ÎCCJ, decizie (scj.ro #81740)

Contract de închiriere. Acțiune în evacuare. Calitatea

de comercianți a părților. Natura civilă a cauzei.

Competența de soluționare a cererii revine judecătoriei.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competență

materială.

Index alfabetic :

conflict negativ de competență

-

contract de locațiune

-

evacuare

-

comerciant

Legea nr. 71/2011, art. 223

C.proc.civ., art. art. 1, art. 2

C.civ.,

art. 634, art. 635

Notă : Instanțele au avut în vedere

dispozițiile legale, astfel cum erau în vigoare la data introducerii acțiunii.

Acțiunea având ca obiect o cerere de

evacuare dintr-un spațiu ocupat în mod abuziv și obligarea de a

reface situația anterioară prin demolarea unui zid, având ca temei de

drept dispozițiile art. 634 și art. 635 C.civ., are natură

civilă, chiar dacă părțile sunt comercianți, iar

competența de soluționare revine, în primă instanță,

potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de art. 1

alin.(1) C.proc.civ., judecătoriei.

Codul comercial consideră fapte de

comerț cele limitativ prevăzute de art. 3, printre care nu se

regăsesc închirierile de imobile sau raporturile dintre chiriași

și proprietar și nici servituțile locului, iar despre contractul

de locațiune tratează Codul civil în Titlul VII, tot acest act

normativ cuprinde reglementări și cu privire la servituți în

Titlul IV.

Ca urmare, natura civilă a obiectului

contractului și a raportului dintre părți - chiar dacă

acestea au ca îndeletnicire constantă activitățile comerciale,

fiind deci comercianți - este neîndoielnică. Caracterul intrinsec

civil ale raporturilor juridice deduse din contractul de închiriere al

spațiului în discuție este dat de natura contractului numit

reglementat expres de Codul civil și nu de calitatea părților

contractante.

Secția

I civilă, decizia nr. 1726

din

9 martie 2012

Tribunalul Bacău, Secția

comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr. 829 din 19 noiembrie 2010 a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC M.Z.P.

BACĂU și SC P.T.C. SRL împotriva  SC M.E.R., prin care s-a solicitat

evacuarea pârâtei din sediul din Bacău și obligarea acesteia să

restabilească situația anterioară, prin demolarea zidului cu

care a blocat ușa de acces în imobil.

Tribunalul investit s-a considerat necompetent să

judece cauza, constatând că aceasta privește o servitute

imobiliară și potrivit art. 892 C.com. „tribunalul comercial înaintea

căruia s-a ivit un incident civil, este competent a statua și asupra

incidentului, afară de cazul când contestațiunea incidentă ar

purta asupra filiațiunii, calității de erede sau asupra  unui

drept de proprietate sau servitute imobiliară”.

Ca urmare, Tribunalul și-a declinat competența

în favoarea Judecătoriei Bacău.

Judecătoria Bacău, prin sentința

civilă nr. 8612 din 7 noiembrie 2011, și-a declinat la rândul ei

competența în favoarea Tribunalului Bacău.

Această instanță a apreciat că,

potrivit art. 2 C.proc.civ. tribunalul judecă în primă

instanță pricinile și cererile în materie comercială, cu

excepția celor al căror obiect are o valoare de până la 1

miliard de lei inclusiv.

Precizarea formulată de reclamantă în sensul

că acțiunea este de natură civilă, împrejurare care atrage

competența judecătoriei, nu a fost luată în considerație

întrucât a fost semnată numai de procuratorul acesteia care nu avea mandat

decât de reprezentare, în condițiile art. 67 C.proc.civ., iar pentru

schimbarea obiectului acțiunii era necesar un mandat expres dat în

condițiile art. 69 C.proc.civ.

S-a mai observat că potrivit art. 223 din Legea nr.

71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,

dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile

în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data

intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de

către instanțele legal investite în conformitate cu dispozițiile

legale la data când acestea au fost pornite.

Ca urmare, constatând că obiectul cererii a

rămas neschimbat și este de natură nepatrimonială, s-a

apreciat că este în drept să judece cauza tribunalul și nu

judecătoria, litigiul fiind înregistrat sub auspiciile Codului civil anterior.

Curtea de Apel Bacău, sesizată cu conflictul de

competență ivit între cele două instanțe, prin

sentința civilă nr. 1 din 12 ianuarie 2012, a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bacău.

Curtea de Apel a constatat că obiectul dosarului

este o acțiune confesorie întemeiată pe art. 634 – 635 C.civ., expres

indicată prin cererea din 21 noiembrie 2008, semnată de

reprezentantul reclamantei SC M.Z.P. (care a semnat și acțiunea

introductivă în instanță).

Cererea din 3 ianuarie 2009, prin care s-a precizat

că obiectul acțiunii este o servitute de trecere, nu a fost

semnată decât de mandatara administratorului.

Curtea de Apel a apreciat că indiferent de faptul

că acțiunea privește o servitute de trecere, cauza rămâne

în competența tribunalului comercial având în vedere destinația

comercială a spațiului în legătură cu care s-a născut

litigiul și dispozițiile art. 4 din Codul comercial.

În temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ. s-a stabilit

competența în favoarea tribunalului – cauza fiind neevaluabilă în

bani.

S-a mai constatat că dispozițiile art. 892 al.

(1) din Codul Comercial au fost reținute în mod parțial de tribunal.

Teza a II-a a textului reglementează competența alternativă

între instanța civilă și cea comercială, prevăzând

că tribunalul comercial va judeca cauza dacă ar fi de competența

tribunalului civil local. În teza I a textului se precizează că în

anumite cauze – printre care și servitutea de trecere – tribunalul

comercial va trimite părțile pentru judecarea incidentului, înaintea

tribunalului civil competent sau le va judeca el însuși, dacă este de

competența tribunalului civil local.

Împotriva sentinței Curții de Apel a declarat

recurs reclamanta SC M.Z. P. Bacău.

Recursul nu a fost motivat în drept.

În fapt s-a criticat aprecierea că litigiul este de

natură comercială în pofida obiectului determinat al cauzei și

cu privire la care reclamanta a făcut și precizări ulterioare,

competentă să judece cauza în fond fiind Judecătoria.

Criticile formulate se pot circumscrie motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Recursul este fondat și a fost admis pentru

considerentele ce urmează:

Acțiunea introductivă de instanță

privește o cerere de evacuare a pârâtei dintr-un spațiu pe care îl

ocupă în mod abuziv și obligarea acesteia să refacă

situația anterioară prin demolarea unui zid care blochează

ușa de acces în imobil.

Temeiul de drept al acțiunii a fost indicat

ulterior, prin cererea din 21 noiembrie 2008, art. 634 și 635 C.civ.

Împrejurarea că părțile, care se

judecă într-o cauză civilă, sunt comercianți nu este de

natură să schimbe natura juridică a cererii – cauză

civilă.

Potrivit art. 1 din Codul comercial, „în comerț se

aplică legea de față; unde ea nu dispune, se aplică Codul

civil”.

Codul comercial consideră fapte de comerț cele

limitativ prevăzute de art. 3, printre care nu se regăsesc

închirierile de imobile sau raporturile dintre chiriași și proprietar

și nici servituțile locului.

Despre contractul de locațiune tratează Codul

civil în Titlul VII (în timp ce Codul comercial tratează numai încheierea

de nave), tot acest act normativ cuprinde reglementări și cu privire

la servituți în Titlul IV – în acest titlu regăsindu-se și

articolele 634 – 635 indicate drept temei al capătului doi al cererii.

Ca urmare, natura civilă a obiectului contractului

și a raportului dintre părți - chiar dacă acestea au ca

îndeletnicire constantă activitățile comerciale, fiind deci

comercianți - este neîndoielnică.

Ca urmare nu se poate face aplicarea art. 4 din Codul

comercial, care în afară de faptele de comerț prevăzute de art.

3 mai recunoaște acest caracter contractelor și obligațiunilor

unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă

contrariul nu rezultă din însuși actul în discuție.

Caracterul intrinsec civil ale raporturilor juridice

deduse din contractul de închiriere al spațiului în discuție este dat

de natura contractului numit reglementat expres de Codul civil și nu de

calitatea părților contractante.

Pe cale de consecință competența de

soluționare a cauzei – de natură civilă – revine, în primă

instanță, potrivit regulilor generale de competență,

prevăzute de art. 1 alin.(1) C.proc.civ., judecătoriei.

Se constată așadar că instanța de

apel a soluționat conflictul negativ de competență printr-o

greșită interpretare a dispozițiilor art. 2 alin.(1) lit. a)

C.proc.civ., care nu este aplicabil acțiunii deduse judecății

și a făcut o eronată trimitere la dispozițiile art. 892 Cod

comercial, text abrogat prin OUG nr. 138/2000 începând din 2 mai 2001 prin art.

VII din OUG nr.138/2000, modificat prin OUG nr.59/2001.

Pe cale de consecință, constatând că potrivit art. 304 pct. 9

C.proc.civ. hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor care

reglementează competența materială de soluționare a cauzei,

în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C.proc.civ. a admis recursul și a

modificat în tot sentința Curții de Apel Bacău în sensul că

a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Bacău.