ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.533/27 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală s-a dispus condamnarea inculpatului, cetățean egiptean, E.S.A.M.A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, faptă prevăzută și pedepsită de art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b). Instanța a confiscat cantitatea de 1.700 g heroină și 495 g hașiș, ridicată de la inculpat, a menținut starea de arest și a dedus detenția preventivă cu începere de la 14 iulie 1999. Conform art. 117 C. pen. s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării, după executarea pedepsei.

Hotărârea a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 1530/2 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție. La data de 10 iunie 2002 condamnatul a formulat o contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării prevăzută în dispozitivul sentinței penale nr.533/2000 pronunțată de Tribunalul București, alături de pedeapsa închisorii. Prin sentința penală nr. 1049/5 noiembrie 2002 Tribunalul București, secția II-a penală a respins ca nefondată contestația la executare, cu motivarea că nu s-a cerut și nici nu s-a acordat statutul de refugiat pentru condamnat, și că toate susținerile din cuprinsul contestației au fost cunoscute de instanțele care au judecat cauza.

Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia penală nr. 852/20 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel, secția I penală. Instanța a considerat că motivele invocate în susținerea contestației nu reprezintă incidente ivite în cursul executării și nici piedici la executare, atâta timp cât au fost analizate la judecarea cauzei și au intrat odată cu hotărârile pronunțate, în autoritate de lucru judecat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, cerând casarea ei și în fond admiterea contestației. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul a criticat aplicarea măsurii de siguranță a expulzării sale atât în fața instanței de apel cât și a celei de recurs, investite cu soluționarea căilor ordinare de atac declarate împotriva hotărârii de condamnare.

Aceste instanțe au constatat că expulzarea este întemeiată în raport de faptul că cetățeanul străin a comis mai multe infracțiuni de același gen, ultima în stare de recidivă, faptele au prezentat un grad ridicat de pericol social și nu s-a făcut dovada că acesta riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat. Aceleași motive, analizate odată prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat nu pot constitui și temeiuri pentru a se solicita, pe calea contestației la executare, înlăturarea dispozițiilor art. 117 C. pen. În cadrul acestei contestații nu pot fi invocate decât motive ivite în cursul executării. Curtea, reține totodată că cererea de acordarea azilului, formulată de recurent la data de 12 ianuarie 1999 (înainte de a fi condamnat pentru ultima infracțiune comisă în stare de recidivă) nu i-a fost aprobată de statul român, cu toate că se cunoștea că a fost condamnat cu închisoare pe viață în anul 1995 în Republica Egipt.

Respectiva condamnare nu constituie tortură, în sensul prevăzut de art.117 alin.4 Cod penal, pentru a nu se executa expulzarea condamnatului. În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. având în vedere considerentele expuse, Curtea, urmează a respinge recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul E.S.A.M.A. împotriva deciziei penale nr. 852 din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 ianuarie 2004.