ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.1714/2000 reclamanta SC ”S.T.L.” SRL București în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 2 a solicitat anularea deciziei nr.1251/ 25 mai 2000 a Ministerului Finanțelor Publice, decizia nr.57/22 martie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, hotărârea nr.200 din 19 decembrie 1999 a Administrației Finanțelor Publice de Sector 2 și procesul verbal nr.300172/21 iulie 1998 ca netemeinice și nelegale. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că suma de 131.807.344 lei reprezentând cheltuieli de deplasare nu este imputabilă asociatului unic al societății, întrucât deplasările au fost efectuate în scopul dezvoltării și eficientizării activității.

A mai susținut reclamanta că nu datorează nici suma de 195.263 lei reprezentând diferență impozit pe profit întrucât regularizarea impozitului pe profit aferent lunii decembrie 1997, respectiv virarea la buget a fost efectuată la data de 14 aprilie 1998 odată cu bilanțul contabil al anului 1997. Totodată a mai solicitat restituirea sumei de 5.685.810 lei reprezentând taxă de timbru achitată în procedura administrativă. Prin sentința civilă nr.1731 din 12 decembrie2000 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea ca nelegale a actelor administrative atacate precum și restituirea taxelor de timbru în procurarea prealabilă. Impotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerului Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că asociatul societății P.D.

putea beneficia de prevederile H.G. nr.518/1995, în măsura în care dovedea calitatea de salariat al societății reclamante. Cu referire la suma de 4.195.263 lei impozit pe profit constituit și nevirat de societate recurenții susțin că aceasta s-a făcut ulterior perioadei verificate, cu încălcarea termenului legal prevăzut de O.G. nr.70/1994, republicată. Taxa de timbru achitată în faza administrativă prealabilă în mod greșit, a fost restituită de către instanța de fond, întrucât contestația și plângerea au fost respinse în această procedură. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ prin decizia nr.735 din 16 februarie 2002 a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Soluționând cauza, în fond după casare, prin sentința civilă nr.114 din 3 februarie 2003 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele administrative de impunere, ca nelegale . Pentru a hotărî astfel instanța de fond a apreciat că asociatul unic P.D. a efectuat deplasările în interes de serviciu cu respectarea dispozițiilor art.70 din Legea nr.31/1990 republicată și a art.71 pct. (1) din aceeași lege, situație în care cheltuielile ocazionate de aceste deplasări sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit. In ceea ce privește suma de 4.195.268 lei, achitată cu CP nr.41/14 aprilie 1998 cu mențiunea de profit aferent anului 1997, instanța de fond a reținut că aceasta a fost plătită în termen legal.

Totodată a dispus restituirea sumei de 5.685.810 lei taxă de timbru achitată în cadrul procedurii administrative. Și împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice Sector 2, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ. Recurenții au criticat sentința instanței de fond fiind pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a legii astfel: -cheltuielile de deplasare efectuate de asociatul unic P.D. sunt deductibile fiscal doar în condițiile prevăzute de art. 16 și art. 7 din H.G.

nr.518/1995, instanța de fond reținând în mod greșit deductibilitatea acestora; -referitor la suma de 4.195.263 lei impozit pe profit constituit și nevirat de societate, instanța nu a avut în vedere prevederile art. 16 (2) din O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe profit; -în ceea ce privește restituirea taxelor de timbru hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.6 alin. (2) din Legea nr.105/1997, în vigoare la acea dată. Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta. Pentru determinarea profitului impozabil, drepturile bănești de delegare și detașare în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul aceleași localități, în interesul serviciului, sunt deductibile fiscal în limita prevederilor legale.

Astfel, art. 6 coroborat cu art. 17 din H.G. nr.518/1995, prevăd drept condiție pentru deductibilitatea fiscală ca persoanele care efectuează cheltuielile de deplasare să fie persoane salariate ale societății. Ori, în cauză această condiție nu este îndeplinită, întrucât administratorul societății nu era salariatul societății. Față de aceste dispoziții legale și de ansamblul materialului probator administrat, rezultă că reclamanta nu a prezentat organelor de control nici un document care să ateste calitatea lui P.D. de angajat al societății. Din actele prezentate instanței precum și din concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, rezultă că P.D. este parte a unui contract încheiat cu reclamanta SC ”S.T.L.” SRL, care însă nu a fost înregistrat la Camera de Muncă și nici prezentat organelor de control.

Faptul că acesta s-a încheiat ulterior, la data de 23 iulie 1998, nu poate fi un argument pe care instanța de fond să-și întemeieze hotărârea, aceasta fiind în mod vădit nelegală. De asemenea pentru ca cheltuielile de deplasare să fie deductibile fiscal trebuie să fie îndeplinite și prevederile art. 2 din H.G. nr.543/1995 în sensul că pentru salariații societăților comerciale și ai regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile bănești pe perioada delegării și detașării în interesul serviciului se stabilesc în condițiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă. Pentru a determina profitul impozabil, drepturile bănești de delegare și deplasare sunt deductibile numai în limita prevederilor cuprinse în hotărârea menționată.

Având în vedere cele mai sus arătate, în mod legal organul de control a reținut că aceste cheltuieli de deplasare în străinătate efectuate de asociatul unic sunt nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit. Referitor la suma de 4.195.263 lei reprezentând impozit pe profit constituit și nevirat de societate, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 15 (3) și cele ale art.16 (2) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit care precizează că: „Contribuabilii mici trebuie să depună lunar declarația de impunere până la data de 25, inclusiv a lunii următoare, acesta fiind și termenul de plată a impozitului”. Faptul că această diferență de impozit pe profit a fost achitată ulterior cu OP nr.4 din 14 martie 1998 nu au nici o relevanță, întrucât prin procesul-verbal încheiat la data de 18 martie 1998 a fost verificată perioada 1 decembrie 1996-18 martie 1998, iar plata s-a efectuat ulterior acestei perioade verificate.

Potrivit principiului de drept, „accesoriul urmează principalul” organul de control în mod legal a procedat la calculul majorărilor de întârziere conform O.G. nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, coroborate cu prevederile art. 20 (1) din O.G. nr.70/1997 privind impozitul pe profit. In ceea ce privește restituirea taxelor de timbru, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea art. 6 alin. (2) din Legea nr.105/1997, în vigoare la acea dată. In conformitate cu dispozițiile articolului mai sus menționat, sumele plătite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestației și plângerii, se restituie la cerere, integral sau parțial, în raport cu admiterea integrală sau parțială a acestora.

Instanța a dispus în mod eronat restituirea taxelor de timbru achitate de reclamantă ca urmare a parcurgerii procedurii prealabile, întrucât atât contestația cât și plângerea au fost respinse în totalitate. In raport cu cele ce preced, recursurile urmează a fi admise, casată sentința atacată, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva sentinței civile nr.114 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantei SC ”S.T.L.” SRL București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.