ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2005, reclamanta SC B.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 391 din 15 decembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr. 61561/C din 21 octombrie 2004, întocmit de inspectori din cadrul Direcției Supraveghere Vamală, cu exonerarea sa de plata sumei de 1.913.995.135 lei reprezentând drepturi vamale, majorări de întârziere, dobânzi și penalități.

În motivarea acțiunii arată că organele vamale au efectuat un control vamal ulterior al unor mărfuri pe care le-a importat, având suspiciuni în legătură cu caracterul originar al acestora, reținând că produsele ce fac obiectul unor certificate de circulație a mărfurilor EUR 1, nu pot fi considerate ca produse originare din Uniunea Europeană, astfel că nu pot beneficia de regim tarifar preferențial, motiv pentru care au procedat la retragerea preferințelor tarifare acordate inițial prin declarațiile vamale de import. Mai arată că această măsură este abuzivă și nelegală, deoarece organele vamale nu au anexat la procesul-verbal de control, documentele cu care își susțin afirmațiile, iar cele prezentate nu erau traduse în limba română și că nu există nici una dintre cele trei ipoteze care să fi impus verificarea ulterioară a certificatelor de origine a mărfurilor, conform art. 106 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.

Menționează că prin decizia contestată se susține că nu pot fi reținute apărările sale și că respingerea ca nemotivată a contestației pentru suma de 947.414.375 lei, este nejustificată, pentru că a înțeles să invoce nulitatea procesului-verbal de control. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 838 din 10 aprilie 2006, a admis excepția necompetenței materiale a acesteia, invocată din oficiu, declinându-și competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ. Instanța reține că, fiind vorba de datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei, competența revine tribunalului administrativ-fiscal, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neprezentând relevanță juridică faptul dacă actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică locală, județeană sau centrală.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că s-a admis greșit excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, contrar dispozițiilor art. 3 C. proc. civ. și art. 179 pct. 1 C. proc. fisc., atât procesul-verbal, cât și decizia contestate fiind întocmite de autorități administrative centrale. Recursul este nefondat. Corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, care prevăd că litigiile referitoare la actele administrative referitoare la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de către tribunalele administrativ-fiscale.

Invocarea de către recurentă a prevederilor art. 179 alin. (1) C. proc. fisc. este irelevantă în cauză, pentru că această dispoziție legală se referă la organul administrativ-fiscal competent să soluționeze „contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a titlurilor de creanță privind datoria vamală”. Art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. se referă la deciziile emise în soluționarea contestațiilor, decizii care „pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă”. Or, instanța judecătorească de contencios administrativ care este competentă să soluționeze o astfel de pricină, este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act normativ care are prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin acțiunea de față se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală pentru datorii vamale de până la 5 miliarde lei (ROL). Cum art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond, atât în raport cu criteriul organului emitent al actului contestat, cât și în raport cu criteriul cuantumului litigiului, în cauza de față trebuie ținut cont de criteriul valoric, neprezentând relevanță că actul contestat este emis de o autoritate centrală. Ar fi avut prioritate criteriul stabilirii competenței în raport cu autoritatea publică emitentă a actului atacat (centrală sau locală), numai în situația în care litigiul nu privea taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.

Astfel fiind, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală împotriva încheierii nr. 838 din 10 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.