ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 197/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1282 din 13 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul S.A., arestat în cauză, la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2136/1999 a Judecătoriei Buftea, care se va executa alături de pedeapsa aplicată, în total 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 64 – art. 71 C. pen.

și conform art. 65 C. pen., i s-a și aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. S-a menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen., i s-a computat detenția de la 11 mai 1996 la 13 februarie 1997 și de la 26 noiembrie 2003 la zi. S-a dispus confiscarea specială de la inculpat, a sumei de 500.000 lei provenită din vânzarea drogurilor și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în fapt că, la data de 26 noiembrie 2993, inculpatul i-a vândut martorului denunțător B.G., două doze de heroină, contra sumei de 600.000 lei, înlăturându-se apărarea acestuia în sensul că nu a fi vândut droguri, ci doar a intermediat cumpărarea acestor droguri de la numitul C. S-au avut în vedere atât probele efectuate la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești și anume procesul-verbal de consemnare a denunțului, actele de percheziție corporală, raportul de constatare tehnico-științifică, depozițiile martorilor B.M. și B.G. și declarația inculpatului. Inculpatul recunoaște că a ajutat denunțătorul să-și procure drogul, dar a susținut că nu a efectuat acte de trafic ci a intermediat doar cumpărarea de la numitul C. în schimbul unei mici cantități de heroină ce i s-ar fi dat pentru consum propriu.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, pe care a criticat-o pentru netemeinicie și a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și în subsidiar, reducerea pedepsei care ar fi prea severă. Ambele motive de apel au fost considerate nefondate, astfel că prin decizia penală nr. 859/ A din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins apelul, ca atare. Inculpatul a recunoscut că este consumator de droguri și că, la cererea denunțătorului B.G., s-a oferit să-i procure heroină, scop în care s-au deplasat împreună la domiciliul numitului C., de unde au luat două doze de heroină pentru care s-a plătit 500.000 lei, din cei marcați anterior, iar diferența de 100.000 lei s-au găsit asupra inculpatului la ieșirea din acea locuință.

În momentul precedent flagrantului, inculpatul a înmânat denunțătorului și o seringă luată de după gardul din apropiere. Este confirmat prin raportul de constatare tehnico-științifică, că cele două punguțe din material plastic găsite la denunțător conțineau heroină, substanță stupefiantă considerată drog de mare risc. Chiar dacă nu inculpatul ar fi vândut heroină, prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sunt incriminate ca infracțiuni și livrarea cu orice titlu, procurarea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, așa încât fapta comisă de inculpat întrunește elementele laturii materiale a infracțiunii pentru care a fost condamnat, astfel că nu subzistă în speță motivul de recurs înscris în art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen. Se mai arată că nu este întemeiat nici motivul subsidiar, de apel, privind dozarea judiciară a pedepsei, constatându-se că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de textul de lege sancționator, deși este recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., deoarece a fost condamnat anterior pentru furt calificat cu suspendarea condiționată a executării, nu are ocupație, este consumator de droguri și a avut o poziție procesuală necorespunzătoare negându-și vinovăția, în pofida probelor administrate. S-a conchis că prima instanță a făcut judicios aplicarea art. 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare a pedepsei. Împotriva deciziei penale nr. 859/ A din 15 noiembrie 2004, inculpatul S.A.

a declarat recurs, criticând-o pentru mai multe motive. Printr-un motiv formulat, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu rezultă că a săvârșit fapta de trafic de droguri de mare risc, ci doar că este consumator de droguri. Printr-un alt motiv, a susținut că greșit nu s-a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, privind reducerea limitelor pedepsei de care beneficiază cei care au denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere a celorlalți participanți și că, oricum pedeapsa aplicată este prea mare, injust individualizată. Criticile sunt nefondate. Din examinarea dosarului cauzei, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate.

În raport de situația de fapt reținută de instanțe, încadrarea juridică a faptei în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., este, de asemenea, corectă, căci chiar dacă se rețin doar cele recunoscute de inculpat, acestea constituie operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept. Inculpatul nu a beneficiat de reducerea limitelor pedepsei prevăzută de lege, prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât nu s-a dovedit că, în timpul urmăririi penale a denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți. În fine, se mai constată că individualizarea pedepsei a fost bine efectuată, fiind corespunzătoarea cu gravitatea faptei, cu împrejurările în care a fost săvârșită și cu gradul ridicat de pericol social al inculpatului, acesta fiind recidivist.

În consecință, se impune menținerea pedepsei în cuantumul fixat, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Criticile formulate fiind nefondate și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul urmează a se respinge în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se deduce din pedeapsă timpul arestării preventive. Recurentul va fi obligat să plătească statului, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 859/ A din 15 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 mai 1996 la 13 februarie 1997 și de la 26 noiembrie 2003 la 12 ianuarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2005.