ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4762/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 669 din 24

octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul I.G. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1), cu

aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen.

În baza art. 239 alin. (2) și (3),

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 6 ani

închisoare.

Conform art. 36 alin. (1), raportat

la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele

aplicate cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 493

din 11 octombrie 1999 a Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 16 din

Legea nr. 17/1996, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, sporită

cu un an, astfel că acesta va executa în final 10 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 23 februarie

1999, la 22 iulie 1999, precum și arestarea de la 5 februarie 2000 la zi.

Totodată, a fost menținută măsura

confiscării de la inculpat a 29 cartușe cu glonte, muniție militară, măsură

luată prin sentința penală nr. 493/1999 a Tribunalului București, secția a II-a

penală.

A fost anulat mandatul de executare

emis în baza hotărârii mai sus arătate și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

De asemenea, în baza art. 118 lit.

e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat cantitatea de 925 gr heroină

amestecată cu cofeină și a fost obligat la despăgubiri civile după cum urmează:

2.530.449 lei către Ministerul de Interne, Spitalul Militar Dimitrie Gerota;

1.806.225 lei cu dobânda legală aferentă către Spitalul Clinic de Urgență și

25.000.000 lei daune morale către R.D. Conform art. 117 C. pen., s-a dispus și

expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 5 februarie 2000,

organele de poliție din cadrul I.G.P. Brigada de Combatere a Crimei Organizate

și Corupției a organizat supravegherea inculpatului I.G., pe baza informațiilor

operative deținute. La data respectivă, în jurul prânzului, inculpatul s-a

deplasat la domiciliul martorei C.S. căreia i-a lăsat în păstrare o pungă de

plastic. Inculpatul s-a întâlnit cu doi bărbați, despre care se presupune că

sunt cetățeni străini, după care a telefonat martorei C.S., cerându-i să-i

aducă punga lăsată la ea.

În urma discuției telefonice,

inculpatul s-a întâlnit cu martora, a luat punga din plastic și s-a deplasat

spre autoturismul BMW parcat în fața blocului în care locuia, moment în care

R.D., locotenent în cadrul I.G.P., îmbrăcat civil, aflat în exercițiul

funcțiunii, l-a somat pe inculpat, să se oprească, spunând „Stai, poliția” și

arătându-i legitimația de polițist.

Inculpatul nu s-a supus și a intrat

în autoturism, a închis portiera și a pus punga sub scaunul șoferului.

Lucrătorul de poliție s-a apropiat de mașină, a deschis portiera stângă față și

a repetat somația, punând legitimația la vedere, însă inculpatul a pornit

mașina, a mers în marșarier, polițistul fiind lovit cu portiera și trântit la

pământ. Autoturismul condus de inculpat a lovit alte două mașini și s-a oprit

după ce a acroșat autobasculanta. În final, inculpatul a fost imobilizat de

ceilalți polițiști aflați în misiune ordonată și la percheziția efectuată în

autoturism s-a găsit în punga din plastic circa un kg de substanță, care

conform raportului de constatare tehnico-științifică s-a stabilit a fi heroină

amestecată cu cofeină.

S-a mai reținut că R.D. a prezentat

un politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial fără comoție

cerebrală, plagă contuză piramidală nazală, leziuni care au necesitat 23-25

zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de cercetare penală,

raportului de expertiză medico-legală, raportului de constatare

tehnico-științifică, declarațiilor părții vătămate R.D., depozițiilor

martorilor C.C., S.M., C.S., P.L., P.E., T.A., R.G., H.G., D.V. și C.D., probe

coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 718 din 27 decembrie 2001, a respins ca

nefondat apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri

inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de ultraj în cea prevăzută de art. 181 C. pen.,

reducerea pedepselor aplicate și înlăturarea art. 117 din același cod.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a reținut în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din

punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege menționate.

Fapta inculpatului de a deține, fără

drept, la data de 5 februarie 2000, cantitatea de 932 gr. heroină, substanță

stupefiantă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.

Vinovăția inculpatului (prin în

flagrant delict) în comiterea acestei infracțiuni rezultă din procesul-verbal

de constatare semnat de inculpat fără a face obiecțiuni, în prezența martorilor

asistenți T.A. și R.G.P., din raportul de constatare tehnico-științifică, din

declarația martorei C.S., precum și din declarațiile inculpatului date la

primele audieri și în care recunoaște că în autoturismul său a fost găsită o

pungă din plastic conținând o substanță care ulterior s-a dovedit a fi heroină

cu cofeină.

În ceea ce privește infracțiunea de

ultraj, contestată de inculpat pe considerentul că nu a știut că persoana care

îl somează era polițist, întrucât nu avea nici un semn distinctiv, Curtea

constată că motivul invocat nu are suport probatoriu.

Dimpotrivă, din aceleași probe

aflate la dosar, rezultă că inculpatul a fost somat de mai multe ori de

lucrătorul de poliție care, a arătat legitimația, inclusiv după ce inculpatul

s-a urcat în autoturism, somații nesocotite de acesta.

Sub acest aspect este de precizat că

partea vătămată R.D. nu a acționat singură, ci a fost însoțită de alți

lucrători de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate și

Corupției, îmbrăcați în uniformă specifică, și care nu putea să fie confundată.

De altfel, inculpatul aflat în

România de mai mulți ani, a suferit anterior condamnări penale, astfel că

acesta cunoștea însemnele Poliției române, situație în care, chiar acceptând că

nu a înțeles somația polițistului, și-a dat seama că a fost oprit de lucrători

de poliție.

Fapta inculpatului de a lovi cu

autoturismul, în mod intenționat, pe un lucrător de poliție, aflat în

exercițiul funcției, cauzându-i leziuni care au necesitat mai multe zile

îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de ultraj, în forma agravantă

prevăzută în art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. și nu infracțiunea de vătămare

corporală prevăzută de art. 181 din același cod, așa cum s-a solicitat prin

primul motiv de recurs.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, Curtea constată că, în cauză, au fost respectate criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul social concret al faptelor

comise, și de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.

Comiterea a două infracțiuni în

concurs real, ambele cu un pericol social ridicat în raport de condițiile în

care au fost săvârșite și mai ales în raport de consecințele lor, impunea

aplicarea unor pedepse ferme.

Referitor la profilul moral al

inculpatului, rezultă că acesta este recidivist în condițiile art. 37 lit. b)

C. pen., el suferind anterior condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de

tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar cu privire la

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, s-a

situat pe poziție de necooperare cu organele de urmărire penală și instanța de

judecată, încercând să le inducă în eroare.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptelor și făptuitorului au fost analizate de prima

instanță și verificate de instanța de apel, pedeapsa stabilită, în cuantumul

fixat, este corect individualizată, motiv pentru care și această critică nu

este fondată.

Ultimul motiv de recurs, ce vizează

înlăturarea măsurii arestării este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. pen.,

cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea

pe teritoriul țării, iar conform alin. (4) din același cod, persoanele

prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase

de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi

expulzate.

Inculpatul, aflat în România de

peste 10 ani, nu s-a integrat în societatea românească, nu a desfășurat o

activitate utilă, dimpotrivă, a comis pe teritoriul țării acte antisociale

grave (tâlhărie, infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, trafic de

stupefiante, ultraj) împrejurări care se încadrează în alin. (1) al art. 117 C.

pen.

Invocarea ultimului aliniat din

textul de lege menționat nu poate fi primită.

Inculpatul nu a indicat nici o probă

din care să rezulte că a suferit în trecut tratamente inumane sau degradante

datorită originii sale kurde, tăcerea păstrată de acesta, timp de peste 10 ani

asupra activităților sale pe care le-ar fi dus în țara sa de origine și despre

torturile pe care i le-ar fi aplicat autoritățile turce, aruncă o îndoială

asupra credibilității sale. Această credibilitate apare, de asemenea, pusă sub

semnul întrebării și ca urmare a faptului că nici o probă din dosar nu

justifică obligațiile sale, iar actele pe care inculpatul le-ar fi depus la

Oficiul Național pentru refugiați, organizație în fața căreia recurentul a

solicitat protecție umanitară și drept de azil, nu apar depuse în dosar.

Ca atare, Curtea concluzionează că

lipsesc motivele serioase și dovedite de a crede că expulzarea inculpatului

l-ar expune pe acesta la un risc real de a suferi tratamente inumane sau

degradante la întoarcerea sa în Turcia.

În raport de considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 718 din 27 decembrie

2001 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 1999 la 22 iulie

1999 și de la 5 februarie 2001 la 24 octombrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 octombrie 2003.