ÎCCJ, decizie (scj.ro #85316)

Taxă vamală. T.V.A. Garanție. Restituire În cazul în care organul vamal competent refuză să se pronunțe asupra cererii de restituire a garanției vamale, instanța de contencios administrativ trebuie să stăruie pentru a se stabili dacă sunt sau nu temeiuri pentru restituirea garanției, iar nu să respingă acțiunea ca prematură.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr. 415 din 4 februarie 2003) Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităților vamale să soluționeze reclamația cu privire la restituirea garanției pentru plata taxelor vamale și TVA și să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanția pentru plata taxelor vamale și TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001. In motivarea acțiunii, reclamanta a menționat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri și Expoziții o operațiune de import Cafea solubilă „Classic”, iar pârâta a calculat, cu titlu de garanții pentru plata taxelor vamale și TVA, suma sus-menționată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferența dintre valoarea de tranzacție și valoarea de comparație și comisionul vamal și TVA; că suma a și fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.80 din 31 ianuarie 2002, a admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcției generale a vămilor de a soluționa cererea reclamantei privind restituirea garanției vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 și a obligat pârâta să emită un act administrativ numai în acest sens în baza art.11 alin.1 din Legea nr.29/1990 și art.77(5) din Legea nr.141/1997.

A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reținute cu titlu de garanție pentru plata taxelor vamale și TVA ca prematur formulată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pârâta nu a răspuns reclamației făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluționarea reclamației.

Impotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se rețin următoarele: Urmare operațiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, și conform declarației de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcția generală a vămilor și Biroul vamal Tîrguri și Expoziții, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanție vamală și TVA o obligație în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001. Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligației legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operațiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacționare, sau pe altă bază, și, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanția reținută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme și în ce privește natura fazei prealabile a contenciosului și anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligația autorităților administrative de a motiva răspunsurile la recursul grațios. Aceste norme se regăsesc în legislația națională, (art.7 din OG nr.13/2000 și Legea nr.29/1990). Instanța de fond avea obligația să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului și în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. In acest sens, trebuie să dispună măsurile necesare ca să i se comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluționa acțiunea, și nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanța de fond a respins greșit ca prematură cererea de restituire a garanției, fără a depune diligențele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul și s-a casat hotărârea atacată, și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanției reclamate.