ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 4 iunie 2003, T.G. a

solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Iași și cu Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, să se dispună

anularea deciziei nr. 93 din 25 aprilie 2003, emisă de prima pârâtă, precum și actului

constatator nr. 93 din 10 februarie 2002, întocmit de pârâta secundă, ca

nelegale.

Pe cale de consecință, reclamantul a

cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului, a sumei de

18.989.071 lei, reprezentând taxe vamale și T.V.A.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la data de 7 noiembrie 2000, s-a prezentat la vama română, cu un

autoturism marca O.A. cumpărat din Germania și cu chitanța nr. 783/2/2000 s-a

stabilit o taxă vamală în sumă de 29.503.092 lei, pe care a achitat-o integral.

Cu acel prilej a beneficiat de un regim tarifar preferențial, în temeiul

prevederilor din Protocolul nr. 4, anexa la Acordul european dintre România și Comunitățile Europene.

În opinia sa, actul constatator

ulterior, nr. 93 din 10 februarie 2002, încheiat de organul vamal, care

stabilește ca obligație de plată, suma totală de 18.987.071 lei, nu se fundamentează

pe existența unor erori reale săvârșite în certificatul EUR 1, eliberat de

autoritățile germane, de natură a crea dubii în privința corectitudinii

declarațiilor făcute în act.

Deși a depus certificatul EUR 1 nr. D180924,

în care se menționează că automobilul îndeplinește condițiile necesare pentru

eliberarea adeverinței, contestația i-a fost respinsă.

În sprijinul apărării sale,

reclamantul a mai invocat adresa nr. 17942 din 26 iunie 2002, eliberată de

Inspectoratul de Poliție al județului Iași, conform căreia, autoritatea vamală

germană a avut în vedere doar vicii de formă, de completare și nu s-a referit

la întocmirea în fals a acestuia.

Concluzionând asupra originii

comunitare a bunului importat, T.G. a arătat că presupusele vicii de formă

strecurate cu ocazia întocmirii certificatului, nu au nici o relevanță juridică

și trebuie înlăturate ca atare.

Prin sentința civilă nr. 2053/E din

15 septembrie 2003, Tribunalul Iași a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

În esență, instanța de fond a

reținut că soluția respectivă se impune, deoarece documentul prezentat de

reclamant, cu prilejul vămuirii automobilului achiziționat din Germania, nu

îndeplinește cerințele de validitate și autenticitate care au fost instituite

în materie.

Că, deci, soluția adoptată de

autoritatea vamală română și organul administrativ-jurisdicțional, învestit cu

soluționarea contestației formulate împotriva actului constatator nr. 93 din 10

februarie 2002, sunt legale și temeinice.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul T.G.

Recurentul a reiterat toate

apărările conținute în acțiune, susținând că soluția primei instanțe este

consecința unei grave erori.

Curtea de apel a dat eficiență

primului certificat EUR 1, deși în dosar a fost depus și un al doilea

certificat, la care însă, nu a făcut nici o referire.

Dacă în primul certificat s-ar fi

menționat date eronate ce i-ar fi viciat conținutul și capacitatea de a demonstra

originea comunitară a bunului, vama germană nu ar mai fi înserat în următorul

certificat, mențiunea că se confirmă declarația vamală anterioară.

Îndeplinirea condiției de origine

rezultă și din faxul trimis la data de 2 noiembrie 2002, de firma, O., care atestă

fabricarea automobilului O.A., în Belgia și de altfel, chiar pârâtele au admis

acest lucru, dar au invocat existența unor vicii de formă, care nu-i sunt

imputabile recurentului și nici nu pot justifica înlăturarea regimului vamal

preferențial, aplicat inițial.

Recursul este nefondat.

Din verificările ulterioare

efectuate de autoritățile germane, cu privire la certificatul EUR 1 a nr. D946.697,

rezultă fără echivoc că acest document nu îndeplinește condițiile de

autenticitate și legalitate cerute.

Mai precis, cu adresa nr. Z 4215 F. -

1946/ 01 - 1 din 18 decembrie 2001, Biroul Central de Verificare a Originii din

Minister a comunicat Direcției Generale a Vămilor din România, că adeverința de

circulație a mărfurilor EUR 1 nr. D946697 „a fost eliberată formal, ca nepotrivit”.

Persoana menționată în căsuța 1 a adeverinței

nu a prezentat nici o cerere de eliberare a dovezii de preferință și nici persoana

numită în căsuța 12 nu a fost delegată pentru aceasta. De aceea, semnatarul

adresei nu poate confirma exactitatea datelor cuprinse în adeverința menționată.

Infirmarea autenticității și

legalității certificatului, de care s-a folosit recurentul și pe baza căruia el

a obținut acordarea regimului vamal preferențial, este de natură să justifice

măsura recalculării drepturilor vamale, prin actul constatator întocmit

ulterior

Pe de altă parte, anexarea celui de

al doilea certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 nr. D180924, care nu a

fost examinat de către Biroul Central de Verificare a Originii din Germania, nu

infirmă justețea constatărilor efectuate de organele vamale române și nici nu

poate fi considerată ca suficientă pentru acordarea regimului vamal preferențial

solicitat.

Prin urmare, susținerile recurentului,

că autoritatea vamală germană nu și-a anulat viza aplicată inițial, cu prilejul

importării automobilului din Germania, în România, ci a reconfirmat-o,

recunoscând implicit, originea comunitară a bunului, sunt contrare evidenței și

neîntemeiate.

Ținând seama de aceste considerente

și apreciind că măsura retragerii regimului tarifar vamal acordat la import,

recurentului T.G., este conformă prevederilor art. 32 pct. 6 din Protocolul nr.

4, anexa la Acordul încheiat de România și Comunitățile Europene, precum și a art.

107 din H.G. nr. 1114/2001, fără temei se susține în recurs, că acțiunea

trebuia totuși, admisă.

Așa fiind și în lipsa unor motive de

casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ar

putea fi invocate din oficiu, urmând a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței

civile nr. 2033/E din 15 septembrie 2003, a Tribunalului Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 aprilie 2004.