ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3282/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar se

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1170 din 3

decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 334

C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei comisă de

inculpatul R.Y. din art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000 a fost condamnat inculpatul R.Y. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

durata arestării preventive a inculpatului de la 25 septembrie 2002, la zi.

În baza art. 117 C. pen., s-a

aplicat inculpatului măsura de siguranță a expulzării după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 19,5 grame rezină de

cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ambalată și

sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50155.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la 11.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, în ambele

faze procesuale, tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect

reținută prin rechizitoriul parchetului, astfel:

Inculpatul R.Y. este cetățean

iordanian și a venit în România în anul 1983 pentru studii în Iași. Din anul

1999 a început să locuiască în București, acest imobil fiind închiriat de firma

L.S.M. SRL unde lucra ca vânzător. De menționat este faptul că din același an a

început să locuiască în România în mod ilegal, din datele de anchetă rezultând

că în prezent este cercetat și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru

ridicarea unor sume de bani dintr-un cont bancar.

Începând cu vara anului 2001,

inculpatul a început să consume „din curiozitate” cannabis și opiu pe care

plătea sume diferite în dolari americani, ajungând la un moment dat să consume

o dată sau de două ori pe săptămână aceste droguri cu cafea.

Aceste cantități de cannabis și opiu

și le procura la început de la M.A. care a fost arestat la 15 martie 2002,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr.

143/2000.

M.A. a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 248/P/5 aprilie 2001 împreună cu inculpatul A.A. și acestuia

din urmă fiindu-i reținute aceleași infracțiuni ca și primului.

Prin același rechizitoriu a fost

disjunsă cauza față de „persoana necunoscută” care în data de 8 aprilie 2002

i-a solicitat lui M.A. opiu de la telefon, tranzacție care s-a și materializat,

caseta cu această discuție fiind atașată la dosarul instanței de judecată

privind pe M.A.

În cursul cercetărilor s-a stabilit

că persoana necunoscută este R.Y., întrucât acesta utiliza din 1999 nr. de

telefon care l-a înregistrat pe abonament firma L.S.M. SRL.

După arestarea lui M.A., inculpatul

R.Y. a început să cumpere același tip de droguri de la alte persoane.

Existând informații că R.Y. deține

droguri în locuința în care stătea fără forme legale din 1999, la data de 25

septembrie 2002 organele de poliție delegate de procuror au efectuat o

percheziție domiciliară.

Cu acest prilej au fost găsite 20,00

grame cannabis și 0,08 grame netede de opiu, tipul drogurilor fiind stabilit

prin concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 114963 din 25

septembrie 2002.

Fiind condus la Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, inculpatul R.Y. a negat pentru început orice

fel de legătură cu drogurile anterior menționate, argumentând în declarația din

25 septembrie 2002 că nu-și explică prezența acestora în locuința sa și că

cineva s-a răzbunat pe el, punându-i-le în locuință.

Ulterior, în data de 28 septembrie

2002, a recunoscut că este consumator de droguri și că opiumul și cannabisul

le-a cumpărat pentru consumul său, plătind pe întreaga cantitate 50 dolari

americani.

În cursul cercetării judecătorești a

fost ascultat inculpatul care a recunoscut și a regretat faptele.

De asemenea, tribunalul a constatat

dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost

trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului de a

deține diferite cantități de rezidă de cannabis și opium pentru consumul său

fără drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Infracțiunea de consum de droguri

are ca element material o acțiune care se prelungește (continuă, durează), în

timp, în chip natural, chiar după momentul consumării până când încetează

activitatea infracțională.

Ceea ce caracterizează elementul

material al acestei infracțiuni este faptul că acesta se realizează printr-o

dublă atitudine a făptuitorului și anume una comisivă prin care se creează

starea infracțională și alta omisivă prin care se lasă ca starea infracțională

să dureze, nu i se pune capăt.

În lumina acestor considerente,

tribunalul a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr.

143/2000 nu este infracțiune continuată ci continuă, așa încât a schimbat

încadrarea juridică în acest sens.

În considerentele sentinței, prima

instanță a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului, la modalitatea de executare a acesteia, la celelalte prevederi

legale corespunzătoare măsurilor dispuse, precum și la cheltuielile judiciare

către stat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul R.Y., fără a arăta motivele în scris.

În apel, cauza a fost amânată la 29

ianuarie 2003, constatându-se procedura nelegal îndeplinită cu apelantul

inculpat arestat și neadus, fiind acordat termen pentru azi 12 februarie 2003.

La termenul de astăzi, apărătorul

apelantului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de inculpat,

nemulțumit de soluția dată de prima instanță cu privire la cuantumul pedepsei

aplicate pe care o consideră prea aspră, în raport de situația de fapt

rezultată în urma cercetării judecătorești.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 71/ A din 12 februarie 2003, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant R.Y. împotriva sentinței penale

nr. 1170 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

S-a computat prevenția inculpatului

de la 25 septembrie 2002, la zi.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cerând reducerea pedepsei și

suspendarea executării acesteia, precum și înlăturarea măsurii expulzării,

având un copil de un an și 4 luni, de întreținerea căruia e răspunzător.

Recursul este nefondat.

Examinându-se probatoriul

administrat în raport de criticile aduse de recurent, precum și din oficiu, se

reține că situația de fapt a fost corect stabilită și corespunzător acesteia și

legii, este și încadrarea juridică.

În raport de împrejurările concrete

în care s-a săvârșit infracțiunea și de urmările grave, inculpatul recurent

făcând parte dintr-un grup de cetățeni străini, care nu numai că erau

consumatori de droguri, dar se ocupau și cu vânzarea acestora, pedeapsa de 2

ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, nu poate fi socotită

excesivă.

Datele de caracterizare a

recurentului și care din 1999 locuiește ilegal în România și a ajuns în

anturajul susmenționat, justifică pe deplin și măsura expulzării sale și

aplicată în baza art. 117 C. pen.

Se mai constată că invocarea

paternității unui copil, recurentul a făcut-o doar oral și pentru prima dată

abia în faza judecării recursului deși minorul se pretinde că are vârsta de un

an și 4 luni, iar aplicarea măsurii expulzării de asemeni nu a fost contestată

decât, tot abia în aceeași fază procesuală.

Pentru toate aceste considerente

hotărârea atacată va fi menținută ca legală și temeinică sub toate aspectele,

iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Drept urmare, se vor aplica și

prevederile art. 381 și art. 192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.Y. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 12 februarie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 25 septembrie 2002, la 4 iulie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru interpret se va

plăti din fondul Curții Supreme de Justiție.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iulie 2003.