ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Reclamanții G.O., I.M., H.V. și M.D. au chemat în judecată Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună obligarea acestora de a calcula și percepe reclamanților chiria conform Legii nr. 17/1994, nr. 114/1996, O.U.G. nr. 40/1999, H.G. nr. 310/2007, restituirea sumelor plătite cu titlu de chirie majorată peste cuantumul chiriilor calculate conform dispozițiilor legale menționate anterior, în perioada martie 2008 până la soluționarea cauzei, suspendarea măsurii administrative a pârâtei de a percepe chiria în cuantumul calculat conform O.U.G.

nr. 9/2008. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt titulari ai contractelor de închiriere pentru imobile care făceau parte la momentul închirierii din fondul locativ de stat, iar ulterior au trecut prin efectul H.G. nr. 39/1996, în administrarea Regiei Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. În perioada dintre momentul dobândirii calității de chiriaș și anul 2008 au achitat o chirie calculată conform actelor normative incidente în materie, iar la începutul anului 2008, prin O.U.G. nr. 9/2008, cuantumul chiriilor a fost majorat cu valori cuprinse între 10 până la 40 de ori mai mari, vătămându-i în sensul art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004. La termenul de judecată din 25 noiembrie 2008, Curtea a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților I.M., H.V.

și G.O. 2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 979 din 10 martie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că litigiul dedus judecății vizează raporturi de natură civilă, și în baza art. 1 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. 3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta M.D., în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța și-a declinat în mod greșit competența către Judecătoria Sectorului 1 București, deoarece potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul acestei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. În acest sens, a arătat că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este „persoană juridică mixtă de drept public și privat”, a cărei organizare și funcționare este reglementată prin hotărâre a Guvernului și având ca obiect de activitate administrarea unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului, dar cu o destinație specială.

Prin urmare, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat are drept scop realizarea unor interese publice sau îndeplinirea de servicii publice, prin acte de putere publică, actele și contractele încheiate fiind asimilate actelor administrative în temeiul art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004. În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă a solicitat ca în cazul în care argumentele menționate mai sus nu vor fi acceptate, să se constate că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este înregistrată în Registrul Comerțului București, așadar este asimilată unei societăți comerciale.

Dată fiind natura comercială a litigiului și obiectul acțiunii (obligația de a face), a arătat în final recurenta-reclamantă, „competența poate aparține și Tribunalului București, secția a VI-a comercială, însă în niciun caz Judecătoriei Sector 1.” 4. Apărările Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, pe de o parte, că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este persoană juridică de drept privat, potrivit H.G. nr. 60/2005, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 265/2005, și, pe de altă parte că imobilul în care locuiește recurenta-reclamantă se află în proprietatea privată a statului și în administrarea Sucursalei pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar.

În consecință, sunt aplicabile prevederile art. 1 C. proc. civ., care prevăd competența materială a judecătorilor de a judeca în prima instanță toate procesele și cererile care nu sunt date în competența altor instanțe. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs Obiectul acțiunii constă în obligarea pârâtei de a calcula și percepe chiria pentru spațiul locativ deținut de reclamantă potrivit legislației incidente, respectiv Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative, Legea nr. 114/1996 (Legea locuinței), O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe aprobată prin Legea nr. 241/2001, respectiv H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (RON/m 2 ) practicat pentru spațiile cu destinația de locuințe aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale ale acestuia, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru salariați ale societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale și regiilor autonome, precum și restituirea către reclamanți a sumelor plătite cu titlu de chirie majorată, peste cuantumul chiriilor calculate conform primului capăt de cerere, în perioada începând cu luna martie 2008 și până la momentul soluționării prezentei cauze.(diferențele între chiriile plătite anterior și cele plătite conform noilor tarife).

Contractul de închiriere din 24 martie 2006, în temeiul căruia recurenta-reclamantă deține locuința situată în București, sector 1, a fost încheiat în conformitate cu art. 27 din Legea locuinței nr. 114/1996, iar spațiul închiriat face parte din domeniul privat al statului, figurând în anexa 4 a H.G. nr. 60/2005, cu modificările și completările aduse prin H.G. nr. 265/2005. Curtea mai reține că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este organizată în temeiul H.G. nr. 60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcționând pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, având printre alte atribuții, pe aceea de administrare, păstrare a integrității și protejării unor bunuri aparținând domeniului privat al statului.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, obiectul acțiunii nu se referă la un act administrativ tipic sau asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pârâta nu este o autoritate publică conform definiției legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege și nici nu poate fi asimilată unui comerciant care să imprime litigiului o natură de drept comercial. Odată cu cererea de chemare în judecată, a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 9/2008, dar această împrejurare nu atrage competența instanței de contencios administrativ potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 9 din Legea contenciosului administrativ, pentru că, potrivit alin. (5) al acestui text legal, acțiunea persoanei vătămate poate avea ca obiect numai acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin acte administrative, emise în executarea unor ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative. Cu alte cuvinte, intră în sfera de aplicare a art. 9 din Legea nr. 554/2004 numai raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanței de guvern declarate neconstituționale, raporturi juridice în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică și care sunt supuse unui regim de drept public.

Contractul de închiriere a unei locuințe din domeniul privat al statului nu intră însă în această categorie, instanța de fond constatând în mod corect că litigiul vizează raporturi juridice de natură civilă ce intră în competența materială generală a judecătoriei, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ. 2. Soluția pronunțată în recurs În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Resping recursul declarat de M.D. împotriva sentinței civile nr. 979 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.