ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1308/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I penală,

prin sentința nr. 501 din 4 iunie 2002, a condamnat pe inculpatul P.S. la

pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

stupefiante, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire

la art. 16 din aceeași lege și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 84 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 1080/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, care

s-a adăugat la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să

execute în final 7 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 5 ani după executarea pedepsie.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 22 octombrie 2001, la zi.

S-a reținut că, în ziua de 21

octombrie 2001, inculpatul a vândut martorului M.C.V. o doză de heroină primind

în schimb suma de 300.000 lei, bani marcați în prealabil de organul de poliție

cu inscripția DROGURI și data 22 octombrie 2001. În timpul cercetărilor,

inculpatul P.S. a formulat un denunț privind pe numitul D.D.M. de la care se

aproviziona cu droguri, împrejurare pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul reducerii pedepsei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 516/ A din 27 august 2002, a admis apelul

declarat de procuror și a desființat în parte sentința atacată, în sensul că a

dedus perioada arestării preventive de la 18 aprilie, la 29 iunie 2001 și a

înlăturat măsura indisponibilizării sumei de 850.000 lei. Totodată, a respins

apelul declarat de inculpat.

S-a reținut că, revocând suspendarea

condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 1080/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța fondului

trebuia să deducă din pedeapsa rezultantă și perioada executată de inculpat

între 18 aprilie – 29 iunie 2001, din pedeapsa pentru care s-a revocat

suspendarea condiționată a executării.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Parchetul, reiterând, două din

motivele de apel, a susținut că în mod greșit a fost aplicată pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi după pedeapsa principală, iar pe de

altă parte, s-a omis a se pronunța cu privire la restituirea sumei de 300.000

lei către organul de cercetare penală.

Inculpatul a solicitat să se schimbe

încadrarea juridică dată faptei în art. 4 din Legea nr. 143/2000 întrucât este

consumator și un traficant de stupefiante. În subsidiar a solicitat să-i fie

redusă pedeapsa.

Recursul declarat de parchet,

întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C.

proc. pen., este întemeiat, potrivit celor ce urmează:

Aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii unor drepturi este obligatorie, potrivit art. 65 alin. (2) și (3)

C. pen., atunci când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală

stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.

Potrivit alin. (1) de sub același

articol, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată,

dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și

instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările

cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În alte

cuvinte, aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., este facultativă

pentru instanță și nu obligatorie.

Ca atare, atunci când este obligatorie,

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi trebuie aplicată alături de

pedeapsa principală, iar atunci când este facultativă ea se aplică după

pedeapsa principală, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sunt sancționate, printre altele, cu

închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, cumpărarea,

deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, cum

ar fi heroina.

Ca atare, este greșit procedeul

instanței de a aplica pedeapsa complementară după aplicarea pedepsei

rezultante, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării

pedepsei de un an închisoare și nu alături de pedeapsa principală de 6 ani

închisoare, aplicată în cauză.

Se constată, în același timp, că

instanțele au omis să se pronunțe, potrivit art. 348 C. proc. pen., cu privire

la suma de 300.000 lei (în bancnote de 100.000 lei) care a fost remisă

martorului M.C. de organul de poliție, pentru a face plata drogurilor ce urmau

a fi cumpărate de la inculpat. Această sumă de bani, găsită cu ocazia

percheziției corporale, s-a depus în plic sigilat la dosarul de urmărire penală

și instanța avea obligația de a dispune restituirea ei către Secția 11 Poliție.

În consecință, sub aspectele

menționate, recursul parchetului este întemeiat și urmează a fi admis, cu

consecința casării hotărârilor atacate, a aplicării pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de

3 ani alături de pedeapsa principală și a restituirii sumei de 300.000 lei

către Secția 11 Poliție București.

Cu privire la recursul inculpatului,

se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a

comercializat droguri de mare risc, respectiv 0,32 gr. heroină, în data de 21

octombrie 2001, faptă corect încadrată juridic în dispozițiile art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000.

Pedeapsa prevăzută de lege este

cuprinsă între 10 și 20 de ani închisoare, iar pentru faptul că a ajutat

organele de poliție la depistarea altui traficant de droguri s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 16 din legea sus-menționată, prin care regimul

sancționator se reduce corespunzător, instanțele orientându-se corect la

pedeapsa de 6 ani închisoare, apreciind și starea de recidivă postcondamnatorie

a inculpatului.

Întrucât recursul inculpatului va fi

respins ca nefondat, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,

iar din pedeapsă se va deduce la zi timpul arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

516/ A din 27 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpatul P.S.

Casează decizia atacată si sentința

penală nr. 501 din 4 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, cu

privire la aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. pen. și omisiunea

restituirii sumei de 300.000 lei către Secția 11 Poliție București.

Înlătură aplicarea prevederilor art.

65 alin (1) din C. pen.

Conform art. 2 alin. (2), art. 16

din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., aplică inculpatului P.S.

alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

Dispune restituirea sumei de 300.000

lei către Secția 11 Poliție București.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale sus-menționate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 octombrie 2001,

la 14 martie 2003.

Obligă

pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 martie 2003.