ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2006

Deliberând asupra recursului de față, Reclamantul M.G. a solicitat ca pârâta SC R. SRL Brașov să fie obligată la plata daunelor interese în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea deciziei civile nr. 75/2001, la plata valorii bunurilor distruse ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești cât și la suportarea cheltuielilor de judecată. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că pârâta a fost obligată prin decizia nr. 75/2001 să încheie contractul de închiriere privind pivnița situată în imobilul din Brașov, înscrisă în C.F. Brașov și apoi să încheie contract de vânzare – cumpărare pentru acest spațiu. Deși a solicitat pârâtei să execute hotărârea judecătorească irevocabilă încă din iulie 2001, aceasta a amânat executarea neîndeplinindu-și obligația nici până în prezent: acest fapt a cauzat reclamantului prejudicii întrucât o parte dintre bunurile depozitate în pivniță s-au depreciat și a fost lipsit de folosința pivniței.

La termenul de 7 ianuarie 2003 reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere și a renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea la plata bunurilor distruse. Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 8325 din 7 octombrie 2003 a respins acțiunea precizată și a luat act că reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind plata valorii bunurilor distruse. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâta nu este vinovată de neîndeplinirea dispozițiilor din decizia civilă nr. 75 din 1 februarie 2001, reclamantul neadresându-se executorului judecătoresc. Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamantul susținând că, în mod greșit s-a reținut că pârâta nu este vinovată de neexecutarea hotărârii deoarece din probele dosarului rezultă că reclamantul a solicitat pârâtei executarea, nefiind relevant că nu s-a adresat executorului judecătoresc.

Se mai arată că spațiul cu destinație de pivniță care face obiectul contractului de închiriere încheiat de pârâtă în timpul procesului nu este identic cu cel care rezultă din decizia ce trebuie executată. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 391 din 28 aprilie 2004 a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința admițând acțiunea precizată. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.000.000 lei daune cominatorii pe zi de întârziere începând cu data de 28 aprilie 2004 și până la executarea efectivă a deciziei nr. 75/2001 a Curții de Apel Brașov. S-a luat act de renunțarea la judecată la plata bunurilor distruse. Instanța de apel a reținut că reclamantul s-a adresat pârâtei pentru executarea hotărârii fiind trimis de la un serviciu la altul.

Pe de altă parte, obligația de a face nu este susceptibilă de executare silită implicând faptul personal al debitorului, motiv pentru care se folosesc mijloace indirecte de constrângere și anume plata de daune cominatorii. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că pasivitatea reclamantului este cauza neîncheierii contractului de vânzare cumpărare și ea rezultă din răspunsul la interogatoriu și invitațiile depuse la dosar. Se mai arată că nu s-a dovedit refuzul societății de a încheia contractul, astfel încât nu se pot acorda daune și nici paguba nu a fost dovedită. Recurenta consideră că în cauză se aplică dispozițiile art. 580 3 alin. (1) C. proc.

civ. Recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente: Obligațiile pârâtei rezultând din decizia civilă nr. 75/2001 presupun faptul personal al acesteia fiind obligații de a face care nu sunt susceptibile de executare silită decât prin mijloace indirecte așa cum a și reținut corect instanța de apel. Aceste mijloace indirecte sunt tocmai daunele cominatorii menite să-l constrângă pe debitorul obligației de a face să-și execute această obligație. Prejudiciul invocat de reclamant constă în imposibilitatea folosirii spațiului iar aplicarea art. 580 3 C. proc. civ. respectiv amenzile civile care se plătesc la stat nu sunt menite să acopere prejudiciul produs reclamantului ci doar să adauge o formă de constrângere, tocmai pentru a-l determina pe debitorul obligației de a face să-și îndeplinească această obligație grabnic.

De-altfel însăși alin. (2) al art. 580 3 C. proc. civ. menționează expres că se cumulează amenzile cominatorii cu daunele interese (cominatorii) acestea din urmă fiind admisibile. Rezultă că instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății, nu a ignorat probele administrate și a aplicat corect legea la situația de fapt, motiv pentru care va fi respins ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 391 din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.