ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1523/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, la 1 octombrie 2003, A.D. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1998/E

din 8 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Iași, solicitând casarea

acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susținut

că în mod greșit instanța de fond a menționat faptul că certificatul de origine

în cauză, nu satisface exigențele normelor prevăzute de art. 16 alin. (1) lit.

a) din Protocolul 4 RO-UE, precizând că certificatul chiar dacă are forma

formularului tipizat reglementat, autoritatea vamală germană prin mențiunile

făcute în caseta 14 a documentului, a certificat în mod explicit „certificatul Eur

1 nr. D 170114 nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate”.

Recurentul consideră că vama germană

nu infirmă valabilitatea documentului în cauză și face referire în anexa

răspunsului ce se găsește la dosar, la faptul că sunt existente doar

neconcordanțe formale privind eliberarea acestuia.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că la 8 septembrie 2003, Tribunalul Iași a respins

acțiunea formulată de reclamantul A.D., în contradictoriu cu pârâtele Direcția

Generală a Finanțelor Publice Iași și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Iași.

Petentul solicitase anularea

deciziei nr. 105 din 8 mai 2003, prin care i se respinsese contestația

formulată împotriva actului constatator nr. 87 din 6 februarie 2002 și

exonerarea sa de obligația de plată la diferențele de taxe vamale în sumă

totală de 23.664.192 lei.

Instanța de fond a reținut că

reclamantul introdusese în România un autoturism marca Opel și în baza

certificatului de origine EUR 1 nr. D 170114 din 16 februarie 2001, i s-a

acordat un regim tarifar vamal preferențial.

S-a mai reținut că ulterior, la

controlul efectuat, autoritatea vamală germană a infirmat valabilitatea

documentului, fapt pentru care s-a dispus retragerea regimului vamal

preferențial, emițându-se actul constatator nr. 87 din 6 februarie 2002, prin

care titularul operațiunii de import a fost obligat să achite o diferență de

taxe vamale în sumă totală de 23.664.192 lei.

Contestația recurentului împotriva

actului constatator a fost respinsă prin decizia nr. 105 din 8 mai 2003,

recurentul-reclamant promovând acțiunea în contencios administrativ.

Din actele cauzei se constată că

hotărârea atacată este legală și temeinică.

În mod corect instanța de fond a

reținut că recurentul-reclamant, titular al operațiunii de import bunuri, pe

baza documentelor anexate a beneficiat de un regim vamal preferențial, deși

înscrisul prezentat de petent, potrivit controlului ulterior s-a constatat că

nu satisface exigențele dispozițiilor art. 16 din Protocolul nr. 4 la Acordul European instituit pentru asocierea României la Comunitatea Europeană, ratificat prin O.U.G. nr. 1/1997.

Astfel, autoritatea vamală germană a

menționat expres că certificatul prezentat de petent, EUR 1 nr. D 170114/2001,

„nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate cerute”.

Față de această mențiune expresă,

consecința juridică este faptul că recurentul-reclamant nu poate beneficia de

regimul vamal preferențial instituit pentru originalitatea produselor din

comunități deosebită la import cu actele instituite de reglementarea

Protocolului nr. 4 la Acordul European.

De aceea, în mod corect, instanța de

fond a respins acțiunea reclamantului în cauză.

Susținerea din recurs a recurentului

că actul prezentat nu ar fi fost declarat de vamă ca „nevalabil”, este

neîntemeiată.

Nu este necesar ca vama să facă

această mențiune de nevalabil. Faptul că la controlul „a posteriori”, așa cum

rezultă din rubrica a 14 a Certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. D

170114 din 16 februarie 2001, s-a stabilit că „certificatul nu îndeplinește

condițiile de autenticitate și legalitate cerute”, este suficient pentru ca

actul în discuție să nu poată fi considerat autentic și legal.

Așa fiind, în mod corect instanța de

fond a respins acțiunea reclamantului.

Hotărârea atacată fiind legală și

temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312

145(1)

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.

împotriva sentinței civile nr. 1998/E din 8 septembrie 2003 a Tribunalului

Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 aprilie 2004.