ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 162/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1276

din 12 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2647/2004, în temeiul art. 334

C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c)

C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul

M.M.V.

la pedeapsa de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de

un an și 7 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3035 din 18

decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin decizia

penală nr. 872 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,

dispunându-se ca pedeapsa de un an și 7 luni închisoare să se execute pe lângă

pedeapsa stabilită prin prezenta sentință.

S-a dispus ca, în final,

inculpatul să execute 6 ani și 7 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., i

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar

în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicată,

timpul reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2004 la 12 octombrie

2004.

S-a constatat că partea

vătămată M.G.G., nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul dispozițiilor

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din

oficiu, în sumă de 400.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 2341/P/2004 din 10 mai

2004 Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului M.M.V., pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Din coroborarea faptelor și

împrejurărilor ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în

ambele faze procesuale (procesul-verbal de depistare în flagrant încheiat de

poliție la data de 29 aprilie 2004, declarațiile părții vătămate M.G.G.,

declarațiile martorilor oculari C.A. și B.S., proces-verbal de percheziție

corporală și proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, dar și

mărturisirea inculpatului M.M.V.) potrivit art. 63 C. pen., tribunalul a

reținut că:

La data de 29 aprilie 2004,

în jurul orelor 18,00, inculpatul M.M.V., s-a repezit la gâtul părții vătămate

M.G.G., în timp ce aceasta mergea pe Șoseaua Olteniței împreună cu copilul său

de 3 ani, spre casă, i-a smuls cu violență lanțul din aur cu cruciuliță și a

fugit, fiind ulterior prins de cetățeni la strigătele părții vătămate și predat

poliției.

Violența cu care inculpatul

a smuls de la gât lanțul părții vătămate, este relevată de ruperea bluzei

acesteia, surprinsă în fotografiile judiciare efectuate.

În drept, fapta inculpatului

M.M.V. care, ziua, într-un loc public, a sustras în scopul însușirii pe nedrept

și prin întrebuințare de violență, un lanț din aur de la gâtul părții vătămate

M.S.G.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în

forma agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen.

Dispozițiile art. 37 lit. b)

C. pen., reținute prin actul de sesizare, au fost înlăturate prin aplicarea

art. 334 C. proc. pen.

La individualizarea judiciară

a pedepsei ce a stabilit-o inculpatului, tribunalul a ținut seama de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social concret al faptei săvârșite

de inculpat, rezultat din natura infracțiunii și modalitatea de comitere,

urmarea produsă (prejudiciul fiind recuperat datorită surprinderii în flagrant

a inculpatului) și persoana inculpatului, care a mai fost condamnat pentru o

infracțiune de furt calificat în timpul minorității.

Față de datele invocate,

tribunalul nu a reținut circumstanțe atenuante, atitudinea sinceră a

inculpatului fiind irelevantă, întrucât acesta a fost prins la strigătul

public, imediat după săvârșirea faptei, apreciindu-se ca o pedeapsă stabilită

la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, privativă de

libertate este în măsură să satisfacă exigențele prevenției speciale, în

principal și ale prevenției generale, conform art. 52 C. pen.

Constatând că, după o

condamnare la un an și 7 luni închisoare, prin sentința penală nr. 3035 din 18

decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin decizia

penală nr. 872 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., constatată ca

grațiată conform art. 1 din legea nr. 543/2002, inculpatul M.M.V. a săvârșit

din nou, cu intenție o infracțiune la data de 29 aprilie 2004, în cursul

termenului de încercare, caz în care operează revocarea grațierii condiționate.

Tribunalul a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și a dat în executare inculpatului,

pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și această pedeapsă, de un an

și 7 luni închisoare, din care inculpatul nu a executat nimic potrivit

referatului încheiat de Biroul de executări penale al Judecătoriei sectorului 4

București.

Drept pentru care, în

temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică

a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., întrucât prima infracțiune a fost comisă

în timpul minorității.

Împotriva acestei hotărâri a

făcut apel inculpatul M.M.V., criticând sentința ca netemeinică sub aspectul

individualizării pedepsei, care este prea severă și sub aspectul nededucerii

perioadei executate de 10 luni din pedeapsa de un an și 7 luni aplicată de

Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința penală nr. 3035 din 18

decembrie 2002.

Prin decizia penală nr. 860

din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

apelul declarat de inculpatul M.M.V., desființând sentința apelată numai în ce

privește nededucerea perioadei executate anterior și, în fond, a dedus din

durata pedepsei de 6 ani și 7 luni închisoare perioadele de la 11 septembrie

2002 la 30 iulie 2003 și de la 29 aprilie 2004 la 15 noiembrie 2004 și a

menținut starea de arest.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul M.M.V., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, rejudecând, reducerea pedepsei, în condițiile aplicării

circumstanțelor atenuante.

Verificând actele dosarului

cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat.

De altfel, inculpatul nu

contestă fapta pe care a comis-o și pe care a recunoscut-o, ci cuantumul

pedepsei aplicate, apreciind-o ca fiind prea severă.

De asemenea, solicită

reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa.

Cu privire la motivul de

recurs formulat și care vizează reducerea cuantumului pedepsei, Curtea constată

că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modalitatea

de săvârșire a infracțiunii și condițiile concrete de comitere a acesteia,

gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, limitele de pedeapsă

prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, cât și persoana inculpatului, cunoscut

cu antecedente penale (a fost condamnat anterior pentru infracțiunea de furt),

aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse situate la limita minimă

prevăzută pentru infracțiunea de tâlhărie și care este în măsură să asigure

atingerea scopurilor pedepsei corespunzător prevederilor art. 52 C. pen.

Referitor la solicitarea

inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea sa, Curtea

apreciază că, în cauză, nu sunt temeiuri care să justifice această solicitare.

Astfel, faptul că inculpatul

a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu reprezintă un aspect ce poate fi

reținut ca circumstanță atenuantă, întrucât acesta a fost prins în momentul

comiterii faptei, astfel încât recunoașterea este o atitudine corespunzătoare

situației de fapt.

Pe de altă parte, deși

inculpatul are antecedente penale, instanța i-a aplicat o pedeapsă situată la

limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, dând dovadă de

suficientă clemență față de acesta.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.M.V. împotriva deciziei penale nr. 860 din 15

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada executată de la 11 septembrie 2002 până la 30 iulie 2003

și durata arestării preventive de la 29 aprilie 2004 la 11 ianuarie 2005.

Obligă recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei,

din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000

lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 11 ianuarie 2005.