ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 162/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1276 din 12 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2647/2004, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an și 7 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3035 din 18 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 872 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, dispunându-se ca pedeapsa de un an și 7 luni închisoare să se execute pe lângă pedeapsa stabilită prin prezenta sentință. S-a dispus ca, în final, inculpatul să execute 6 ani și 7 luni închisoare. Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2004 la 12 octombrie 2004. S-a constatat că partea vătămată M.G.G., nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 2341/P/2004 din 10 mai 2004 Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului M.M.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Din coroborarea faptelor și împrejurărilor ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în ambele faze procesuale (procesul-verbal de depistare în flagrant încheiat de poliție la data de 29 aprilie 2004, declarațiile părții vătămate M.G.G., declarațiile martorilor oculari C.A.

și B.S., proces-verbal de percheziție corporală și proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, dar și mărturisirea inculpatului M.M.V.) potrivit art. 63 C. pen., tribunalul a reținut că: La data de 29 aprilie 2004, în jurul orelor 18,00, inculpatul M.M.V., s-a repezit la gâtul părții vătămate M.G.G., în timp ce aceasta mergea pe Șoseaua Olteniței împreună cu copilul său de 3 ani, spre casă, i-a smuls cu violență lanțul din aur cu cruciuliță și a fugit, fiind ulterior prins de cetățeni la strigătele părții vătămate și predat poliției. Violența cu care inculpatul a smuls de la gât lanțul părții vătămate, este relevată de ruperea bluzei acesteia, surprinsă în fotografiile judiciare efectuate.

În drept, fapta inculpatului M.M.V. care, ziua, într-un loc public, a sustras în scopul însușirii pe nedrept și prin întrebuințare de violență, un lanț din aur de la gâtul părții vătămate M.S.G.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen. Dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., reținute prin actul de sesizare, au fost înlăturate prin aplicarea art. 334 C. proc. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a stabilit-o inculpatului, tribunalul a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat, rezultat din natura infracțiunii și modalitatea de comitere, urmarea produsă (prejudiciul fiind recuperat datorită surprinderii în flagrant a inculpatului) și persoana inculpatului, care a mai fost condamnat pentru o infracțiune de furt calificat în timpul minorității.

Față de datele invocate, tribunalul nu a reținut circumstanțe atenuante, atitudinea sinceră a inculpatului fiind irelevantă, întrucât acesta a fost prins la strigătul public, imediat după săvârșirea faptei, apreciindu-se ca o pedeapsă stabilită la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, privativă de libertate este în măsură să satisfacă exigențele prevenției speciale, în principal și ale prevenției generale, conform art. 52 C. pen. Constatând că, după o condamnare la un an și 7 luni închisoare, prin sentința penală nr. 3035 din 18 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 872 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., constatată ca grațiată conform art. 1 din legea nr. 543/2002, inculpatul M.M.V.

a săvârșit din nou, cu intenție o infracțiune la data de 29 aprilie 2004, în cursul termenului de încercare, caz în care operează revocarea grațierii condiționate. Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și a dat în executare inculpatului, pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și această pedeapsă, de un an și 7 luni închisoare, din care inculpatul nu a executat nimic potrivit referatului încheiat de Biroul de executări penale al Judecătoriei sectorului 4 București. Drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., întrucât prima infracțiune a fost comisă în timpul minorității.

Împotriva acestei hotărâri a făcut apel inculpatul M.M.V., criticând sentința ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, care este prea severă și sub aspectul nededucerii perioadei executate de 10 luni din pedeapsa de un an și 7 luni aplicată de Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința penală nr. 3035 din 18 decembrie 2002. Prin decizia penală nr. 860 din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul M.M.V., desființând sentința apelată numai în ce privește nededucerea perioadei executate anterior și, în fond, a dedus din durata pedepsei de 6 ani și 7 luni închisoare perioadele de la 11 septembrie 2002 la 30 iulie 2003 și de la 29 aprilie 2004 la 15 noiembrie 2004 și a menținut starea de arest.

A menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.M.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, reducerea pedepsei, în condițiile aplicării circumstanțelor atenuante. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat. De altfel, inculpatul nu contestă fapta pe care a comis-o și pe care a recunoscut-o, ci cuantumul pedepsei aplicate, apreciind-o ca fiind prea severă. De asemenea, solicită reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa.

Cu privire la motivul de recurs formulat și care vizează reducerea cuantumului pedepsei, Curtea constată că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modalitatea de săvârșire a infracțiunii și condițiile concrete de comitere a acesteia, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, cât și persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale (a fost condamnat anterior pentru infracțiunea de furt), aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse situate la limita minimă prevăzută pentru infracțiunea de tâlhărie și care este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei corespunzător prevederilor art. 52 C. pen.

Referitor la solicitarea inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea sa, Curtea apreciază că, în cauză, nu sunt temeiuri care să justifice această solicitare. Astfel, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu reprezintă un aspect ce poate fi reținut ca circumstanță atenuantă, întrucât acesta a fost prins în momentul comiterii faptei, astfel încât recunoașterea este o atitudine corespunzătoare situației de fapt. Pe de altă parte, deși inculpatul are antecedente penale, instanța i-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, dând dovadă de suficientă clemență față de acesta. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.V. împotriva deciziei penale nr. 860 din 15 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 11 septembrie 2002 până la 30 iulie 2003 și durata arestării preventive de la 29 aprilie 2004 la 11 ianuarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2005.