ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1633/2019

Deliberând asupra prezentei contestații, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018, s-a propus Președintelui României eliberarea din funcție, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (în prezent suspendată din funcție).

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație contestatoarea A., prin care a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018 și, totodată, constatarea suspendării de drept a efectelor acestei hotărâri.

În motivarea contestației, s-au arătat următoarele:

În fapt, susține contestatoarea, la data de 2 octombrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la abuz în serviciu, luare de mită și trafic de influență, luându-se măsura amânării aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.

Apreciază contestatoarea că această soluție, care nu este una de condamnare, nu poate conduce la excluderea sa din magistratură, deoarece nu este o infracțiune care să aducă atingere prestigiului profesiei.

Potrivit art. 90, alin. (1):

"Persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită [...]," or, prin Hotărârea nr. 964 din 11 octombrie 2018, i se interzice dreptul de a mai exercita profesia de procuror, din moment ce se propune eliberarea din funcție în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Este adevărat că la data de 11 octombrie 2018, în conținutul dispozițiilor art. 65 lit. f) din Legea nr. 303/2004 se afla menționată doar sintagma "condamnare definitivă și amânarea aplicării pedepsei", aceste două soluții atrăgând la acel moment excluderea din magistratură, însă ulterior conținutul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 a suferit modificări, în sensul că excluderea din magistratură poate fi adoptată pentru:

"condamnarea, amânarea aplicării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum și renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de camera preliminară, pentru o infracțiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei;"

Astfel, în temeiul art. 65, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 303/2004, excluderea din magistratură nu intervine automat, ci doar dacă amânarea aplicării pedepsei s-a dat pentru o infracțiune care aduce atingere profesiei. În cuprinsul Hotărârii 964 din 11 octombrie 2018 nu există niciun fel de motivare legată de afectarea prestigiului profesiei, ca urmare a acestei infracțiuni. Menționează contestatoarea că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunile de tentativă la abuz în serviciu, luare de mită și trafic de influență, iar pentru aceste fapte de o gravitate ridicată, soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost de achitare.

Apreciază contestatoarea că obligația de a analiza în ce măsură o soluție de amânare a aplicării pedepsei a adus sau nu atingere profesiei revenea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Nicăieri în conținutul deciziei nu se regăsesc motive pentru care un procuror achitat pentru infracțiunile de tentativă la abuz în serviciu, luare de mită și trafic de influență devine nedemn de a mai exercita această profesie.

Astfel, art. 90 alin. (1) C. pen. stabilește că față de persoana pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, nu se produc decăderi, interdicții sau incapacități, or prin hotărârea Plenului din 11 octombrie 2018, tocmai se urmărește acest lucru, și anume, excluderea sa din magistratură. Prevederile contravin dispozițiilor Constituției României, referitoare la egalitatea în fața legii. Solicită sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 (textul are legătură cu cauza deoarece dacă s-ar declara neconstituțional, ar dispărea temeiul).

După pronunțarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2 noiembrie 2018, Curtea Constituțională a dezincriminat infracțiunea pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a luat măsura amânării aplicării pedepsei, în sensul că, prin modificările aduse C. proc. pen. se regăsește și aceea care vizează infracțiunea pentru care art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a cunoscut o dezincriminare, în sensul că nu folosirea oricăror informații ce nu sunt destinate publicității realizează elementul constitutiv al art. 12 din Legea nr. 78/2000, ci doar acele "informații nedestinate publicității care reprezintă secret de stat sau de serviciu și sunt cuprinse într-un document inscripționat în acest fel, dacă nu au fost declasificate în mod legal."

Astfel, la data de 25 octombrie 2018 Curtea Constituțională a pronunțat o soluție prin care a declarat neconstituțional textul art. 595 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că și decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de incriminare trebuie să servească drept temei pentru promovarea revizuirii. Apreciază contestatoarea că există posibilitatea ca promovând o revizuire să se desființeze decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a amânat aplicarea pedepsei, astfel încât nu ar mai fi temei pentru excluderea sa.

Ca urmare a formulării acestei contestații, solicită a se constata suspendate efectele Hotărârii 964 din 11 octombrie 2018, privind înaintarea propunerii Președintelui României pentru eliberarea din funcție, temeiul fiind reprezentat de art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, text care arată că exercitarea căii de atac împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, într-o astfel de ipoteză, magistratul va fi suspendat din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei de către de instanța de judecată.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În ședința publică din data de 26 martie 2019, contestatoarea - prin apărător a precizat că renunță la cererea întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, instanța luând act de aceasta, aspect consemnat în practicaua acestei hotărâri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea, ca lipsit de interes a capătului de cerere privind constatarea suspendării efectelor hotărârii atacate și respingerea contestației formulată împotriva Hotărârii nr. 964 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce privește lipsa de interes, se arată că, în ședința din 21.11.2018, Plenul CSM a constatat suspendarea efectelor Hotărârii nr. 964 din 11 octombrie 2018 a Plenului CSM, prin care s-a propus eliberarea din funcție, urmând a fi amânată comunicarea hotărârii către Președinția României până la soluționarea contestației. Prin urmare, contestatoarea nu justifică niciun interes practic pentru a formula o nouă cerere de suspendare a aceleiași hotărâri, în baza aceluiași temei de drept. Totodată, suspendarea în baza art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 operează de drept și doar se constată de către emitentul actului atacat, în speță Plenul CSM, nefiind o suspendare care se dispune de instanța de judecată.

Pe fondul contestației, se arată că, potrivit art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 republicată, forma în vigoare la momentul pronunțării hotărârii atacate, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție ca urmare a condamnării sau amânării aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă.

La alin. (1

1

) al art. 65 din aceeași lege, legiuitorul a înțeles să instituie o excepție de la regula sus-citată și anume: "Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii și procurorii pot fi menținuți în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) - (4) din C. pen. Menținerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere prestigiului profesiei".

Astfel, contestatoarea se regăsește în situația reglementată la art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind amânată aplicarea pedepsei printr-o hotărâre definitivă, nefiindu-i aplicabilă excepția prevăzută la alin. (1

1

) al art. 65 din aceeași lege, amânarea aplicării pedepsei nefiind pronunțată pentru infracțiunea prevăzută și de art. 196 alin. (2) - (4) din C. pen.

Potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sus-menționată: "Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii".

Astfel, constatând că reclamanta se regăsește în situația reglementată de art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale incidente, conformându-se rigorilor legale.

Pentru toate aceste argumente, intimatul solicită respingerea, ca lipsit de interes, a capătului de cerere privind constatarea suspendării efectelor hotărârii atacate și ca neîntemeiată, contestația împotriva Hotărârii nr. 964 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizând contestația formulată astfel cum a fost restrânsă, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018, s-a propus Președintelui României eliberarea din funcție, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (în prezent suspendată din funcție).

Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, prin Hotărârea nr. 844 din 16 decembrie 2014 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 16 decembrie 2014, a doamnei A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.

Prin Hotărârea nr. 255 din 19 aprilie 2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus revocarea din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova a doamnei A., începând cu data de 19 aprilie 2016 și revenirea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, începând cu aceeași dată.

La data de 4 octombrie 2018 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii Sentința penală nr. 52 din 7 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014, modificată prin Decizia penală nr. 241/A din 2 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe doamna A. Prin Minuta Deciziei penale nr. 241/A din 2 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a casat în parte sentința apelată nr. 52 din 7 martie 2016 a Curții de Apel Craiova și, rejudecând, a dispus următoarele:

"1. În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata A., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatei A. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83, 84 C. pen., dispune amânarea aplicări pedepsei față de inculpata A., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte săptămânal la Serviciul de probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență.

Atrage atenția inculpatei A. asupra prevederilor art. 88 C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, dacă nu contravin prezentei decizii".

Potrivit datelor publicate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în data de 10 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea de îndreptare eroare materială a dispus următoarele:

"Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petenta A.. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei nr. 241/A din data de 2 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce îi privește pe inculpații A. și B., în sensul îndepărtării mențiunii referitoare la soluția de condamnare și precizarea corectă, dedusă din soluția de amânare a aplicării pedepsei, referitoare la stabilirea pedepselor principale, complementare și accesorii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2018".

Se menționează în cadrul hotărârii că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție ca urmare a " condamnării și amânării aplicării pedepsei dispune printr-o hotărâre definitivă". Articolul 65 alin. (1

1

) din aceeași lege prevede că " Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii și procurorii pot fi menținuți în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 19 alin. (2) - (4) din C. pen.. Menținerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere prestigiului profesiei".

Plenul a constatat că în cazul doamnei procuror A. nu sunt incidente dispozițiile art. 65 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că Sentința penală nr. 52 din 7 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 a fost casată în parte prin Decizia penală nr. 241/A din 2 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în același dosar, aceasta din urmă fiind definitivă, în raport de dispozițiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea din funcție a contestatoarei, ca urmare a rămânerii definitive a soluției de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Înalta Curte constată că, în esență, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe argumente ce pornesc de la o altă varianta a legii decât cea incidentă situației sale, respectiv pe forma nouă a art. 65 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, prin hotărârea atacată, au fost avute în vedere disp. art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data emiterii hotărârii atacate (11 octombrie 2018):

"ART. 65

(1) Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:

(...) f) condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă."

La data de 18 octombrie 2018, articolul menționat a fost modificat, în sensul următor:

"ART. 65

(1) Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:

(...) f) condamnarea, amânarea aplicării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum și renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracțiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei."

Contestatoarea a susținut că se impunea efectuarea unei analize de către Plenul CSM cu privire la atingerea adusă prestigiului profesiei prin soluția instanței penale de amânare a aplicării pedepsei și prin raportare la efectele amânării pedepsei, astfel cum sunt reglementate de art. 90 alin. (1) din C. pen., potrivit căruia persoanei fata de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.

Înalta Curte constată că argumentele ce se întemeiază pe forma modificată a art. 65 din Legea nr. 304/2004 nu pot fi avute în vedere, față de principiul aplicării legii civile în timp, care are în vedere aplicarea legii în vigoare la data apariției unei anumite situații juridice. Astfel, la data emiterii hotărârii atacate, forma textului amintit nu impunea niciun fel de analiză legată de potențialitatea afectării prestigiului justiției prin amânarea aplicării pedepsei respective raportate la infracțiunea săvârșită, lipsa acestei analize neputând constitui un viciu al acestei hotărâri.

În ceea ce privește argumentele ce au în vedere natura dispozițiilor din C. pen. referitoare la instituția amânării aplicării pedepsei, Înalta Curte apreciază că o eventuală necorelare a modificărilor aduse prin noul C. pen. cu Legea nr. 303/2004 nu poate fi rezolvată pe această cale, a contestației împotriva unui act administrativ emis în executarea legii nr. 303/2004.

De asemenea, susținerile referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii reglementat de Constituție nu pot face obiectul unei judecăți a instanței judecătorești, urmând a fi evaluate pe calea excepției de neconstituționalitate invocate de contestatoare și înaintate spre soluționare Curții Constituționale.

În fine, argumentele legate de o eventuală deîncriminare a infracțiunii pentru care contestatoarea a fost judecată și posibilitatea de a formula cerere de revizuire la instanța penală în acest sens nu pot duce la nelegalitatea hotărârii emise de intimat, fiind eventual aspecte de fapt ulterioare ce ar putea duce la reevaluarea situației juridice a acesteia în cadrul altei hotărâri.

În concluzie, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoare, astfel cum a fost restrânsă sub aspectul obiectului, prin renunțarea la cererea de a se lua act de suspendarea efectelor hotărârii atacate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 964 din 11 octombrie 2018 în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC - LM