ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3647/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestație împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/6.03.2018 și a Hotărârii secției pentru procurori a CSM nr. 1/3.01.2018 solicitând anularea celor două hotărâri.

În motivarea contestației se arată că prin Hotărârea secției pentru procurori a CSM nr. 1/3.01.2018 s-a dispus suspendarea contestatoarei din funcția de procuror, începând cu data de 22.12.2017, ca urmare a trimiterii în judecată.

La data de 5.01.2018 a formulat o contestație împotriva Hotărârii secției pentru procurori nr. 1/2018, contestație ce a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 176/6.03.2018.

Motivele de nelegalitate invocate de contestatoare vizează aplicarea retroactivă a sancțiunii cu încălcarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, momentul de la care se poate dispune suspendarea din magistratură fiind cel al emiterii deciziei de suspendare de către CSM.

În susținerea contestației au fost depuse la dosar copii ale Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 6 martie 2018 și a Hotărârii nr. 1/3.01.2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență respingerea contestației având în vedere dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, suspendarea prevăzută de dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intervine ope legis. rolul Consiliului Superior al Magistraturii într-o asemenea situație mărginindu-se la a constata intervenită suspendarea, dată fiind situația de fapt a trimiterii în judecată pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, urmând ca oportunitatea măsurii suspendării să se analizeze doar în situația trimiterii magistratului în judecată pentru săvârșirea din culpă a unei infracțiuni, în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Din exprimarea dispozițiilor legale evocate "procurorul este suspendat" rezultă că suspendarea, în cazurile limitativ prevăzute de lege, operează "ope legis", chiar din momentul apariției motivului de suspendare, astfel că pronunțarea ulterioară a hotărârii secției pentru procurori nu excede cadrului legal.

Contestatoarea nu a invocat inexistența trimiterii în judecată sau neîncadrarea infracțiunii între cele produse cu intenție, acestea fiind singurele condiții impuse de lege pentru suspendarea de drept în temeiul art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, condiții îndeplinite în speța de față.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, atunci când ia cunoștință despre trimiterea în judecată a judecătorului sau procurorului, secția corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are competența legală de a constata suspendarea din funcție a magistratului, potrivit dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. x privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea din funcție operând la data trimiterii în judecată, adică data întocmirii și înregistrării la instanță a rechizitoriului.

Infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave este o infracțiune săvârșită cu intenție, iar față de împrejurarea că prin rechizitoriul emis la data de 21.12.2017 s-a dispus trimiterea în judecată a contestatoarei, s-a constatat în mod corect că sunt îndeplinite cerințele legii pentru a se dispune suspendarea din funcția de procuror.

Intimatul nu a făcut altceva decât să constate intervenția suspendării de drept, dând eficiență unor dispoziții legale cu caracter imperativ, fără a avea obligația, dar nici posibilitatea de a aprecia dacă infracțiunea pentru care este cercetată, o face sau nu pe contestatoare incompatibilă funcției deținute și fără ca prin această măsură cu caracter provizoriu să se aducă atingere prezumției de nevinovăție a contestatoarei, care în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, are posibilitatea reluării raporturilor de serviciu la încetarea cauzei de suspendare.

Suspendarea de drept a raportului de serviciu este concepută de legiuitor ca o măsură de protecție a autorității publice, urmărindu-se prin aceasta lipsirea magistratului asupra căruia planează suspiciunea comiterii unei infracțiuni de posibilitatea de a îndeplini acte specifice funcției, până la stabilirea vinovăției sau nevinovăției sale de către instanța de judecată.

Totodată, suspendarea are efect temporar și nu definitiv, dreptul la muncă al contestatoarei nefiind afectat în mod definitiv.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare precizând că prin contestația formulată contestă momentul de la care a fost aplicată măsura suspendării, respectiv cu două săptămâni retroactiv față de momentul pronunțării Hotărârii secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În mod greșit Consiliul Superior al Magistraturii, în întâmpinarea formulată, menționează că suspendarea din funcție operează de la data trimiterii în judecată, întrucât "Consiliul Superior al Magistraturii are competența legală de a constata suspendarea din funcție a magistratului, potrivit dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004".

Or, potrivit dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/2004, "Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: (...) j) dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor;" .

Textul legal sus-menționat, prevede expres că secțiile CSM au competența legală de a dispune suspendarea și nu de a constata intervenirea acestei situații.

Din interpretarea acestei prevederi legale, rezultă faptul că secția din cadrul CSM nu se mărginește la a constata suspendarea, ci are un drept de dispoziție în acest sens, iar în lipsa unei Hotărâri a secției prin care se dispune suspendarea, magistratul nu este suspendat din magistratură, chiar dacă a fost întocmit un rechizitoriu cu privire la acesta.

Mai mult, în cazul în care legiuitorul ar fi considerat că CSM doar constată suspendarea, ar fi menționat expres această obligație în cuprinsul textului legal și nu ar fi folosit verbul "dispune" în cadrul actului normativ care reglementează organizarea CSM.

În același sens este și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 3514/2006, statuând că suspendarea din funcție începe să curgă de la momentul dispunerii de către Consiliul Superior al Magistraturii și nu poate retroactiva.

În cuprinsul întâmpinării, CSM în mod greșit apreciază că Hotărârea secției CSM prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului este un act administrativ retroactiv "în baza unor dispoziții exprese ale legii", fără însă să precizeze care sunt dispozițiile legale care instituie această excepție.

Nu există nicio prevedere legală care să stabilească că aceste hotărâri ale secției pentru procurori a CSM sunt acte administrative retroactive.

Dimpotrivă, în reflectarea principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. (1) din Constituția României, actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Această prevedere constituțională este relevantă și pentru actele administrative emise de către CSM, prin urmare actele administrative nu pot fi emise contrar prevederilor legii, acestea nu pot modifica sau interpreta legea. Actele administrative fiind emise în vederea executării legii, nu pot avea caracter retroactiv, producând efecte juridice numai pentru viitor.

În acest sens prevederea legală care vizează suspendarea din funcție a magistratului, respectiv art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu instituie posibilitatea de aplicare a sancțiunii suspendării retroactiv.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea secției pentru procurori a CSM nr. 1/3.01.2018 s-a dispus suspendarea din funcția de procuror și din funcția de conducere, începând cu data de 22.12.2017 a doamnei A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, detașată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.

În motivarea hotărârii s-a reținut că la data de 22 decembrie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii rechizitoriul nr. x/2014, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea act 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și art. 309 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

De asemenea, potrivit alin. (1

1

) al aceluiași articol, "Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), dacă trimiterea în judecată a intervenit pentru o infracțiune din culpă și se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, judecătorului sau procurorului i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până la soluționarea definitivă a cauzei".

Rezultă că în situația în care se dispune trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, suspendarea operează ope legis.

Având în vedete că prin Rechizitoriul nr. x/P/2014 din data de 21.12.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Urziceni, delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, în raport de prevederile legale mai sus menționate, secția pentru procurori a dispus suspendarea din funcția de procuror și din funcția de conducere, începând cu data de 22 decembrie 2017, a magistratului menționat.

Prin Hotărârea nr. 176/6.03.2018 a Plenului CSM a fost respinsă contestația formulată de dna. A., prim procuror al Parchetului de pe lângă judecătoria Urziceni, împotriva Hotărârii nr. 1/3.01.2018 a secției pentru procurori.

În motivarea hotărârii s-a reținut că în mod corect secția pentru procurori a reținut că suspendarea prevăzută de dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intervine ope legis, rolul Consiliului Superior al Magistraturii mărginindu-se la a constata intervenită suspendarea, dată fiind situația de fapt a trimiterii în judecată pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, urmând ca oportunitatea măsurii suspendării să se analizeze doar în situația trimiterii magistratului în judecată pentru săvârșirea din culpă a unei infracțiuni, în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, Plenul a reținut că din exprimarea legiuitorului "procurorul este suspendat" rezultă fără putință de tăgadă că suspendarea, în cazurile limitativ prevăzute de lege, operează "ope legis", chiar din momentul apariției motivului de suspendare, astfel că pronunțarea ulterioară a hotărârii secției pentru procurori nu excede cadrului legal.

Se reține că prin contestația formulată a în fața instanței a fost contestat doar momentul de la care a fost aplicată măsura suspendării din magistratură, apărările intimatului expuse prin întâmpinare vizând motivele de suspendare nefiind contestate de contestatoare, instanța urmând a se pronunța în limitele investirii conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorul este suspendat din funcție când acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, iar potrivit alin. (2) din același articol "Suspendarea din funcție se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii".

Contestatoarea a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. x din data de 21.12.2017 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor dar prin actele contestate se omit dispozițiile art. 62 alin. (2) din același act normativ care stabilesc că "Suspendarea din funcție se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii".

Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 62 alin. (1), (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor astfel cum a fost modificată și completată, se constată că este întemeiată critica vizând data suspendării, Consiliul Superior al Magistraturii fiind autoritatea care suspendă din funcție.

Suspendarea s-a dispus la data de 3.01.2018 data de la care curg efectele suspendării, neputând fi dispuse măsuri cu efecte retroactive, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă în acest sens, cu referire la Decizia nr. 3514/2006.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 pct. 7 din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 62 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 va admite contestația formulată, va anula Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 6 martie 2018, va admite contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și va constata că măsura suspendării din funcție dispusă prin Hotărârea nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori își produce efectele de la 3 ianuarie 2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea A.

Anulează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 6 martie 2018 și, în consecință:

Admite contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Constată că măsura suspendării din funcție dispusă prin Hotărârea nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori își produce efectele de la 3 ianuarie 2018.

Menține în rest hotărârea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV