ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17 ianuarie 2005, reclamanta SC B.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 391

din 15 decembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală din

cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr. 61561/C

din 21 octombrie 2004, întocmit de inspectori din cadrul Direcției Supraveghere

Vamală, cu exonerarea sa de plata sumei de 1.913.995.135 lei reprezentând

drepturi vamale, majorări de întârziere, dobânzi și penalități.

În motivarea acțiunii arată

că organele vamale au efectuat un control vamal ulterior al unor mărfuri pe

care le-a importat, având suspiciuni în legătură cu caracterul originar al

acestora, reținând că produsele ce fac obiectul unor certificate de circulație

a mărfurilor EUR 1, nu pot fi considerate ca produse originare din Uniunea

Europeană, astfel că nu pot beneficia de regim tarifar preferențial, motiv

pentru care au procedat la retragerea preferințelor tarifare acordate inițial

prin declarațiile vamale de import.

Mai arată că această măsură

este abuzivă și nelegală, deoarece organele vamale nu au anexat la procesul-verbal

de control, documentele cu care își susțin afirmațiile, iar cele prezentate nu

erau traduse în limba română și că nu există nici una dintre cele trei ipoteze

care să fi impus verificarea ulterioară a certificatelor de origine a

mărfurilor, conform art. 106 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.

Menționează că prin decizia

contestată se susține că nu pot fi reținute apărările sale și că respingerea ca

nemotivată a contestației pentru suma de 947.414.375 lei, este nejustificată,

pentru că a înțeles să invoce nulitatea procesului-verbal de control.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 838

din 10 aprilie 2006, a admis excepția necompetenței materiale a acesteia,

invocată din oficiu, declinându-și competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

Instanța reține că, fiind

vorba de datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei,

competența revine tribunalului administrativ-fiscal, conform prevederilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neprezentând relevanță juridică faptul dacă

actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică locală,

județeană sau centrală.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că

s-a admis greșit excepția de necompetență materială a Curții de Apel București,

contrar dispozițiilor art. 3 C. proc. civ. și art. 179 pct. 1 C. proc. fisc., atât procesul-verbal, cât și decizia contestate fiind întocmite de autorități

administrative centrale.

Recursul este nefondat.

Corect a reținut instanța de

fond că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

a contenciosului administrativ, care prevăd că litigiile referitoare la actele

administrative referitoare la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în

fond, de către tribunalele administrativ-fiscale.

Invocarea de către recurentă

a prevederilor art. 179 alin. (1) C. proc. fisc. este irelevantă în cauză,

pentru că această dispoziție legală se referă la organul administrativ-fiscal

competent să soluționeze „contestațiile formulate împotriva deciziilor de

impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere,

precum și a titlurilor de creanță privind datoria vamală”.

Art. 188 alin. (2) C. proc.

fisc. se referă la deciziile emise în soluționarea contestațiilor, decizii care

„pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă”.

Or, instanța judecătorească

de contencios administrativ care este competentă să soluționeze o astfel de

pricină, este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act

normativ care are prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă,

conform prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin acțiunea de față se

solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate administrativă

centrală pentru datorii vamale de până la 5 miliarde lei (ROL).

Cum art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond, atât în

raport cu criteriul organului emitent al actului contestat, cât și în raport cu

criteriul cuantumului litigiului, în cauza de față trebuie ținut cont de

criteriul valoric, neprezentând relevanță că actul contestat este emis de o

autoritate centrală.

Ar fi avut prioritate

criteriul stabilirii competenței în raport cu autoritatea publică emitentă a

actului atacat (centrală sau locală), numai în situația în care litigiul nu

privea taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora,

ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.

Astfel fiind, se va respinge

recursul ca nefondat, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art.

299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală

împotriva încheierii nr. 838 din 10 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.