ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.1124 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I

penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost

trimisă în judecată inculpata P.M. din infracțiunea prevăzută de art.2 alin.2

din Legea nr.143/2000 în infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000.

În baza

art.4 din Legea nr.143/2000,  inculpata P.M. a fost condamnată la pedeapsa de 1

an și 4 luni închisoare.

S-a

făcut aplicarea art.71, 64 C. pen.

În baza

art.350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza

art.88 C. pen. s-a dedus perioada arestului preventiv din durata pedepsei

aplicate de la 20 septembrie 2001 la zi.

În baza

art.17 din Legea nr.143/2000 coroborat cu art.118 lit.e C. pen. s-a dispus

confiscarea cantității de 1,75 gr. heroină depusă la I.G.P – B.C.C.O.A.

În baza

art.191 C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei din care 450.000 lei reprezintă

onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin

aceeași hotărâre  au fost condamnați, în baza aceluiași text de lege, și

inculpații C.D. și M.G.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data

de 19 septembrie 2001, organele de poliție l-au depistat pe inculpatul M.G.

având asupra sa o doză de heroină.

Inculpatul

a condus organele de poliție la adresa de unde a cumpărat drogurile, la

locuința inculpatei P.M. În urma percheziției efectuate, s-au descoperit trei

doze de heroină și o folie de plastic cu tăieturi concentrice.

Instanța

a apreciat că în cauză nu sunt dovezi suficiente că inculpata deținea droguri

în vederea comercializării către alte persoane, nefiind  identificată nici o

persoană care să declare că a cumpărat asemenea substanțe de la ea, iar la

adresa din strada Sebastian nr.6 locuiau mai multe persoane, printre care și

inculpata.

Având

în vedere că inculpata P.M. a recunoscut că este consumatoare de droguri,

tribunalul a considerat că aceasta se face vinovată de săvârșirea infracțiunii

de deținere de droguri fără drept pentru consum propriu prevăzută de art.4 din

Legea nr.143/2000.

Parchetul

de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, criticând hotărârea

judecătorească sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatei P.M.  și a greșitei aplicări a dispozițiilor

art.88 C. pen.

Curtea

de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr.286 din 27 mai 2003,

a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr.1124/28 noiembrie

2002 a Tribunalului București, secția I penală pe care a desființat-o în parte

și, pe fond, în baza art.88 C. pen. a dedus din durata pedepselor  aplicate

inculpaților și reținerea de 24 ore pentru ziua de 19 septembrie 2001 pentru

fiecare inculpat.

Celelalte

dispoziții ale sentinței penale au fost menținute.

S-a

luat act de retragerea recursului declarat de inculpata C.D. care a fost

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă  de 500.000 lei

din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 150.000 lei se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Instanța

de control judiciar a apreciat că soluția instanței de fond privind schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei P.M. este legală și

temeinică, neexistând probe clare de vinovăție ale acesteia, ci doar prezumții

care nu au valoare probantă de sine–stătătoare pentru  infracțiunea  prevăzută

de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârilor atacate ca fiind

pronunțate cu încălcarea legii și condamnarea inculpatei pentru infracțiunea  prevăzută

de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.

Temeiul

juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.385

9

pct.17 C.

proc. pen.

Examinând

recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Schimbarea

încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata P.M.

din infracțiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 în

infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000 este greșită și contrară

situației de fapt, astfel cum rezultă ea din probele administrate în cauză.

La data

de 19 septembrie 2001, organele de poliție s-au sesizat din oficiu că la o

adresă din   sectorul 5, București se comercializează droguri la prețul de

100.000 lei doza.

După

supravegherea operativă a zonei, în jurul orei 15, au fost imobilizați numiții M.G.,

C.G. și P.V.

Cu

ocazia percheziției corporale a celor trei persoane, asupra inculpatului M.G.

s-a găsit un pachet din plastic alb legat la un capăt cu ață de cusut ce

conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie.

Întrebați

fiind asupra conținutului și provenienței acelui pliculeț, cei trei au declarat

că este o doză de heroină pe care au cumpărat-o lăsând în  schimb un aparat

foto de culoare  neagră,   întrucât nu aveau bani pentru a cumpăra drogurile.

La descinderea

efectuată la adresa din sectorul 5, organele de poliție au depistat-o într-o

cameră a  imobilului pe inculpata P.M., tot acolo găsindu-se și trei punguțe

din plastic alb, legate la un capăt cu ață albă ce conțineau o substanță

pulverulentă de culoare maronie, o bucată din plastic alb tăiată circular ce

conținea un praf de culoare maronie, o foarfecă, mai multe  bucăți din plastic

alb tăiate circular și legate cu ață,  și un aparat foto de culoare neagră.

Identitatea

dintre ambalajul dozei de heroină găsită asupra lui M.G. și ambalajul găsit în

locuința inculpatei este evidentă.

De

altfel, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, inculpata P.M. a

recunoscut în prezența martorei A.M.I. că drogurile îi aparțineau. Deși nu a

recunoscut deținerea drogurilor de mare risc în scopul traficării lor,

inculpata nu a putut justifica prezența lor în locuință și nici a

instrumentelor folosite pentru ambalarea lor, precum nici a aparatului foto.

Din

coroborarea tuturor acestor probe, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

că în cauză s-a făcut dovada săvârșirii de către inculpata P.M. a infracțiunii

prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, apărările formulate de aceasta

urmând a fi înlăturate ca nesincere și menite doar să atenueze răspunderea

penală.

Pentru

aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, să caseze decizia penală nr.286 din 27 mai

2003 a Curții de Apel București, secția I penală și sentința penală nr.1124 din

28 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală numai cu privire la

încadrarea juridică.

În

conformitate cu prevederile art.334  C. proc. pen., încadrarea juridică  a

faptei reținute în sarcina inculpatei P.M. va fi schimbată din art.4 din Legea nr.143/2000

în art.2 alin.2 din aceeași lege, text de lege în baza căruia, prin menținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 și 76 C. pen., aceasta va fi

condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C. pen. pe timp de 2

ani.

Înalta

Curte de Casație și Justiție consideră că pedeapsa aplicată – prin modalitatea

de executare dispusă și cuantumul ei – corespunde criteriilor generale de

individualizare prevăzute de art.72 C. pen., ținând seama atât de pericolul social

deosebit al infracțiunii săvârșite, cât și de datele personale ale inculpatei,

o persoană tânără, fără venituri, fără ocupație, dar care nu a mai încălcat

legea penală.

Prin

pedeapsa aplicată există premisele reeducării inculpatei în spiritul respectului

pentru valorile sociale încălcate și al reintegrării sale sociale.

Celelalte

dispoziții ale hotărârilor vor fi menținute.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatei se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct.2 lit.d, art.192 alin.3 și 189 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite  recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr.286 din 27 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe inculpata P.M.

Casează decizia și sentința

penală nr.1124 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală,

numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Conform art.334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din art.4 din Legea nr.143/2000 în art.2

alin.2 din aceeași lege, text în baza căruia și prin menținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art.74 și 76 C. pen., condamnă pe inculpata P.M. la 5

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b

C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Onorariul

în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.