ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6116/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1637 din 12 decembrie 2006 a respins contestația formulată de reclamanta S.R.R. în contradictoriu cu pârâta A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 280 din 27 iunie 2006 emisă de aceasta din urmă. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi.

S.R.R., potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea S.R.R., reprezintă un serviciu public autonom de interes național, independent editorial, are personalitate juridică și își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului. Ca urmare, s-a constatat că reclamanta face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și deci nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de această lege. Sub aspectul calității instanța a apreciat că este irelevantă împrejurarea că reclamanta nu este finanțată în totalitate de la bugetul statului și pentru o parte din cheltuielile sale se autofinanțează, față de faptul că articolul invocat nu face distincție între persoanele acolo indicate după natura finanțării acestora.

Ca urmare s-a apreciat corectă soluția emisă de pârâtă prin Decizia nr. 280 din 27 iunie 2006 atacată și prin care s-a respins notificarea înregistrată inițial la Primăria Municipiului București la 10 august 2001 și apoi la R.A.P.P.S. la nr. 5101 din 10 mai 2006 pentru restituirea în natură a terenului de 15.000 mp situat în București, sector 1. 2. Instanța de apel Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 648/ A din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1637/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Instanța de apel a reținut că nu este fondat apelul reclamantei care a criticat soluția pentru greșita apreciere că S.R.R.

este o instituție publică căreia i se aplica dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și deci cererea sa nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. În realitate, a susținut apelanta S.R.R. este un serviciu public autonom, cele două noțiuni fiind similare numai în doctrină dar nu și în practică, diferența constând în sursele diferite de finanțare. Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a legii și a constatat că soluția se impune cu atât mai mult cu cât categoria persoanelor juridice exceptate cuprinde și societățile privatizate, indiferent de forma capitalului acestora (privat sau de stat), intenția legiuitorului fiind clară și anume de a exclude de la aplicarea legii a tuturor categoriilor de persoane juridice menționate în art. 3 alin. (2) și nu numai o celor cu capital integral de stat sau finanțate integral de stat.

3. Recursul Reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege împotriva Deciziei nr. 648/ A din 15 iulie 2007 a Curții de Apel București. Criticile recurentei s-au referit la greșita interpretare pe care instanțele au dat-o dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în excluderea reclamantei din categoria persoanelor îndreptățite cărora li se aplică dispozițiile acestei legi speciale. Recurenta a reluat motivația prezentată în contestația formulată și în apel în sensul că S.R.R. nu se regăsește în nici una din categoriile enumerate de art. 3 din Legea nr. 10/2001, ea fiind, potrivit legii sale de organizare și funcționare, un serviciu public. Or, în definiția pe care o dă art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, nu este inclus în categoria instituțiilor publice și serviciul public care este natura S.R.R.

potrivit art. 1 din Legea nr. 41/1994. Recursul nu a fost motivat în drept însă critica formulată poate fi încadrată în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală și temeinică fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și corecta lor aplicare. Recursul s-a respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează. Art. 1 din Legea nr. 41/1994 dispune înființarea S.R.R. și S.R.T. „ca servicii publice autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române." Natura juridică a entităților nou create este definită în art. 2 al aceleiași legi.

„S.R.R. și S.R.T. sunt persoane juridice cu sediul în Municipiul București și își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile prezentei legi și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte". Art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice explică noțiunea de instituții publice ca „denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, ale autorității publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora indiferent de modul de finanțare a acestora". Din această perspectivă, S.R.R. este - potrivit legii de înființare și în accepțiunea art. 2 pct. 30 invocat de recurentă - o instituție publică autonomă, care își desfășoară activitatea ca serviciu public, sub controlul Parlamentului.

Noțiunea de serviciu public nu se regăsește în enumerarea pct. 30 al art. 2 din Legea nr. 500/2002 pentru că această caracteristică ține de activitatea persoanei juridice și nu de natura acesteia. Instituțiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate în societate pentru gestionarea afacerilor publice potrivit competențelor de atribuție specifice. Din punct de vedere birocratic ele reprezintă modul de organizare social-economică a statului. Din această perspectivă, S.R.R. este, fără îndoială, o instituție publică. Mai este de remarcat că nici modalitatea de finanțare a instituției nu este determinantă în încadrarea ei în categoria instituțiilor publice, atât Legea nr. 10/2001 cât și art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 nu fac distincție între instituții după acest criteriu iar art. 2 pct. 30 o menționează în mod expres.

Se constată așadar că în mod corect s-a identificat natura juridică a reclamantei din perspectiva interpretării dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 și ca urmare s-a apreciat că reclamanta nu se înscrie printre subiecții de drept cărora li se aplică dispozițiile Legi nr. 10/2001 și care, în temeiul acesteia, pot reclama măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ . Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul reclamantei împotriva Deciziei nr. 648/2007 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de contestatoarea S.R.R. împotriva Deciziei civile nr. 648/ A din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.