ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 213/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 31 mai 2002, reclamanta S.A.M. a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 57.153.238 lei reprezentând garanția vamală de 24% încasată necuvenit din drepturile de import. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că întrucât autoturismul importat din Germania în anul 2001 beneficiază de EUR 1, garanția vamală de achitat este de numai 6%, pârâta refuzând în mod nejustificat să restituie diferența până la 30% plătită în cadrul taxelor vamale la 21.11.2001.

Prin sentința civilă nr.149 din 12 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a respins excepția de inadmisibilitate, a admis acțiunea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 57.153.238 lei reprezentând garanție vamală și a cheltuielilor de judecată de 330.000 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu trebuia urmată procedura contestării prevăzută de O.U.G. nr.13/2001, nesolicitându-se anularea unui act de control sau de impunere, ci fiind vorba de refuzul autorității de rezolvare a unei cereri. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că au expirat termenele de 60 de zile pentru verificări și respectiv, 10 luni pentru controlul ulterior, termene prevăzute de H.G.

nr.788/2001, pârâta refuzând astfel, în mod nejustificat să răspundă reclamantei care a solicitat acordarea regimului tarifar preferențial. Întrucât s-a confirmat originea comunitară a autoturismului, cererea reclamantei de restituire a garanției vamale încasate în plus a fost apreciată ca întemeiată. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că instanța a procedat greșit respingând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanta nu a urmat procedura de contestare prevăzută de O.U.G. nr.13/2001, care era obligatorie.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a procedat potrivit dispozițiilor legale, inclusiv conform protocolului nr.4, anexă a Acordului European, efectuând controlul ulterior al certificatului de origine EUR 1. De altfel, cu adresa nr.7739 din 24.02.2003, i s-a comunicat reclamantei că i s-a acordat regimul tarifar preferențial și i s-a transmis invitația de a se prezenta pentru recalcularea drepturilor vamale. Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art.304 1 C. proc.cciv., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că în cauză, nu trebuia urmată procedura contestării prevăzută de O.U.G.

nr.13/2001, întrucât obiectul litigiului nu îl constituie o măsură dispusă printr-un act de control sau de impunere de către organele Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, în raport de data importului, nesoluționarea cererii reclamantei de restituire a garanției vamale apare ca un refuz nejustificat al organelor vamale, expirând atât termenul de 60 de zile pentru verificări, cât și cel de 10 luni prevăzut pentru controlul ulterior. Întrucât s-a confirmat autenticitatea certificatului EUR 1-A 234533 prezentat de reclamantă odată cu actul nr.5088 din 21.11.2001, reclamanta este îndreptățită la restituirea garanției vamale de 57.153.238 lei. De altfel, în cursul judecății recursului, pârâta a și procedat la executarea hotărârii, conform dispoziției de plată nr.47 din 17.04.2003.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Vamală împotriva sentinței civile nr.149 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.