ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3224/2005

Asupra contestație în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1282

din 13 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a

dispus condamnarea inculpatului S.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a

dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 2136/1999 a Judecătoriei Buftea, care se va

executa alături de pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final 12 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut arestarea

preventivă și în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus perioada

arestării preventive de la 11 mai 1996 la 13 februarie 1997 și de la 26

noiembrie 2003 la zi.

În esență, s-a reținut că,

în data de 26 noiembrie 1993, inculpatul i-a vândut martorului denunțător B.G.,

două doze de heroină, contra sumei de 600.000 lei.

Hotărârea a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 197 din 12 ianuarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în dosarul penal nr. 197/2005, prin care s-a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul a formulat contestație în anulare solicitând a se constata

incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu consecințe directe

asupra cuantumului pedepsei în executarea căreia se afla.

În drept contestatorul a

invocat prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 386

lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor definitive se poate face

contestație în anulare și atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar.

Pentru a se putea reține

acest caz de contestație, legea fixează cerința ca la dosar să fi existat probe

cu privire la cauza de încetare a procesului penal.

În cauza supusă analizei se

constată că aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu

constituie o cauză de încetare a procesului penal, incidența acestor texte

fiind examinată de instanțele de judecată, până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

În consecință,

constatându-se că motivele invocate prin contestație nu sunt fondate, în raport

de prevederile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi respinsă, cu

obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorul S.A. împotriva deciziei

penale nr. 197 din 12 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2005.