ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.D., în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și Direcția Regională Iași, a solicitat anularea deciziei nr. 101 din 8 mai 2003, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva actului constatator nr. 96 din 10 februarie 2002 și exonerarea de plată a diferențelor de taxe vamale în sumă de 20.533.022 lei. Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1992/E din 8 septembrie 2003, a respins acțiunea, reținând legalitatea măsurilor luate față de împrejurarea că autoritatea vamală străină a infirmat legalitatea certificatului EUR 1, prezentat de reclamant, organului vamal. Considerând hotărârea, netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond admiterea acțiunii, anularea actelor contestate și exonerarea de răspundere. S-a susținut că certificatul de origine EUR 1 îi dă dreptul la regim vamal tarifar preferențial, neconcordanțele relevate de autoritatea germană, sunt formale, și nu de fond, care să infirme valabilitatea documentului. Recursul este nefondat. Din actele dosarului rezultă că reclamantul a introdus în România, un autoturism marca Opel și în baza certificatului de origine EUR 1 nr. D 946698 din 6 noiembrie 2000, a beneficiat de regim tarifar vamal preferențial. La un control ulterior, autoritatea vamală germană emitentă a infirmat valabilitatea documentului, astfel că autoritatea vamală română a dispus retragerea regimului vamal preferențial și a emis actul constatator nr. 96 din 10 februarie 2002, prin care l-a obligat pe reclamant, titularul operațiunii de import, să achite suma de 20.533.022 lei, cu titlu de taxe vamale.

Contestația formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 101 din 8 mai 2003 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași. Soluția aceasta a fost contestată prin acțiune, iar instanța a menținut-o, considerând-o legală. Susținerea din recurs, că reclamantul beneficiază de regim preferențial, întrucât este vorba de niște neconcordanțe formale, și nu de fond, la eliberarea certificatului de origine a mărfii, în mod justificat nu a fost primită de instanță. Reclamantul, ca titular al operațiunii de import bunuri, a prezentat un certificat de origine EUR 1 nr. D 946698 din 6 noiembrie 2000, anexat la declarația vamală întocmită, astfel că acestuia i s-a acordat un regim vamal preferențial, conform Protocolului nr. 4 la Acordul European, acord ce a fost ratificat prin O.U.G.

nr. 1/1997. Potrivit art. 16, produsele originare din Comunitatea Europeană beneficiază la importul în România, de un regim vamal preferențial, în cazul în care titularul operațiunii prezintă, fie un certificat de circulație a mărfurilor tip EUR 1, eliberat de autoritatea vamală a statului membru al Comunității, de unde se importă bunul, fie a unei declarații date de firma exportatoare, pe factura emisă. Autoritatea vamală emitentă, la un control a posteriori, în caseta 14 a documentului, a certificat că acest document nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate cerute, astfel acesta nu mai poate duce la acordarea regimului vamal preferențial. Infirmarea certificatului nu poate fi asimilată micilor neconcordanțe sau erori, așa cum se susține în recurs.

În raportul de drept vamal născut între părțile în litigiu, este nerelevant faptul că organul de poliție, sesizat de autoritatea vamală, a ajuns la concluzia că certificatul în cauză nu a făcut obiectul unei contrafaceri. Acordarea sau nu, a regimului tarifar vamal preferențial, este ținută de îndeplinirea riguroasă a formalităților acceptate prin acordul încheiat de România, cu Comunitatea Europeană. În consecință, soluția instanței, de respingere a acțiunii, este temeinică și legală, astfel că recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 1992/E din 8 septembrie 2003 a Tribunalului Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.