ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2796/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 noiembrie 2002, reclamanta SC P.F. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea

Națională a Vămilor), să se constate refuzul pârâtei de a-i restitui suma de

2.174.565.162 lei, reprezentând garanțiile vamale depuse pentru importurile

efectuate în perioada 26 februarie 2002 - 18 septembrie 2002, obligarea pârâtei

la restituirea acestei garanții, precum și la contravaloarea prejudiciului

cauzat reclamantei și estimat la 1.500.000.000 lei.

În motivare, reclamanta a

susținut că, pentru importul de flori din Olanda, desfășurat în perioada

menționată, pârâta i-a impus să achite garanții vamale peste limita legală de

10% din valoare, prevăzută la art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 788/2001,

solicitându-i fără nici un temei, pentru restituirea respectivelor sume,

documente care aparțin exportatorului. Că, refuzul nejustificat de a-i înapoia garanțiile

depuse au prejudiciat-o prin penalitățile de întârziere suportate la plata

facturilor mărfurilor importate, pierderi prin devalorizarea monedei naționale,

dobânda legală conform O.G. nr. 9/2000, penalități aferente sumelor reținute

peste valoarea cuantumului legal al garanțiilor.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1946 din 19 noiembrie

2003, a admis acțiunea și a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a

soluționa cererea reclamantei.

Totodată, a obligat-o pe

pârâtă:

- să restituie reclamantei,

suma de 2.805.263.241 lei, reprezentând contravaloarea garanțiilor aferente

importurilor efectuate în perioada 26 februarie 2002 - 10 februarie 2003;

- să plătească reclamantei,

suma de 2.260.138.807 lei reprezentând penalități la facturile emise de

furnizorul extern și a sumei de 289.385.853 lei, reprezentând diferențe de curs

valutar;

- să achite reclamantei,

suma de 5.333.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin probele administrate, s-a dovedit că, fără nici un

temei, autoritatea pârâtă a dispus ca reclamanta să plătească garanții vamale

într-un procent mai mare decât impuneau prevederile legale incidente, pe care

nu le-a restituit în termen și că acest refuz i-a cauzat reale prejudicii

reclamantei, constând în penalitățile pe care aceasta a trebuit să le achite

furnizorului, pentru întârzierea în plata facturilor.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, scutit de taxă de timbru, pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor.

Recurenta a susținut că

soluția primei instanțe este nelegală, întrucât, în cauză, autoritatea vamală a

respectat prevederile art. 113 din H.G. nr. 1114/2001, privitoare la determinarea

valorii în vamă, precum și pe cele ale art. 77 alin. (4) și (5) din Legea nr. 141/1997

care reglementează aceeași materie.

Că, în mod corect, în

conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 788/2001, s-au

calculat intimatei-reclamante, garanții de 30% din valoarea mărfii, întrucât

aceasta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de alin. (2) al

aceluiași text, pentru a i se fixa garanții de 10% din valoare.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Este adevărat că, în

conformitate cu prevederile art. 113 din H.G. nr. 1114/2001, atunci când Biroul

vamal are îndoieli privind exactitatea informațiilor sau a documentelor

furnizate pentru determinarea valorii în vamă, poate solicita importatorului,

să prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidențe.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. 77 din Legea nr. 141/1997, coroborate cu cele ale art. 1 din Acordul G.A.T.T.

din 1 noiembrie 1979, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de

tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit, pentru mărfuri. Or, în

cauză, din documentația prezentată de intimată, autoritatea vamală putea

determina valoarea de tranzacție și implicit, valoarea în vamă, astfel încât,

procedând diferit, recurenta a făcut o greșită aplicare a legii.

Nici în ceea ce privește

calcularea unei garanții de 30%, susținerea recurentei nu este corectă, deoarece

prin actele depuse, intimata-reclamantă a dovedit că îi erau aplicabile

prevederile art. 4 din H.G. nr. 788/2001, potrivit cărora, dacă importatorii

efectuează operațiuni frecvente cu același fel de marfă, garanția globală nu

poate depăși 10% din cuantumul drepturilor de import calculate la valoarea în

vamă a mărfurilor.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 788/2001, garanția poate fi

reținută pe o perioadă de maxim 30 de zile de la data efectuării importului,

perioadă care poate fi prelungită cu 20 de zile pentru motive justificate.

Având în vedere că, în mod

abuziv, recurenta a reținut garanțiile fără temei, cu depășirea termenului

specificat, pe bună dreptate, prima instanță a reținut că intimatei i s-a creat

un prejudiciu, așa cum rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare.

Sub acest aspect, în mod

corect, instanța fondului a omologat concluziile raportului de expertiză, care

a stabilit că reținerea garanțiilor peste termen și într-un cuantum mai mare, a

produs intimatei un prejudiciu de 2.549.524.660 lei, din care 2.260.138.803 lei

penalități și 289.385.853 lei diferență de curs valutar.

Având în vedere toate cele

expuse, din care rezultă că dezlegarea dată pricinii deduse judecății de către

prima instanță, este legală și temeinică, în considerarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București,

împotriva sentinței civile nr. 1946 din 19 noiembrie 2003, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei-reclamante, suma de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată

în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2005.