ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 465 din 29

noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul penal nr. 5221/2004,

în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de inculpat,

prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la

omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.,

ca fiind neîntemeiată.

Prin aceeași sentință, în baza art. 20

C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a), b) și c) C. pen., și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.F. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., au fost

interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie, dispozițiile art. 64 lit. a) și b)

C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea

pedepsei, iar în conformitate cu art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complimentară, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării

preventive, începând cu 9 septembrie 2004 la zi.

Pe latură civilă s-a luat act că

partea vătămată D.D. a renunțat la acțiunea civilă formulată împotriva

inculpatului, fiind despăgubit conform cererii sale.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la 250 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Ulterior, prin încheierea de ședință

din Camera de Consiliu din 12 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova,

în același dosar, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost îndreptată din oficiu

eroarea materială strecurată în minută, considerentele și dispozitivul

sentinței penale nr. 465 din 29 noiembrie 2005, în sensul că, în aplicarea

dispozițiilor art. 88 C. pen., urmează ca inculpatului M.F. să i se scadă din

durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu

data de 9 septembrie 2004 la zi, mai puțin perioada 05 - 08 februarie 2005 când

a fost în libertate conform adreselor emise de Penitenciarul Mărgineni.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță, în baza probelor administrate, a reținut, în fapt, că în seara

zilei de 8 septembrie 2004, partea vătămată D.D., aflată sub influența

băuturilor alcoolice (consumase în acea zi, 7 – 10 beri, conform propriei

declarații date în instanță) a mers la căminul cultural din satul Ursei, comuna

Vișinești, unde a participat la programul de discotecă organizat în acea

locație.

La un moment dat, în jurul orelor 1,30-2,00,

din noaptea de 8 septembrie 2004, partea vătămată, datorită stării bahice în

care se afla, a intrat în conflict cu martorul B.C., deplasându-se la masa

acestuia, lovind-o cu o sticlă.

Martorii P.G., I.V., B.N., agenți de

pază ai societății comerciale cu acest profil și administrată de inculpat,

aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, au intervenit și au reușit să o

scoată din bar pe partea vătămată, la circa 10 metri de intrarea în căminul

cultural.

Deoarece, continua să vocifereze și

să adreseze cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări cu moartea,

inculpatul pentru a evita un eventual scandal și fiind în exercitarea

atribuțiilor sale de pază și ordine a mers la partea vătămată, reproșându-i

comportamentul inadecvat.

S-a precizat că inculpatul și partea

vătămată se cunoșteau, deoarece, chiar în ziua precedentă, în același bar, în

jurul orelor 14,00, inculpatul în baza atribuțiilor sale, a îndepărtat-o pe

partea vătămată aflată în stare de ebrietate și având un comportament violent (conform

declarației părții vătămate din instanță), iar în urmă cu circa 2 săptămâni (conform

declarației părții vătămate de la urmărirea penală), aceeași parte vătămată a

fost ajutată de inculpat în momentul când aceasta începuse un incident în

discotecă cu o altă persoană.

În aceste împrejurări, la un moment

dat, inculpatul a scos un briceag din buzunarul drept al pantalonului, l-a

desfăcut și plimbându-l prin fața părții vătămate i-a aplicat o lovitură în

zona abdomenului, acțiunea violentă fiind surprinzătoare pentru toți cei

prezenți, după care imediat, inculpatul a plecat, iar partea vătămată,

realizând că este tăiată, cu ajutorul prietenilor săi aflați acolo, a fost

transportată cu o mașină la spital.

Situația de fapt mai sus descrisă a

rezultat din declarația părții vătămate confirmată de declarațiile martorilor oculari

aflați la 2-5 metri de locul incidentului și anume, B.C., S.A., D.A.G.

S-a mai reținut că actele

medico-legale, raportul de constatare medico-legală nr. 416/ V din 10

septembrie 2004, raportul de expertiză medico-legală nr. 127/ V din 15 martie

2005, avizul Comisiei de avizare și control de pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici

București nr. E 2/4170 din 27 iunie 2005, avizul Comisiei Superioare de pe

lângă aceeași instituție nr. E 1/10245 din 3 noiembrie 2005 a concluzionat că

leziunile traumatice prezentate de partea vătămată, plagă penetrantă abdominală

cu herniere de mare epiploon, au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale și

i-a pus în pericol viața victimei.

S-a precizat că nu se impune

schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174

– art. 175 lit. i) C. pen., în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Pe latură civilă s-a luat act că

partea vătămată a renunțat la acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului,

deoarece, pe timpul soluționării cauzei a fost despăgubit conform cererii sale,

inclusiv cu suma solicitată de C.J.A.S. Dâmbovița, respectiv 5.250.253 lei,

reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții civile, în perioada de

internare de la 9 la 17 septembrie 2004, achitată conform chitanței nr. 04796252

din 18 noiembrie 2004 emisă de aceeași unitate.

Împotriva sentinței au declarat

apel, inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o ca

fiind netemeinică și nelegală.

În apelul său, inculpatul a

solicitat în esență admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond,

schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. (vătămare corporală

gravă), urmând a se avea în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale,

relațiile dintre inculpat și partea vătămată, faptul că nu a fost lezat un

organ vital, dar și împrejurarea că există dubii că briceagul folosit la

săvârșirea infracțiunii era apt să producă moartea victimei.

După schimbarea încadrării juridice

a faptei s-a solicitat reținerea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen. și

condamnarea inculpatului la o pedeapsă egală cu perioada executată.

În apelul declarat, parchetul a

solicitat în esență admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței,

înlăturarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. și aplicarea unei pedepse

care să-și atingă scopul preventiv educativ.

Prin decizia penală nr. 21 din 16

ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

12325/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul M.F. împotriva sentinței penale nr.

465 din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul penal nr.

5221/2004.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și computată detenția acestuia de la 9 septembrie 2004 la zi, mai

puțin perioada 5-8 februarie 2005.

A fost obligat apelantul inculpat la

20 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița a reținut următoarele:

Situația de fapt, împrejurările și

modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect stabilite de prima

instanță, în sensul că, în noaptea de 8 septembrie 2004, în loc public, la căminul

cultural din satul Ursei, județul Dâmbovița, unde era organizată o discotecă,

inculpatul a aplicat lovituri, cu un briceag, părții vătămate D.D., căreia i-a

provocat o plagă penetrantă în abdomen, leziune ce a necesitat 12-14 zile de

îngrijiri medicale și care, i-a pus în primejdie viața victimei.

Pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, cu executare în regim de detenție a fost bine individualizată, atât

ca întindere, cât și ca modalitate de executare, prima instanță, ținând cont de

criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., de gradul de pericol

social al faptei, de consecințele produse, de modalitatea concretă de săvârșire

a infracțiunii, dar și de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu

antecedente penale, iar pe întreg parcursul procesului penal a recunoscut și

regretat fapta comisă, descriind situația de fapt și contribuind, astfel

decisiv la aflarea adevărului în cauză.

În raport cu cele arătate mai sus,

instanța de apel a apreciată că în mod corect au fost reținute circumstanțele

atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., în favoare

inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de

textul de lege incriminator.

În atare situație, apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a fost privit ca fiind nefondat

și respins, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul declarat

de inculpatul M.F., curtea de apel a arătat că inculpatul a reiterat cererea

privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă

la omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C.

pen., solicitând reținere de circumstanțe atenuante personale, după schimbarea

încadrării juridice a faptei și aplicarea unei pedepse la nivelul perioadei

executate.

Situația de fapt, modalitatea

concretă de săvârșire a infracțiunii și împrejurările reținute de prima

instanță și rezultate din probele administrate în cauză, au evidențiat cu

certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat, fiind întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni și nu cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2)

C. pen., așa cum a solicitat apelantul inculpat.

Prin urmare, fapta inculpatului de a

aplica cu corp tăietor-înțepător o lovitură părții vătămate D.D., în zona

abdominală, provocându-i o plagă penetrantă cu hernierea marelui epiploon,

întrunește elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen.

Instanța de apel a apreciat că în

cauză sunt suficiente probe care să ateste că inculpatul a acționat cu intenția

de a ucide.

Obiectul vulnerant utilizat pentru

agresiune, zona lezată, care reprezintă o zonă vitală a corpului și mai ales

intensitatea loviturii, confirmată edificator de urmările produse, lezarea

organelor interne, sunt împrejurări care confirmă că asupra părții vătămate

s-au realizat acte menite să conducă la suprimarea vieții celui pe seama

căruia, inculpatul a invocat o pretinsă atitudine provocatoare.

Este adevărat că anterior

agresiunii, M.F. s-a manifestat autoritar, aruncând o sticlă cu bere pe care

partea vătămată o avea în mână, chiar dacă aceasta nu a schițat nici un gest

care să îndreptățească pe inculpat să creadă că cel din fața sa ar fi avut

intenția să lovească obiectul respectiv.

Modul în care a folosit briceagul,

pe care este posibil să-l fi avut în mod întâmplător asupra sa, denotă o

intenție survenită fie și spontan în aplicarea unei corecții părții vătămate,

vădit disproporționată față de amploarea modestă a manifestării sale.

După folosire, inculpatul M.F. a

susținut că a mai păstrat asupra sa briceagul până în momentul în care, spre

dimineață a pierdut acest obiect, corpul delict nemaifiind găsit.

Pe de altă parte, încercând să

confere faptelor sale un caracter accidental, inculpatul a pretins că lezarea

victimei s-ar fi realizat în momentul în care aceasta ar fi încercat,

apropiindu-se de agresor să se întoarcă în discotecă.

Ne găsim în prezența unei lovituri

exercitată cu forță cinetică mare, ceea ce atestă prin prisma urmărilor produse

(penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon) un act de

heteroagresiune și nicidecum o ripostă pasivă nejustificată față de amploarea

incidentelor petrecute anterior.

În plus, toți martorii oculari au

făcut precizări în legătură cu lovirea victimei de către inculpat, unii dintre

aceștia fiind atât de aproape de cei doi încât au putut descrie și traiectoria

pe care agresorul a dat-o armei cu care a lovit (a se vedea declarațiile

martorilor S.A. și N.A.G.).

Prin urmare, agresiunea a fost

rezultatul exclusiv al rezoluției infracționale a celui care a realizat-o (pentru

reținerea unei tentative la infracțiunea de omor, în condițiile unei agresiuni

cu briceag, cu provocarea unei plăgi înjunghiate abdominal, a se vedea

Tribunalul Suprem, decizia nr. 592/1978 publicată în „I.C.V.P.” de I.D., pagina

42).

În raport cu cele arătate mai sus,

curtea de apel a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a

faptei, astfel cum a solicitat inculpatul, având în vedere și împrejurarea că,

conduita terapeutică, inclusiv rezecția de epiploon a dus la salvarea vieții

părții vătămate.

Prin urmare, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul M.F. a fost respins, ca

nefondat.

În considerentele deciziei, curtea

de apel a mai făcut referiri și la celelalte măsuri dispuse.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și inculpatul M.F., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele de

recurs.

În motivele scrise și depuse la

dosar, parchetul a considerat că hotărârile pronunțate în cauză sunt

netemeinice pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., când s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Astfel, parchetul a arătat că este

de principiu stabilit că atingerea dublului scop preventiv și educativ al

pedepsei este esențial condiționată de cuantumul adecvat al acestuia, revenind,

în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru

între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de-o

parte și durata sancțiunii, natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de

altă parte.

În cauză analiza obiectivă a

probelor administrate au confirmat justețea soluției sub aspectul existenței,

vinovăției autorului, încadrării juridice a faptei, dar în egală măsură a pus

în evidență caracterul inadecvat al pedepsei, pe care a apreciat-o prea ușoară,

ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C.

pen.

Lipsa antecedentelor penale,

stăruința în repararea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracțională

și recunoașterea faptei comise nu au justificat acordarea circumstanțelor

atenuante și reducerea pedepsei aplicate la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

Parchetul a considerat acest cuantum

ca fiind nejustificat, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei,

modalitatea de comitere a acesteia, urmând a se observa că anterior agresiunii,

inculpatul s-a manifestat autoritar, aruncând o sticlă cu bere pe care partea

vătămată o avea în mână, chiar dacă aceasta nu a schițat nici un gest, care să

îndreptățească pe inculpat să-și reprezinte că ar fi avut intenția să

folosească obiectul respectiv.

Modul în care a folosit briceagul,

cu o lovitură surprinzătoare denotă o intenție survenită, fie și spontan, în

aplicarea unei corecții părții vătămate vădit disproporționată față de

amplasarea modestă a manifestării acesteia, lovirea exercitată fiind cu o forță

cinetică mare, ce a fost atestată prin prisma urmărilor produse (penetrarea

peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon) un act de heteroagresiune

și nicidecum o ripostă pasivă nejustificată.

Prin urmare, având în vedere

împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, parchetul a considerat că

pedeapsa aplicată, prin reținerea art. 74 – art. 76 C. pen., nu-și poate atinge

scopul preventiv educativ prevăzut de lege, solicitând în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului,

casarea hotărârilor recurate, înlăturarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C.

pen. și aplicarea unei pedepse inculpatului M.F. just individualizată în raport

cu prevederile art. 72 C. pen.

La termenul de astăzi, procurorul,

în concluziile orale, în dezbateri a susținut motivele de recurs, apreciind că

hotărârile pronunțate în cauză sunt netemeinice, invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., deoarece s-a

aplicat inculpatului o pedeapsă greșit individualizată, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale,

recunoașterea faptei și repararea prejudiciului, fiind circumstanțe care nu

justificau acordarea de circumstanțe atenuante judiciare și stabilirea

pedepsei, potrivit art. 76 C. pen., la un cuantum de numai 2 ani și 6 luni

închisoare, solicitând, în consecință, înlăturarea aplicării art. 74 și art. 76

C. pen., și majorarea pedepsei corespunzător gradului de pericol social concret

al faptei, urmând a se avea în vedere și modalitatea comiterii acesteia.

Avocatul N.P. al recurentului

inculpat a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului parchetului,

apreciind că, în mod corect au fost reținute în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante judiciare, astfel că acestea nu pot fi înlăturate.

Avocatul F.S. al recurentului

inculpat, în susținerea recursului declarat de acesta a solicitat schimbarea

încadrării juridice dată faptei, din tentativă la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.

Totodată a arătat că determinarea

intenției cu care a acționat inculpatul trebuie să se realizeze, în raport cu

un complex de factori, ce trebuie să se regăsească cumulativ și anume: obiectul

folosit, regiunea anatomică vizată, intensitatea loviturilor aplicate,

stăruința în aplicarea loviturilor și urmările acestora.

De asemenea, apărătorul a menționat

și faptul că toate aceste elemente obiective urmează să fie analizate, în

raport și cu cele subiective, respectiv relațiile anterioare dintre inculpat și

victimă, atitudinea inculpatului imediat după consumarea agresiunii, constând

în aceea că i-a acordat acesteia primele îngrijiri și a transportat-o la

spital, concluzia care se impune, fiind aceea că inculpatul nu a acționat cu

intenția de a suprima viața victimei, astfel că a solicitat condamnarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și 76 C. pen., la o pedeapsă egală cu durata arestării

preventive și punerea, de îndată în libertate a acestuia, depunând la dosar și

concluzii scrise.

Procurorul, acordându-i-se cuvântul

în recursul inculpatului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat,

considerând că folosirea unui obiect puternic vulnerant, cu care a aplicat

victimei, într-o regiune vitală, o lovitură puternică, a pus viața acesteia în

pericol și că agresorul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a

acceptat producerea acestui rezultat, acționând, deci, cu intenție indirectă.

Totodată, poziția recurentului

inculpat, din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a

prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul M.F. împotriva

deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., pentru recursul parchetului și art. 385

9

pct. 17 din

același cod, pentru inculpat, Înalta Curte apreciază recursurile parchetului și

inculpatului ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că instanța de apel și-a însușit argumentele

instanței de fond, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios

și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului M.F. în săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de

fapt reținută.

Înalta Curte consideră că s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.F., care în ziua de

8 septembrie 2004, într-un loc public i-a aplicat părții vătămate D.D. o

lovitură cu un briceag în zona abdominală, provocându-i o plagă penetrantă cu

hernierea marelui epiploon, ce a necesitat 12-14 zile îngrijire medicală,

leziunea, punând în primejdie viața victimei, întrunește atât obiectiv, cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat.

Din coroborarea mijloacelor de

probă, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, cu declarațiile părții

civile, declarațiile martorilor D.P., S.A., S.C., N.A.G., N.M., I.V., P.G., B.N.,

B.C., N.E., A.F., B.I.M., cu procesul-verbal de confruntare, cu certificatul

medico-legal și raportul de constatare medico-legală nr. 416/ V din 10

septembrie 2004, raportul de expertiză medico-legală nr. 127/ V din 15 martie 2005

al S.M.L., raport de nouă expertiză medico-legală A5/4170 din 14 iunie 2005,

avizele nr. E2/4170 din 27 iunie 2005 și E1/10245 din 3 noiembrie 2005, care au

infirmat raportul de nouă expertiză medico-legală și cu declarațiile

inculpatului M.F. a fost dovedită contribuția concretă a inculpatului M.F. la săvârșirea

faptei, fiind infirmată poziția adoptată de inculpat cu privire la lipsa

intenției în momentul în care a aplicat lovitura cu cuțitul părții vătămate.

Astfel, în declarația dată în cursul

cercetării judecătorești, partea civilă D.G. a arătat că „…l-a un moment dat a

apărut domnul M. la mine, mi-a luat sticla de bere din mână, foarte agresiv,

pornit, cred ca și dânsul era în stare de ebrietate, mi-a luat sticla și a

aruncat-o peste gard și mi-a zis câteva vorbe răstite dar nu știu ce, a scos un

cuțit din buzunar, un briceag și mi l-a arătat și a zis dacă vrei să mă omori

omoară-mă pe mine …. Cuțitul îl ținea jos pe mână, când am făcut pasul spre

dânsul m-am trezit cu cuțitul în burtă. Cei doi gardieni erau la un metru. După

care am săltat tricoul și am zis „băi m-a tăiat”, m-am retras, inculpatul nu mai

era lângă mine, plecase….”.

În declarația dată în faza cercetării

judecătorești, martorul D.P. a arătat că „…Am fost martor ocular eram la 1-1,5

m distanță, am văzut când M. a scos cuțitul din buzunar, i l-a arătat fratelui

meu și a dat cu dosul în zona abdominală. Lângă mine se mai afla N.G. și C.A. Ulterior

au venit S.C., N.M. … fratele meu ne-a arătat sânge și intestinul scos 1 cm….”.

Martorul S.A., în aceeași fază

procesuală a menționat că „…Între părți nu a fost nici o discuție la un moment

dat l-am văzut pe M. când a scos cuțitul, briceag, nu pot să precizez

dimensiunile, din buzunarul drept de la pantalon, a scos cuțitul, i l-a arătat

în fața, nu l-a apropiat foarte mult de fața după care a rotit cuțitul și i l-a

aplicat din sus de buric…”.

Martorul N.A., în fața tribunalului

a arătat că „…Am fost martor ocular când M. a dat cu cuțitul în partea vătămată

mă aflam la 2 m de la locul incidentului cu fratele părții civile, S.A. În

spatele lui M. la 3 m se afla C.A., N.M. L-am văzut pe M. scoțând cred că un

briceag din buzunarul drept de la pantalon, cred că era un cuțit care se

deschidea automat, 8-9 cm după aprecierea mea. I l-a apropiat de față la 25-30

cm. După care a coborât mâna cu cuțitul, după care a lăsat mâna în jos cu

cuțitul și l-a înfipt în burta du dosul. Am auzit când G. i-a spus lui M. că

vrea să se ducă în discotecă să ia pulovărul și M. nu l-a lăsat. Nu știu de ce

nu l-a lăsat. În mod sigur constatând că inculpatul nu l-a mai lovit a doua

oară cu cuțitul…”.

Raportul de constatare medico-legală

cu nr. 416/ V din 10 septembrie 2004 întocmit de S.M.L. al Spitalului Județean

Târgoviște a concluzionat că „ Numitul D.G. prezintă o leziune de violență

produsă prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit-briceag etc.) ce poate

data din 8 septembrie 2004. Lovitura a putut fi aplicată din față sau lateral

stânga victimei. Necesită 12-14 (douăsprezece-paisprezece) zile îngrijire

medicală, în condițiile unei evoluții favorabile. Leziunea a pus în primejdie

viața victimei.”

Concluziile raportului de nouă

expertiză medico-legală cu nr. A 5/4170 din 14 iunie 2005 întocmit de I.N.M.L.

Mina Minovici au fost infirmate prin avizele comisiilor aceluiași institut.

Astfel, prin avizul Comisiei de

Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București cu nr. E 2/4170 din 27 iunie 2005

nu au fost aprobate concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/4170/2005

al I.N.M.L. București și privind pe D.G. cu excepția numărului de zile de

îngrijire medicală, care a fost corect apreciat. „Față de celelalte aspecte

precizăm că în conformitate cu metodologia și practica medico-legală actuală,

orice plagă penetrantă abdominală (și în general în oricare altă cavitate) sunt

de natură să pună în primejdie viața victimei, ca și în cazul de față. Din

punct de vedere al naturii agentului traumatic folosit, în cazul de față nu se

pot face nici un fel de referiri asupra acestuia pe baza unui suport științific

obiectivabil. Facem precizarea că am avut la dispoziție actul în original.”

Prin avizul C.S.M.L. de pe lângă I.N.M.L.

București cu nr. E 1/10245 din 3 noiembrie 2005 s-au atestat următoarele:

„Comisia Superioară examinând întregul material înaintat, constată: Leziunile

traumatice, așa cum sunt descrise în actele medicale și medico-legale, au pus

viața victimei în primejdie. Conduita terapeutică a fost corectă, inclusiv

rezecția de epiploon, și a dus la salvarea vieții pacientului.”

Înalta Curte apreciază că din

materialitatea concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele de executare

comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul

letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza

moartea, respectiv un briceag, într-o zonă vitală, respectiv cea abdominală,

lovitura, fiind aplicată cu o forță cinetică mare, concretizată prin urmările

produse, penetrarea peretelui abdominal cu interesarea marelui epiploon, lovire

ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 16-18 zile de

îngrijire medicală, leziunile traumatice produse, punând viața victimei în

primejdie.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și a

modalității de executare, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont nu numai de

gradul de pericol social al faptei comise, agravat prin circumstanțele reale

arătate, urmările produse, fapta rămânând în forma tentativei, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor

penale, era încadrat în muncă, având o experiență de 15 ani în acțiuni de

asigurare a ordinii și liniștii publice, a pazei obiectivelor încredințate, a

reparat prejudiciul, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, declarând,

însă că nu și-a dat seama că a înțepat-o pe partea vătămată.

Totodată, în contextul cauzei a fost

făcută o aplicare distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare statuate în art.

74 lit. a) – c) C. pen., și regimului sancționator corespunzător prevăzut de art.

76 C. pen., apreciindu-se corect că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare

stabilită sub minimul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor educativ și de exemplaritate în îndreptarea atitudinii inculpatului

față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă viitoare.

Așadar, Înalta Curte consideră că nu

poate avea în vedere critica formulată de parchet, în sensul unei greșite individualizări

a pedepsei aplicată inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod

plural toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., fiind făcută o corectă aplicare

distinctă și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen.,

dându-se relevanță, atât gravității concrete a faptei, cât și circumstanțelor

personale ale inculpatului M.F., nefiind incident cazul de casare invocat,

respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de

inculpatul M.F., Înalta Curte constată că aceste este nefondat, având în vedere

considerentele deja arătate în recursul parchetului cu privire la dovedirea

vinovăției recurentului în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată.

Așadar, Înalta Curte nu poate reține

apărarea recurentului inculpat M.F., cu privire la schimbarea încadrării

juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

în art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece din evaluarea materialului probator

administrat, atât împrejurările anterioare, cât și cele ulterioare lovirii de

către inculpat a părții vătămate au fost percepute de către martorii oculari,

care au descris modul în care partea vătămată a fost lovită cu briceagul de

către inculpat, indicând zona și observând leziunea produsă, intervenind prin

acordarea primului ajutor acestuia, inculpatul părăsind locul.

Totodată, atestarea medico-legală a

leziunii produse părții vătămate, prin indicarea obiectului vulnerant, ca fiind

înțepător-tăietor, direcția de aplicare a loviturii, respectiv din fața sau

lateral stânga victimei, zona, respectiv, cea abdominală, plaga produsă fiind

penetrantă, cu hernierea de mare epiploon, numărul de zile necesar îngrijirii

medicale, 12-14 zile, în condițiile unei evoluții favorabile, leziunea

punându-i acestuia viața în primejdie a condus la evidențierea instrumentului

apt de a cauza moartea, zona în care a fost aplicată lovitura, intensitatea

acesteia, precum și urmările concrete produse.

Înalta Curte consideră că din

modalitatea concretă de acțiune, inculpatul și-a putut reprezenta rezultatul

letal care se putea produce, conștientizând consecințele faptei, prin natura

instrumentului folosit, care chiar dacă nu a mai fost găsit, prin urmarea

loviturii aplicate a dovedit aptitudinea cauzării unei leziuni grave, atestată

medico-legal, direcția loviturii a conturat, indubitabil, intenția acestuia,

iar regiunea vitală a corpului, vizată, precum și intensitatea loviturii au

concurat în stabilirea formei de vinovăție.

Astfel, Înalta Curte constată că în

mod corect instanța de apel a stabilit, la rândul ei că fapta săvârșită de

inculpatul M.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de omor calificat și nu aceea de vătămare corporală gravă, nefiind

aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

În raport cu cele menționate,

decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea

pronunțată de prima instanță de control judiciar, nu a constatat existența

vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 21 din 16 ianuarie 2006

a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

durata arestării preventive de la 9 septembrie 2004, la 5 februarie 2005 și de

la 8 februarie 2005, la 23 martie 2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciar către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul M.F.

împotriva deciziei penale nr. 21 din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

arestării preventive de la 9 septembrie 2004, la 5 februarie 2005 și de la 8

februarie 2005, la 23 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciar către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

martie 2006.