ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12

aprilie 2000, reclamanta SC B.P. SA a solicitat anularea deciziei nr. 552 din

29 martie 2000 emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor; a deciziei Direcției Generale a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat București, nr. 497 din 20 mai 1997,

precum și a măsurilor stabilite la pct. 2 și 6 din procesul-verbal de control

nr. 96942 din 23 decembrie 1996, încheiat de organele de control ale Direcției

Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului

București, prin care s-a dispus obligarea la la plata sumei de 86.942.419 lei,

reprezentând cota de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare pentru perioada mai –

septembrie 1993; 10.165.304 lei, majorări de întârziere la Fondul de cercetare;

39.429 dolari SUA, 47.778 mărci germane, 8240 BEF, reprezentând impozit pe

redevențe și 2709 dolari SUA, 5186 mărci germane și 5729 BEF, majorări de

întârziere aferente acestui impozit.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâților, la plata cheltuielilor de judecată; la restituirea taxelor

de timbru în sumă totală de 32.238.210 lei, achitate către Ministerul

Finanțelor, precum și a sumelor de 11.892 dolari SUA; 11.961 mărci germane și

24.691 BEF, virate în baza titlului executor nr. 388/96942 din 11 martie 1997.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că în ce privește contribuția la Ffondul de

cercetare-dezvoltare, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr.

21/1993 și Instrucțiunilor Ministerului Finanțelor, privind calculul și

încasarea Fondului de cercetare, nr. 4524/1993, veniturile obținute din

activități bancare nu sunt prevăzute în categoria celor pentru care se

calculează contribuția de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare. Referitor la

impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice și juridice nerezidente,

reclamanta a susținut că pentru sumele plătite firmelor S., R. și U., în baza

contractelor de prestări servicii, acestea sunt scutite de impozit pe

teritoriul României, fiind impuse în țările de de rezidență. cu care există

convenții pentru evitarea dublei impuneri.

Prin sentința civilă nr. 720 din 22

iunie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea SC B.P. SA, a anulat deciziile contestate, precum și pct. 2 și 6

din procesul-verbal de control nr. 96942/1996, exonerând reclamanta de plata

sumelor reținute în sarcina sa. Totodată, Ministerul Finanțelor a fost obligat

să restituie reclamantei, 11.892 dolarI SUA, 11.961 mărci germane și 24.691

BEF, achitate în baza titlului executor din 21 martie 1997, precum și la plata

sumelor de 32.238.210 lei, taxă de timbru și 350.000 lei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că în ce privește suma reținută cu titlu de contribuție neachitată la

fondul de cercetare-dezvoltare, ca și majorările de întârziere aferente, nu

sunt datorate, întrucât Legea nr. 6/1993, privind constituirea și utilizarea

Fondului special de cercetare-dezvoltare, a intrat în vigoare la 13 octombrie

1993, ulterior perioadei supuse controlului. S-a apreciat că nici dispozițiile

Legii bugetului de stat nr. 21/1993, nu constituie temei pentru aceste plăți,

din moment ce reclamanta desfășoară o activitate bancară, și nu de prestări

servicii.

Referitor la pct. 2 din procesul-verbal,

instanța de fond a apreciat că sumele în valută stabilite de organele de

control, cu titlu de impozit pe redevențe și majorări de întârziere, nu sunt

datorate, între societatea reclamantă și firmele străine existând contracte de

prestări servicii, și nu pentru utilizarea unui drept de proprietate

intelectuală.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recus, atât reclamanta, cât și pârâții.

Prin decizia civilă nr. 1140 din 20

martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursurile, a casat sentința civilă nr. 720 din 22 iunie 2000 a Curții

de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța

fondului a anulat în întregime decizia Ministerului de Finanțe nr. 552/2000,

inclusiv pct. 3, prin care fusese respinsă ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de reclamantă, în legătură cu sumele reținute în baza

titlului executor nr. 388/96942/1997, fără să se verifice competența, în raport

cu prevederile O.G. nr. 11/1996 și fără a înfățișa motivele de fapt și de drept

avute în vedere la pronunțarea soluției.

Instanța de casare a mai reținut

omisiunea de pronunțare asupra cererii reclamantei, în legătură cu restituirea

sumelor achitate cu titlu de contribuție de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare,

impozit pe redevențe, cu majorările de întârziere aferente.

În fond, după casare, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1295

din 8 octombrie 2001, a respins excepția de necompetență materială, a admis în

parte acțiunea precizată de reclamantă și a dispus anularea deciziei

Ministerului Finanțelor nr. 552/2000, deciziei Direcției Generale a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat București, nr. 497/1997, precum și a

pct. 2 și 6 din procesul-verbal nr. 96942/1996, cu obligarea Ministerului

Finanțelor, la restituirea sumelor încasate în valută, în baza titlului

executor.

S-a avut în vedere că pentru

perioada mai – septembrie 1993, nu se justifică reținerea cotei de 1% pentru

Fondul de cercetare-dezvoltare, temeiul legal, Legea nr. 67/1993, fiind

ulterior.

Pentru sumele reținute cu titlu de

impozit pe redevențe, s-a considerat că nu sunt datorate, întrucât între

România și statele de rezidență ale firmelor străine, cu care reclamanta avea

încheiate contracte de prestări servicii, există convenții pentru evitarea

dublei impozitări.

În fine, în legătură cu restituirea

sumelor achitate în baza titlului executor, s-a apreciat că instanța de

contencios are competența materială de a se pronunța, întrucât pretențiile

reclamantei vizează de fapt actele administrative contestate și anume:

procesul-verbal de control și deciziile pronunțate în procedura

administrativ-jurisdicțională.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice

și Controlului Financiar de Stat București și SC B.P. SA.

În recursurile lor, Ministerul

Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice și ControluluI Financiar

de Stat București au susținut că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței

Ministerului Finanțelor – D.G.S.C., în ce privește anularea poziției 2 din

procesul-verbal de control referitor la impozitul pe redevențe, în condițiile

în care prin decizia nr. 552/2000, au fost desființate capitolele privitoare la

acesta și s-a dispus trimiterea dosarului, direcțiilor teritoriale, pentru a se

face verificarea acestor obligații bugetare, urmând a se încheia un nou act de

control.

Recurenții au susținut nelegalitatea

hotărârii, și pentru faptul că s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei

instanțe, respectiv a judecătoriei din raza teritorială a reclamantei, atunci

când s-a dispus restituirea sumelor achitate în baza titlului executor nr.

388/96942/1997, fără a sesiza că temeiul juridic îl constituie dispozițiile

art. 76 din O.G. nr. 11/1996.

În fine, în opinia recurenților, în

mod greșit s-a anulat măsura obligării la plata cotei de 1% pentru Fondul de

cercetare-dezvoltare, instanța fondului dând o interpretare eronată

dispozițiilor legale aplicabile în speță, respectiv art. 24 din Legea nr.

21/1993, în conformitate cu care cota de 1% se aplică asupra încasărilor

realizate din activitatea de prestări servicii, implicit activitatea bancară

care prin excelență, este o activitate de prestări servicii.

Ambele recursuri sunt fondate.

Potrivit atribuților stabilite în

sarcina Ministerului Finanțelor, prin pct. 9.12 din Ordinul Ministerului

Finanțelor. nr. 1495/1997, dat în aplicarea Legii nr. 105/1997, ca organ

administrativ cu activitate jurisdicțională, în soluționarea contestațiilor cu

care este învestit, acesta poate dispune desființarea totală sau parțială a

măsurilor stabilite prin actele de control, precum și refacerea acestora.

În cauză, prin decizia nr. 552/2000,

Ministerul Finanțelor a desființat măsura obligării reclamantei la plata

impozitului pe redevențe și a majorărilor de întârziere aferente, stabilit de

organele de control prin procesul-verbal nr. 94296/1997 pct. 2 și a dispus o

nouă verificare. Astfel fiind, capătul de acțiune vizând anularea pct. 2 din

procesul-verbal, a rămas practic fără obiect, instanța putând fi eventual

sesizată a se pronunța asupra legalității deciziei de reverificare, dispusă de

Ministerul Finanțelor și nicidecum asupra temeiniciei impunerii la plată.

Fără a sesiza aceste aspecte, Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, nelegal a anulat pe

fond, măsura impunerii reclamantei la plata impozitului pe redevențe și a

majorărilor aferente.

Tot nelegal, cu încălcarea

competenței altei instanțe, Curtea de Apel Bucureșt, secția de contencios

administrativ, a dispus restituirea sumelor în valută achitate de reclamantă în

baza titlului executor nr. 388/94296/1997, fără a sesiza că acestea nu au făcut

obiectul contestației adresate Direcției Generale a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat București și că restituirea se putea face numai

în condițiile anulării titlului executor, care se putea obține pe calea

contestației la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 76 din O.G. nr.

11/1996.

În ce privește suma de 86.942.419

lei, reprezentând cota de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare, urmează a se

reține că este datorată de societatea reclamantă, activitatea bancară fiind

prin excelență, o activitate de prestări servicii, nominalizată prin

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 21/1993, legea bugetului de stat.

În raport cu toate aceste

considerente, urmează a se aprecia că recursurile declarate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și

Ministerul Finanțelor, sunt întemeiate și pe cale de consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, urmează a fi casată și pe fond, respinsă

acțiunea formulată de SC B.P. SA.

Împotriva aceleiași sentințe, cât și

a încheierii din 19 decembrie 2001, dată în Camera de Consiliu, în temeiul

dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., prin care s-a respins cererea

reclamantei, de completare a dispozitivului sentinței, în sensul obligării

Ministerului Finanțelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuții

la Fondul de cercetare-dezvoltare, impozit pe redevențe cu majorările aferente,

a declarat recurs SC B.P. SA

Recursul urmează a fi respins, având

în vedere modul de soluționare a recursurilor declarate de Ministerul

Finanțelor și de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

București, împotriva sentinței civile nr. 1295 din 8 octombrie 2001 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA București.

Respinge recursul declarat de SC

B.P. SA București, împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din 19

decembrie 2001.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2003.