ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5588/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 177 din 28 aprilie 2006, Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.C.

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 lit. a) și i) și alin. (3) lit. f) C. pen., faptă din 19 octombrie 2004. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în data de ¾ ianuarie 2005. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului privind restul de pedeapsă de 354 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 824/2003 a Judecătoriei Moreni, rest care a fost contopit cu pedeapsa mai sus aplicată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., cu excepția art. 64 lit. d) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 9 mai 2005, la zi. S-a constatat că părțile vătămate C.T.F. București, SC N.I. SRL Dumbrăvești, C.C.C. și S.M.C., nu se constituie părți civile în procesul penal. A fost obligat inculpatul la 500 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că la 4 ianuarie 2005 numitul I.Șt., administrator la SC N.I.

SRL București, a sesizat organele de poliție în legătură cu faptul că, în noaptea de ¾ ianuarie 2005, mai multe persoane au pătruns în incinta societății unde, prin folosirea violenței și prin legarea paznicilor au sustras mai multe bunuri, respectiv un cântar tip Balanța Sibiu, un motor generator, o bormașină electrică, un flex, un telefon mobil marca Ericson, o plasă conținând scule, o țeavă din cupru și din curte fier vechi, valoarea totală a prejudiciului fiind e 20.000.000 lei. În cursul urmăririi penale, părțile vătămate S.M.C. și C.C.C., paznici la respectiva societate, au confirmat că în acea noapte în timp ce se aflau de pază, două persoane au pătruns peste ei în baraca în care se aflau, i-au agresat, legându-i cu cablu electric de mâini și de picioare iar părții vătămate C. i-a fost acoperit capul cu geaca, a fost scos din baracă, ținut la pământ de un individ și amenințat tot timpul cu moartea.

Acesta a observat că în curte au fost introduse două căruțe și a auzit zgomot de fiare care se încărcau în căruță, iar după circa 15 minute din momentul în care autorii au plecat, această parte vătămată a reușit să se dezlege, mergând apoi în baracă și dezlegându-l și pe paznicul S.M.C. Cei doi au constatat că din incinta societății au fost sustrase bunurile precizate și s-au deplasat la cei mai apropiați vecini pentru ca să anunțe telefonic pe patronul societății. În urma agresiunilor, părții vătămate C.C.C. i-au fost produse leziuni traumatice, necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar părții vătămate S.M.C. i-au fost produse leziuni prin comprimare. În cursul urmăririi penale, procedându-se la identificarea prin planșe fotografice, cele două părți vătămate i-au recunoscut pe numiții C.G.

și C.C. ca fiind persoanele care i-au agresat și i-au legat. S-a mai reținut că prin același rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) și i) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în perioada 19 - 20 octombrie 2004, acesta împreună cu numitul C.G. a sustras de pe tronsolul de cale ferată Dițești – Moreni șină de cale ferată în lungime de 111,5 m.l. și alte componente ale căii ferate în valoare de 92.500.000 lei ROL. A apreciat tribunalul că în sarcina inculpatului nu se poate reține comiterea acestei infracțiuni, deoarece nu rezultă din nici o probă directă sau indirectă că inculpatul ar fi participat la sustragerea șinei de cale ferată sau a celorlalte componente.

Împotriva sentinței penale a primei instanțe a declarat apel inculpatul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în principal sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în subsidiar pentru greșita individualizare a pedepsei, susținând că aceasta este excesivă în raport cu persoana inculpatului. Instanța de apel a admis apelul inculpatului, a casat parțial sentința apelată și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, inclusiv a arestării provizorii în vederea extrădării, începând cu data de 22 februarie 2005 la zi. S-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a realizat o justă apreciere a probelor administrate în cauză, din care rezultă existența faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului cât și vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii.

În ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a constatat că prima instanță a aplicat o pedeapsă orientată spre limita minimă specială, dând dovadă de clemență în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedepse cu închisoare, fiind recidivist. S-a apreciat însă că apelul declarat de inculpat a fost întemeiat sub aspectul greșitei deduceri a duratei arestării preventive, constatându-se că inculpatul a fost arestat preventiv începând cu data de 22 februarie 2005, dată la care a fost arestat provizoriu de către autoritățile spaniole în vederea extrădării. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență motivele invocate în apel, susținând că s-a comis o gravă eroare de fapt atunci când s-a reținut că ar fi comis fapta de tâlhărie pentru care consideră că în mod greșit a fost condamnat.

Susține inculpatul recurent că probele administrate în cauză nu sunt concludente, astfel că se impune achitarea sa, iar într-o cerere subsidiară solicită reindividualizarea pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată față de circumstanțele sale personale. Recursul nu este întemeiat. Susținerea inculpatului recurent potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat este nefondată. Probele administrate în cauză dovedesc contrariul.

Astfel, declarațiile părților vătămate, care în cursul urmăririi penale l-au recunoscut fără dubiu pe inculpat ca fiind cel care împreună cu C.G., în noaptea respectivă i-a amenințat și agresat fizic și au sustras bunurile respective se coroborează cu declarațiile coinculpatului C.G., care a fost condamnat pentru aceeași faptă, într-un dosar în care a fost trimis în judecată separat, și care în depozițiile sale date în cauza respectivă dar și în cauza de față, în timpul urmăririi penale, a relatat în detaliu modul în care s-a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, confirmând participarea inculpatului la comiterea faptei.

Revenirile acestora în fața instanței de judecată, cu ocazia cercetării judecătorești au fost corect apreciate de instanțe ca fiind poziții subiective, contrazise de propriile relatări anterioare și nejustificate atâta timp cât nu există dovezi că față de persoanele respective s-ar fi exercitat presiuni sau constrângeri de orice fel pentru a face anumite declarații. Împrejurarea că după consumarea faptei, martora G.N. a achiziționat cântarul sustras prin violență în noaptea respectivă, de la coinculpatul C.G., fără ca inculpatul recurent să fi fost de față la tranzacția respectivă, nu poate constitui o apărare care să înlăture vinovăția inculpatului, cât timp părțile vătămate și coinculpatul C.G.

au confirmat participarea recurentului la infracțiunea de tâlhărie. Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit. În ce privește motivul de casare invocat de recurent, în subsidiar, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., prin care se solicită redozarea pedepsei aplicate, se constată că și acesta este nefondat. Atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, acordând, deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei reținute în sarcina acestuia cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat anterior la 3 pedepse cu închisoare.

De altfel, orientarea spre o pedeapsă situată spre minimul special prevăzut de textul încriminator este o dovadă a clemenței instanțelor, astfel încât o reducere a cuantumului pedepsei nu se justifică, neexistând nici temeiuri pentru a se reține în favoarea recurentului a unor circumstanțe atenuante. Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 221 din 19 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului inclusiv a arestării provizorii în vederea extrădării, de la 22 februarie 2005, la 28 septembrie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2006.