ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC N.J. SRL, în prezent

SC N.R. SRL, la data de 18 iunie 2001, a formulat acțiune împotriva Biroului

Vamal Târguri și Expoziții din cadrul Direcției Regionale Vamale București,

prin Direcția Generală a Vămilor. S-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța,

să fie constatat refuzul nejustificat al pârâtei, de a soluționa cererea

reclamantei, cu privire la restituirea garanției pentru plata taxelor vamale și

T.V.A. și să dispună obligarea aceleiași pârâte, să restituite suma de

1.990.396.936 lei, ce reprezintă garanția pentru plata taxelor vamale și

T.V.A., ce a fost achitată cu O.P. nr. 215 din 18 ianuarie 2001.

În motivarea acțiunii, a menționat

reclamanta că la 18 ianuarie 2001, a derulat prin Biroul Vamal Târguri și

Expoziții, o operațiune de import cafea solubilă C., iar pârâta a calculat cu

titlu de garanții pentru plata taxelor vamale și T.V.A., suma de 1.990.396.936

lei, sumă formată din 823.905.795 lei, reprezentând taxă vamală calculată la

diferența dintre valoarea de tranzacție și valoarea de comparație și comisionul

vamal și apoi, 1.166.491.141 lei, reprezentând T.V.A.; că suma integrală a și

fost, astfel, achitată cu O.P. nr. 215 din 18 ianuarie 2001.

A mai arătat reclamanta că suma a

fost calculată nelegal, nu în raport cu valoarea de tranzacție declarată și

demonstrată, cu documentația ce a depus-o la 6februarie 2001 și la 15 februarie

2001, ci în raport cu valoarea maximă statistică prevăzută în baza de date

statistice privind produsul cafea.

La termenul din 18 iulie 2001,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr.

1025/2001, a declinat cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul

București, secția de contencios administrativ, apreciind că sunt aplicabile

prevederile art. 2 lit. c) C. proc. civ., în sensul că Direcția Generală a

Vămilor nu ar constitui o autoritate a administrației centrale.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs reclamanta, criticând măsura declinării ca nelegală, Direcția Generală a

Vămilor fiind autoritate centrală a administrației publice a vămilor.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 3927 din 29 noiembrie 2001, a admis recursul reclamantei, a casat

sentința nr. 1025/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, întrucât

pârâta Direcția Generală a Vămilor este o autoritate centrală a administrației

publice și conform art. 3 C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului

revine acelei instanțe.

Cauza a fost înregistrată după

casare, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, cu nr.

34/2002. În urma probatoriilor administrative, prin sentința nr. 80 din 31

ianuarie 2002, a fost admisă în parte acțiunea, în sensul că a constatat

refuzul nejustificat al Direcției Generale a Vămilor, de a soluționa cererea

reclamantei, privind restituirea garanției vamale, conform art. 1 din Legea nr.

29/1990 și a obligat pârâta să emită un act administrativ, numai în acest sens,

în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 și art. 77 alin. (5) din Legea

nr. 141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reținute cu

titlu de garanție pentru plata taxelor vamale și T.V.A., ca prematur formulată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că pârâta nu a răspuns reclamației făcute de

reclamantă, care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz

nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată, atât timp,

cât pârâta nu a emis o decizie motivată, în soluționarea reclamației.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs reclamanta, criticând sentința instanței de fond ca fiind dată cu

aplicarea greșită a legii, prin trimiterea la prevederile O.G. nr. 13/2001 și

că sentința este dată cu încălcarea legii, respectiv art. 48 și 16 din Constituție

și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A mai criticat soluția,

și în sensul că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unor dovezi,

hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei.

Analizând recursul declarat,

raportat la motivele invocate și anume, art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor

expune în continuare.

Urmare a operațiunii de import cafea

la data de 18 ianuarie 2001 și conform declarației de valoare în vamă depusă de

reclamantă, Direcția Generală a Vămilor și Biroul vamal Tîrguri și Expoziții,

i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanție vamală și T.V.A. o obligație în

valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.

nr. 215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a

valorii în vamă, reclamanta, la 6 februarie 2001, a depus actele necesare și

apoi la 16 februarie, a completat setul de acte, dar pârâta nu a dat curs

obligației legale ce o avea. Reclamanta a făcut o reclamație, prin care a

solicitat determinarea definitivă a valorii în vamă, pe baza valorii de

tranzacție și restituirea sumei achitate cu titlu de garanție. Pârâta nu a

răspuns în termenul de 30 zile de la înregistrarea cererii, nu a emis un act

sau decizie în care să își justifice soluția. Este, deci, stabilit că în cauza

de judecat , instanța de fond a constatat că reclamanta a fost vătămată în

drepturile sale legale, prin refuzul pârâtei să stabilească și să comunice

motivat un răspuns asupra cererii privind dreptul de a se determina definitiv

valoarea în vamă, pentru operațiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001, pe

baza valorii de tranzacționare sau pe altă bază și apoi, urmare a deciziei

luate, să restituie garanția reținută ori nu.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie

de norme, și în ce privește natura fazei prealabile a contenciosului și anume,

în procedurile administrative prealabile a fost instituită obligația

autorităților administrative, de a motiva răspunsurile la recursul grațios. Aceste

norme se regăsesc în legislația națională, vezi art. 7 din O.G. nr. 13/2000 și

Legea nr. 29/1990, dar ele se încalcă, cum este cazul dedus judecății în

prezentul dosar.

Constatând această încălcare a

prevederilor legale, instanța avea obligația și îndadorirea să stăruie prin

toate mijloacele, pentru aflarea adevărului și în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale, obligații prevăzute în art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

În acest sens, trebuie să dispună

măsurile necesare, ca să i se comunice aceste răspunsuri motivate, pentru a

putea soluționa acțiunea, și nu să respingă ca prematur formulată, cererea de

restituire.

Dar chiar și așa, fără a se intitula

decizie, prin actul cu nr. 19.824 din 13 iulie 2001, intitulat întâmpinare și

semnat de directorul A.B. și șeful serviciului contencios juridic, este

exprimat de autoritatatea sesizată, un punct de vedere referitor la reclamația

și cererea pârâtei.

Față de împrejurarea că recurenta a

exercitat legal prevederile de stabilire a dreptului său, de a plăti sau

nugaranțiile vamale, dar și de a-i fi restituite, dacă se constată că a

respectat normele vamale și deci față de obiectul acțiunii, instanța de fond

trebuia să se preocupe pentru a soluționa, și capătul de cerere privind

garanția pentru plata taxelor vamale.

Cum instanța de fond a respins

greșit ca prematur formulată, această cerere, fără a depune diligențele cerute

de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având și poziția oficială a pârâtei,

privind reclamația și cererea reclamantei, Curtea va admite recursul și va casa

hotărârea atacată, în baza art. 313 C. proc. civ. și va dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru a se pronunța asupra

cererii privind restituirea sau nu, a garanției reclamate.

Celelalte motive de recurs, ca și

întâmpinarea depusă în recurs, urmează a fi analizate ca susțineri și apărări

ale părților, în contextul soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC N.R. SRL

București, împotriva sentinței civile nr. 80 din 31 ianuarie 2002 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.