ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5512/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5512/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia chilă nr. 29A din 15 ianuarie 2010,

a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. București, împotiva sentinței chile nr. 565 din 16 aprilie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente:

Prin cererea înregistrată

la data de 18 martie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

sub nr. 10972/3/2009, reclamantele I.I. și I.M. au chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata echivalentului

în RON a sumei de 283.588,5 euro, reprezentând valoarea de piață a apartamentului

nr. 2, situat în București, precum și la plata cheltuielilor prilejuite de judecarea

prezentei cauze.

Prin sentința

civilă nr. 565 pronunțată la 16 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive; s-a admis acțiunea

reclamantelor I.I. și I.M. și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

la plata către redamante a sumei de 283.588,5 euro echivalent în RON la data plății

efective), reprezentând valoarea de piață a apartamentului revendicat de foștii

proprietari.

Apelantul-pârât

a criticat soluția dată, exclusiv sub aspectul calității procesuale pasive.

Criticile aduse

de apelant sunt nefondate, în mod corect reținând prima instanță faptul că acesta

justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, în raport cu dispozițiile speciale

prevăzute de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, aplicabile în speță și pe

care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată.

Astfel, potrivit

textului legal menționat mai sus, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,

care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au

dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor

internaționale de evaluare.

Conform art. 50

alin. (2

1

) din același act normativ, cererile sau acțiunile în justiție

având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele

de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, sunt scutite de taxa de timbru.

Restituirea prețului

prevăzut la alin. (2) și (2

1

) se face de către Ministerul Economiei și

Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea

nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Alin. (2) al

art. 50 din Legea nr. 10/2001 se referă la cererile și acțiunile în justiție privind

restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare

cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Critica apelantului-pârât

în sensul că nu are legitimare procesuală pasivă în speță, deoarece nu există nicio

sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamante cu Primăria Municipiului

București nu poate fi primită, deoarece art. 50

1

din Legea nr. 10/2001

enunțat mai sus, care justifică restituirea prețului de piață al imobilelor, nu

vizează ipoteza în care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare,

dimpotrivă, referirea textului făcându-se la acele contracte încheiate cu respectarea

Legii nr. 112/1995.

Din acest punct

de vedere, în mod corect a remarcat prima instanță că sunt două situații de deosebit,

în interpretarea art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001: 1. ipoteza

în care a contractul a fost declarat nul, fiind încheiat cu eludarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 50 alin.

(2), chiriașul cumpărător fiind îndreptățit la restituirea prețului actualizat,

și 2. ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost declarat nul, fiind

încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, dar a devenit ineficace, fiind implicit

desființat, de exemplu, în situația admiterii acțiunii în revendicare, caz în care

sunt aplicabile prevederile art. 50

1

din lege.

În ambele situații

însă, Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimarea procesuala pasivă în restituirea,

fie a prețului actualizat, fie a prețului de piață al imobilului, conform art. 50

alin. (2

1

) din lege, diferită fiind doar întinderea despăgubirilor datorate.

Deși în ambele

texte menționate [art. 50 alin. (2) și art. 50

1

] care vizează ipotezele

arătate mai sus se folosește termenul „desființat” în privința contractelor de vânzare

cumpărare, este evident că înțelesul juridic al acestuia este diferit, astfel cum

rezultă din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

De altfel, înțelesul

juridic al „desființării”, în sensul celor menționate mai sus se deduce din însăși

litera legii, în cuprinsul acesteia, la art. 20 alin. (2

1

), prevăzându-se

în mod expres că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință

imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate,

fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare,

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea

cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile

locale și/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

Prin urmare, chiar

legea statuează cele două ipoteze în care contractul de vânzare poate fi desființat

și deși textul legal menționat mai sus nu este incident în cauză, referirea la acesta

s-a făcut pentru justificarea interpretării noțiunii de desființare analizată în

speță și care a fost dată de legiuitor, sensul juridic al termenului urmând a fi

avut în vedere în mod unitar pentru întreaga lege, deci și în privința dispozițiilor

art. 50 și 50

1

.

Prin urmare, pentru

ipoteza dedusa judecații, ce se circumscrie dispozițiilor art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, nu era necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum susține apelantul-pârât,

legitimarea procesuală pasivă a sa fiind justificată în raport cu prevederile

art. 50

1

și art. 50 alin. (3) din lege.

Nefondată este

și critica apelantului în sensul că nu Ministerul Finanțelor Publice, ci Municipiul

București are calitate procesual pasivă în speță, dat fiind faptul că acesta din

urmă a fost parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare, astfel că sunt aplicabile

dispozițiile art. 1337 C. civ., care instituie obligația de garanție a vânzătorului

pentru evicțiune.

Calitatea procesuală

pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de litigii este conferită de

dispozițiile exprese ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, enunțate mai sus.

Aceste prevederi

speciale derogă de la dreptul comun în materie, conform principiului „specialia

generalibus derogant”, astfel încât în cauză nu-și mai găsesc aplicarea în privința

restituirii prețului actualizat, respectiv a restituirii prețului de piață al imobilului,

prevederile C. civ. care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra

evicțiunii (art. 1337, 1341-1345 C. civ.), invocate de apelant.

De altfel, prin

adoptarea acestor dispoziții cu caracter special s-a urmărit tocmai evitarea în

asemenea litigii a unui întreg șir de procese ce ar implica într-o primă fază participarea

vânzătorului răspunzător de garanția contra evicțiunii, acesta la rândul său urmând

să se regreseze pentru plata făcută împotriva Ministerului Finanțelor Publice prin

acțiune separată, în cazul în care nu formulează în cadrul aceluiași dosar cerere

de chemare în garanție, dat fiind că, prin însuși efectul Legii nr. 112/1995, prețul

plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare perfectat în

temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentația și actul

de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanțelor Publice.

Pe de altă parte,

susținerea apelantului-pârât în sensul că obligația de garanție pentru evicțiune

are un conținut mult mai larg, nu poate conduce la concluzia că prevederile speciale

ale Legii nr. 10/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în speță, acestea fiind incidente

strict în ipotezele prevăzute de lege, și anume cu privire la restituirea prețului

actualizat, respectiv restituirea prețului de piață al imobilului, pentru care legea

conferă legitimare procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice. Pentru alte

daune interese ce ar putea fi solicitate în temeiul obligației de garanție contra

evicțiunii, partea are la îndemână o asemenea acțiune întemeiată pe prevederile

dreptului comun în materie, C. civ., desigur îndreptată împotriva vânzătorului,

parte în contract. Dar sfera mai largă a obligației de garanție pentru evicțiune

nu înlătură răspunderea Ministerului Finanțelor Publice conferită în mod expres

de legea specială și deci legitimarea procesuală pasivă a sa în litigiul de față.

Împotriva deciziei

de apel a formulat cerere de recurs pârâtul-apelant criticând-o pentru următoarele

motive ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care uzează

modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.

de apel lipsește de conținut dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

care impun în mod imperativ desființarea contractului de vânzare-cumpărare pentru

nerespectarea Legii nr. 112/1995 la încheierea actului.

Or, din decizia

civilă nr. 918/2008 a Curții de Apel București rezultă că nu poate fi reținută buna-credință

a cumpărătorilor, astfel că aceștia au fost obligați să lase în deplină proprietate

imobilul.

Având în vedere

și faptul că nu există nicio sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamante

cu Primăria Municipiului București nu se justifică calitatea procesuală pasivă a

Ministerului Finanțelor Publice.

pasivă nu poate avea într-o astfel de acțiune decât vânzătorul, recurentul nefiind

parte contractantă în raportul juridic dedus judecății.

Art. 1337 C.

civ. instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea totală sau parțială prin

fapta unui terț, iar această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin

nicio dispoziție specială.

Deposedarea cumpărătorului

întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, care este de

natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiunea totală vânzătorului.

a fost obligat la plată este exagerată față de valoarea achitată în contractul de

vânzare-cumpărare și depășește cu mult valoarea de circulație a imobilului pe piața

imobiliară, realizându-se o îmbogățire fără justă cauză.

Mai mult, instanța

a omologat un raport de expertiză extrajudiciară, în condițiile în care art. 50

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că această valoare se va stabili printr-o

expertiză; însă, această expertiză trebuia dispusă de instanța de judecată, dând

în același timp posibilitatea pârâtului de a formula eventuale obiecțiuni la raportul

de expertiză.

Analizând dedzia

de apel în raport de critidle formulate, Înalta Curte constată ca recursul este

nefondat, în considerarea celor ce succed:

Prin cererea de

apel s-a criticat sentința primei instanțe sub aspectul lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu referire la dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1337 C. civ., care reglementează răspunderea vânzătorului

pentru evicțiunea totală sau parțială prin fapta unui terț.

În ceea ce privește

însă dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, aceste prevederi legale,

deși redate integral, au fost invocate numai parțial în dezvoltarea criticii, arătându-se

că în condițiile în care nu există nicio sentință definitivă și irevocabilă în ceea

ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între reclamante și vânzător nu se justifică calitatea procesuală pasivă a Ministerului

Finanțelor Publice.

Prin urmare, criticile

de recurs în sensul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 (art. 50

1

) impun

ca respectivele contracte să fie încheiate cu respectarea prevederilor Legii

nr. 112/1995 și referitoare la valoarea la care a fost obligat sunt formulate omisso

medio, cu încălcarea art. 296 raportat la art. 316 C. proc. civ., motiv pentru care

nu vor fi analizate.

a) În ceea ce

privește dispoziția din art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, care impune desființarea

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a contractelor de vânzare-cumpărare,

instanța de apel a făcut în mod corect trimitere la art. 21 alin. (2

1

)

din aceeași lege, care explicitează noțiunea de „desființare”, în sensul acestei

legi, a contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Norma legală face

referire la „contracte de vânzare-cumpărare care au fost desființate, fie ca urmare

a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile”.

În condițiile

în care prin legea care îi îndreptățește pe foștii cumpărători să formuleze acțiuni

în restituirea prețului imobilelor de care au fost deposedați se definește noțiunea

de „desființare”, folosită și de art. 50

1

, critica de recurs nu are suport

legal.

b) După cum în

mod corect a reținut și instanța de apel, dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează

dreptul valorificat în prezentul dosar au caracter special și se aplică cu prioritate

față de dreptul comun, conform principiului „specialia generalibus derogant”.

Litigiul de față

nu este fundamentat pe instituția răspunderii pentru evicțiune reglementată de C.

civ., ci pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, care îi acordă recurentului

în mod expres calitate procesuală pasivă prin art. 50 alin. (3) - restituirea prețului

se face de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit

în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În considerarea

celor reținute mai sus, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

ceea ce face ca recursul să fie respins ca nefondat - cu aplicarea și a art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. București,

împotriva deciziei nr. 29/A din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.