ÎCCJ, decizie (scj.ro #84939)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84939) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de închiriere a unui bun cu destinație
de spațiu locativ aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea
Regiei Autonome Administrația Patrimoniului de Stat. Contestarea cuantumului
chiriei percepute. Instanța competentă să soluționeze litigiul.
Legea nr. 554/2004. art.
2 alin. (1) lit. c) și alin. (2)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: contract de
închiriere. Chirie. Cuantum
Competență
materială.
imobil
aflat în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului de Stat.
Excepție de
neconstituționalitate
Proprietatea
privată a statului
Spațiu
locativ
Regia Autonomă
Administrația Patrimoniului de Stat este organizată în temeiul H.G. nr.
60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcționând pe bază
de gestiune economică și autonomie financiară, având printre alte atribuții, pe
aceea de administrare, păstrare a integrității și protejării unor bunuri
aparținând domeniului privat al statului.
Prin urmare, litigiul
având ca obiect contestarea modului de calcul al chiriei percepute pentru
bunurile proprietate privată a statului cu destinație de spațiu locativ aflate
în administrarea acestei autorități vizează raporturi juridice de natură
civilă, ce intră în competența materială generală a judecătoriei, potrivit art.
1 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Faptul că odată cu
cererea de chemare în judecată a fost invocată și excepția de
neconstituționalitate a O.U.G. nr. 9/2008* nu atrage competența instanței de
contencios administrativ, întrucât în sfera de aplicare a prevederilor art. 9
din Legea nr. 554/2004 intră exclusiv raporturile de drept administrativ
născute în aplicarea ordonanței de guvern contestate pe calea excepției de neconstituționalitate.
ICCJ, Secția Contencios
administrativ și fiscal, decizia 5684 din 10 decembrie 2009
*Notă:
Ordonanță de urgență nr. 9/2008,
pentru
stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m
2
care se aplică pentru
închirierea locuințelor și terenului aferent acestora, aflate în domeniul
public și privat al statului, administrate de Regia Autonomă
"Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în
M.Of. nr. 120 din 15/02/2008.
Reclamanții GO, IM, ș.a.
au chemat în judecată Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului
de Stat și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat –
Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, solicitând
instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună obligarea acestora de a
calcula și percepe reclamanților chiria conform Legii nr.17/1994, nr.114/1996,
O.U.G. nr.40/1999, H.G.N. nr.310/2007, restituirea sumelor plătite cu titlu de
chirie majorată peste cuantumul chiriilor calculate conform dispozițiilor legale
menționate anterior, în perioada martie 2008 până la soluționarea cauzei,
suspendarea măsurii administrative a pârâtei de a percepe chiria în cuantumul
calculat conform O.U.G.nr.9/2008.
În motivarea cererii, reclamanții au
arătat că sunt titulari ai contractelor de închiriere pentru imobile care
făceau parte la momentul închirierii din fondul locativ de stat, iar ulterior
au trecut prin efectul H.G.nr.39/1996, în administrarea Regiei Autonomă
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. În perioada dintre momentul
dobândirii calității de chiriaș și anul 2008 au achitat o chirie calculată
conform actelor normative incidente în materie, iar la începutul anului 2008,
prin O.U.G. nr.9/2008, cuantumul chiriilor a fost majorat cu valori cuprinse
între 10 până la 40 de ori mai mari, vătămându-i în sensul art.9 alin.1 și 5
din Legea nr.554/2004.
Curtea de Apel București, Secția a
VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.979 din
10 martie
2009,
a
admis
excepția necompetenței materiale invocată de pârâte și a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București
Pentru a pronunța această sentință,
instanța a reținut că litigiul dedus judecății vizează raporturi de natură
civilă, și în baza art.1 Cod procedură civilă, a admis excepția necompetenței
materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Sectorului 1 București.
Împotriva acestei sentințe,
considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta MD, în
temeiul art.158 alin.(3) Cod procedură civilă.
În motivarea căii de atac,
recurenta-reclamantă a arătat că instanța și-a declinat în mod greșit
competența către Judecătoria Sectorului 1 București, deoarece potrivit art.2
litera b) din Legea nr.554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în
sensul acestei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii,
au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un
serviciu public, în regim de putere publică.
În acest sens, a arătat că Regia
Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este „persoană
juridică mixtă de drept public și privat”, a cărei organizare și funcționare
este reglementată prin hotărâre a Guvernului și având ca obiect de activitate
administrarea unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului, dar cu o
destinație specială. Prin urmare, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat are drept scop realizarea unor interese publice sau
îndeplinirea de servicii publice, prin acte de putere publică, actele și
contractele încheiate fiind asimilate actelor administrative în temeiul art.2
lit.b) și c) din Legea nr.554/2004.
În altă ordine de idei
recurenta-reclamantă a solicitat ca în cazul în care argumentele menționate
mai sus nu vor fi acceptate, să se constate că Regia Autonomă Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat este înregistrată în Registrul Comerțului
București sub nr.J40/234/1991, așadar este asimilată unei societăți comerciale.
Dată fiind natura comercială a litigiului și obiectul acțiunii (obligația de a
face), a arătat în final recurenta-reclamantă, „competența poate aparține și
Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, însă în nici un caz
Judecătoriei Sector
1.”
R
ecursul nu este fondat.
Obiectul acțiunii constă în
obligarea pârâtei de a calcula și percepe chiria pentru spațiul locativ deținut
de reclamantă potrivit legislației incidente, respectiv Legea 17/1994 pentru
prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe
locative, Legea 114/1996 (Legea locuinței), O.U.G. nr.40/1999 privind protecția
chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe
aprobată prin Legea nr.241/2001, respectiv H.G. nr. 310/2007
pentru
actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m
2
) practicat pentru
spațiile cu destinația de locuințe aparținând domeniului public sau privat al
statului ori al unităților adrninistrativ-teritoriale ale acestuia, precum și
pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru
salariați ale societăților comerciale, companiilor naționale, societăților
naționale și regiilor autonome, precum și restituirea către reclamanți a
sumelor plătite cu titlu de chirie majorata
,
peste cuantumul chiriilor
calculate conform primului capăt de cerere, în perioada începând cu luna martie
2008 și până la momentul soluționării prezentei cauze. (diferențele intre
chiriile plătite anterior si cele plătite conform noilor tarife).
Contractul de închiriere nr. 4044 din
24 martie 2006, în temeiul căruia recurenta-reclamantă deține locuința
situată în București, sector
1, a
fost încheiat în conformitate cu art.27 din Legea locuinței
nr.114/1996, iar spațiul închiriat face parte din domeniul privat al statului,
figurând în anexa 4, poziția nr.117 a H.G.nr.60/2005, cu modificările și
completările aduse prin H.G. nr.265/2005.
Curtea mai reține că Regia Autonomă
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este organizată în temeiul
H.G.nr.60/2005, cu modificările ulterioare, ca persoană juridică funcționând pe
bază de gestiune economică și autonomie financiară, având printre alte
atribuții, pe aceea de administrare, păstrare a integrității și protejării unor
bunuri aparținând domeniului privat al statului.
Prin urmare, contrar susținerilor
recurentei-reclamante, obiectul acțiunii nu se referă la un act administrativ
tipic sau asimilat în sensul art.2 alin.(1) lit.c) și art.2 alin.(2) din Legea
nr.554/2004, iar pârâta nu este o autoritate publică conform definiției legale
cuprinse în art.2 alin.(1) lit.b) din aceeași lege și nici nu poate fi
asimilată unui comerciant care să imprime litigiului o natură de drept
comercial.
Odată cu cererea de chemare în
judecată a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a O.U.G.nr.9/2008,
dar această împrejurare nu atrage competența instanței de contencios
administrativ potrivit art.126 alin.(6) din Constituția României și art.9 din
Legea contenciosului administrativ, pentru că, potrivit alineatului 5 al
acestui text legal, acțiunea persoanei vătămate poate avea ca obiect numai
acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin acte administrative,
emise în executarea unor ordonanțe, anularea actelor administrative emise în
baza acestora precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la
emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni
administrative. Cu alte cuvinte, intră în sfera de aplicare a art.9 din Legea
nr.554/2004 numai raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanței
de guvern declarate neconstituționale, raporturi juridice în care cel puțin una
dintre părți este o autoritate publică și care sunt supuse unui regim de drept
public.
Contractul de închiriere a unei
locuințe din domeniul privat al statului nu intră însă în această categorie,
instanța de fond constatând în mod corect că litigiul vizează raporturi
juridice de natură civilă ce intră în competența materială generală a
judecătoriei, potrivit art.1 alin.(1) Cod procedură civilă.