ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6143/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 22 octombrie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Brașov și, urmare a declinării competenței materiale, la data de 2 noiembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele României, a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 878/22.09.2020, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Președintelui României eliberarea sa din funcție, precum și

- anularea Decretului Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020, privind eliberarea sa din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov;

- suspendarea executării celor două acte administrative, până la pronunțarea instanței asupra cererii de anulare;

- să se constate că, în conformitate cu dispozițiile art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 878 din 22.09.2020, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus înaintarea, către Președintele României, a propunerii privind eliberarea sa din funcție, începând cu data de 01.10.2020, în temeiul legii, a intervenit suspendarea sa din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă și totodată, în urma anulării celor două acte administrative, să fie obligată secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să dispună încetarea suspendării sale din funcția de procuror, în temeiul art. 64 alin. (4) teza a 4-a din Legea nr. 303/2004, constatând că prezentarea la expertiza de specialitate a intervenit în perioada prevăzută de lege.

1.2. Prin încheierea din 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca lipsită de interes, cererea de suspendare a Hotărârii nr. 878/22.09.2020 și a Decretului Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020.

1.3. Împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 a declarat recurs reclamanta A., fiind, astfel, format dosarul asociat nr. x/2020

1.4. Prin decizia nr. 2269 din 8 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Președinte României prin Administrația Prezidențială și a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării încheierii atacate și a trimiterii cererii de suspendare a actelor administrative spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Brașov sub nr. x/2020/a1*, iar prin sentința civilă nr. 80 din 7 iulie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020, emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și a Decretului Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea celor două acte administrative.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, au declarat recurs pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele României, B., prin Administrația Prezidențială.

3.1 Prin recursul său, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Hotărârii secției pentru procurori nr. 878/22.09.2020, ca neîntemeiată.

Arată că hotărârea este dată cu greșita interpretare și aplicare a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 64 și art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, precum și la prevederile Ordinului comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății nr. 1178/1031/C/2007, care cuprinde în anexa 2 metodologia de examinare medicală a judecătorilor și procurorilor. De asemenea, prima instanță a aplicat art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, deși acest text legal nu este incident în cauză.

Contrar celor reținute de instanța de fond, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nefiind dovedite nici cazul bine justificat, nici paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamanta în cazul respingerii cererii de suspendare a executării celor două acte administrative.

Prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 878/2020 s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, începând cu data de 01.10.2020, a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:(...) h) neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4) ".

Este de amintit că prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 811 din 01 octombrie 2019 s-a dispus, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, suspendarea din funcție a reclamantei pe o perioadă de un an, începând cu data de 01.10.2019.

Pentru a hotărî astfel, secția a reținut că, deși prin Hotărârea nr. 482 din 28.05.2019 a dispus prezentarea reclamantei în vederea efectuării unei expertize de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din adresele transmise de Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu a rezultat că reclamanta nu s-a prezentat la datele stabilite pentru examinarea medicală la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia.

Au fost avute în vedere prevederile art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în conformitate cu care:

"în cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege. Această perioada nu constituie vechime în funcție și în magistratură. Suspendarea din funcție încetează prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate".

Prin adresa nr. x/15.09.2020, Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii că reclamanta nu s-a prezentat la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia pentru examinarea medicală, potrivit Ordinului comun anterior amintit.

Având în vedere că reclamanta nu s-a prezentat pentru efectuarea expertizei și nici nu a anunțat secția pentru procurori ori comisia de specialitate despre intenția de a se prezenta la expertiza de specialitate, secția pentru procurori a dispus eliberarea din funcție a reclamantei, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004. Nici până în prezent secția pentru procurori nu a fost înștiințată de comisia de examinare că s-ar fi realizat vreo expertiză de specialitate cu privire la reclamantă.

Prin urmare, în mod corect s-a emis propunerea de eliberare din funcție. Nu poate fi luată considerare susținerea reclamantei, potrivit căreia s-a prezentat la spital în ultima zi a termenului de suspendare din funcție, câtă vreme nu a înștiințat în prealabil Consiliul Superior al Magistraturii și nu a ținut cont de procedura de examinare prevăzută de lege.

Atâta vreme cât reclamanta a fost eliberată din funcție după împlinirea perioadei de suspendare de un an, potrivit legii, Hotărârea secției pentru procurori nr. 878/2020 este legală, chiar dacă a fost emisă anterior împlinirii termenului de un an.

Nu există text de lege care să impună data la care să fie emisă hotărârea cu propunerea de eliberare din funcție. Dimpotrivă, în sarcina CSM revine obligația de a lua în timp util toate măsurile necesare pentru a da eficiență dispozițiilor care impun eliberarea din funcție a magistratului la împlinirea perioadei de suspendare din funcție, orice întârziere având efectul direct al întoarcerii în activitate a unui judecător sau procuror cu privire la care există suspiciunea că nu îndeplinește condițiile de a-și exercita atribuțiile.

Prin urmare, instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, atunci când a constatat că reclamanta a fost eliberată din funcție cu încălcarea acestor dispoziții legale.

Eliberarea din funcția de procuror a avut loc prin Decretul Președintelui României nr. 568/30.09.2020, începând cu data 01.10.2020, adică după expirarea perioadei de suspendare, astfel că și acest act administrativ a fost emis conform legii.

În mod greșit prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, această normă nefiind în măsură să afecteze legalitatea hotărârii de propunere de eliberare din funcție, în condițiile în care reclamanta nu s-a prezentat în vederea efectuării expertizei de specialitate, în cauză fiind aplicabil art. 65 alin. (1) lit. h) din aceeași lege, așa cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. 65 indice 1 din lege "în cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din funcție sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă. În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariate. În aceeași perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii. Dispozițiile art. 63 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

Se observă că instanța de fond a reținut, în dovedirea aparenței de nelegalitate a Hotărârii secției pentru procurori nr. 878/2020, incidența unui text legal care nu are nicio legătură cu prezentarea sau neprezentarea reclamantei în vederea efectuării expertizei de specialitate, aspect care dovedește nelegalitatea sentinței recurate.

Legalitatea actului administrativ care face obiectul cererii de suspendare a fost analizată în funcție de un text de lege care nu are legătură cu temeiul de drept în baza căruia acesta a fost emis. Legalitatea Hotărârii secției pentru procurori și, implicit, a Decretului Președintelui României nr. 568/2020, trebuie analizată în funcție de respectarea prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, în temeiul căruia au fost emise. Or, reclamanta nu a dovedit prezentarea și nici nu a justificat neprezentarea în fața comisiei de specialitate, iar eliberarea sa din funcție s-a realizat după expirarea termenului de suspendare de un an, conform voinței legiuitorului.

În mod greșit prima instanță a constatat o aparență de nelegalitate derivată dintr-un text normativ neincident în cauză. Reclamanta nu a formulat vreun capăt de cerere prin care să solicite aplicarea prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, cererea de chemare în judecată având un alt obiect, și anume, anularea și suspendarea executării actelor prin care s-a dispus eliberarea din funcție, emise în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din aceeași lege.

Prima instanță a reținut în mod greșit și îndeplinirea condiției pagubei iminente, derivată din aplicarea prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004. Contrar celor reținute, recurentul arată că paguba iminentă, constând în lipsirea de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, nu este determinată de actul administrativ de eliberare din funcție, care a fost emis în condițiile legii. Plata acestei contribuții se realizează de către ordonatorul de credite-angajator al reclamantei în cazul în care aceasta este suspendată din funcție, în condițiile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, aspect care nu interferează cu legalitatea actelor administrative care fac obiectul prezentei cereri, așa cum s-a arătat anterior.

3.2. Prin recursul său, pârâtul Președintele României, prin Administrația Prezidențială, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., solicită casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă.

În motivare, arată că prima instanță a dispus suspendarea efectelor Decretului Președintelui României nr. 568/30.09.2020 cu încălcarea/greșita aplicare a prevederilor art. 14 coroborate cu art. 2 lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care impune suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, cum ar fi: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ să fie emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, modificarea importantă a actului în calea recursului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte a stabilit, în jurisprudența sa, că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de suspendare a unui act administrativ cu caracter individual, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cu privire la cazul bine justificat, recurentul arată că la data de 23.09.2020, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), secția pentru Procurori nr. 878/2020 a fost înaintată Președintelui României, cu adresa nr. x/2020, înregistrată la aceeași dată la Administrația Prezidențială, fiind anexate toate înscrisurile în care sunt consemnate datele relevante care fundamentează propunerea formulată.

Decretul a cărui suspendare se solicită a fost semnat și transmis spre publicare către Monitorul Oficial la data de 30.09.2020, urmând să producă efecte la data de 01.10.2020, fiind totodată comunicat public pe pagina de internet a Administrației Prezidențiale, secțiunea "Comunicate de presă".

Întrucât până la data intrării în vigoare a Decretului nici CSM și nici reclamanta nu au comunicat existența vreunui motiv de suspendare a executării Hotărârii nr. 878/2020, prezumția de legalitate și veridicitate a Decretului nu a fost înlăturată.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, pornind de la definiția legală a noțiunii, cuprinsă la art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, recurentul arată că această a doua condiție pentru acordarea suspendării executării nu este îndeplinită, reclamanta nedovedind o pagubă materială iminentă. Promovarea căii de atac împotriva hotărârii cu propunerea de eliberare din funcție conduce la suspendarea din funcție pe durata procesului, astfel că reclamanta oricum nu ar fi beneficiat de drepturile salariale.

Față de raportarea instanței la prevederile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 pentru a evidenția un alt motiv ce ar justifica aparența de nelegalitate a actelor atacate și producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei prin lipsirea acesteia de plata contribuției de asigurări sociale, recurentul arată că raționamentul logico-juridic expus de instanță este greșit atât cu privire la incidența ipotezei normative, cât și cu privire la starea de fapt. Astfel, instanța se limitează la a reda dispozițiile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 și apreciază că înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a reclamantei la data de 22.09.2020 și emiterea Decretului Președintelui României nr. 568 la data de 30.09.2020 creează, de asemenea, îndoieli asupra legalității Decretului Președintelui României nr. 568/30.09.2020, fără a valorifica împrejurarea că decretul este cu termen, respectiv produce efecte începând cu data de 1 octombrie 2020.

Din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanta a exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv contestația prevăzută de art. 29 din Legea nr. 317/2004. Or, numai în măsura în care reclamanta ar fi exercitat calea de atac prevăzută de lege ar fi luat naștere dreptul de a i se plăti contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

Hotărârea CSM atacată (și care a stat la baza emiterii Decretului Președintelui României) se bucură de prezumția de legalitate, având în vedere că reclamanta nu s-a prezentat la termenele la care a fost convocată pentru efectuarea expertizei și nici nu a anunțat secția pentru Procurori ori Comisia de specialitate despre intenția de a se prezenta la Comisie.

Citând dispozițiile art. 64 alin. (4) și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și pe cele ale Ordinului comun al ministrului justiției și ministrului sănătății nr. 1178/C/14.05.2007, respectiv 1031/13.06.2007, care, ulterior, a fost modificat și completat prin Ordinul comun al ministrului justiției și libertăților cetățenești și ministrului sănătății publice nr. 1324/27.04.2009, respectiv 614/15.05.2009, recurentul arată că instanța, în cuprinsul sentinței recurate, nu stabilește dacă aceste prevederi au fost sau nu respectate de către reclamantă.

Din probatoriul administrat rezultă că reclamanta a fost internată în Spitalul Prof. dr. Alexandru Obregia în perioada 30.09. 2020 - 06.10.2020, însă nu probează faptul că această internare/examinare s-ar fi efectuat în conformitate cu prevederile Metodologiei cuprinse în Ordinul antereferit. Or, examinarea de către alți medici decât cei care compun Comisia constituită conform Ordinului comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății nr. 1178/C/2007 și nr. 1031/2007 nu respectă procedura prevăzută de lege. De asemenea, nu rezultă dacă reclamanta a fost declarată aptă sau inaptă pentru exercitarea funcției.

Faptul că reclamanta s-a prezentat în ultima zi a suspendării (30.09.2020) la spital, fără a înștiința în prealabil Consiliul Superior al Magistraturii și fără a ține cont de dispozițiile Comisiei de specialitate ce urma să efectueze expertiza - care se reunește periodic, în conformitate cu prevederile art. 5 din metodologie - nu poate fi considerată drept îndeplinire a condiției prevăzute de art. 64 din Legea 303/2004, respectiv efectuarea expertizei de specialitate.

Prin comunicarea Hotărârii nr. 482/28.05.2019 și a Hotărârii nr. 811/01.10.2019, acte ce nu au fost contestate potrivit dispozițiilor legale de către reclamantă, aceasta a putut avea prefigurarea efectelor conduitei sale, respectiv refuzului de a se conforma obligației dispuse de către organismul constituțional ce gestionează cariera magistraților. Neprezentarea se datorează exclusiv voinței reclamantei, iar împrejurarea că în ziua în care s-a împlinit termenul de suspendare, reclamanta a decis să nu mai considere "conflictul ca fiind aplanat" și s-a internat la Spitalul Clinic de psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia nu poate fi considerată o conduită de natură să inducă ideea că "aparența dreptului este în favoarea reclamantei", așa cum în mod eronat susține instanța de fond.

În mod greșit s-a reținut drept motiv de suspendare a actelor administrative atacate împrejurarea că Hotărârea CSM, secția pentru Procurori nr. 878/22.09.2020 a fost emisă și comunicată Președintelui României anterior împlinirii duratei suspendării din funcție.

Instanța a făcut abstracție de starea de fapt și a evaluat doar starea de drept, prin raportare exclusiv și în abstract la textul art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004 care utilizează sintagma "până la împlinirea duratei suspendării din funcție" și a stabilit că "hotărârea a fost emisă anterior împlinirii duratei suspendării din funcție", respectiv în data de 22.09.2020. însă prevederile legale citate trebuie corelate cu:

- prevederile Ordinului comun nr. 1178/C/2007 și nr. 1031/2007 al ministrului justiției și al ministrului sănătății, cu modificările și completările ulterioare, invocat în apărarea sa de către CSM, din care rezultă procedura de examinare prevăzută de lege;

- conduita reclamantei caracterizată constant de rea-credință și manifestată încă de la momentul stabilirii obligației de prezentare în vederea efectuării expertizei de specialitate;

- spiritul dispozițiilor relative la statutul judecătorilor și procurorilor, care impun ca persoana respectivă să fie aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.

Sentința recurată, de altfel, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările Președintelui României și cele ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Față de comunicarea Comisiei, ce atestă că nu s-a putut efectua expertiza din culpa reclamantei, care nu s-a prezentat la Comisie și nici nu a indicat motive justificative cu privire la imposibilitatea prezentării în vederea expertizării dispuse de autoritatea constituțională care gestionează cariera magistraților, și având în vedere că procedura administrativă a eliberării din funcție este una de durată, iar ședințele secțiilor CSM sunt programate periodic, recurentul consideră că, în mod corect, prin hotărârea atacată, înaintată Președintelui României, s-a propus eliberarea din funcție a reclamantei, începând cu data de 01.10.2020, data încetării suspendării fiind 30.09.2020.

Astfel, eliberarea din funcție a avut loc prin decretul Președintelui României, începând cu data de 01.10.2020, respectiv ulterior împlinirii termenului de suspendare din funcție a magistratului.

Prin întâmpinare, intimata - reclamantă A. a invocat excepția nulității recursurilor, iar în subsidiar a cerut respingerea acestora, ca nefondate.

În motivare, a arătat că, deși în cuprinsul ambelor cereri de recurs se face trimitere la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele concrete invocate nu vizează aspecte de legalitate/de interpretare incorectă a unor texte de lege, ci este criticat modul în care instanța a apreciat asupra anumitor aspecte referitoare la situația de fapt a cauzei pentru a pronunța soluția de suspendare a celor două acte cu caracter administrativ. Astfel, recurenții expun critici asupra a ceea ce s-a constatat pe baza probatoriului administrat și asupra a ceea ce a stabilit prima instanță privitor la "actul prezentării la expertiză", respectiv privitor la "contextul în care s-a realizat în concret expertizarea".

Intimata-reclamantă solicită să fie avute în vedere toate argumentele invocate în fața primei instanțe.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Excepția nulității recursurilor, invocată de către intimata-reclamantă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul din 24.11.2021, după cum este consemnat în încheierea de sedință corespunzătoare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursurile declarate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, este de menționat că cele două recursuri declarate de către pârâți vor fi analizate simultan, fiind invocate critici de nelegalitate similare, privitoare la neîndeplinirea condițiilor cerute de Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării executării celor două acte administrative.

Analiza simultană se impune și prin prisma împrejurării că recurenții, în raport de natura și conținutul concret al raportului juridic de drept administrativ reflectat în conținutul celor două acte aflate în indisolubilă legătură, au formulat critici de nelegalitate față de suspendarea ambelor acte administrative.

Prin sentința recurată, Curtea de apel Brașov a dispus, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, privitoare la propunerea de eliberare din funcția de procuror a reclamantei, începând cu data de 01.10.2020 și a Decretului Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020, prin care s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantei, la data menționată, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea celor două acte administrative.

Au fost reținute cu titlu de caz bine justificat pentru acordarea suspendării executării următoarele împrejurări:

- hotărârea secției pentru procurori a CSM a fost emisă anterior împlinirii duratei suspendării din funcție, deși potrivit art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în cazul neprezentării, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din lege;

- atât înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a reclamantei, cât și emiterea Decretului Președintelui României nu respectă prevederile art. 65

indice 1 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia exercitarea căii de atac împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție conduce la suspendarea din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă, pe perioada suspendării plătindu-se pentru magistratul în cauză contribuția socială de sănătate, conform legii.

Instanța a reținut îndeplinirea și a celei de-a doua condiții legale pentru acordarea suspendării, dată fiind iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei, constând în lipsirea acesteia de plata contribuției de asigurări sociale, prevăzută de art. 65

indice 1 din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care a atacat Hotărârea nr. 878/22.09.2020 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, privitoare la propunerea de eliberare din funcție.

Cât privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 878/22.09.2020 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și a Decretului Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020, reclamanta a formulat pentru prima dată o cerere cu acest obiect la 7.10.2020, înregistrând-o pe rolul Judecătoriei Brașov, sub nr. de dosar x/2020

Reclamanta a formulat și o a doua cerere de anulare a acelorași acte administrative, odată cu prezenta cerere de suspendare a executării lor, constituind obiectul dosarului nr. x/2020, înregistrat la 22.10.2020 pe rolul Tribunalului Brașov și declinat spre competentă soluționare Curții de apel Brașov.

Acțiunea în anulare a fost soluționată în fond de către Curtea de apel Brașov, în dosarul nr. x/2020, la care a fost conexat dosarul nr. x/2020, după declinarea competenței de soluționare de către Judecătoria Brașov. Astfel, prin sentința nr. 67/21.06.2021, a fost admisă în parte cererea reclamantei, dispunându-se anularea Decretului Președintelui României nr. 568 din 30.09.2020, cu respingerea celorlalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate.

Instanța învestită cu acțiunea în anulare a validat legalitatea Hotărârii nr. 878/22.09.2020 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, însă a anulat Decretul, reținând ca motiv de nelegalitate a acestuia încălcarea prevederilor art. 65

indice 1 din Legea nr. 303/2004, ce stabilesc în beneficiul procurorului care exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție dreptul de a fi suspendat din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă. În raport de această normă, instanța fondului a apreciat că decretul de eliberare din funcție trebuie emis după expirarea termenului de contestare a hotărârii cu propunerea de eliberare din funcție.

Revenind la recursurile declarate, se constată că recurenții au formulat critici la adresa reținerii de către prima instanță a cazului bine justificat, apt să conducă la soluția de suspendare a executării actului administrativ.

Instanța a stabilit, la nivel de aparență a dreptului, o încălcare a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, prin emiterea Hotărârii nr. 878/22.09.2020 înainte de împlinirea termenului de suspendare din funcție, dispusă potrivit art. 64 alin. (4) din lege.

Astfel, secția pentru procurori a CSM a avut în vedere că prin Hotărârea sa anterioară nr. 482/28.05.2019 a dispus, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prezentarea reclamantei în vederea efectuării unei expertize medicale de specialitate, iar prin Hotărârea nr. 811/01.10.2019, în temeiul art. 64 alin. (4) din lege, a dispus suspendarea din funcție a reclamantei pe o perioadă de un an, până la 30.09.2020, pentru refuzul nejustificat de a se prezenta la expertiza de specialitate.

Potrivit art. 65 alin. (1) lit. h) și alin. (2), judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în cazul neprezentării în mod nejustificat la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4), eliberarea din funcție dispunându-se prin decret al Președintelui României, la propunerea secției pentru judecători sau, după caz, a secției pentru procurori.

Analizând aparența dreptului, Înalta Curte constată că nu există niciun indiciu de nelegalitate a Hotărârii nr. 878/2020, din perspectiva aplicării art. 65 din lege, normă care impune ca eliberarea din funcție să aibă loc după împlinirea duratei suspendării din funcție, iar nu ca emiterea hotărârii cu propunerea de eliberare din funcție să aibă loc după împlinirea perioadei de suspendare.

Drept urmare, sentința este nelegală în privința reținerii acestui caz bine justificat.

Cel de-al doilea argument de aparentă nelegalitate reținut de prima instanță s-a referit la Decretul Președintelui României nr. 568/30.09.2020, care este actul de eliberare din funcție a reclamantei începând cu 1 octombrie 2020.

Într-adevăr, potrivit art. 65 indice 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, exercitarea căii de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, conduce la suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă, iar pentru perioada suspendării, i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii.

Aceleași dispoziții stabilesc aplicabilitatea în mod corespunzător a prevederilor art. 63 alin. (1), conform cărora secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori comunică de îndată judecătorului sau procurorului și conducerii instanței ori parchetului unde acesta funcționează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție.

Hotărârea nr. 811/01.10.2019 cu propunerea de eliberare din funcție a fost atacată de către reclamantă, în dosarele conexe nr. x/2020 și nr. y/2020, în care Curtea de apel Brașov a pronunțat deja o hotărâre în fond, așa cum s-a menționat anterior. Această hotărâre fiind atacată cu recurs de către pârâți, la data pronunțării prezentei decizii continuă să fie aplicabile prevederile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004.

Recurentul CSM afirmă fără temei că argumentul de aparentă nelegalitate bazat pe aplicarea art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 nu ar fi fost invocat de către reclamantă, aceste dispoziții fiind expres menționate în cuprinsul cererii de suspendare. De asemenea, Administrația Prezidențială susține nefondat că nu ar fi fost atacată Hotărârea nr. 811/01.10.2019. Această Hotărâre a fost supusă controlului de legalitate în contencios administrativ (în fond la curtea de apel) potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, iar nu potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, care se referă la hotărârile Plenului CSM.

Câtă vreme eliberarea din funcție, dispusă în cauză prin Decret, este împiedicată de exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii secției CSM, ambii recurenți invocă nefondat că art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 nu ar avea incidență în cauză. Legalitatea Hotărârii secției CSM nu este afectată de aplicarea articolului menționat, care normează tocmai pentru situația emiterii unei astfel de hotărâri, însă este afectată legalitatea actului care produce efectul eliberării din funcție ce nu poate opera, în lumina art. 65 indice 1, înainte de validarea definitivă a propunerii de eliberare din funcție.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, prin sentința recurată, a fost reținut cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazul bine justificat, bazat pe încălcarea art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004.

Paguba iminentă a fost, de asemenea, corect reținută deoarece potrivit art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 beneficiul suspendării din funcție este însoțit de beneficiul material al plății de către angajator a contribuției de asigurări de sănătate pentru magistratul în cauză. Neplata acestei contribuții pe perioada de suspendare prevăzută de lege corespunzător derulării procedurilor judiciare constituie un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul CSM arată că lipsirea de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate nu este determinată de actul administrativ de eliberare din funcție și că plata acestei contribuții se realizează de către angajatorul reclamantei, aspect care nu ar interfera cu legalitatea actelor administrative care fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Aceste argumente nu pot fi primite întrucât nu poate fi concepută plata contribuției menționate în condițiile producerii efectelor decretului de eliberare din funcție începând cu 1 octombrie 2020 și în lipsa hotărârii secției pentru procurori a CSM de suspendare din funcție a reclamantei, în conformitate cu art. 65 indice 1 alin. (3) raportat la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Toate argumenele pe larg expuse de către recurenta Administrația Prezidențială referitoare la neprezentarea reclamantei la efectuarea expertizei medicale de specialitate, respectiv la deplina legalitate a decretului de eliberare din funcție din perspectiva arătată nu sunt relevante față de motivul de aparentă nelegalitate a actului reținut drept caz bine justificat. Acesta nu privește aspectele de substanță ale procedurii propriu-zise a eliberării din funcție, ci neacordarea efectului dilatoriu/temporizant contestației îndreptate împotriva Hotărârii secției cuprinzând propunerea de eliberare din funcție.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., raportat la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020 emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. În această privință, casând sentința, în rejudecare, va constata că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării, motiv pentru care va respinge cererea reclamantei.

În aceleași temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge însă recursul Administrației Prezidențiale, ca nefondat, constatând că prima instanță a reținut cu aplicarea corectă a legii îndeplinirea condițiilor de acordare a suspendării Decretului nr. 568 din 30.09.2020.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Președintele României, B., prin Administrația Prezidențială împotriva sentinței civile nr. 80 din data de 7 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 80 din data de 7 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, privind suspendarea executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020 emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.