ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția
I penală, prin sentința penală nr. 1409 din 28 octombrie 2004, în baza art. 334
C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea
prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.
37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și în baza acestor din urmă
texte de lege a condamnat pe inculpatul C.G.C. la 12 ani închisoare și 5 ani
interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 –
art. 64 C. pen.
În baza art. 88 din același
cod, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de
la 26 februarie 2004 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut
măsura arestării preventive luată față de acesta.
În baza art. 17 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 0,720 grame heroină.
Inculpatul a fost obligat la
plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima
instanță a reținut, în esență că, urmare denunțului formulat de numitul H.A.V.,
inculpatul C.G.C. a fost prins de organele de poliție, în ziua de 25 februarie
2004, imediat după ce i-a vândut acestuia 30 de doze de heroină.
Împotriva sentinței penale a
declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a
pedepsei, în raport de atitudinea sa procesuală.
Curtea de Apel București,
secția I penală, prin decizia penală nr. 929 din 7 decembrie 2004, a respins
apelul, ca nefondat, cu motivarea că la individualizarea judicioasă a pedepsei,
instanța de fond a avut în vedere atât circumstanțele reale cât și cele
personale în care s-a comis fapta, iar în raport de limitele de pedeapsă
prevăzute de lege, pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată de această instanță
este de natură a realiza scopul preventiv, educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Instanța de control judiciar
a mai reținut că, faptul că prima instanță nu s-a orientat la aplicarea unei
pedepse la limita minimă privește persoana inculpatului, recidivist,
postexecutoriu, fără studii și fără ocupație.
În termenul legal, împotriva
deciziei penale a declarat recurs inculpatul C.G.C., solicitând admiterea
recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, schimbarea încadrării
juridice a faptei, din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în
infracțiunea de consum de droguri, cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare
acestei infracțiuni, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, pe care o
consideră prea aspră, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.
Recursul declarat de
inculpat nu este fondat.
Astfel, critica formulată de
inculpat privind greșita încadrare juridică a faptei comise nu poate fi
primită, de vreme ce probele de la dosar, atestă, așa cum de altfel a reținut
în mod just și instanța de fond, soluția fiind menținută și de instanța de
apel, că inculpatul a traficat heroină, drog de mare risc. Relevante în acest
sens, sunt atât denunțul și declarațiile făcute de martorul H.A.V., procesul verbal
de depistare, procesul verbal de verificare la S.E.I.P., adresa nr. 106673 din
25 februarie 2004 a I.G.P.R.I.C., certificatul de naștere al minorei C.I.N.,
precum și declarațiile martorilor T.I. și C.I.N., care se coroborează cu
declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală, în prezența
apărătorilor săi.
Astfel, martorul denunțător
H.A.V. a declarat atât în faza de urmărire penală cât și în instanță, că a fost
consumator de heroină, pe care și-o procura uneori de la inculpat.
Arată că, în ziua de 25
februarie 2004, după ce în prealabil sesizase organele de poliție, l-a sunat pe
inculpat, spunându-i că are nevoie de 30 de doze de heroină pentru care îi va
da 7 milioane lei. Inculpatul i-a trimis drogurile prin intermediul unei fetițe
de 10 ani, într-un pachet de țigări, el stând la o distanță de circa 50 – 100
m. Datorită intervenției organelor de poliție, arată denunțătorul, nu a avut
timp să-i dea inculpatului suma de bani stabilită. Martorul a mai precizat că
de fiecare dată când a cumpărat droguri de la inculpat, înțelegerea a fost
stabilită în prealabil la telefon.
Martorul T.I., șoferul de taxi cu care
s-au deplasat organele de poliție în cartierul Ferentari pentru prinderea în
flagrant a inculpatului, a confirmat întrutotul situația de fapt expusă mai
sus.
În faza de urmărire penală
inculpatul a declarat că este consumator de heroină de aproximativ 7 ani și că
de 2 luni îi furnizează droguri martorului denunțător H.A.V. Inculpatul a
recunoscut că, în data de 25 februarie 2004, i-a data nepoatei sale, C.I.N. în
vârstă de 10 ani, un pachet de țigări Viceroy de culoare roșie în care se aflau
30 doze de heroină, pentru a i le da martorului H.A.V.
Audiat în instanță,
inculpatul și-a modificat justițial declarațiile anterioare, arătând că denunțătorul
H.A.V. este în realitate traficant de droguri, el cumpărând de la acesta de mai
multe ori heroină, dar recunoaște că, în ziua de 25 februarie 2004, a fost
sunat de denunțător, care l-a rugat să procure heroină, fără să-i precizeze
numărul dozelor.
Inculpatul a arătat că a
cumpărat 30 de doze de heroină de la o persoană al cărei nume nu îl cunoaște,
pentru că este consumator de heroină de 7 ani, consumând zilnic câte 15 doze.
În ultimul cuvânt, inculpatul a susținut că drogurile pe care le-a cumpărat
urmau să fie consumate împreună cu H.A.
Se constată așadar, în
raport de materialul probator administrat în cauză că instanța de fond, în mod
corect, a considerat că fapta inculpatului recurent constituie infracțiunea de
trafic de droguri, pentru care a fost condamnat, iar nu infracțiunea de consum
de droguri în care a solicitat să fie schimbată încadrarea juridică.
Nici critica referitoare la
greșita individualizare a pedepsei, nu este fondată.
Condamnându-l pe inculpat la
12 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de
art. 64 lit. a) și b) C. pen., instanțele au respectat criteriile de
individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Ținând seama de pericolul social
ridicat al faptei comise, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și de
faptul că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, fiind
recidivist postexecutoriu, fără ocupație și că a adoptat pe parcursul
procesului penal o atitudine oscilantă de nerecunoaștere a faptei comise, în
pofida probatoriului administrat, nu se impune reducerea pedepsei aplicate;
aceasta, în cuantumul stabilit, fiind de natură a garanta atingerea scopului
prevăzut de art. 52 C. pen., privind prevenția generală și specială.
Cum alte motive de casare
susceptibile a fi examinare din oficiu, nu s-au constatat, recursul
inculpatului C.G.C. va fi respins, ca nefondat, din pedeapsa aplicată urmând a
se deduce perioada arestării preventive.
Recurentul inculpat va fi
obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include și
onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul C.G.C. împotriva deciziei penale nr. 929 din 7
decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa
aplicată, timpul arestării preventive de la 26 februarie 2004, la 29 martie
2005.
Obligă pe recurent la plata
sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,
suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 29 martie 2005.