ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2134/2019

Asupra contestație de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Constatarea calității de colaborator al Securității

Prin Sentința civilă nr. 3058 din data de 14 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3058 din data de 14 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 873 din data de 26 februarie 2015.

I.2. Procedura penală derulată în privința contestatorului

Prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 506 din 16 august 2016 s-a dispus suspendarea din funcție a procurorului A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, începând cu data de 16.08.2016.

Hotărârea a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secțiile Consiliului dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor și ale art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora procurorul este suspendat din funcție când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Prin Sentința penală nr. 185/F/09.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații.

În baza art. 81 din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 din C. pen. din 1968.

Prin Decizia nr. 53/A din data de 07.03.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 185/F din 09 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a dispus, printre altele, condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale în baza art. 292 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 și art. 63 din C. pen. din 1968.

I.3. Demersurile privind cariera magistratului

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/23.01.2018, reiterată prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/27.03.2018, contestatorul a solicitat eliberarea sa din funcția de procuror, prin pensionare, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, începând cu data de 01 februarie 2018.

Prin Hotărârea nr. 364 din 27 martie 2018, Plenul CSM a dispus următoarele:

"Art. l - Respinge cererile de eliberare din funcție, prin pensionare, respectiv, de menținere în activitate, formulate de domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele. în prezent suspendat din funcție.

Art. 2 - Propune Președintelui României eliberarea din funcție a domnului A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele. în prezent suspendat din funcție, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni."

Prin aceeași hotărâre s-a menționat că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364 din 27 martie 2018 se va înainta Președintelui României în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție.

Prin Decretul nr. 382 din 25 aprilie 2018 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 363 din 26 aprilie 2018, s-a dispus ca domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, să fie eliberat din funcție ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

II. Contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 364 din 27 martie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 iunie 2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea parțială a Hotărârii nr. 364 din 27 martie 2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și implicit recunoașterea dreptului pretins prin cererea în urma căreia s-a emis această hotărâre, respectiv dreptul la pensia de serviciu.

În motivarea cererii sale, contestatorul a apreciat că prin considerentele și dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 364 din 27 martie 2018, prin care s-a dispus înaintarea propunerii de eliberare din funcție ca urmare a condamnării și respingerea cererii de pensionare, nu se dispune inexistenta dreptului la pensie de serviciu (în considerente se reține ca fiind suspendat dreptul la pensie de serviciu până la încetarea cauzei de suspendare, respectiv condamnarea definitivă cu amenda pentru o infracțiune care nu atrage pierderea dreptului la pensia de serviciu).

În opinia contestatorului, cererea de eliberare din funcție ca urmare a pensionarii a fost respinsă în mod greșit, considerându-se ca are prioritate eliberarea din funcție ca urmare a condamnării pentru o infracțiune de fals în declarații prev. de art. 292 din C. pen. din 1969, care nu determina pierderea dreptului la pensia de serviciu, deși legea nu stabilește o astfel de prioritate.

Contestatorul a mai arătat că prin eliberarea din funcție ca urmare a condamnării la amenda penală a încetat numai cauza de suspendare din funcție, însă nu s-a pierdut dreptul la pensie de serviciu, ce are caracter imprescriptibil.

În susținerea cererii sale, contestatorul a invocat dispozițiile art. 83

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (astfel cum a fost modificata prin Legea 118 din 24 iulie 2014), potrivit cărora "Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83

1

și de indemnizația prevăzuta la art. 81, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridica asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu aceasta, săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public în condițiile legii".

Raportat la textul legal citat mai sus, contestatorul a arătat că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare.

În fine, contestatorul a precizat că îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, în sensul că are o vechime de peste 25 ani, nu a fost sancționat disciplinar sau supus vreunei cercetări disciplinare, nu a fost cercetat, trimis în judecata sau condamnat pentru infracțiuni de corupție. Totodată, a făcut trimitere la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 334 din data de 25 aprilie 2007, prin care s-a stabilit că "potrivit reglementării anterioare, timpul cât o persoană licențiată în drept sau în drept economic administrativ îndeplinește o funcție de conducere ori de execuție, de specialitate juridică în cadrul administrației publice se consideră vechime în magistratură."

III. Apărările Consiliului Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o contestație prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, îndreptată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364/27 martie 2018 și respingerea ca neîntemeiată a acestei contestații.

În apărare, intimatul a susținut că din ansamblul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că acest act normativ face distincție între motivele imputabile și cele neimputabile de eliberare din funcție a unui judecător sau procuror, stabilind anumite drepturi pentru magistrații eliberați din funcție din motive neimputabile [art. 33 alin. (1). art. 65 alin. (6) și art. 82 alin. (5)].

Eliberarea din funcție prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activității, în timp ce intervenirea unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni face parte din categoria motivelor imputabile de eliberare a unui magistrat din funcție.

Intimatul afirmă că, deși legea nu stabilește o ordine de prioritate când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc la eliberarea din funcție a magistratului, o astfel de prioritate trebuie stabilită, în concret, în funcție de circumstanțe, date fiind consecințele eliberării din funcție pe motive imputabile.

În susținerea poziție sale, intimatul arată că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004. republicată, cu modificările ulterioare, cu cele ale art. 1, art. 49 alin. (4) și art. 278 alin. (2) din C. muncii, reiese că pe perioada suspendării din funcție, magistratul nu beneficiază de niciunul din drepturile care decurg din calitatea de magistrat, întrucât pe perioada suspendării, atât drepturile, cât și obligațiile referitoare la interdicții și incompatibilități sunt suspendate.

Acesta arată că trebuie făcută o distincție între dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat, și dreptul la una dintre categoriile de pensii conferite în virtutea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, s-a constatat că pe perioada suspendării din funcție a unui magistrat se suspendă dreptul la pensia de serviciu, care este un drept conferit de legea specială, magistratul în cauză având dreptul la acordarea pensiei publice, potrivit Legii nr. 19/2000.

De asemenea, învederează că acceptarea ipotezei contestatorului, în sensul că nu există nicio dispoziție legală care să interzică posibilitatea pensionării magistratului pe perioada suspendării, ar conduce la o evidentă eludare a prevederilor legale care reglementează în rândul cauzelor de eliberare din funcție a magistralului, condamnarea definitivă a acestuia pentru o infracțiune.

Cauza instituită la lit. f) a art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind stalului judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi astfel înlăturată discreționar, prin simpla manifestare de voință a magistratului, în sensul formulării unei cereri de pensionare, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa și suspendarea din funcție până la momentul soluționării definitive a procesului penal. Astfel, textul de lege nu și-ar mai putea găsi niciodată aplicabilitatea, or, normele de drept trebuie aplicate și interpretate în sensul producerii de efecte.

IV. Procedura derulată în cauză

În aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, precum și întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia, inclusiv practică judiciară - Deciziile nr. 356 din 30 ianuarie 2015 și 2115 din 23 iunie 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 48 alin. (10), (11) și (12) și a art. 49 alin. (11), referitoare la procurori, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, arătând, în esență, că textele criticate introduc o veritabilă lege a lustrației, în condițiile în care în România principiul lustrației a fost declarat neconstituțional, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 820 din 7 iunie 2010 și 308 din 28 martie 2012.

Prin punctul de vedere înregistrat la data de 29 martie 2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, cu motivarea că în speță nu este îndeplinită cerința legăturii textelor criticate cu soluționarea cauzei, impusă de prevederile art. 29 alin. (1) din legea nr. 47/1992, că nu au fost indicate normele din Constituție care ar fi fost încălcate și că argumentele invocate în susținerea excepției vizează interpretarea și aplicarea legii, iar nu neconstituționalitatea acesteia.

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte s-a pronunțat prin încheierea separată din 16 aprilie 2019, în condițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

V. Soluția Înaltei Curți asupra contestației

Examinând legalitatea hotărârii contestate, prin care Plenul CSM a respins cererile de pensionare sau menținere în activitate a contestatorului, la acea dată suspendat din funcție, și a propus Președintelui României eliberarea acestuia din funcția de judecător, ca urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că motivele invocate nu au aptitudinea de a răsturna prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ atacat.

Problema de drept în discuție se referă la concursul dintre două cazuri de eliberare din funcție.

Potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii contestate, "Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:

b) pensionare, potrivit legii;

(...)

f) condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă."

În condițiile în care legea nu stabilește o ordine de prioritate între cauzele care pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat, această sarcină revine subiectelor care interpretează și aplică legea, iar prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit, cu valoare de principiu, că solicitările de eliberare din funcție prin pensionare ale judecătorilor și procurorilor suspendați din funcție se amână până la încetarea cazului de pensionare, cu principalul argument că suspendarea din funcție are ca efect și suspendarea drepturilor și obligațiilor subsumate funcției, între care și dreptul la pensia de serviciu.

Prin urmare, soluția adoptată în cazul contestatorului se înscrie într-o practică administrativă constantă și previzibilă a Consiliului Superior al Magistraturii, care a decis să rezolve în acest mod problema priorității cazului reglementat în art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Adoptarea punctului de vedere expus de contestator ar avea drept principal efect eludarea prevederilor legale, prin recunoașterea în favoarea sa a unor drepturi pe care legiuitorul a intenționat să le acorde numai magistraților eliberați din funcție pentru motive neimputabile.

Împrejurarea că art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, nu împietează cazurile de eliberare din funcție reglementate în art. 65 din aceeași lege.

Art. 65 alin. (1) lit. f), în forma aplicabilă în cauză, nu face niciun fel de distincție în funcție de natura infracțiunii pentru care magistratul a fost condamnat, iar conform alin. (1

1

) al aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii și procurorii pot fi menținuți în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) - (4) din C. pen. Menținerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere prestigiului profesiei.

În speță, așa cum rezultă din decizia definitivă nr. 53/A din data de 07.03.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, condamnarea la pedeapsa amenzii penale a intervenit pentru infracțiunea de fals în declarații, săvârșită cu intenție directă, în scopul participării la concursul pentru ocuparea unei funcții de conducere în cadrul Ministerului Public, în timp ce pe rolul Curții de Apel București era deja înregistrat Dosarul nr. x/2012, având ca obiect acțiunea prin care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicita constatarea calității contestatorului de colaborator al securității (acțiune admisă irevocabil, conform hotărârilor judecătorești indicate la pct. I.1 din prezenta decizie).

În acest context, Înalta Curte constată că nu există argumente care să susțină teza potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi procedat contrar legii ori și-ar fi exercitat abuziv dreptul de apreciere în cauza de față, impunându-se soluția de respingere, ca nefondată, a contestației formulate în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 364 din 27 martie 2018, dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - GV