ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă

nr. 829 din 19 noiembrie 2010, a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamanta SCM Z.L.P. BACĂU și SC P.T.C. SRL împotriva SCM E.R.

prin care s-a solicitat evacuarea pârâtei din sediul din Bacău, str. Vadu

Bistriței și obligarea acesteia să restabilească situația anterioară, prin

demolarea zidului cu care a blocat ușa de acces în imobil.

Tribunalul investit

s-a considerat necompetent să judece cauza, constatând că aceasta privește o

servitute imobiliară și potrivit art. 892 C. com., „tribunalul comercial

înaintea căruia s-a ivit un incident civil, este competent a statua și asupra

incidentului, afară de cazul când contestațiunea incidentă ar purta asupra

filiațiunii,calității de erede sau asupra unui drept de proprietate sau

servitute imobiliară”.

Ca urmare, Tribunalul

și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bacău.

Judecătoria Bacău,

prin sentința civilă nr. 8612 din 7 noiembrie 2011, și-a declinat la rândul ei

competența în favoarea Tribunalului Bacău.

Această instanță a

apreciat că, potrivit art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță

pricinile și cererile în materie comercială, cu excepția celor al căror obiect

are o valoare de până la 1 miliard de lei inclusiv.

Precizarea formulată

de reclamantă în sensul că acțiunea este de natură civilă, împrejurare care

atrage competența judecătoriei, nu a fost luată în considerație întrucât a fost

semnată numai de procuratorul acesteia care nu avea mandat decât de

reprezentare, în condițiile art. 67 C. proc. civ., iar pentru schimbarea

obiectului acțiunii era necesar un mandat expres dat în condițiile art. 69 C.

proc. civ.

S-a mai observat că

potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel,

procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare

la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele

legal investite în conformitate cu dispozițiile legale la data când acestea au

fost pornite.

Ca urmare, constatând

că obiectul cererii a rămas neschimbat și este de natură nepatrimonială, s-a

apreciat că este în drept să judece cauza tribunalul și nu judecătoria,

litigiul fiind înregistrat sub auspiciile Codului civil anterior.

Curtea de Apel Bacău,

sesizată cu conflictul de competență ivit între cele două instanțe, prin

sentința civilă nr. 1 din 12 ianuarie 2012, l-a rezolvat, stabilind competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Curtea de Apel a

constatat că obiectul dosarului este o acțiune confesorie întemeiată pe art.

634 – art. 635 C. civ. expres indicată prin cererea din 21 noiembrie 2008,

semnată de reprezentantul reclamantei SCM Z.L.P. (care a semnat și acțiunea

introductivă în instanță).

Cererea din 3

ianuarie 2009, prin care s-a precizat că obiectul acțiunii este o servitute de

trecere, nu a fost semnată decât de mandatara administratorului.

Curtea de Apel a

apreciat că indiferent de faptul că acțiunea privește o servitute de trecere,

cauza rămâne în competența tribunalului comercial având în vedere destinația

comercială a spațiului în legătură cu care s-a născut litigiul și dispozițiile

art. 4 C. com.

În temeiul art. 2

pct. 1 lit. a) C. proc. civ., s-a stabilit competența în favoarea tribunalului,

cauza fiind neevaluabilă în bani.

S-a mai constatat că

dispozițiile art. 892 alin. (1) C. com., au fost reținute în mod parțial de

tribunal. Teza a II–a a textului reglementează competența alternativă între

instanța civilă și cea comercială, prevăzând că tribunalul comercial va judeca

cauza dacă ar fi de competența tribunalului civil local. În teza I a textului

se precizează că în anumite cauze, printre care și servitutea de trecere,

tribunalul comercial va trimite părțile pentru judecarea incidentului, înaintea

tribunalului civil competent sau le va judeca el însuși, dacă este de

competența tribunalului civil local.

Împotriva sentinței

Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC M.Z.L.P. Bacău, în termenul

legal prevăzut.

Recursul nu a fost

motivat în drept.

În fapt s-a criticat

aprecierea că litigiul este de natură comercială în pofida obiectului

determinat al cauzei și cu privire la care reclamanta a făcut și precizări

ulterioare, competentă să judece cauza în fond fiind Judecătoria.

Criticile formulate

se pot circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recursul este fondat

și a fost admis pentru considerentele ce urmează:

Acțiunea introductivă

de instanță privește o cerere de evacuare a pârâtei dintr-un spațiu pe care îl

ocupă în mod abuziv și obligarea acesteia să refacă situația anterioară prin

demolarea unui zid care blochează ușa de acces în imobil.

Temeiul de drept al

acțiunii a fost indicat ulterior, prin cererea din 21 noiembrie 2008 art. 634

și 635 C. civ.

Împrejurarea că

părțile, care se judecă într-o cauză civilă, sunt comercianți nu este de natură

să schimbe natura juridică a cererii, cauză civilă.

Potrivit art. 1 C.

com., „în comerț se aplică legea de față; unde ea nu dispune, se aplică Codul

civil”.

Codul comercial

consideră fapte de comerț cele limitativ prevăzute de art. 3, printre care nu

se regăsesc închirierile de imobile sau raporturile dintre chiriași și

proprietar și nici servituțile locului.

Despre contractul de

locațiune tratează Codul civil în Titlul VII (în timp ce Codul comercial

tratează numai încheierea de nave), tot acest act normativ cuprinde

reglementări și cu privire la servituți în Titlul IV, în acest titlu regăsindu-se

și art. 634 – art. 635 indicate drept temei al capătului doi al cererii.

Ca urmare, natura

civilă a obiectului contractului și a raportului dintre părți, chiar dacă

acestea au ca îndeletnicire constantă activitățile comerciale, fiind deci comercianți,

este neîndoielnică.

Ca urmare nu se poate

face aplicarea art. 4 C. com., care în afară de faptele de comerț prevăzute de

art. 3 mai recunoaște acest caracter contractelor și obligațiunilor unui

comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din

însuși actul în discuție.

Caracterul intrinsec

civil ale raporturilor juridice deduse din contractul de închiriere al

spațiului în discuție este dat de natura contractului numit reglementat expres

de Codul civil și nu de calitatea părților contractante.

Pe cale de consecință

competența de soluționare a cauzei, de natură civilă, revine, în primă

instanță, potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de art. 1 alin.

(1) C. proc. civ., Judecătoriei.

Se constată așadar că

instanța de apel a soluționat conflictul negativ de competență printr-o greșită

interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., care nu

este aplicabil acțiunii deduse judecății și a făcut o eronată trimitere la

dispozițiile art. 892 C. com., text abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 începând

din 2 mai 2001 (prin art. VII din O.U.G. nr. 138/2000 modificat prin O.U.G. nr.

59/2001).

Pe cale de

consecință, constatând că potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea

atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor care

reglementează competența materială de soluționare a cauzei, în temeiul art. 312

alin. (1) – 3 C. proc. civ., a admis recursul și a modificat în tot sentința

Curții de Apel Bacău în sensul că a stabilit competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta

SCM Z.L.P.

împotriva

sentinței civile nr. 1 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2012.