ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4684/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1 .Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC P.B. SRL Aiud, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Aiud prin Primar, E.R. din Ardeal și Guvernul României - Comisia Specială Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat să se constate că imobilul situat în Aiud, strada C.V., nu face parte din categoria imobilelor supuse restituirii conform Legii nr. 501/2002. Totodată, reclamanta SC P.B.

SRL Aiud a solicitat constatarea nulității parțiale a deciziei nr. 391 din 20 septembrie 2004 emisă de Comisia Specială Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, dispunerea partajării imobilului în litigiu în două loturi, obligarea pârâtului Consiliul Local Aiud la a încheia cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu și dispunerea intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.

Asupra acestei cereri de chemare în judecată s-a pronunțat inițial Judecătoria Aiud prin sentința nr. 511 din 19 aprilie 2007. Apelul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Aiud și Comisia Specială Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Aiud a fost respins de Tribunalul Alba prin decizia civilă nr. 103 din 16 mai 2008. Decizia pronunțată de Tribunalul Alba a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia, recurs ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 393 din 30 octombrie 2008, prin care hotărârile atacate au fost casate, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare în fond secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 272/F/CA din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia astfel învestită, a respins excepțiile tardivității acțiunii, a lipsei calității procesual active și a lipsei de interes a reclamantei SC P.B. Aiud SRL. Totodată, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.B. Aiud SRL în contradictoriu cu pârâții E.R. din Ardeal, Comisia Specială Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și Consiliul Local Aiud, obligând reclamanta să plătească pârâtei E.R. din Ardeal suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în esență că, față de data introducerii acțiunii introductive, respectiv 14 iunie 2005, termenul de 6 luni nu este depășit, astfel că excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta Comisia Specială Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România este neîntemeiată.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, invocate de pârâta E.R. din Ardeal, instanța de fond a constatat că și acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că la data retrocedării bunului imobil în cauză, reclamanta deținea cu titlu de chiriaș un spațiu din acest imobil iar prin acțiune tinde să readucă imobilul în patrimoniul Statului Român, când s-ar naște vocația sa la cumpărarea acestuia. Referitor la fondul cauzei, prima instanță a constatat că decizia nr. 391 din 20 septembrie 2004 emisă de Comisia Specială Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, este temeinică și legală, reținând că imobilul în cauză a fost în proprietatea Școlii Reformate Evanghelice din Aiud, fiind preluat în mod abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 176/1948.

În ceea ce privește celelalte petite ale acțiunii, instanța de fond, având în vedere că acestea sunt accesorii primului capăt de cerere, a apreciat că și acestea sunt neîntemeiate. 2. Motivele de recurs prezentate de SC P.B. SRL Aiud Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC P.B. SRL Aiud, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia, în contextul unei scurte prezentări a stării de fapt, în esență, au fost susținute următoarele critici: - urmare a retrocedării imobilului înscris în CF nr. X Aiud nr. top Y prin decizia nr. 391 din 20 septembrie 2004, a Comisiei Speciale de Retrocedare, la data de 2 martie 2005 Primăria Municipiului Aiud a procedat la predarea către E.R.

din Ardeal a spațiului deținut de către societatea reclamantă în baza contractului de închiriere, deși E.R. din Ardeal nu are calitatea de persoană îndreptățită de a solicita retrocedarea imobilului în litigiu, contrar celor reținute de instanța de fond; - E.R.

din Ardeal trebuia să facă dovada calității sale de proprietar al imobilului solicitat la data preluării de către stat sau dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarului tabular, dovezi care însă nu au fost făcute în cauză; - instanța de fond nu putea lua în considerare adresa DD/1941 emisă de Ministerul Cultelor și Artelor în sensul că școlile precum și Colegiu B. din Aiud ar fi fost proprietatea Bisericii R. și nici ordinele Ministerului Justiției din anii 1909 și 1911, care nu au fost intabulate, căci nu pot fi constitutive de drepturi și nici opozabile; - dată fiind situația de carte funciară a imobilului ca și situația de fapt, concretă, prevederile Decretului nr. 176/1948 ca temei al preluării imobilului în litigiu nu întemeiază în cauză prezumția existenței dreptului de proprietate al Bisericii R. 3. Apărările intimaților pârâți Atât Comisia Specială de Retrocedare cât și Eparhia R. din Ardeal au formulat în cauză întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurenta-reclamantă SC P.B.

SRL Aiud și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. În esență, ambele intimate au arătat că instanța de fond în mod corect a stabilit că Eparhia R. din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, în nume propriu, interpretând cu justețe probele administrate. Intimata Eparhia R. din Ardeal a menționat și împrejurarea că imobilul în care a funcționat Școala R. din Aiud i-a fost retrocedat, aflându-se în prezent în proprietatea și în posesia sa. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată față de motivele invocate de recurenta-reclamantă și reținând totodată apărările intimaților ca și prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casare, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță. Pronunțându-se asupra cererii recurentei-reclamante de constatare a nulității deciziei nr. 391 din 20 septembrie 2004 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului menționat, înscris în CF nr. X a localității Aiud, în favoarea Eparhiei R. din Ardeal, în considerarea lipsei calității de persoană îndreptățită la restituire, prima instanță a reținut legalitatea și temeinicia deciziei atacate.

În acord cu cele stabilite de judecătorul fondului, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate criticile recurentei-reclamante, raportat la conținutul materialului probator existent la dosar ce atestă, potrivit CF nr. Z a localității Aiud că imobilul în litigiu a fost proprietatea Școlii E.R. din Aiud. Contrar celor susținute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt și de drept ce atestă că E.R. din Ardeal este îndreptățită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Și aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menționată și Școala R. din Aiud, județul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal.

Împrejurarea că școlile confesionale, susținute material și supravegheate din punctul de vedere al activității școlare de către diferitele structuri ale cultelor religioase aparțineau acestora nu numai că a fost corect reținută și motivată în cuprinsul deciziei de retrocedare nr. 391 din 20 septembrie 2004, inclusiv prin referiri la dreptul canonic aplicabil în astfel de cazuri, dar este confirmată și de actele și înscrisurile depuse la dosar. Potrivit acestor înscrisuri cultul reformat este recunoscut ca și cult istoric iar bunurile mobiliare și imobiliare, ca de exemplu școlile, locuințele personalului didactic și bisericesc precum și Colegiul B.G.. din Aiud sunt proprietatea Bisericii R. (adresa nr. DD/1941).

În fine, nu lipsită de relevanță în susținerea argumentației judecătorului fondului pe care instanța de control judiciar o apreciază ca fiind legală și deplin susținută probator, este și adresa din 11 aprilie 2008 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor prin care i se comunică Episcopiei R. din Ardeal că E.R., ca parte a Bisericii R. din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000 a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat. Apreciind așadar în considerarea celor mai sus-arătate că nici una dintre criticile recurentei-reclamante nu este fondată, calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare a E.R. din Ardeal fiind convingător demonstrată, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.B. SRL Aiud împotriva sentinței civile nr. 272/F/CA din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta SC P.B. SRL Aiud la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimata E.R. din Ardeal Cluj. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.