ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5588/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177 din 28

aprilie 2006, Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.C.

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 lit. a) și i) și

alin. (3) lit. f) C. pen., faptă din 19 octombrie 2004.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și alin. (2

1

) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost

condamnat același inculpat, la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în data de ¾ ianuarie 2005.

În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului privind restul de pedeapsă de 354

zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni

închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 824/2003 a Judecătoriei Moreni,

rest care a fost contopit cu pedeapsa mai sus aplicată, urmând ca în final

inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., cu excepția art. 64 lit. d) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 9 mai 2005, la zi.

S-a constatat că părțile vătămate C.T.F.

București, SC N.I. SRL Dumbrăvești, C.C.C. și S.M.C., nu se constituie părți

civile în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la 500 lei

RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut pe baza probelor administrate că la 4 ianuarie 2005 numitul I.Șt.,

administrator la SC N.I. SRL București, a sesizat organele de poliție în

legătură cu faptul că, în noaptea de ¾ ianuarie 2005, mai multe persoane

au pătruns în incinta societății unde, prin folosirea violenței și prin legarea

paznicilor au sustras mai multe bunuri, respectiv un cântar tip Balanța Sibiu,

un motor generator, o bormașină electrică, un flex, un telefon mobil marca

Ericson, o plasă conținând scule, o țeavă din cupru și din curte fier vechi,

valoarea totală a prejudiciului fiind e 20.000.000 lei.

În cursul urmăririi penale, părțile

vătămate S.M.C. și C.C.C., paznici la respectiva societate, au confirmat că în

acea noapte în timp ce se aflau de pază, două persoane au pătruns peste ei în

baraca în care se aflau, i-au agresat, legându-i cu cablu electric de mâini și

de picioare iar părții vătămate C. i-a fost acoperit capul cu geaca, a fost

scos din baracă, ținut la pământ de un individ și amenințat tot timpul cu

moartea.

Acesta a observat că în curte au

fost introduse două căruțe și a auzit zgomot de fiare care se încărcau în

căruță, iar după circa 15 minute din momentul în care autorii au plecat,

această parte vătămată a reușit să se dezlege, mergând apoi în baracă și

dezlegându-l și pe paznicul S.M.C.

Cei doi au constatat că din incinta

societății au fost sustrase bunurile precizate și s-au deplasat la cei mai

apropiați vecini pentru ca să anunțe telefonic pe patronul societății.

În urma agresiunilor, părții

vătămate C.C.C. i-au fost produse leziuni traumatice, necesitând 2-3 zile de

îngrijiri medicale, iar părții vătămate S.M.C. i-au fost produse leziuni prin

comprimare.

În cursul urmăririi penale,

procedându-se la identificarea prin planșe fotografice, cele două părți vătămate

i-au recunoscut pe numiții C.G. și C.C. ca fiind persoanele care i-au agresat

și i-au legat.

S-a mai reținut că prin același

rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) și i)

și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în

aceea că, în perioada 19 - 20 octombrie 2004, acesta împreună cu numitul C.G. a

sustras de pe tronsolul de cale ferată Dițești – Moreni șină de cale ferată în

lungime de 111,5 m.l. și alte componente ale căii ferate în valoare de

92.500.000 lei ROL.

A apreciat tribunalul că în sarcina

inculpatului nu se poate reține comiterea acestei infracțiuni, deoarece nu

rezultă din nici o probă directă sau indirectă că inculpatul ar fi participat

la sustragerea șinei de cale ferată sau a celorlalte componente.

Împotriva sentinței penale a primei

instanțe a declarat apel inculpatul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie în principal sub aspectul greșitei sale condamnări pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în subsidiar pentru greșita

individualizare a pedepsei, susținând că aceasta este excesivă în raport cu

persoana inculpatului.

Instanța de apel a admis apelul

inculpatului, a casat parțial sentința apelată și a dedus din pedeapsa aplicată

durata arestării preventive, inclusiv a arestării provizorii în vederea

extrădării, începând cu data de 22 februarie 2005 la zi.

S-a constatat că prima instanță a

reținut în mod corect situația de fapt și a realizat o justă apreciere a

probelor administrate în cauză, din care rezultă existența faptei pentru care

s-a dispus condamnarea inculpatului cât și vinovăția acestuia în comiterea

infracțiunii.

În ce privește individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a constatat că prima instanță

a aplicat o pedeapsă orientată spre limita minimă specială, dând dovadă de

clemență în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior la

pedepse cu închisoare, fiind recidivist.

S-a apreciat însă că apelul declarat

de inculpat a fost întemeiat sub aspectul greșitei deduceri a duratei arestării

preventive, constatându-se că inculpatul a fost arestat preventiv începând cu

data de 22 februarie 2005, dată la care a fost arestat provizoriu de către

autoritățile spaniole în vederea extrădării.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând, în esență motivele invocate în apel, susținând că s-a

comis o gravă eroare de fapt atunci când s-a reținut că ar fi comis fapta de

tâlhărie pentru care consideră că în mod greșit a fost condamnat.

Susține inculpatul recurent că

probele administrate în cauză nu sunt concludente, astfel că se impune

achitarea sa, iar într-o cerere subsidiară solicită reindividualizarea pedepsei

aplicate pe care o consideră exagerată față de circumstanțele sale personale.

Recursul nu este întemeiat.

Susținerea inculpatului recurent

potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost

condamnat este nefondată.

Probele administrate în cauză

dovedesc contrariul.

Astfel, declarațiile părților

vătămate, care în cursul urmăririi penale l-au recunoscut fără dubiu pe

inculpat ca fiind cel care împreună cu C.G., în noaptea respectivă i-a

amenințat și agresat fizic și au sustras bunurile respective se coroborează cu

declarațiile coinculpatului C.G., care a fost condamnat pentru aceeași faptă,

într-un dosar în care a fost trimis în judecată separat, și care în depozițiile

sale date în cauza respectivă dar și în cauza de față, în timpul urmăririi

penale, a relatat în detaliu modul în care s-a săvârșit infracțiunea de

tâlhărie, confirmând participarea inculpatului la comiterea faptei.

Revenirile acestora în fața

instanței de judecată, cu ocazia cercetării judecătorești au fost corect

apreciate de instanțe ca fiind poziții subiective, contrazise de propriile

relatări anterioare și nejustificate atâta timp cât nu există dovezi că față de

persoanele respective s-ar fi exercitat presiuni sau constrângeri de orice fel

pentru a face anumite declarații.

Împrejurarea că după consumarea

faptei, martora G.N. a achiziționat cântarul sustras prin violență în noaptea

respectivă, de la coinculpatul C.G., fără ca inculpatul recurent să fi fost de

față la tranzacția respectivă, nu poate constitui o apărare care să înlăture

vinovăția inculpatului, cât timp părțile vătămate și coinculpatul C.G. au

confirmat participarea recurentului la infracțiunea de tâlhărie.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta

prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește motivul de casare

invocat de recurent, în subsidiar, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., prin care se solicită redozarea pedepsei aplicate, se

constată că și acesta este nefondat.

Atât instanța de fond cât și cea de

apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului, acordând, deopotrivă, semnificația cuvenită atât

pericolului social al faptei reținute în sarcina acestuia cât și datelor ce

caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat

anterior la 3 pedepse cu închisoare.

De altfel, orientarea spre o

pedeapsă situată spre minimul special prevăzut de textul încriminator este o

dovadă a clemenței instanțelor, astfel încât o reducere a cuantumului pedepsei

nu se justifică, neexistând nici temeiuri pentru a se reține în favoarea

recurentului a unor circumstanțe atenuante.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că

recursul declarat în cauză este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 221 din 19 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

arestării preventive a inculpatului inclusiv a arestării provizorii în vederea

extrădării, de la 22 februarie 2005, la 28 septembrie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 septembrie 2006.