ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2005, C.C., judecător la Judecătoria Piatra-Neamț, a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 20 din 26 ianuarie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În motivarea cererii de recurs, recurentul arată că prin adresa nr. 853/C din 18 octombrie 2004, Parchetul Național Anticorupție a solicitat ministrului justiției, în baza art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, încuviințarea măsurilor preventive, respectiv arestarea și perchiziționarea învinuitului C.C. Prin adresa nr. 1748 din 18 septembrie 2004, Ministerul Justiției a încuviințat luarea măsurii reținerii, percheziției și arestării preventive față de învinuitul C.C., iar prin Ordonanța nr. 40/P din 19 octombrie 2004, Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva aceleiași persoane.

Se precizează că prin Hotărârea nr. 20 din 26 ianuarie 2005, actul administrativ atacat, s-a dispus suspendarea sa din funcția de magistrat, începând cu data de 19 octombrie 2004, data ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, invocându-se dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților. Recurentul susține că măsura suspendării sale din funcție este nelegală, deoarece dispune în mod retroactiv asupra raporturilor sale de serviciu, respectiv începând cu data de 19 octombrie 2004, deși a fost adoptată la 26 ianuarie 2004; totodată, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii se întemeiază pe un act nul absolut, respectiv Ordonanța nr. 40/P/2004 a Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, care a fost emisă fără ca în cauză să existe încuviințarea ministrului justiției sau a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Potrivit adresei nr. 1748 din 18 septembrie 2004, Ministerul Justiției a încuviințat numai măsurile preventive ale percheziției, reținerii și arestării preventive față de învinuitul C.C., iar nu și punerea în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, recurentul susține că nici încuviințarea privind măsurile preventive, nu a fost emisă de organul competent, deoarece, potrivit Legii nr. 303/2004, această încuviințare poate fi emisă numai de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii sau de ministrul justiției, iar adresa nr. 1748 din 18 septembrie 2004 a fost emisă de un secretar de stat din cadrul Ministerului Justiției și ștampilată cu parafa de secretar de stat.

Alăturat cererii de recurs s-au depus în copie: Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 20 din 26 ianuarie 2005, adresa nr. 853/C din 18 octombrie 2004 a Parchetului Național Anticorupție, adresa nr. 1748 din 18 septembrie 2004 a Ministerului Justiției, Ordonanța nr. 40/P din 19 octombrie 2004 a Parchetului Național Anticorupție Bacău, sentința penală nr. 2/1999 (aceasta a reprezentând practică judiciară), decizia nr. 391 din 5 octombrie 2004, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 100 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, sentința civilă nr. 5 din 23 februarie 2006, sentința penală nr. 5 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală (nedefinitivă), prin care s-a dispus, în baza art. 333 C. proc.

pen., restituirea cauzei la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data săvârșirii faptei de către inculpat. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, invocând, în principal, excepția tardivității acestei căi de atac, iar în subsidiar, netemeinicia acesteia. În motivarea întâmpinării se arată că Hotărârea nr. 20 din 26 ianuarie 2005 a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii pe data emiterii sale, dată în raport cu care recursul este tardiv. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea urmează a respinge excepția tardivității recursului.

În speță, intimatul nu a făcut dovada comunicării hotărârii atacate, iar potrivit art. 60 alin. (1) lit. a), Consiliul Superior al Magistraturii comunică de îndată magistratului și conducerii instanței sau parchetului unde acesta funcționează, hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că prin Hotărârea nr. 20 din 26 ianuarie 2005, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcție a recurentului, începând cu data de 19 octombrie 2004, întrucât a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, în temeiul art. 254 alin. (1) C. proc. civ., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită; această hotărâre a avut la bază Ordonanța nr. 40/P/2004 de punere în mișcare a acțiunii penale.

Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, „Magistratul este suspendat din funcție [….] când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Suspendarea din funcție se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii”. Curtea apreciază că în raport cu dispozițiile legale citate, autoritatea emitentă a hotărârii atacate a verificat îndeplinirea condiției prevăzute pentru existența cazului de suspendare din funcție a magistratului, respectiv existența actului de punere în mișcare a acțiunii penale, emis de organul competent; existența acestui act este de necontestat în cauză.

Deși recurentul invocă o serie de vicii ale acestui act, în sensul că nu a existat încuviințarea organului competent pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și nici pentru arestare sau percheziție - susțineri în urma cărora s-a dispus restituirea cauzei la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data săvârșirii faptei (conform sentinței penale nr. 5/2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală), Curtea constată că, Consiliul Superior al Magistraturii nu era competent să pronunțe cu privire la legalitatea unui act de procedură penală (ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale), textul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nepermițându-i decât să constate existența cazului de suspendare din funcție.

Pe cale de consecință, susținerea recurentului, referitoare la neîndeplinirea atribuțiilor legale de către Consiliul Superior al Magistraturii, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, Hotărârea din 26 ianuarie 2005 fiind legal emisă în raport cu existența, la acea dată, a Ordonanței nr. 40/P/2004. Este întemeiată, însă, critica recurentului referitoare la data producerii efectelor suspendării din funcție, deoarece din interpretarea literală a art. 60 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, rezultă că această măsură, deși are la bază actul punerii în mișcare a acțiunii penale, „se dispune prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii”, neexistând practic până la data adoptării hotărârii; în consecință, Consiliul Superior al Magistraturii nu putea dispune o astfel de măsură cu efect retroactiv, Curtea urmând să anuleze parțial hotărârea atacată, respectiv cu privire la data de la care își produce efectele.

Pentru considerentele menționate, Curtea urmează să admită recursul, cu referire la art. 29 pct. 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății și justiției, modificând parțial hotărârea atacată, respectiv numai cu privire la data suspendării din funcție a recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C. împotriva Hotărârii nr. 20 din 26 ianuarie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că măsura suspendării din funcție începe de la 26 ianuarie 2005. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 octombrie 2006.