atenuante judiciare și stabilirea pedepsei, potrivit art. 76 C. pen., la un cuantum de numai 2 ani și 6 luni închisoare, solicitând, în consecință, înlăturarea aplicării art. 74 și art. 76 C. pen., și majorarea pedepsei corespunzător gradului de pericol social concret al faptei, urmând a se avea în vedere și modalitatea comiterii acesteia. Avocatul N.P. al recurentului inculpat a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului parchetului, apreciind că, în mod corect au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, astfel că acestea nu pot fi înlăturate.

Avocatul F.S. al recurentului inculpat, în susținerea recursului declarat de acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Totodată a arătat că determinarea intenției cu care a acționat inculpatul trebuie să se realizeze, în raport cu un complex de factori, ce trebuie să se regăsească cumulativ și anume: obiectul folosit, regiunea anatomică vizată, intensitatea loviturilor aplicate, stăruința în aplicarea loviturilor și urmările acestora.

De asemenea, apărătorul a menționat și faptul că toate aceste elemente obiective urmează să fie analizate, în raport și cu cele subiective, respectiv relațiile anterioare dintre inculpat și victimă, atitudinea inculpatului imediat după consumarea agresiunii, constând în aceea că i-a acordat acesteia primele îngrijiri și a transportat-o la spital, concluzia care se impune, fiind aceea că inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, astfel că a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., la o pedeapsă egală cu durata arestării preventive și punerea, de îndată în libertate a acestuia, depunând la dosar și concluzii scrise.

Procurorul, acordându-i-se cuvântul în recursul inculpatului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, considerând că folosirea unui obiect puternic vulnerant, cu care a aplicat victimei, într-o regiune vitală, o lovitură puternică, a pus viața acesteia în pericol și că agresorul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a acceptat producerea acestui rezultat, acționând, deci, cu intenție indirectă. Totodată, poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul M.F. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., pentru recursul parchetului și art. 385 9 pct. 17 din același cod, pentru inculpat, Înalta Curte apreciază recursurile parchetului și inculpatului ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului M.F. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.F., care în ziua de 8 septembrie 2004, într-un loc public i-a aplicat părții vătămate D.D. o lovitură cu un briceag în zona abdominală, provocându-i o plagă penetrantă cu hernierea marelui epiploon, ce a necesitat 12-14 zile îngrijire medicală, leziunea, punând în primejdie viața victimei, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat.

Din coroborarea mijloacelor de probă, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, cu declarațiile părții civile, declarațiile martorilor D.P., S.A., S.C., N.A.G., N.M., I.V., P.G., B.N., B.C., N.E., A.F., B.I.M., cu procesul-verbal de confruntare, cu certificatul medico-legal și raportul de constatare medico-legală nr. 416/ V din 10 septembrie 2004, raportul de expertiză medico-legală nr. 127/ V din 15 martie 2005 al S.M.L., raport de nouă expertiză medico-legală A5/4170 din 14 iunie 2005, avizele nr. E2/4170 din 27 iunie 2005 și E1/10245 din 3 noiembrie 2005, care au infirmat raportul de nouă expertiză medico-legală și cu declarațiile inculpatului M.F. a fost dovedită contribuția concretă a inculpatului M.F.

la săvârșirea faptei, fiind infirmată poziția adoptată de inculpat cu privire la lipsa intenției în momentul în care a aplicat lovitura cu cuțitul părții vătămate. Astfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, partea civilă D.G. a arătat că „…l-a un moment dat a apărut domnul M. la mine, mi-a luat sticla de bere din mână, foarte agresiv, pornit, cred ca și dânsul era în stare de ebrietate, mi-a luat sticla și a aruncat-o peste gard și mi-a zis câteva vorbe răstite dar nu știu ce, a scos un cuțit din buzunar, un briceag și mi l-a arătat și a zis dacă vrei să mă omori omoară-mă pe mine …. Cuțitul îl ținea jos pe mână, când am făcut pasul spre dânsul m-am trezit cu cuțitul în burtă.

Cei doi gardieni erau la un metru. După care am săltat tricoul și am zis „băi m-a tăiat”, m-am retras, inculpatul nu mai era lângă mine, plecase….”. În declarația dată în faza cercetării judecătorești, martorul D.P. a arătat că „…Am fost martor ocular eram la 1-1,5 m distanță, am văzut când M. a scos cuțitul din buzunar, i l-a arătat fratelui meu și a dat cu dosul în zona abdominală. Lângă mine se mai afla N.G. și C.A. Ulterior au venit S.C., N.M. … fratele meu ne-a arătat sânge și intestinul scos 1 cm….”. Martorul S.A., în aceeași fază procesuală a menționat că „…Între părți nu a fost nici o discuție la un moment dat l-am văzut pe M. când a scos cuțitul, briceag, nu pot să precizez dimensiunile, din buzunarul drept de la pantalon, a scos cuțitul, i l-a arătat în fața, nu l-a apropiat foarte mult de fața după care a rotit cuțitul și i l-a aplicat din sus de buric…”.

Martorul N.A., în fața tribunalului a arătat că „…Am fost martor ocular când M. a dat cu cuțitul în partea vătămată mă aflam la 2 m de la locul incidentului cu fratele părții civile, S.A. În spatele lui M. la 3 m se afla C.A., N.M. L-am văzut pe M. scoțând cred că un briceag din buzunarul drept de la pantalon, cred că era un cuțit care se deschidea automat, 8-9 cm după aprecierea mea. I l-a apropiat de față la 25-30 cm. După care a coborât mâna cu cuțitul, după care a lăsat mâna în jos cu cuțitul și l-a înfipt în burta du dosul. Am auzit când G. i-a spus lui M. că vrea să se ducă în discotecă să ia pulovărul și M. nu l-a lăsat. Nu știu de ce nu l-a lăsat. În mod sigur constatând că inculpatul nu l-a mai lovit a doua oară cu cuțitul…”.

Raportul de constatare medico-legală cu nr. 416/ V din 10 septembrie 2004 întocmit de S.M.L. al Spitalului Județean Târgoviște a concluzionat că „ Numitul D.G. prezintă o leziune de violență produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit-briceag etc.) ce poate data din 8 septembrie 2004. Lovitura a putut fi aplicată din față sau lateral stânga victimei. Necesită 12-14 (douăsprezece-paisprezece) zile îngrijire medicală, în condițiile unei evoluții favorabile. Leziunea a pus în primejdie viața victimei.” Concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală cu nr. A 5/4170 din 14 iunie 2005 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici au fost infirmate prin avizele comisiilor aceluiași institut.

Astfel, prin avizul Comisiei de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București cu nr. E 2/4170 din 27 iunie 2005 nu au fost aprobate concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/4170/2005 al I.N.M.L. București și privind pe D.G. cu excepția numărului de zile de îngrijire medicală, care a fost corect apreciat. „Față de celelalte aspecte precizăm că în conformitate cu metodologia și practica medico-legală actuală, orice plagă penetrantă abdominală (și în general în oricare altă cavitate) sunt de natură să pună în primejdie viața victimei, ca și în cazul de față. Din punct de vedere al naturii agentului traumatic folosit, în cazul de față nu se pot face nici un fel de referiri asupra acestuia pe baza unui suport științific obiectivabil.

Facem precizarea că am avut la dispoziție actul în original.” Prin avizul C.S.M.L. de pe lângă I.N.M.L. București cu nr. E 1/10245 din 3 noiembrie 2005 s-au atestat următoarele: „Comisia Superioară examinând întregul material înaintat, constată: Leziunile traumatice, așa cum sunt descrise în actele medicale și medico-legale, au pus viața victimei în primejdie.

Conduita terapeutică a fost corectă, inclusiv rezecția de epiploon, și a dus la salvarea vieții pacientului.” Înalta Curte apreciază că din materialitatea concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza moartea, respectiv un briceag, într-o zonă vitală, respectiv cea abdominală, lovitura, fiind aplicată cu o forță cinetică mare, concretizată prin urmările produse, penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 16-18 zile de îngrijire medicală, leziunile traumatice produse, punând viața victimei în primejdie.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont nu numai de gradul de pericol social al faptei comise, agravat prin circumstanțele reale arătate, urmările produse, fapta rămânând în forma tentativei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, era încadrat în muncă, având o experiență de 15 ani în acțiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, a pazei obiectivelor încredințate, a reparat prejudiciul, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, declarând, însă că nu și-a dat seama că a înțepat-o pe partea vătămată.

Totodată, în contextul cauzei a fost făcută o aplicare distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare statuate în art. 74 lit. a) – c) C. pen., și regimului sancționator corespunzător prevăzut de art. 76 C. pen., apreciindu-se corect că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită sub minimul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă viitoare.

Așadar, Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de parchet, în sensul unei greșite individualizări a pedepsei aplicată inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., fiind făcută o corectă aplicare distinctă și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., dându-se relevanță, atât gravității concrete a faptei, cât și circumstanțelor personale ale inculpatului M.F., nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Referitor la recursul declarat de inculpatul M.F., Înalta Curte constată că aceste este nefondat, având în vedere considerentele deja arătate în recursul parchetului cu privire la dovedirea vinovăției recurentului în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Așadar, Înalta Curte nu poate reține apărarea recurentului inculpat M.F., cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece din evaluarea materialului probator administrat, atât împrejurările anterioare, cât și cele ulterioare lovirii de către inculpat a părții vătămate au fost percepute de către martorii oculari, care au descris modul în care partea vătămată a fost lovită cu briceagul de către inculpat, indicând zona și observând leziunea produsă, intervenind prin acordarea primului ajutor acestuia, inculpatul părăsind locul.

Totodată, atestarea medico-legală a leziunii produse părții vătămate, prin indicarea obiectului vulnerant, ca fiind înțepător-tăietor, direcția de aplicare a loviturii, respectiv din fața sau lateral stânga victimei, zona, respectiv, cea abdominală, plaga produsă fiind penetrantă, cu hernierea de mare epiploon, numărul de zile necesar îngrijirii medicale, 12-14 zile, în condițiile unei evoluții favorabile, leziunea punându-i acestuia viața în primejdie a condus la evidențierea instrumentului apt de a cauza moartea, zona în care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia, precum și urmările concrete produse.

Înalta Curte consideră că din modalitatea concretă de acțiune, inculpatul și-a putut reprezenta rezultatul letal care se putea produce, conștientizând consecințele faptei, prin natura instrumentului folosit, care chiar dacă nu a mai fost găsit, prin urmarea loviturii aplicate a dovedit aptitudinea cauzării unei leziuni grave, atestată medico-legal, direcția loviturii a conturat, indubitabil, intenția acestuia, iar regiunea vitală a corpului, vizată, precum și intensitatea loviturii au concurat în stabilirea formei de vinovăție. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a stabilit, la rândul ei că fapta săvârșită de inculpatul M.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și nu aceea de vătămare corporală gravă, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând hotărârea pronunțată de prima instanță de control judiciar, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 septembrie 2004, la 5 februarie 2005 și de la 8 februarie 2005, la 23 martie 2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciar către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 septembrie 2004, la 5 februarie 2005 și de la 8 februarie 2005, la 23 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciar către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2006.