ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând asupra recursului de
față,
Reclamantul M.G. a solicitat ca
pârâta SC R. SRL Brașov să fie obligată la plata daunelor interese în cuantum
de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea deciziei civile nr. 75/2001,
la plata valorii bunurilor distruse ca urmare a neexecutării hotărârii
judecătorești cât și la suportarea cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanta
arată că pârâta a fost obligată prin decizia nr. 75/2001 să încheie contractul
de închiriere privind pivnița situată în imobilul din Brașov, înscrisă în C.F.
Brașov și apoi să încheie contract de vânzare – cumpărare pentru acest spațiu.
Deși a solicitat pârâtei să execute
hotărârea judecătorească irevocabilă încă din iulie 2001, aceasta a amânat
executarea neîndeplinindu-și obligația nici până în prezent: acest fapt a
cauzat reclamantului prejudicii întrucât o parte dintre bunurile depozitate în
pivniță s-au depreciat și a fost lipsit de folosința pivniței.
La termenul de 7 ianuarie 2003
reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata de
daune cominatorii pe zi de întârziere și a renunțat la judecata capătului de
cerere privind obligarea la plata bunurilor distruse.
Judecătoria Brașov, prin sentința
civilă nr. 8325 din 7 octombrie 2003 a respins acțiunea precizată și a luat act
că reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind plata valorii
bunurilor distruse.
Pentru a pronunța această sentință
instanța de fond a reținut că pârâta nu este vinovată de neîndeplinirea
dispozițiilor din decizia civilă nr. 75 din 1 februarie 2001, reclamantul
neadresându-se executorului judecătoresc.
Împotriva acestei sentinței a
declarat apel reclamantul susținând că, în mod greșit s-a reținut că pârâta nu
este vinovată de neexecutarea hotărârii deoarece din probele dosarului rezultă
că reclamantul a solicitat pârâtei executarea, nefiind relevant că nu s-a
adresat executorului judecătoresc.
Se mai arată că spațiul cu
destinație de pivniță care face obiectul contractului de închiriere încheiat de
pârâtă în timpul procesului nu este identic cu cel care rezultă din decizia ce
trebuie executată.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr.
391 din 28 aprilie 2004 a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot
sentința admițând acțiunea precizată. A fost obligată pârâta la plata sumei de
1.000.000 lei daune cominatorii pe zi de întârziere începând cu data de 28 aprilie
2004 și până la executarea efectivă a deciziei nr. 75/2001 a Curții de Apel
Brașov.
S-a luat act de renunțarea la
judecată la plata bunurilor distruse.
Instanța de apel a reținut că reclamantul
s-a adresat pârâtei pentru executarea hotărârii fiind trimis de la un serviciu
la altul.
Pe de altă parte, obligația de a
face nu este susceptibilă de executare silită implicând faptul personal al
debitorului, motiv pentru care se folosesc mijloace indirecte de constrângere
și anume plata de daune cominatorii.
Decizia a fost atacată cu recurs de
către pârâtă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.
proc. civ.
Se susține că pasivitatea
reclamantului este cauza neîncheierii contractului de vânzare cumpărare și ea
rezultă din răspunsul la interogatoriu și invitațiile depuse la dosar.
Se mai arată că nu s-a dovedit
refuzul societății de a încheia contractul, astfel încât nu se pot acorda daune
și nici paguba nu a fost dovedită.
Recurenta consideră că în cauză se
aplică dispozițiile art. 580
3
alin. (1) C. proc. civ.
Recursul pârâtei este nefondat
pentru următoarele considerente:
Obligațiile pârâtei rezultând din
decizia civilă nr. 75/2001 presupun faptul personal al acesteia fiind obligații
de a face care nu sunt susceptibile de executare silită decât prin mijloace
indirecte așa cum a și reținut corect instanța de apel.
Aceste mijloace indirecte sunt
tocmai daunele cominatorii menite să-l constrângă pe debitorul obligației de a
face să-și execute această obligație.
Prejudiciul invocat de reclamant
constă în imposibilitatea folosirii spațiului iar aplicarea art. 580
3
C.
proc. civ. respectiv amenzile civile care se plătesc la stat nu sunt menite să
acopere prejudiciul produs reclamantului ci doar să adauge o formă de
constrângere, tocmai pentru a-l determina pe debitorul obligației de a face
să-și îndeplinească această obligație grabnic.
De-altfel însăși alin. (2) al art. 580
3
C. proc. civ. menționează expres că se cumulează amenzile cominatorii cu
daunele interese (cominatorii) acestea din urmă fiind admisibile.
Rezultă că instanța de apel a
interpretat corect actul dedus judecății, nu a ignorat probele administrate și
a aplicat corect legea la situația de fapt, motiv pentru care va fi respins ca
nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
SC R. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 391 din 28 aprilie 2004 a Curții de
Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 ianuarie 2006.