ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 53 din 22

februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii ridicată de pârâta E.R. din

Ardeal și pe cale de consecință a respins acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanții N.E., N.I. și M.M. în contradictoriu cu pârâții E.R.

din Ardeal, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au

Aparținut Cultelor Religioase din România și Consiliul Local al Municipiului Aiud

prin primar, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța în cauză:

- să se constate că

pârâta E.R. din Ardeal nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire

pentru imobilul înscris în CF Aiud;

- să se constate

nulitatea parțială a deciziei nr. 391/2004 emisă de Comisia Specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România cu privire la imobilul înscris în C.F. Aiud, cu consecința anulării

încheierii de înscriere în C.F. a titlului Eparhiei Reformate și revenirea la

situația anterioară de C.F.;

- să se constate că

reclamanții au calitatea de chiriași ai acestui imobil, anterior retrocedării și

să fie obligat pârâtul Consiliul local Aiud să încheiere cu reclamanții

contract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu;

- să se dispună

întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei.

Prin întâmpinare

pârâta E.R. din Ardeal a solicitat respingerea acțiunii formulată de

reclamantă. S-a susținut că acțiunea reclamantei este tardiv formulată în

raport de prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 7 alin. (7)

din Legea 554/2007, decizia nr. 391/2004 fiind comunicată reclamanților de

către Primăria Aiud în anul 2004.

Analizând această

excepție instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G.

94/2000 modificată prin Legea 501/2002 „Deciziile Comisiei speciale de

retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios

administrativ în a cărei raza teritorială este situat imobilul solicitat în

termen de 30 zile de la comunicare a acestora”.

Având în vedere că în

cauză nu este obligatorie procedura prealabilă, termenul de 6 luni prevăzut de art.

11 alin. (1) din Legea 554/2004 curge de la data luării la cunoștință de către

reclamanți a actului atacat. În speță reclamanții au luat cunoștință de acest

act administrativ prin adresa nr. 2372 din 17 februarie 2005 când au fost

înștiințați de Primăria Aiud de predarea imobilului către pârâta E.R. din

Ardeal, însă au formulat acțiunea introductivă la instanță în data de 25

aprilie 2008.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanții N.E. și N.I. au declarat recurs criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, următoarele:

Instanța a interpretat

greșit faptul că reclamanții ar fi cunoscut despre existența deciziei nr.

391/2004 emisă de către Comisia Specială de

retrocedare a bunurilor care au aparținut

Cultelor religioase din România

urmare unei adrese comunicate de către Primăria

Aiud, prin care se susține că au fost informați despre retrocedare.

Din cuprinsul adresei nu rezultă faptul că li s-a comunicat decizia

care face obiectul

acestui

dosar, situație care nu conduce la ideea că au cunoscut decizia în cauză.

Nu le-a fost

comunicată niciodată aceasta decizie, ceea ce face să nu îi plaseze în afara

termenul de 6 luni pentru atacarea deciziei.

Reclamanții sunt terțe persoane față de tot ce s-a întâmplat cu acest

imobil și actele emise de

comisii, și nu pot fi criticați pentru faptul că nu au respectat anumite

termene, atâta timp cât nimeni nu le-a făcut cunoscută existența acestor acte.

Pentru a

putea fi sancționați trebuiau să fie încunoștințați despre existenta lor și

abia atunci sancționați pentru nerespectarea unor termene, diferite în funcție

de momentul emiterii lor, deoarece la acel moment imobilul era

restituit de autoritățile locale.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la capetele de acțiune care nu sunt

de competența

instanței

de contencios administrativ.

Singurul lucru asupra căruia s-a pronunțat instanța este

cererea cu privire la decizia de restituire și, în rest,

celelalte capete de acțiune nu au

fost soluționate.

În

ipoteza în care se apreciază că prin hotărârea instanței de fond au fost soluționate

și celelalte capete de cerere, atunci în privința acestora hotărârea recurată a

fost pronunțată de către o instanță necompetentă.

Recursul este nefondat

pentru considerentele expuse în continuare.

Decizia nr. 391 din 20

septembrie 2004 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România, reprezintă un act administrativ

de autoritate supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ, potrivit

Legii nr. 554/2004, astfel cum a statuat Tribunalul Alba, secția civilă, prin

decizia civilă nr. 737/2010.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu judecarea cauzei,

în mod legal a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanții E.N. și I.N.,

prin sentința civilă nr. 53 din 22 februarie 2011.

În raport de Decizia nr.

391 din 20 septembrie 2004, reclamanții din prezenta cauză sunt terți, acestora

asigurându-li-se dreptul de a contesta în justiție actul infralegislativ în

discuție, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Termenul în care

se pot adresa instanței de contencios administrativ nu curge, cum susțin

aceștia în recurs, de la data comunicării deciziei, ci de la data luării la cunoștință

despre existența deciziei, regulă ce se degajă neechivoc din prevederile art. 11

alin. (2) ale actului normativ precitat.

Or, așa cum bine a

reținut prima instanță, reclamanții au aflat despre existența deciziei din

adresa nr. 2372 din 17 februarie 2005, a Primăriei Municipiului Aiud. Chiar

dacă nu s-a indicat în mod expres numărul deciziei, reclamanții au fost

încunoștințați că imobilul în care locuiau în calitate de chiriași, a fost

retrocedat Eparhiei Reformate din Ardeal, măsură administrativă care reprezintă

conținutul deciziei atacate de către aceștia, în privința acelui imobil.

Prin urmare, exigența

legală a „luării la cunoștință” din art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004, a

fost satisfăcută, la data remiterii efective a adresei Primăriei Municipiului

Aiud, de la acel moment curgând termenul de 6 luni în care Decizia 391 din 20

septembrie 2004 putea fi contestată în justiție. Cum reclamanții au formulat

acțiunea la 25 aprilie 2008, când a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

Aiud, rezultă că cererea de chemare în judecată, în privința capătului de

cerere, prin care se urmărea desființarea actului infralegislativ în discuție,

este tardivă, astfel că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Nu pot fi primite nici

criticile dezvoltate la pct. 2 din recursul reclamanților.

Curtea de Apel Alba

Iulia a fost învestită prin decizia civilă nr. 737 din 24 septembrie 2010 a

Tribunalului Alba doar cu cererea de anulare a Deciziei nr. 391 din 20

septembrie 2004 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România, iar nu și cu celelalte capete de

cerere din acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub nr. 1345/175/2008,

astfel că nu se impunea ca instanța de contencios administrativ să se pronunțe

și asupra acestora.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca

nefondat recursul reclamanților N.E. și N.I.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul

declarat de N.E. și N.I. împotriva sentinței civile

nr.

53 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2012.