ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 iunie 2003, T.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași și cu Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, să se dispună anularea deciziei nr. 93 din 25 aprilie 2003, emisă de prima pârâtă, precum și actului constatator nr. 93 din 10 februarie 2002, întocmit de pârâta secundă, ca nelegale. Pe cale de consecință, reclamantul a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului, a sumei de 18.989.071 lei, reprezentând taxe vamale și T.V.A. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 7 noiembrie 2000, s-a prezentat la vama română, cu un autoturism marca O.A.

cumpărat din Germania și cu chitanța nr. 783/2/2000 s-a stabilit o taxă vamală în sumă de 29.503.092 lei, pe care a achitat-o integral. Cu acel prilej a beneficiat de un regim tarifar preferențial, în temeiul prevederilor din Protocolul nr. 4, anexa la Acordul european dintre România și Comunitățile Europene. În opinia sa, actul constatator ulterior, nr. 93 din 10 februarie 2002, încheiat de organul vamal, care stabilește ca obligație de plată, suma totală de 18.987.071 lei, nu se fundamentează pe existența unor erori reale săvârșite în certificatul EUR 1, eliberat de autoritățile germane, de natură a crea dubii în privința corectitudinii declarațiilor făcute în act. Deși a depus certificatul EUR 1 nr. D180924, în care se menționează că automobilul îndeplinește condițiile necesare pentru eliberarea adeverinței, contestația i-a fost respinsă.

În sprijinul apărării sale, reclamantul a mai invocat adresa nr. 17942 din 26 iunie 2002, eliberată de Inspectoratul de Poliție al județului Iași, conform căreia, autoritatea vamală germană a avut în vedere doar vicii de formă, de completare și nu s-a referit la întocmirea în fals a acestuia. Concluzionând asupra originii comunitare a bunului importat, T.G. a arătat că presupusele vicii de formă strecurate cu ocazia întocmirii certificatului, nu au nici o relevanță juridică și trebuie înlăturate ca atare. Prin sentința civilă nr. 2053/E din 15 septembrie 2003, Tribunalul Iași a respins acțiunea, ca neîntemeiată. În esență, instanța de fond a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece documentul prezentat de reclamant, cu prilejul vămuirii automobilului achiziționat din Germania, nu îndeplinește cerințele de validitate și autenticitate care au fost instituite în materie.

Că, deci, soluția adoptată de autoritatea vamală română și organul administrativ-jurisdicțional, învestit cu soluționarea contestației formulate împotriva actului constatator nr. 93 din 10 februarie 2002, sunt legale și temeinice. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul T.G. Recurentul a reiterat toate apărările conținute în acțiune, susținând că soluția primei instanțe este consecința unei grave erori. Curtea de apel a dat eficiență primului certificat EUR 1, deși în dosar a fost depus și un al doilea certificat, la care însă, nu a făcut nici o referire. Dacă în primul certificat s-ar fi menționat date eronate ce i-ar fi viciat conținutul și capacitatea de a demonstra originea comunitară a bunului, vama germană nu ar mai fi înserat în următorul certificat, mențiunea că se confirmă declarația vamală anterioară.

Îndeplinirea condiției de origine rezultă și din faxul trimis la data de 2 noiembrie 2002, de firma, O., care atestă fabricarea automobilului O.A., în Belgia și de altfel, chiar pârâtele au admis acest lucru, dar au invocat existența unor vicii de formă, care nu-i sunt imputabile recurentului și nici nu pot justifica înlăturarea regimului vamal preferențial, aplicat inițial. Recursul este nefondat. Din verificările ulterioare efectuate de autoritățile germane, cu privire la certificatul EUR 1 a nr. D946.697, rezultă fără echivoc că acest document nu îndeplinește condițiile de autenticitate și legalitate cerute. Mai precis, cu adresa nr. Z 4215 F. - 1946/ 01 - 1 din 18 decembrie 2001, Biroul Central de Verificare a Originii din Minister a comunicat Direcției Generale a Vămilor din România, că adeverința de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. D946697 „a fost eliberată formal, ca nepotrivit”.

Persoana menționată în căsuța 1 a adeverinței nu a prezentat nici o cerere de eliberare a dovezii de preferință și nici persoana numită în căsuța 12 nu a fost delegată pentru aceasta. De aceea, semnatarul adresei nu poate confirma exactitatea datelor cuprinse în adeverința menționată. Infirmarea autenticității și legalității certificatului, de care s-a folosit recurentul și pe baza căruia el a obținut acordarea regimului vamal preferențial, este de natură să justifice măsura recalculării drepturilor vamale, prin actul constatator întocmit ulterior Pe de altă parte, anexarea celui de al doilea certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. D180924, care nu a fost examinat de către Biroul Central de Verificare a Originii din Germania, nu infirmă justețea constatărilor efectuate de organele vamale române și nici nu poate fi considerată ca suficientă pentru acordarea regimului vamal preferențial solicitat.

Prin urmare, susținerile recurentului, că autoritatea vamală germană nu și-a anulat viza aplicată inițial, cu prilejul importării automobilului din Germania, în România, ci a reconfirmat-o, recunoscând implicit, originea comunitară a bunului, sunt contrare evidenței și neîntemeiate. Ținând seama de aceste considerente și apreciind că măsura retragerii regimului tarifar vamal acordat la import, recurentului T.G., este conformă prevederilor art. 32 pct. 6 din Protocolul nr. 4, anexa la Acordul încheiat de România și Comunitățile Europene, precum și a art. 107 din H.G. nr. 1114/2001, fără temei se susține în recurs, că acțiunea trebuia totuși, admisă. Așa fiind și în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., ar putea fi invocate din oficiu, urmând a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 2033/E din 15 septembrie 2003, a Tribunalului Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.