ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2007

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație

și Justiție la 21 noiembrie 2006, A.N.A.F. a formulat contestație în anulare

împotriva Deciziei nr. 3903 din 9 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea

deciziei civile ca netemeinică și nelegală și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației

s-a susținut că hotărârea atacată s-a pronunțat prin încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență, încălcându-se dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

S-a precizat că recursul s-a

declarat împotriva încheierii nr. 838 din 10 aprilie 2005, prin care Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. 241/2005 a admis excepția necompetenței materiale a Instanței și a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția de contencios administrativ.

S-a susținut că prin decizia

contestată s-a încălcat competența altei Instanței, întrucât actul

administrativ atacat în Instanță a fost emis de A.N.A.F., organ de specialitate

al administrației publice centrale, conform art. 1 alin. (3) din H.G. nr.

208/2005, nefiind relevant faptul că fiscal vizează sume mai mici de 5 miliarde

lei.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că, cererea formulată în cauză ca o cale

extraordinară de atac împotriva Deciziei nr. 3903 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este neîntemeiată și va fi respinsă întrucât nu s-au

încălcat dispozițiile de ordine publică privind competența materială atunci

când a pronunțat hotărârea atacată.

De observat că prin acțiunea

înregistrată la 17 ianuarie 2005 reclamanta SC B.C. SRL, a solicitat anularea Deciziei

nr. 391 din 15 decembrie 2004, emisă de A.N.A.F. din cadrul M.F. și a

procesului - verbal de control din 21 octombrie 2004, întocmit de inspectorii

din cadrul D.S.V. pentru exonerarea de plata sumei de 1.913.995.135 lei

reprezentând drepturi vamale, majorări de întârziere, dobânzi și penalități.

Corect s-a reținut că sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, care prevăd că litigiile referitoare la actele

administrative referitoare la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ fiscale.

De asemenea invocarea art.

179 alin. (1) din C. proc. fisc., este irelevantă în cauză pentru că această

dispoziție legală se referă la organul administrativ fiscal competent să

soluționeze „contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a

actelor administrativ fiscale, asimilate deciziilor de impunere, precum și a

titlurilor de creanță privind datoria vamală”.

Art. 188 alin. (2) C. proc.

fisc. se referă la deciziile emise în soluționarea contestațiilor, decizii care

pot fi atacate la Instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă.

Ori, Instanța judecătorească

de contencios, competentă să soluționeze o astfel de pricină este cea prevăzută

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială, de aplicare

prioritară față de dispozițiile C. proc. civ., (art. 28 alin. (1) din Legea nr.

554/2004).

Deci în litigiu este un act

administrativ fiscal emis într-adevăr de A.N.A.F. dar pentru datorii vamale de

până la 5 miliarde lei ceea ce determină competentă materială a Tribunalului

București, secția de contencios administrativ, așa cum corect a stabilit în

cauză Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

3903 din 9 noiembrie 2006. Deci neconstatându-se incidența în cauză a

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. contestație în anulare este neîntemeiată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de A.N.A.F. împotriva Deciziei nr. 3903 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2007.