ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2004

S-a luat în examinare recursul declarat

de Direcția  Generală a Vămilor, în prezent  Autoritatea Națională a Vămilor  împotriva

sentinței civile nr.164 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel București-Secția

contencios administrativ.

La apelul nominal  s-a prezentat:

intimata-reclamantă SC “N.R.” SRL București,  reprezentată de  avocatul P.B.,

lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor și intimata-pârâtă

Direcția Regională Vamală București-Biroul Vamal Târguri și Expoziții.

Procedura completă.

Avocatul P.B. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

atacate, făcând  referire la considerentele expuse pe larg în notele scrise

depuse la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public a

pus concluzii de admitere a  recursului, casarea hotărârii atacate și în fond

respingerea acțiunii

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 iunie 2001, Societatea

comercială „“N.R.” SRL  a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a

Vămilor-Direcția Regională Vamală Interjudețeană București să se constate

refuzul nejustificat  al acestei autorități publice-pârâte de a-i soluționa

reclamația privind restituirea, garanției pentru plata taxelor vamale și TVA.

De asemenea, a cerut obligarea pârâtei la

restituirea sumei de 953.804.550 lei, reprezentând garanția pentru plata acelor

taxe.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la data de 21 februarie 2001 a derulat prin Biroul vamal Târguri  și

Expoziții o operațiune de import definitiv de cafea solubilă „Classic”, de

origine  braziliană, conform  declarației vamale nr.I 13356 din 21 februarie

2001.

In vederea stabilirii  valorii în vamă a

mărfii importate a depus la organul vamal, declarația pentru valoarea în vamă,

precizând o valoare de 611.143.733 lei, adică valoarea de tranzacție.

Acest organ a comparat însă, valoarea

declarată cu valoarea maximă  statistică prevăzută  în baza  de date proprie și

a stabilit că societatea datorează suma de 953.804.550 lei cu titlu de garanție

vamală pentru diferența dintre valoarea de tranzacție și valoarea de

comparație.

In opinia  reclamantei, procedeul

respectiv este incorect, din moment ce întreaga documentație prezentată

dovedea fără echivoc faptul că valoarea în vamă a mărfii importate este

valoarea de tranzacție declarată, adică suma de 611.143.733 lei.

Deoarece pârâta nu i-a comunicat o

decizie de determinare cu caracter definitiv a valorii în vamă și nici nu a

restituit garanția de 953.804.550 lei, societatea a formulat reclamație, care

până la data sesizării instanței nu a primit o rezolvare.

Curtea de Apel București Secția de

contencios administrativ reinvestită cu soluționarea pricinii  după  casarea cu

trimitere a unor hotărâri judecătorești  anterioare, prin sentința civilă

nr.164 din 12 februarie 2003 a  admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prețul facturat al cafelei solubile importate de

reclamantă și declarat de organul vamal este cel practicat în relația

contractuală comercială cu partenerul extern,  preț care s-a plătit efectiv.

Că, prin  reținerea garanției vamale  în valoare de 953.804.550 lei, timp de 2

ani și refuzul de a răspunde la cererea reclamantei, autoritatea vamală i-a

cauzat acesteia un prejudiciu ce trebuie raportat conform dispozițiilor art.11

din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinței a declarat recurs

pârâta Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală

Interjudețeană București.

Recurenta a susținut că în mod greșit  prima

instanța a admis acțiunea,deoarece importatoarea nu a putut prezenta nici

măcar o copie după  declarația vamală de export a mărfurilor, operațiunea de

export fiind justificată printr-o simplă fotocopie a facturii externe de

livrare a mărfii.

Intrucât  documentele prezentate  în vamă

nu erau concludente, iar prețul de tranzacție unitar declarat se situa mult sub

valoarea minimă impusă prin baza de date statistice, în mod justificat s-a

procedat la determinarea valorii în vamă prin echivalență verificabilă..

Recursul este nefondat.

Intre  documentele depuse  de Societatea

comercială „“N.R.” SRL în vederea vămuirii cafelei solubile importate, s-au

regăsit factura de export întocmit de Nestle Brasil Ltd, dispoziția de plată

valutară externă, extrasul de  cont și notele contabile, toate anexate la dosar

în sprijinul acțiunii (filele nr.19 și următoarele ale dosarului nr.1177/2001

al Curții de Apel București).

Aceste înscrisuri  atestă indubitabil,

faptul că valoarea declarată în vamă de reclamantă, de 22759 USD este identică

cu cea practicată în relația comercială stabilită de ea cu partenerul extern,

astfel cum este menționată în factura  de export, precum și faptul că valoarea

respectivă reprezintă prețul efectiv plătit  de importator.

Prin urmare, erau îndeplinite cerințele

art.1 pct.1 ale Acordului privind aplicarea art.VII al Acordului general pentru

tarife și comerț (G:A.T.T.), către partenerul străin.

In condițiile date, organul vamal avea

obligația de a calcula valoarea în vamă  a cafelei solubile pe baza valorii

înscrise în factura comercială și  nu prin echivalare verificabilă, așa cum

greșit a procedat.

Pe de altă parte, în cazul în care

autoritatea vamală ar fi avut dubii cu privire la valoarea declarată, chiar

după depunerea  documentației menționată în cele ce preced, ei  îi revenea

obligația legală de a solicita reclamantei să prezinte justificări

suplimentare, inclusiv documente sau alte evidențe, ceea ce însă, nu a făcut.

Rezultă așadar, că reținerea garanției

vamale  după prezentarea documentației ce atestă realitatea valorii mărfii

înscrise în factură, precum și în continuare, după înregistrarea contestației

formulată de  agentul economic, este nejustificată și de natură a-l vătăma pe

acesta într-un drept subiectiv legitim.

Conformându-se  îndrumărilor date prin

decizia de casare a Curții Supreme de Justiție, Secția de Contencios

Administrativ (nr.3801 din 10 decembrie 2002) și admițând  acțiunea societății

comerciale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

In consecință și având în vedere lipsa

unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art.306 alin.2 din

Codul de procedură civilă ar putea fi invocate chiar din oficiu, urmează a se

respinge recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea

Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr.164 din 12 februarie 2003 a

Curții de Apel București-Secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  13 ianuarie 2004.