ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5533/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată la data de 01 noiembrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2018, contestatoarea A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 964/11.10.2018 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Președintelui României eliberarea din funcția de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Atât în cadrul contestației, cât și prin răspunsul la întâmpinare și apoi printr-o cerere distinctă, contestatoarea a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 65 lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, pe de o parte raportat la dispozițiile art. 67, 68 și 90 din C. pen. și pe de altă parte raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1), art. 20 și 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 1 și 6 din Convenția Europenană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În conformitate cu dispozițiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 83 din 12 decembrie 2017, s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2018, în cadrul căruia a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

Prin încheierea din 26 martie 2019,pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea A., a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 1 și 6 din CEDO și a respins ca inadmisibilă, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 67, art. 68 și art. 90 din C. pen.

Împotriva încheierii din 26 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 47/1992, solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Prin încheierea de ședință din 03 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva încheierii din 26 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 03 octombrie 2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 03 octombrie 2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit în perioada în care erau în vigoare Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, "Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile", iar conform art. 1 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, "Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020".

În consecință, inclusiv de la momentul la care au încetat efectele Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României a trecut o perioadă mai mare de 6 luni în care cauza a rămas în nelucrare din motive imputabile părții.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.