ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1023/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, sub nr. 609 din 25 aprilie 2000, reclamanta SC S. SA

București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Administrația

Finanțelor Publice a sectorului 6 București, ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 632 din 14 aprilie 2000, a

dispoziției nr. 20 din 27 ianuarie 2000, a hotărârii nr. 53/1999 și a

procesului-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, acte emise de autoritățile

publice pârâte, prin care au fost stabilite și menținute în sarcina sa,

obligații fiscale în sumă de 868.334.590 lei, reprezentând diferențe impozit pe

profit, cu majorări de întârziere aferente, în sumă de 1.122.513.140 lei.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei de

timbru achitată în etapa administrativ-jurisdicțională prevăzută de Legea nr.

105/1997, în vigoare la acea dată, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că:

- în procesul-verbal nr. 43385 din 2

iunie 1999, organul teritorial de control financiar fiscal a consemnat

constatările sal,e ca urmare a verificării modului de calcul, evidențiere și

virare a impozitelor și taxelor datorate de reclamantă bugetului de stat pe

perioada 1 noiembrie 1994 – 31 martie 1999;

- și-a însușit constatările

organului de control cu privire la diferențele de impozit pe profit și a

achitat la bugetul de stat sumele specificate în actul de control, însă

diferențele de impozit pe profit stabilite de organul de control în legătură cu

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. I.P. 34212/20/1996 și

contractele de leasing nr. 34205/20 din 11 iulie 1996 și nr. 1703506 din 18

iunie 1997, sunt nelegale. În opinia reclamantei, ratele aferente celor trei

contracte se înscriu în categoria cheltuielilor de exploatare, care sunt

deductibile fiscal integral și nu doar în raport cu amortizarea calculată și

dobânda prevăzută în contractul de leasing, respectiv diferența de curs

valutar, așa cum au susținut organul fiscal constatator și cele ierarhic

superioare;

- a îndeplinit procedura prealabilă

prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, însă obiecțiunile,

contestația și plângerea formulate de societatea comercială controlată au fost

respinse de către Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6 București,

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Ministerul

Finanțelor Publice.

Instanța de fond, Curtea de Apel București,

prin sentința civilă nr. 626 din 7 iunie 2000, a respins acțiunea reclamantei,

pe considerentul că diferența de impozit pe profit stabilită pe seama acesteia,

este legală, iar organul fiscal constatator și celelalte organe fiscale

ierarhic superioare au apreciat corect cu privire la nedeductibilitatea din

profit a ratelor achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în

rate și a celor două contracte de leasing.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC S. SA București, invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea pronunțată este urmarea

interpretării și aplicării greșite a legii, de către instanța de fond.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta a arătat că, în mod greșit, instanța de fond și-a însușit punctul de

vedere al organului fiscal, fără să țină seama de faptul că pe durata achitării

ratelor, în cazul celor trei contracte, bunurile nefiind proprietatea

societății nu s-au încadrat în categoria de capital imobilizat, astfel că nu le

erau aplicabile prevederile legale privind amortizarea, potrivit cărora sumele

deductibile din profit se stabilesc în raport cu cotele de amortisment.

Prin decizia nr. 2214 din 7 iunie

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza

spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea materialului probator

cu o expertiză contabilă care să verifice corectitudinea operațiunilor

financiare, ce fac obiectul cauzei, potrivit actului de control.

Instanța de fond, rejudecând cauza,

a completat probatoriul potrivit îndrumărilor deciziei de casare, iar prin

sentința civilă nr. 87 din 31 ianuarie 2002 a admis acțiunea reclamantei și în

consecință, a dispus: anularea actelor administrative atacate; restituirea

către reclamantă a sumei de 868.334.598 lei reprezentând impozit pe profit și a

sumei de 59.659.430 lei, reprezentând taxa achitată în faza

administrativ-jurisdicțională, obligarea pârâților la 95.365.000 lei,

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a

sectorului 6 București, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, recurentele au arătat, în esență, următoarele:

- instanța de fond a aplicat greșit

prevederile O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, stabilind că ratele

plătite de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare sunt

deductibile la calculul profitului impozabil, fără a ține seama de faptul că

bunurile achiziționate sunt active imobilizate care, potrivit art. 2 din Legea

nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului social, reprezintă capital supus

amortizării, iar valoarea acestora se recuperează pe calea amortizării;

- instanța de fond a apreciat

greșit, și cu privire la înregistrarea în contabilitate, a ratelor aferente

celor două contracte de leasing, în contul 8036 – „redevențe, locații de

gestiune, chirii”, deși potrivit art. 20 din O.G. nr. 51/1997, privind

operațiunile de leasing și societățile de leasing, achizițiile de mijloace fixe

sunt tratate ca investiții, fiind supuse amortizării. În opinia recurentelor,

utilajele achiziționate în sistem de leasing sunt active incorporale care se

recuperează prin amortizare;

- obligarea pârâtelor la restituirea

taxei de timbru aferentă parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de Legea

nr. 105/1997, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art .6 din această lege,

potrivit căreia sumele plătite cu titlu de taxă de timbru, aferente

contestației și plângerii, se restituie la cerere, integral sau parțial, în

raport cu admiterea acestora.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Potrivit constatărilor organului de

control, în perioada 1996 – 1997, reclamanta a încheiat trei contracte privind

importul unor mașini de cusut din Germania, și anume: contractul de

vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. IP 34212/20/1996; contractul de leasing

nr. 34205/20 din 11 iulie 1996; contractul de leasing nr. 1703506 din 18 iunie

1997.

Bunurile dobândite în baza

contractului de vânzare-cumpărare sunt active corporale, respectiv mijloace

fixe care au intrat efectiv în patrimoniul reclamantei, o dată cu plata primei

rate, fiind folosite în procesul de producție. Plata în rate a prețului

mijloacelor fixe achiziționate reprezintă doar o facilitate pe care vânzătorul

i-a acordat-o cumpărătorului, după ce în prealabil i-a cerut dovezi privind

solvabilitatea sa.

În raport cu prevederile art. 2 din

Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active

corporale și necorporale, mijloacele fixe dobândite în baza contractului de

vânzare-cumpărare se înscriu în capitalul imobilizat supus amortizării, fiind

deductibile fiscal numai amortizarea și diferențele de curs valutar.

Prin urmare, în mod greșit,

reclamanta a dedus la calculul profitului impozabil, întreaga contravaloare a

avansului achitat la 21 august 1996 și a celor 16 rate egale achitate între 23

ianuarie 1997 și 11 martie 1998, considerând, astfel, că pe durata achitării

ratelor, bunurile nu se aflau în patrimoniul său și că în consecință, nu putea

să calculeze amortizarea.

- În reglementarea art. 1 și 2 din

Legea nr. 15/1994, amortizarea se aplică numai capitalului imobilizat în active

corporale și necorporale care se află în patrimoniul agentului economic.

Cât privește importul de bunuri pe

baza celor două contracte de leasing, reclamanta a înscris, în mod corect,

ratele aferente acestor contracte în contul 8036 – „redevențe, locații de

gestiune, chirii” și le-a dedus la calculul profitului impozabil. Cheltuielile

de această natură se înscriu în categoria cheltuielilor de exploatare ale

utilizatorului de bunuri, iar potrivit Legii nr. 82/1991, a contabilității,

acestea sunt deductibile fiscal, în totalitate.

La expirarea leasingului, înainte de

a se face ultima plată, reclamanta a început negocierile pentru cumpărarea

bunurilor prevăzute în cele două contracte. După cumpărare, bunurile au fost

înregistrate în contabilitate la valoarea negociată de părțile din contract,

fiind începlinite condițiile de leasing operațional. Din acest moment, bunurile

au intrat în patrimoniul reclamantei și sunt înscrise în capitalul imobilizat

al acesteia.

Cu privire la taxa de timbru

aferentă producerii prealabile prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la

acea dată, Curtea apreciază că potrivit art. 274 C. proc. civ., această taxă

intra în categoria cheltuielilor de judecată, urmând a fi aplicate dispozițiile

art. 276 din același cod.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentința atacată și în fond:

va admite în parte acțiunea reclamantei; va anula actele administrative atacate

în partea privind obligația de plată la bugetul de stat a impozitului pe profit

și a majorărilor de întârziere aferente contractelor de leasing nr. 34205/1996

și nr. 1703.506/1997; va menține celelalte obligații de plată stabilite prin

actele administrative atacate; va dispune restituirea sumei de 35.700.000 lei,

reprezentând taxă de timbru achitată în faza administrativ-jurisdicțională-

pentru contractele de leasing; va obliga pârâtele la plata sumei de 57.183.000

lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, Ministerul

Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6

București, împotriva sentinței civile nr. 87 din 31 ianuarie 2002 a Curții de

Apel Bucureșt, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite în parte acțiunea reclamantei.

Anulează decizia nr. 632/2000 a

Ministerului Finanțelor Publice, dispoziția nr. 20/2000 a Direcției Generale a

Finanțelor Publice a municipiului București, hotărârea nr. 53/1999 a

Administrației Finanțelor Publice a sectorului 6 București, precum și

procesul-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, întocmit de această autoritate

fiscală teritorială, în partea privind obligația de plată la bugetul de stat a

impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere aferente contractelor de

leasing nr. 34205/1996 și nr. 1703506/1997.

Menține celelalte obligații de plată

stabilite prin actele administrative atacate.

Dispune restituirea sumei de

35.700.000 lei, reprezentând taxă achitată în faza

administrativ-jurisdicțională, pentru contractele de leasing.

Obligă pârâtele la plata sumei de

57.183.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 martie 2003.