ÎCCJ, decizie (scj.ro #81740)

Contract de închiriere. Acțiune în evacuare. Calitatea de comercianți a părților. Natura civilă a cauzei. Competența de soluționare a cererii revine judecătoriei. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență materială. Index alfabetic : conflict negativ de competență - contract de locațiune - evacuare - comerciant Legea nr. 71/2011, art. 223 C.proc.civ., art. art. 1, art. 2 C.civ., art. 634, art. 635 Notă : Instanțele au avut în vedere dispozițiile legale, astfel cum erau în vigoare la data introducerii acțiunii. Acțiunea având ca obiect o cerere de evacuare dintr-un spațiu ocupat în mod abuziv și obligarea de a reface situația anterioară prin demolarea unui zid, având ca temei de drept dispozițiile art. 634 și art. 635 C.civ., are natură civilă, chiar dacă părțile sunt comercianți, iar competența de soluționare revine, în primă instanță, potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de art. 1 alin.(1) C.proc.civ., judecătoriei.

Codul comercial consideră fapte de comerț cele limitativ prevăzute de art. 3, printre care nu se regăsesc închirierile de imobile sau raporturile dintre chiriași și proprietar și nici servituțile locului, iar despre contractul de locațiune tratează Codul civil în Titlul VII, tot acest act normativ cuprinde reglementări și cu privire la servituți în Titlul IV. Ca urmare, natura civilă a obiectului contractului și a raportului dintre părți - chiar dacă acestea au ca îndeletnicire constantă activitățile comerciale, fiind deci comercianți - este neîndoielnică. Caracterul intrinsec civil ale raporturilor juridice deduse din contractul de închiriere al spațiului în discuție este dat de natura contractului numit reglementat expres de Codul civil și nu de calitatea părților contractante.

Secția I civilă, decizia nr. 1726 din 9 martie 2012 Tribunalul Bacău, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 829 din 19 noiembrie 2010 a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC M.Z.P. BACĂU și SC P.T.C. SRL împotriva SC M.E.R., prin care s-a solicitat evacuarea pârâtei din sediul din Bacău și obligarea acesteia să restabilească situația anterioară, prin demolarea zidului cu care a blocat ușa de acces în imobil. Tribunalul investit s-a considerat necompetent să judece cauza, constatând că aceasta privește o servitute imobiliară și potrivit art. 892 C.com. „tribunalul comercial înaintea căruia s-a ivit un incident civil, este competent a statua și asupra incidentului, afară de cazul când contestațiunea incidentă ar purta asupra filiațiunii, calității de erede sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliară”.

Ca urmare, Tribunalul și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bacău. Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 8612 din 7 noiembrie 2011, și-a declinat la rândul ei competența în favoarea Tribunalului Bacău. Această instanță a apreciat că, potrivit art. 2 C.proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță pricinile și cererile în materie comercială, cu excepția celor al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei inclusiv. Precizarea formulată de reclamantă în sensul că acțiunea este de natură civilă, împrejurare care atrage competența judecătoriei, nu a fost luată în considerație întrucât a fost semnată numai de procuratorul acesteia care nu avea mandat decât de reprezentare, în condițiile art. 67 C.proc.civ., iar pentru schimbarea obiectului acțiunii era necesar un mandat expres dat în condițiile art. 69 C.proc.civ.

S-a mai observat că potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite în conformitate cu dispozițiile legale la data când acestea au fost pornite. Ca urmare, constatând că obiectul cererii a rămas neschimbat și este de natură nepatrimonială, s-a apreciat că este în drept să judece cauza tribunalul și nu judecătoria, litigiul fiind înregistrat sub auspiciile Codului civil anterior. Curtea de Apel Bacău, sesizată cu conflictul de competență ivit între cele două instanțe, prin sentința civilă nr. 1 din 12 ianuarie 2012, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Curtea de Apel a constatat că obiectul dosarului este o acțiune confesorie întemeiată pe art. 634 – 635 C.civ., expres indicată prin cererea din 21 noiembrie 2008, semnată de reprezentantul reclamantei SC M.Z.P. (care a semnat și acțiunea introductivă în instanță). Cererea din 3 ianuarie 2009, prin care s-a precizat că obiectul acțiunii este o servitute de trecere, nu a fost semnată decât de mandatara administratorului. Curtea de Apel a apreciat că indiferent de faptul că acțiunea privește o servitute de trecere, cauza rămâne în competența tribunalului comercial având în vedere destinația comercială a spațiului în legătură cu care s-a născut litigiul și dispozițiile art. 4 din Codul comercial.

În temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ. s-a stabilit competența în favoarea tribunalului – cauza fiind neevaluabilă în bani. S-a mai constatat că dispozițiile art. 892 al. (1) din Codul Comercial au fost reținute în mod parțial de tribunal. Teza a II-a a textului reglementează competența alternativă între instanța civilă și cea comercială, prevăzând că tribunalul comercial va judeca cauza dacă ar fi de competența tribunalului civil local. În teza I a textului se precizează că în anumite cauze – printre care și servitutea de trecere – tribunalul comercial va trimite părțile pentru judecarea incidentului, înaintea tribunalului civil competent sau le va judeca el însuși, dacă este de competența tribunalului civil local.

Împotriva sentinței Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC M.Z. P. Bacău. Recursul nu a fost motivat în drept. În fapt s-a criticat aprecierea că litigiul este de natură comercială în pofida obiectului determinat al cauzei și cu privire la care reclamanta a făcut și precizări ulterioare, competentă să judece cauza în fond fiind Judecătoria. Criticile formulate se pot circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Recursul este fondat și a fost admis pentru considerentele ce urmează: Acțiunea introductivă de instanță privește o cerere de evacuare a pârâtei dintr-un spațiu pe care îl ocupă în mod abuziv și obligarea acesteia să refacă situația anterioară prin demolarea unui zid care blochează ușa de acces în imobil.

Temeiul de drept al acțiunii a fost indicat ulterior, prin cererea din 21 noiembrie 2008, art. 634 și 635 C.civ. Împrejurarea că părțile, care se judecă într-o cauză civilă, sunt comercianți nu este de natură să schimbe natura juridică a cererii – cauză civilă. Potrivit art. 1 din Codul comercial, „în comerț se aplică legea de față; unde ea nu dispune, se aplică Codul civil”. Codul comercial consideră fapte de comerț cele limitativ prevăzute de art. 3, printre care nu se regăsesc închirierile de imobile sau raporturile dintre chiriași și proprietar și nici servituțile locului. Despre contractul de locațiune tratează Codul civil în Titlul VII (în timp ce Codul comercial tratează numai încheierea de nave), tot acest act normativ cuprinde reglementări și cu privire la servituți în Titlul IV – în acest titlu regăsindu-se și articolele 634 – 635 indicate drept temei al capătului doi al cererii.

Ca urmare, natura civilă a obiectului contractului și a raportului dintre părți - chiar dacă acestea au ca îndeletnicire constantă activitățile comerciale, fiind deci comercianți - este neîndoielnică. Ca urmare nu se poate face aplicarea art. 4 din Codul comercial, care în afară de faptele de comerț prevăzute de art. 3 mai recunoaște acest caracter contractelor și obligațiunilor unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul în discuție. Caracterul intrinsec civil ale raporturilor juridice deduse din contractul de închiriere al spațiului în discuție este dat de natura contractului numit reglementat expres de Codul civil și nu de calitatea părților contractante.

Pe cale de consecință competența de soluționare a cauzei – de natură civilă – revine, în primă instanță, potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de art. 1 alin.(1) C.proc.civ., judecătoriei. Se constată așadar că instanța de apel a soluționat conflictul negativ de competență printr-o greșită interpretare a dispozițiilor art. 2 alin.(1) lit. a) C.proc.civ., care nu este aplicabil acțiunii deduse judecății și a făcut o eronată trimitere la dispozițiile art. 892 Cod comercial, text abrogat prin OUG nr. 138/2000 începând din 2 mai 2001 prin art. VII din OUG nr.138/2000, modificat prin OUG nr.59/2001. Pe cale de consecință, constatând că potrivit art. 304 pct. 9 C.proc.civ. hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor care reglementează competența materială de soluționare a cauzei, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C.proc.civ.

a admis recursul și a modificat în tot sentința Curții de Apel Bacău în sensul că a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.