ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3203/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.E. SRL București a solicitat, pe calea acțiunii în contencios administrativ, obligarea pârâtei Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor la plata diferenței reprezentând devalorizarea leului, corespunzător indicelui de inflație pentru suma de 1.070.979.797 lei, încasată nejustificat de pârâtă cu titlu de garanții vamale, la data de 13 decembrie 1999, sumă ce i-a fost restituită în două tranșe, în baza unor hotărâri judecătorești, astfel: - la 13 decembrie 2001 – suma de 818.189.292 lei - la 17 ianuarie 2002 – suma de 252.790.504 lei.

Reclamanta a mai solicitat plata dobânzii la suma de 1.070.979.797 lei, reprezentând plată nedatorată, pentru perioada 31 decembrie 1999 – 13 decembrie 2001, la suma de 818.189.292 lei și pentru perioada 31 decembrie 1999 – 17 ianuarie 2002, la suma de 252.790.504 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a arătat că, în perioada aprilie – mai 1999, a importat din S.U.A., cantitatea de 150 tone carne de pui, introdusă în țară pe baza unor declarații vamale de import. Pe lângă taxele vamale calculate la valoarea declarată a mărfii importate, pe care le-a achitat în momentul vămuirii, pârâta a obligat-o la constituirea unor garanții vamale, în valoare totală de 1.070.979.797 lei pentru cele trei loturi de marfă.

Scrisorile de garanție bancară au fost executate la 13 decembrie 1999, pe considerentul existenței unor suspiciuni că valoarea mărfii importate, declarată de reclamantă în momentul vămuirii, nu ar fi fost cea reală. Împotriva deciziilor autorității vamale reclamanta a formulat plângeri, care au fost admise de Curtea de Apel București, prin hotărâri rămase definitive și irevocabile prin respingerea recursurilor, pârâta fiind obligată să restituie reclamantei garanțiile vamale. Întrucât de la data de 13 decembrie 1999 și datele celor două tranșe când au fost restituite sumele respective moneda națională s-a depreciat ca urmare a inflației, reclamanta a înregistrat o pierdere substanțială, care urmează a fi compensată de pârâtă.

Pe de altă parte, întrucât a fost obligată să efectueze o plată nedatorată, suma fiind folosită de pârâtă în interes propriu, potrivit dispozițiilor art. 994 C. civ., aceasta îi datorează dobândă. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1036 din 31 octombrie 2002, a respins acțiunea ca inadmisibilă în contencios administrativ. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a contestat deciziile autorității vamale, solicitând anularea lor, restituirea sumelor reprezentând garanția vamală și plata unor daune materiale (comisioane bancare, dobândă), iar prin hotărâri rămase definitive și irevocabile s-a respins capătul de acțiune privind pretențiile reclamantei.

A mai reținut că, deși reclamanta și-a întemeiat, în drept, acțiunea pe dispozițiile art. 12 din Legea nr. 29/1990, ea nu poate fi admisibilă, având în vedere că prin acțiunile anterioare, aceasta a solicitat, pe lângă anularea actelor administrative și despăgubiri, dar în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, acest capăt de cerere a fost respins. Împotriva soluției pronunțate de instanța de fond reclamanta a declarat, în termen, recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 29/1990, hotărârea fiind lipsită de temei legal și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, totodată, cuprinde motive contradictorii.

Recursul este fondat în sensul și pentru considerentele ce urmează: Prin art. 1 din Legea nr. 29/1990 se recunoaște dreptul persoanei fizice sau juridice, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ la recunoașterea dreptului pretins și la repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar prin art. 12 din lege sunt reglementate condițiile în care cei vătămați, prin acte administrative își pot exercita dreptul la obținerea despăgubirii la care sunt îndreptățiți. Rezultă, de altfel, din întreaga economie a Legii nr. 29/1990 că instanța de contencios administrativ are abilitarea să se pronunțe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ ce se dovedește a fi nelegal.

Valorificarea acestui drept se poate face fie odată cu acțiunea în anularea actului administrativ, fie separat și ulterior. În cauză, deși nominal suma de 1.070.979.797 lei, reprezentând garanții vamale reținute nejustificat, a fost restituită, este evident că, prin restituirea acesteia după doi ani, din cauza inflației, sub aspect valoric, reclamanta a primit mai puțin, suferind, astfel, un prejudiciu. Or, prin anularea actelor autorității vamale pârâte și recunoașterea dreptului pretins, reclamanta are dreptul la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin actele anulate. Așadar, instanța trebuia să examineze cererile reclamantei și să se pronunțe asupra acestora, iar nu să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

În consecință, pentru cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Rejudecând pricina, instanța de trimitere va dispune suplimentarea probatoriului, eventual efectuarea unei expertize contabile, pentru a se stabili, în condiții legale, întinderea pagubei suferite de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R.E. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1036 din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003 .