ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4762/2003

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 669 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I.G. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. În baza art. 239 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 6 ani închisoare.

Conform art. 36 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 493 din 11 octombrie 1999 a Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 16 din Legea nr. 17/1996, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, astfel că acesta va executa în final 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 23 februarie 1999, la 22 iulie 1999, precum și arestarea de la 5 februarie 2000 la zi.

Totodată, a fost menținută măsura confiscării de la inculpat a 29 cartușe cu glonte, muniție militară, măsură luată prin sentința penală nr. 493/1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală. A fost anulat mandatul de executare emis în baza hotărârii mai sus arătate și s-a dispus emiterea unui nou mandat. De asemenea, în baza art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat cantitatea de 925 gr heroină amestecată cu cofeină și a fost obligat la despăgubiri civile după cum urmează: 2.530.449 lei către Ministerul de Interne, Spitalul Militar Dimitrie Gerota; 1.806.225 lei cu dobânda legală aferentă către Spitalul Clinic de Urgență și 25.000.000 lei daune morale către R.D. Conform art. 117 C. pen., s-a dispus și expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 5 februarie 2000, organele de poliție din cadrul I.G.P. Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Corupției a organizat supravegherea inculpatului I.G., pe baza informațiilor operative deținute. La data respectivă, în jurul prânzului, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei C.S. căreia i-a lăsat în păstrare o pungă de plastic. Inculpatul s-a întâlnit cu doi bărbați, despre care se presupune că sunt cetățeni străini, după care a telefonat martorei C.S., cerându-i să-i aducă punga lăsată la ea.

În urma discuției telefonice, inculpatul s-a întâlnit cu martora, a luat punga din plastic și s-a deplasat spre autoturismul BMW parcat în fața blocului în care locuia, moment în care R.D., locotenent în cadrul I.G.P., îmbrăcat civil, aflat în exercițiul funcțiunii, l-a somat pe inculpat, să se oprească, spunând „Stai, poliția” și arătându-i legitimația de polițist. Inculpatul nu s-a supus și a intrat în autoturism, a închis portiera și a pus punga sub scaunul șoferului. Lucrătorul de poliție s-a apropiat de mașină, a deschis portiera stângă față și a repetat somația, punând legitimația la vedere, însă inculpatul a pornit mașina, a mers în marșarier, polițistul fiind lovit cu portiera și trântit la pământ.

Autoturismul condus de inculpat a lovit alte două mașini și s-a oprit după ce a acroșat autobasculanta. În final, inculpatul a fost imobilizat de ceilalți polițiști aflați în misiune ordonată și la percheziția efectuată în autoturism s-a găsit în punga din plastic circa un kg de substanță, care conform raportului de constatare tehnico-științifică s-a stabilit a fi heroină amestecată cu cofeină. S-a mai reținut că R.D. a prezentat un politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial fără comoție cerebrală, plagă contuză piramidală nazală, leziuni care au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de cercetare penală, raportului de expertiză medico-legală, raportului de constatare tehnico-științifică, declarațiilor părții vătămate R.D., depozițiilor martorilor C.C., S.M., C.S., P.L., P.E., T.A., R.G., H.G., D.V.

și C.D., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 718 din 27 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat. Împotriva acestor hotărâri inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj în cea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepselor aplicate și înlăturarea art. 117 din același cod. Recursul nu este fondat. Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege menționate. Fapta inculpatului de a deține, fără drept, la data de 5 februarie 2000, cantitatea de 932 gr.

heroină, substanță stupefiantă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen. Vinovăția inculpatului (prin în flagrant delict) în comiterea acestei infracțiuni rezultă din procesul-verbal de constatare semnat de inculpat fără a face obiecțiuni, în prezența martorilor asistenți T.A. și R.G.P., din raportul de constatare tehnico-științifică, din declarația martorei C.S., precum și din declarațiile inculpatului date la primele audieri și în care recunoaște că în autoturismul său a fost găsită o pungă din plastic conținând o substanță care ulterior s-a dovedit a fi heroină cu cofeină. În ceea ce privește infracțiunea de ultraj, contestată de inculpat pe considerentul că nu a știut că persoana care îl somează era polițist, întrucât nu avea nici un semn distinctiv, Curtea constată că motivul invocat nu are suport probatoriu.

Dimpotrivă, din aceleași probe aflate la dosar, rezultă că inculpatul a fost somat de mai multe ori de lucrătorul de poliție care, a arătat legitimația, inclusiv după ce inculpatul s-a urcat în autoturism, somații nesocotite de acesta. Sub acest aspect este de precizat că partea vătămată R.D. nu a acționat singură, ci a fost însoțită de alți lucrători de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate și Corupției, îmbrăcați în uniformă specifică, și care nu putea să fie confundată. De altfel, inculpatul aflat în România de mai mulți ani, a suferit anterior condamnări penale, astfel că acesta cunoștea însemnele Poliției române, situație în care, chiar acceptând că nu a înțeles somația polițistului, și-a dat seama că a fost oprit de lucrători de poliție.

Fapta inculpatului de a lovi cu autoturismul, în mod intenționat, pe un lucrător de poliție, aflat în exercițiul funcției, cauzându-i leziuni care au necesitat mai multe zile îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de ultraj, în forma agravantă prevăzută în art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. și nu infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 din același cod, așa cum s-a solicitat prin primul motiv de recurs. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că, în cauză, au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul social concret al faptelor comise, și de datele ce caracterizează persoana făptuitorului. Comiterea a două infracțiuni în concurs real, ambele cu un pericol social ridicat în raport de condițiile în care au fost săvârșite și mai ales în raport de consecințele lor, impunea aplicarea unor pedepse ferme.

Referitor la profilul moral al inculpatului, rezultă că acesta este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., el suferind anterior condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, s-a situat pe poziție de necooperare cu organele de urmărire penală și instanța de judecată, încercând să le inducă în eroare. Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptelor și făptuitorului au fost analizate de prima instanță și verificate de instanța de apel, pedeapsa stabilită, în cuantumul fixat, este corect individualizată, motiv pentru care și această critică nu este fondată.

Ultimul motiv de recurs, ce vizează înlăturarea măsurii arestării este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 117 alin. (1) C. pen., cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării, iar conform alin. (4) din același cod, persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzate. Inculpatul, aflat în România de peste 10 ani, nu s-a integrat în societatea românească, nu a desfășurat o activitate utilă, dimpotrivă, a comis pe teritoriul țării acte antisociale grave (tâlhărie, infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, trafic de stupefiante, ultraj) împrejurări care se încadrează în alin. (1) al art. 117 C. pen.

Invocarea ultimului aliniat din textul de lege menționat nu poate fi primită. Inculpatul nu a indicat nici o probă din care să rezulte că a suferit în trecut tratamente inumane sau degradante datorită originii sale kurde, tăcerea păstrată de acesta, timp de peste 10 ani asupra activităților sale pe care le-ar fi dus în țara sa de origine și despre torturile pe care i le-ar fi aplicat autoritățile turce, aruncă o îndoială asupra credibilității sale. Această credibilitate apare, de asemenea, pusă sub semnul întrebării și ca urmare a faptului că nici o probă din dosar nu justifică obligațiile sale, iar actele pe care inculpatul le-ar fi depus la Oficiul Național pentru refugiați, organizație în fața căreia recurentul a solicitat protecție umanitară și drept de azil, nu apar depuse în dosar.

Ca atare, Curtea concluzionează că lipsesc motivele serioase și dovedite de a crede că expulzarea inculpatului l-ar expune pe acesta la un risc real de a suferi tratamente inumane sau degradante la întoarcerea sa în Turcia. În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 718 din 27 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 1999 la 22 iulie 1999 și de la 5 februarie 2001 la 24 octombrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2003.