ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4093/2004

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 405

din 18 februarie 2004, pronunțată, în dosarul nr. 2678/2003, Tribunalul

București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.R. la pedeapsa

principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară privind

interzicerea pe timp de 4 ani, după executarea pedepsei principale, a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că inculpatul este arestat în

altă cauză.

În baza art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, Tribunalul a

condamnat pe inculpatul B.Z.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă

durata reținerii și a arestării preventive de la 23 iulie 2002 la zi,

menținându-se starea de arest.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea

inculpatului S.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a

dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de

2 ani închisoare, stabilită în sarcina inculpatului, prin sentința penală nr.

176/2003 a Judecătoriei sectorului 1 București și a dispus executarea acesteia

în întregime pe lângă pedeapsa aplicată prin hotărâre, urmând ca inculpatul să

execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C.

pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 142/2001 a Curții de Apel București,

secția I penală, inculpatul S.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6

ani închisoare.

A fost dedusă din pedeapsă

perioada executată cu începere de la 4 aprilie 2001 la 20 iunie 2001 și de la

25 iulie 2002 la zi.

A fost anulat mandatul de executare

a pedepsei nr. 977/2002 și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa

aplicată prin hotărâre.

S-a dispus, în baza art. 118

lit. b) C. pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000, confiscarea de la inculpații

B. și D.R. a cantității de 2,1 gr. heroină rămasă în urma analizelor de

laborator, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei

de 400.000 lei de la inculpatul B.Z.R., sumă obținută din săvârșirea

infracțiunii.

În considerentele hotărârii,

instanța a reținut că, la data de 23 iulie 2002, inculpatul S.G. a fost

depistat de organele de poliție având asupra sa 0,15 gr. heroină achiziționată

de la inculpatul B.Z.R., iar în urma unei percheziții domiciliare efectuată în

locuința acestuia, în care locuia și inculpatul D.R., a fost descoperită

cantitatea de 2,54 gr. heroină, deținută în scopul comercializării, fără drept.

Prin decizia penală nr. 430

din 8 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

declarat de inculpatul S.G., a desființat, în parte, sentința și, rejudecând, a

dedus din pedeapsa aplicată acestuia, prevenția de la 1.02 la 13 martie 1999,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost respinse, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații D.R. și B.Z.R.

Împotriva acestei decizii,

au declarat recurs toți inculpații, invocând greșita individualizare a pedepsei

în raport cu art. 72 C. pen. (cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 14),

iar inculpatul S.G. a susținut și incidența cazului prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. (când s-a aplicat greșit legea).

Înalta Curte, examinând

cauza sub aspectele invocate, constată că recursurile sunt nefondate, pentru

motivele ce urmează:

Cu privire la recurentul

inculpat S.G., care a susținut nelegalitatea hotărârilor sub aspectul greșitei

aplicări a art. 83 C. pen., Înalta Curte constată netemeinicia acestui motiv de

recurs.

Astfel, întrucât

infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost

condamnat, a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința

penală nr. 1199/2001 a Judecătoriei sectorului 1 București, aplicarea art. 83

C. pen., era obligatorie, neavând incidență în cauză cazurile de excepție

prevăzute de art. 83 alin. (2) și (3) C. pen.

Înalta Curte observă că,

ambele instanțe au aplicat corect și prevederile art. 39 alin. (1) C. pen.,

referitoare la pedeapsa în caz de recidivă, inculpatul S.G. fiind recidivist în

condițiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

În raport cu gradul de pericol social

al faptei și al persoanei acestui infractor (recidivist), precum și față de

incidența textelor penale menționate, Înalta Curte constată că pedeapsa

stabilită pentru recurentul inculpat S.G. a fost aplicată în acord cu

criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

În consecință, va fi

respins, ca nefondat, acest recurs.

Nefondate sunt și

recursurile declarate de inculpații B.Z.R. și D.R., deoarece primului i s-au

aplicat deja prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, stabilindu-se pedeapsa

principală de 7 ani închisoare, cuantum situat sub minimul special al pedepsei

prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (10 ani închisoare), iar celui

de al doilea (D.R.), inculpat arestat în altă cauză, i s-a aplicat minimul

special al pedepsei (10 ani), neexistând dovedite cu privire la persoana sa

împrejurări care să poată fi considerate circumstanțe atenuante, conform art.

74 C. pen., pentru reducerea pedepsei sub acest cuantum.

În consecință, Înalta Curte

va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de toți inculpații.

Se vor aplica prevederile

art. 88 C. pen., tuturor inculpaților, scăzându-se din durata pedepselor

perioadele deja executate în arest preventiv.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurenții vor fi obligați, fiecare, la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se includ și onorariile pentru apărarea din

oficiu a inculpaților D.R. și B.Z.R., care se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.Z.R., D.R. și S.G. împotriva deciziei

penale nr. 430 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul arestării preventive și perioadele executate de

fiecare astfel:

- pentru inculpatul B.Z.R.,

timpul arestării preventive de la 23 iulie 2002 la 10 august 2004;

- pentru inculpatul S.G.

perioada executată de la 4 aprilie 2001 la 20 iunie 2001, de la 25 iulie 2002

la 10 august 2004, precum și perioada executată de la 1 februarie 1999 la 13

martie 1999 din pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită aceluiași inculpat prin

sentința penală nr. 176 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 1

București a cărei suspendare a fost revocată.

Constată că inculpatul D.R.

este arestat în altă cauză.

Obligă pe recurenții

inculpați B.Z.R. și D.R. la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției, iar pe inculpatul S.G. la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 august 2004.