ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1973/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 18 iunie 2001, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta SC N.R. SRL București (fostă SC N.J. SRL București) a

chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor și Biroul Vamal Târguri și

Expoziții din cadrul Direcției Regionale Vamale Interjudețene București,

solicitând să se constate refuzul nejustificat de a soluționa cererea sa cu

privire la restituirea garanției pentru plata taxelor vamale și T.V.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, la data de 23 ianuarie 2001, a derulat prin Biroul Vamal Târguri și

Expoziții o operațiune de import de cafea solubilă B., iar pârâta i-a calculat

garanție pentru plata taxelor vamale și T.V.A. în cuantum de 751.960.760 lei,

sumă pe care a achitat-o cu Ordinul de Plată nr. 359 din 23 ianuarie 2001.

Această sumă a fost calculată

greșit, nu în raport de valoarea de tranzacție declarată la vamă de societate,

ci în raport cu valoarea maximă statistică prevăzută în baza de date

statistice, pentru produsul cafea.

La data de 23 februarie 2001, în

cadrul termenului legal de 30 de zile de la data eliberării mărfii, reclamanta

a depus actele pentru determinarea valorii în vamă, care corespunde cu valoarea

de tranzacție, dar nu a primit răspuns din partea pârâtei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 91 din 31 ianuarie 2002, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N.J. SRL București în

contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor și Biroul Vamal Târguri

și Expoziții; a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Direcția Generală a

Vămilor de a soluționa cererea reclamantei privind restituirea garanției

vamale; a obligat pârâta să emită un act administrativ în acest sens, în baza

art. 77 din Legea nr. 141/1997 și art. 11 din Legea nr. 29/1990; a respins ca

prematură cererea de restituire a garanției vamale.

În motivarea soluției s-a reținut

că, în mod nejustificat, Direcția Generală a Vămilor a refuzat să-i răspundă

reclamantei, la cererea înregistrată conform art. 1 alin. (2) din Legea nr.

29/1990 și nici nu a emis decizie motivată de refuz, de restituire a garanției

vamale încasate.

În ce privește cererea de restituire

a sumei reprezentând garanția vamală și T.V.A., s-a reținut că este prematur

formulată, întrucât autoritatea vamală nu a emis încă o decizie referitoare la

restituirea garanției, așa cum era obligată, potrivit O.U.G. nr. 13/2001.

Împotriva sentinței, a declarat

recurs reclamanta, susținând în esență că, autoritatea vamală trebuia obligată

să emită o decizie de determinare definitivă a valorii în vamă, pe baza valorii

de tranzacție, precum și să restituie garanția vamală reținută abuziv

(751.960.760 lei).

În dezvoltarea motivelor de casare

se susține că: soluția adoptată este contrară scopului Legii nr. 29/1990,

întrucât instanța s-a limitat la constatarea refuzului nejustificat al

autorității vamale de a soluționa reclamația privind restituirea garanției

vamale, fără a o obliga să emită o decizie de determinare definitivă a valorii

în vamă, pe bază de tranzacție, așa cum era legal; că soluția atacată este

contrară prevederilor O.U.G. nr. 13/2001 și respectiv, art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 16 și 48 din Constituție, întrucât

instanța s-a limitat doar la constatarea refuzului nejustificat, fără să treacă

la înlăturarea ilegalității sesizate și la repararea vătămării, încălcându-se

principiul soluționării cât mai rapide a cauzelor, înăuntrul unui termen

rezonabil; că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrative, care

erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra înscrisurilor

privind determinarea valorii în vamă, pe bază de tranzacție; că instanța nu a

avut rol activ în soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 29/1990, se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare

la un drept recunoscut de lege și faptul de a nu se răspunde petiționarului, în

termen de 30 de zile, de la data înregistrării cererii respective, dacă prin

lege nu se prevede un alt termen.

În contextul acestor dispozițiile

legale, în mod corect s-a reținut că refuzul Direcției Generale a Vămilor de a

răspunde reclamantei, la cererea privind restituirea garanției vamale, este

nejustificat.

În acest sens, este de observat că,

potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001, contestațiile formulate în condițiile

acestei ordonanțe sunt căi administrative de atac, prin care se solicită

diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale,

contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a

penalităților ori a altor sume constatate și aplicate, precum și altor măsuri

dispuse de organele Ministerului Finanțelor Publice abilitate, potrivit legii,

să efectueze acte de control sau de impunere.

Or, în cauză, reclamanta a contestat

reținerea garanțiilor vamale, iar această contestație constituie o cale

administrativă de atac, care trebuie soluționată de către Direcția Generală a

Vămilor potrivit dispozițiilor legale, precitate.

În situația dată, în mod corect,

Direcția Generală a Vămilor a fost obligată să soluționeze contestația

reclamantei, potrivit O.U.G. nr. 13/2001 și art. 77 alin. (5) din Legea nr.

141/1997, respectiv să epuizeze calea administrativă de atac.

Evident, în cadrul acestei proceduri

administrative de atac, Direcția Generală a Vămilor urmează să emită o decizie

prin care să se pronunțe asupra legalității garanțiilor vamale reținute, așa

cum prevăd dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 13/2001.

Față de cele menționate, prima

instanță a apreciat corect, ca prematură, cererea de restituire a garanțiilor

vamale.

Se constată, de asemenea, că prima

instanță a soluționat cauza cu respectarea garanțiilor constituționale la care

se face referire în recurs și totodată, s-a pronunțat asupra dovezilor

administrate, iar hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

În consecință, soluția adoptată este

legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

N.J. SRL București împotriva sentinței civile nr. 91 din 31 ianuarie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 mai 2003.