Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2006

HOTĂRÂRE
17.05.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cauza formând obiectul dosarului nr. 2077/2005, al Judecătoriei Aiud, SC P.B. SRL Aiud a chemat în judecată Primăria municipiului Aiud, Consiliul Local al municipiului Aiud, Eparhia Reformată din Ardeal și Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, solicitând să se constate că imobilul situat în str. C.V. nu intră sub incidența Legii nr. 501/2002, să se constate calitatea de chiriașă a reclamantei și să se dispună obligarea autorității locale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Prin încheierea din 3 octombrie 2005, Judecătoria Aiud a sesizat instanța de contencios administrativ, cu soluționarea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 391 din 20 septembrie 2004 a Comisiei speciale de retrocedare, prin care imobilul în litigiu a fost retrocedat Eparhiei Reformate din Ardeal.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 55 din 17 martie 2006, prin care a respins excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că aspectul invocat de reclamantă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara tabulară a imobilului, a fost examinat la data emiterii deciziei de retrocedare, comisia menționând expres că bunul respectiv a fost proprietatea Școlii Reformate Evanghelice din Aiud, în momentul deposedării, pe baza Decretului nr. 176/1948. Instanța a constatat că decizia de retrocedare a fost emisă conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, modificată prin Legea nr. 501/2002, faptul că s-a constatat corect sau eronat, calitatea de proprietar a eparhiei, reprezentând o problemă de fond, ce nu poate fi examinată conform procedurii reglementate de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC P.B. SRL Aiud, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că instanța a greșit, neanalizând aspectul relevat în susținerea excepției de nelegalitate, respectiv faptul că Eparhia Reformată din Ardeal nu a avut calitatea de proprietar tabular, deși prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție. Reclamanta a menționat că motivul de nelegalitate a actului administrativ emis de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri îl constituie faptul că imobilul, nefiind niciodată proprietatea eparhiei, nu putea face obiectul legii de retrocedare.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, poate fi cercetată pe cale de excepție, legalitatea unui act administrativ, dar prin raportare la lege, act ce produce efecte cu forță juridică superioară. Or, invocând nelegalitatea deciziei de retrocedare, reclamanta nu a arătat care sunt în concret prevederile legale încălcate prin emiterea actului administrativ, limitându-se să susțină că eparhia nu și-a dovedit calitatea de proprietar tabular. Astfel cum a reținut instanța de fond, acest aspect analizat de Comisia de retrocedare, constituie o problemă de fond, în raport cu probatoriile administrate, decizia fiind emisă cu respectarea prevederilor O.U.G.

nr. 94/2000, aprobată și completată prin Legea nr. 501/2002. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.B. SRL Aiud împotriva sentinței civile nr. 55 din 17 martie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4684/2010
, reclamanta deținea cu titlu de chiriaș un spațiu din acest imobil iar prin acțiune tinde să readucă imobilul în patrimoniul Statului Român, când s-ar naște vocația sa la cumpărarea acestuia. Referitor la fondul cauzei, prima instanță a co
ÎCCJ 2011-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2011
țiilor cu destinația de locuință ce au făcut obiectul închirierii între reclamanți și Consiliul local, respectiv Primăria Aiud, până la preluarea acestor imobile de către pârâta Eparhia Reformată din Ardeal prin actul administrativ a cărui
ÎCCJ 2021-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2021
.01.2006 formulate de Eparhia Reformată din Ardeal cu privire la retrocedarea unui imobil, întrucât, potrivit cărții funciare nr. x a localității Aiud, acestea s-au aflat în proprietatea Școlii Evanghelice Reformate din Aiud și nu în propri
ÎCCJ 2012-01-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 53 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității a
ÎCCJ 2021-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5674/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă