ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6116/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc.

civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1637 din 12 decembrie

2006 a respins contestația formulată de reclamanta S.R.R. în contradictoriu cu

pârâta A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 280 din 27 iunie 2006 emisă de aceasta

din urmă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

că ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților

administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile

autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital

de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de

persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi.

S.R.R., potrivit art. 1 și 2 din Legea

nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea S.R.R., reprezintă un serviciu

public autonom de interes național, independent editorial, are personalitate

juridică și își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului.

Ca urmare, s-a constatat că reclamanta

face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 și deci nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii reglementate de această lege.

Sub aspectul calității instanța a

apreciat că este irelevantă împrejurarea că reclamanta nu este finanțată în

totalitate de la bugetul statului și pentru o parte din cheltuielile sale se

autofinanțează, față de faptul că articolul invocat nu face distincție între

persoanele acolo indicate după natura finanțării acestora.

Ca urmare s-a apreciat corectă soluția

emisă de pârâtă prin Decizia nr. 280 din 27 iunie 2006 atacată și prin care s-a

respins notificarea înregistrată inițial la Primăria Municipiului București la

10 august 2001 și apoi la R.A.P.P.S. la nr. 5101 din 10 mai 2006 pentru

restituirea în natură a terenului de 15.000 mp situat în București, sector 1.

Curtea de Apel București, secția a

IlI-a civilă, prin Decizia nr. 648/ A din 15 octombrie 2007 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1637/2006

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel a reținut că nu este

fondat apelul reclamantei care a criticat soluția pentru greșita apreciere că

S.R.R. este o instituție publică căreia i se aplica dispozițiile art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 și deci cererea sa nu intră în sfera de reglementare

a Legii nr. 10/2001.

În realitate, a susținut apelanta

S.R.R. este un serviciu public autonom, cele două noțiuni fiind similare numai

în doctrină dar nu și în practică, diferența constând în sursele diferite de

finanțare.

Curtea de Apel a constatat că instanța

de fond a făcut o corectă interpretare a legii și a constatat că soluția se

impune cu atât mai mult cu cât categoria persoanelor juridice exceptate

cuprinde și societățile privatizate, indiferent de forma capitalului acestora

(privat sau de stat), intenția legiuitorului fiind clară și anume de a exclude

de la aplicarea legii a tuturor categoriilor de persoane juridice menționate în

art. 3 alin. (2) și nu numai o celor cu capital integral de stat sau finanțate

integral de stat.

Reclamanta a declarat recurs în

termenul legal prevăzut de lege împotriva Deciziei nr. 648/ A din 15 iulie 2007

a Curții de Apel București.

Criticile recurentei s-au referit la

greșita interpretare pe care instanțele au dat-o dispozițiilor art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, în excluderea reclamantei din categoria persoanelor

îndreptățite cărora li se aplică dispozițiile acestei legi speciale.

Recurenta a reluat motivația

prezentată în contestația formulată și în apel în sensul că S.R.R. nu se

regăsește în nici una din categoriile enumerate de art. 3 din Legea nr.

10/2001, ea fiind, potrivit legii sale de organizare și funcționare, un

serviciu public. Or, în definiția pe care o dă art. 2 pct. 30 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, nu este inclus în categoria instituțiilor

publice și serviciul public care este natura S.R.R. potrivit art. 1 din Legea

nr. 41/1994.

Recursul nu a fost motivat în drept

însă critica formulată poate fi încadrată în motivul de recurs prev. de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate se constată că aceasta este legală și temeinică fiind

pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și corecta lor

aplicare.

Recursul s-a respins ca nefondat

pentru considerentele ce urmează.

Art. 1 din Legea nr. 41/1994 dispune

înființarea S.R.R. și S.R.T. „ca servicii publice autonome de interes național,

independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române."

Natura juridică a entităților nou

create este definită în art. 2 al aceleiași legi.

„S.R.R. și S.R.T. sunt persoane

juridice cu sediul în Municipiul București și își desfășoară activitatea sub

controlul Parlamentului, în condițiile prezentei legi și în conformitate cu

convențiile internaționale la care România este parte".

Art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice explică noțiunea de instituții publice ca „denumire

generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, Ministerele,

celelalte organe de specialitate ale administrației publice, ale autorității

publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea

acestora indiferent de modul de finanțare a acestora".

Din această perspectivă, S.R.R. este -

potrivit legii de înființare și în accepțiunea art. 2 pct. 30 invocat de

recurentă - o instituție publică autonomă, care își desfășoară activitatea ca

serviciu public, sub controlul Parlamentului.

Noțiunea de serviciu public nu se

regăsește în enumerarea pct. 30 al art. 2 din Legea nr. 500/2002 pentru că

această caracteristică ține de activitatea persoanei juridice și nu de natura

acesteia.

Instituțiile publice reprezintă

ansamblul structurilor organizate în societate pentru gestionarea afacerilor

publice potrivit competențelor de atribuție specifice. Din punct de vedere

birocratic ele reprezintă modul de organizare social-economică a statului.

Din această perspectivă, S.R.R. este,

fără îndoială, o instituție publică.

Mai este de remarcat că nici

modalitatea de finanțare a instituției nu este determinantă în încadrarea ei în

categoria instituțiilor publice, atât Legea nr. 10/2001 cât și art. 2 pct. 30

din Legea nr. 500/2002 nu fac distincție între instituții după acest criteriu

iar art. 2 pct. 30 o menționează în mod expres.

Se constată așadar că în mod corect

s-a identificat natura juridică a reclamantei din perspectiva interpretării

dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 și ca urmare s-a apreciat că

reclamanta nu se înscrie printre subiecții de drept cărora li se aplică

dispozițiile Legi nr. 10/2001 și care, în temeiul acesteia, pot reclama

măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ .

Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul reclamantei împotriva Deciziei

nr. 648/2007 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de contestatoarea S.R.R. împotriva Deciziei civile nr. 648/ A din 15

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2010.