ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamanții G.O., I.M.,

H.V. și M.D. au chemat în judecată Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala

pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, solicitând instanței ca

în contradictoriu cu pârâtele să dispună obligarea acestora de a calcula și percepe

reclamanților chiria conform Legii nr. 17/1994, nr. 114/1996, O.U.G. nr. 40/1999,

H.G. nr. 310/2007, restituirea sumelor plătite cu titlu de chirie majorată peste

cuantumul chiriilor calculate conform dispozițiilor legale menționate anterior,

în perioada martie 2008 până la soluționarea cauzei, suspendarea măsurii administrative

a pârâtei de a percepe chiria în cuantumul calculat conform O.U.G. nr. 9/2008.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt titulari ai contractelor de închiriere pentru imobile

care făceau parte la momentul închirierii din fondul locativ de stat, iar ulterior

au trecut prin efectul H.G. nr. 39/1996, în administrarea Regiei Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat. În perioada dintre momentul dobândirii calității

de chiriaș și anul 2008 au achitat o chirie calculată conform actelor normative

incidente în materie, iar la începutul anului 2008, prin O.U.G. nr. 9/2008, cuantumul

chiriilor a fost majorat cu valori cuprinse între 10 până la 40 de ori mai mari,

vătămându-i în sensul art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată

din 25 noiembrie 2008, Curtea a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților

I.M., H.V. și G.O.

apel

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

979 din 10 martie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâte

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

1 București

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că litigiul dedus judecății vizează raporturi de natură

civilă, și în baza art. 1 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

1 București.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta M.D., în temeiul

art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a arătat că instanța și-a declinat în mod greșit competența

către Judecătoria Sectorului 1 București, deoarece potrivit art. 2 lit. b) din Legea

nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul acestei legi, persoanele

juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică

sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

În acest sens, a arătat

că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este „persoană

juridică mixtă de drept public și privat”, a cărei organizare și funcționare este

reglementată prin hotărâre a Guvernului și având ca obiect de activitate administrarea

unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului, dar cu o destinație specială.

Prin urmare, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat are

drept scop realizarea unor interese publice sau îndeplinirea de servicii publice,

prin acte de putere publică, actele și contractele încheiate fiind asimilate actelor

administrative în temeiul art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de idei,

recurenta-reclamantă a solicitat ca în cazul în care argumentele menționate mai

sus nu vor fi acceptate, să se constate că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat este înregistrată în Registrul Comerțului București, așadar

este asimilată unei societăți comerciale. Dată fiind natura comercială a litigiului

și obiectul acțiunii (obligația de a face), a arătat în final recurenta-reclamantă,

„competența poate aparține și Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

însă în niciun caz Judecătoriei Sector 1.”

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând,

pe de o parte, că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

este persoană juridică de drept privat, potrivit H.G. nr. 60/2005, așa cum a fost

modificată și completată prin H.G. nr. 265/2005, și, pe de altă parte că imobilul

în care locuiește recurenta-reclamantă se află în proprietatea privată a statului

și în administrarea Sucursalei pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar.

În consecință, sunt aplicabile

prevederile art. 1 C. proc. civ., care prevăd competența materială a judecătorilor

de a judeca în prima instanță toate procesele și cererile care nu sunt date în competența

altor instanțe.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

motivelor de recurs

Obiectul acțiunii constă

în obligarea pârâtei de a calcula și percepe chiria pentru spațiul locativ deținut

de reclamantă potrivit legislației incidente, respectiv Legea nr. 17/1994 pentru

prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative,

Legea nr. 114/1996 (Legea locuinței), O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor

și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe aprobată prin Legea

nr. 241/2001, respectiv H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al

chiriei (RON/m

2

) practicat pentru spațiile cu destinația de locuințe

aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale

ale acestuia, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție

și căminele pentru salariați ale societăților comerciale, companiilor naționale,

societăților naționale și regiilor autonome, precum și restituirea către reclamanți

a sumelor plătite cu titlu de chirie majorată, peste cuantumul chiriilor calculate

conform primului capăt de cerere, în perioada începând cu luna martie 2008 și până

la momentul soluționării prezentei cauze.(diferențele între chiriile plătite anterior

și cele plătite conform noilor tarife).

Contractul de închiriere

din 24 martie 2006, în temeiul căruia recurenta-reclamantă deține locuința situată

în București, sector 1, a fost încheiat în conformitate cu art. 27 din Legea locuinței

nr. 114/1996, iar spațiul închiriat face parte din domeniul privat al statului,

figurând în anexa 4 a H.G. nr. 60/2005, cu modificările și completările aduse prin

H.G. nr. 265/2005.

Curtea mai reține că Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este organizată în temeiul

H.G. nr. 60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcționând pe

bază de gestiune economică și autonomie financiară, având printre alte atribuții,

pe aceea de administrare, păstrare a integrității și protejării unor bunuri aparținând

domeniului privat al statului.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurentei-reclamante, obiectul acțiunii nu se referă la un act administrativ tipic

sau asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, iar pârâta nu este o autoritate publică conform definiției legale

cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege și nici nu poate fi asimilată

unui comerciant care să imprime litigiului o natură de drept comercial.

Odată cu cererea de chemare

în judecată, a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 9/2008,

dar această împrejurare nu atrage competența instanței de contencios administrativ

potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 9 din Legea contenciosului

administrativ, pentru că, potrivit alin. (5) al acestui text legal, acțiunea persoanei

vătămate poate avea ca obiect numai acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin acte administrative, emise în executarea unor ordonanțe, anularea actelor

administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități

publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni

administrative. Cu alte cuvinte, intră în sfera de aplicare a art. 9 din Legea

nr. 554/2004 numai raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanței

de guvern declarate neconstituționale, raporturi juridice în care cel puțin una

dintre părți este o autoritate publică și care sunt supuse unui regim de drept public.

Contractul de închiriere

a unei locuințe din domeniul privat al statului nu intră însă în această categorie,

instanța de fond constatând în mod corect că litigiul vizează raporturi juridice

de natură civilă ce intră în competența materială generală a judecătoriei, potrivit

art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

în recurs

În consecință, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Resping recursul declarat

de M.D. împotriva sentinței civile nr. 979 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.