ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2004

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin rechizitoriul

nr.91/P/11.02.2003 , Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului , cetățean iranian, M.H.  pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.143/2000 , cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că

la data de  5 februarie 2003, inculpatul s-a prezentat la Vama Giurgiu  pentru

a tranzita România în calitate de șofer de TIR.

După

efectuarea verificărilor la Poliția de Frontieră  și aplicarea vizei de intrare

în

țară

, la controlul efectuat cu ocazia operațiunilor de vămuire,

în trusa de igienă personală a inculpatului, s-a descoperit cantitatea de 1,35

gr opium, pe care acesta a declarat că  o deține pentru consum propriu.

Cu ocazia judecării

cauzei în fond, Tribunalul Giurgu a pronunțat  sentința penală nr. 37 din

12.02.2003 prin care a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru

infracțiunea prevăzutră de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din

Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 74-76 C. pen. prin schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2003.

Potrivit

art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata termenului de încercare de 5 ani, deducându-se din pedeapsa aplicată,

durata cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 05.02.2003, la

zi.

Prin

aceiași sentință , inculpatul a fost achitat  în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit.a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2)

din Legea nr.143/2000.

Totodată,

s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului și aplicarea măsurii

de siguranță  prevăzută de art.117 C. pen.

Curtea

de Apel București, secția a II-a  penală, prin decizia penală nr.161 din

18.03.2003 a respins, ca nefondat,  apelul declarat de procuror.

Împotriva

menționatelor hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București , a

declarat recurs, solicitând casarea acestora în baza art. 385

9

pct.14, 17 și 17

1

C. proc. pen.

În

primul motiv de recurs s-a susținut că, în mod greșit s-a dispus schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea

nr.143/2000, săvârșită în formă consumată, în tentativă la acea infracțiune,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

invocându-se în acest sens dispozițiile art. 142 C. pen. privind termenul de   “teritoriu”

cât și dispozițiile Legii privind regimul  străinilor în România.

Prin

cel de al doilea motiv de casare se arată că soluția de achitare a inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, este

greșită, din  probele administrate rezultând că deținerea drogurilor de mare

risc s-a făcut în scop de comercializare.

Totodată,

s-a susținut că hotărârile pronunțate sunt netemeinice, sub aspectul

individualizării pedepsei, în cauză nejustificându-se reținerea în favoarea

inculpatului a circumstanțelor atenuante,  prevăzute de art.74 C. pen. .

Recursul

este fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul

juridic al infracțiunilor prevăzute în Legea  nr.143/ 26 iulie 2000 privește

două tipuri de relații sociale : pe de o parte relații sociale care asigură

combaterea traficului de droguri, iar pe de alta cele care asigură prevenirea

și combaterea consumului ilicit de droguri.

În

raport de această distincție legiuitorul a reglementat diferențiat faptele

legate de traficul de droguri de cele legate de consumul ilicit de droguri.

Din

examinarea comparativă a prevederilor art. 2, referitoare la traficul de

droguri, cu prevederile art. 4, referitoare la consumul ilicit de droguri, se

poate constata  că în latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 4,

intră acțiuni proprii infracțiunii prevăzută de  art. 2, cum sunt cultivarea,

producerea, fabricarea, extragerea,prepararea, cumpărarea, etc, care, în  mod

natural, preced consumul propriu-zis.

Rezultă

că, prin voința legiuitorului , unele acțiuni care definesc traficul de droguri

sunt absorbite în latura obiectivă a consumului de droguri.

Traficul

de droguri cuprinde, printre altele și trecerea peste frontieră a drogurilor,

în scopul de a fi comercializate ilicit. Această trecere peste frontieră a

drogurilor este, de fapt, dimensiunea transfrontalieră a infracțiunii de trafic

, în art. 3 din Legea nr.143/2000 , fiind incriminată fapta de introducere sau

scoatere de droguri, fără drept, din

țară

.

În

situația în care  trecerea peste frontieră a drogurilor se face exclusiv pentru

consum propriu, fapta se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr.143/2000

care absoarbe în conținutul său și trecerea drogurilor peste frontieră.

Dacă

pentru trecerea frauduloasă a  drogurilor peste frontieră în scopul

comercializării, există  suficiente argumente în vederea stabilirii unor

sancțiuni severe, în cazul în care destinația exclusivă a acestora este

consumul propriu, înăsprirea pedepsei  nu este justificată numai de  faptul că

drogurile respective au fost aduse din străinătate.

Cum

din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a deținut drogurile în

scopul consumului propriu,  ci nu al comercializării,  chiar dacă aceste

droguri au fost introduse în

țară

,  în mod ilicit,

fapta acestuia nu poate primi încadrarea juridică prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 143/2000 , privind consumul de droguri .

În

consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, fiind fondat, urmează a fi admis și a se casa hotărârile atacate

numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și la cuantumul pedepsei

aplicate.

Potrivit

art. 334 C. proc. pen., se va schimba  încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

, cu aplicarea art. 33 lit. a)  C. pen., într-o singură infracțiune, prevăzută

de art.4 din menționatul act normativ, text de lege în baza căruia inculpatului

i se va aplica o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege,

menținându-se în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74-76

C. pen.

Totodată

se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art. 81 C.

pen., pe durata termenului de încercare și se va atrage atenția inculpatului

asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

Celelalte

dispoziții ale hotărârilor pronunțate se vor menține.

Onorariul

pentru apărătorul  desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul  declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei nr.161 din 18 martie 2003

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul M.H.

Casează decizia atacată și sentința nr. 37 din 12 februarie 2003 a

Tribunalului Giurgiu, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și la

cuantumul pedepsei aplicate.

Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadarea juridică a faptei din

infracțiunea prev.de art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr.143/2000

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea

nr.143/2000 și condamnă pe inculpatul M.H , la 1 an și 6 luni închisoare, cu

menținerea art. 74-76 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra

consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi plătit

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 22 ianuarie  2004.