ÎCCJ, Decizia nr. 44/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 44/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Hotărârea atacată:
Prin Hotărârea nr. 67 din 30 ianuarie 2019, punctul 4 2085/2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a dispus suspendarea din funcția de procuror a domnului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, începând cu data de 31 ianuarie 2019, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, apreciindu-se, în raport cu circumstanțele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.
Până la această dată, hotărârea nu a fost motivată.
Contestația formulată:
Împotriva hotărârii menționate a formulat contestație A., solicitând ca, în temeiul art. 52 alin. (1
3
) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, să se dispună suspendarea executării până la soluționarea contestației.
A arătat că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată, luând cunoștință despre existența acesteia de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care înțelege să își motiveze contestația și să-și formuleze apărările la momentul la care va lua cunoștință de conținutul hotărârii contestate.
Întâmpinarea:
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Inspecția Judiciară a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că procurorul A. nu a formulat contestația în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, că măsura suspendării din funcție a fost dispusă de secția de procurori din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1
1
) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și în compunerea prevăzută de art. 28 alin. (1) din aceeași lege, nu în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, când judecă în compunerea prevăzută de art. 28 alin. (2) și îndeplinește rolul de instanță de judecată în materie disciplinară. Cum, secția pentru procurori a dispus această măsură ca urmare a trimiterii în judecată a procurorului pentru o infracțiune și nu ca urmare a existenței unei proceduri disciplinare în curs, Inspecția Judiciară nu are nicio calitate în contestația formulată, cu privire la care competența de judecată se stabilește prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară.
Aceasta este situația și în cauza de față, când, prin hotărârea atacată, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat măsura suspendării față de procurorul A., ca urmare a faptului că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Această stare de fapt exclude aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, normă care vizează suspendarea din funcție a magistratului pe durata procedurii disciplinare.
Cum în cauza pendinte măsura a fost luată nu în timpul derulării cercetării disciplinare, ci ca urmare a trimiterii în judecată a procurorului pentru săvârșirea unei infracțiuni, procedura de contestare a hotărârii de suspendare nu poate fi cea prevăzută de art. 52 alin. (1
1
) - (1
3
) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 40 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede atribuțiile pe care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii le are referitor la cariera procurorilor, la lit. l) a acestui articol fiind prevăzută atribuția de a dispune suspendarea din funcție a procurorilor.
Or, contestarea unei asemenea măsuri, nu se poate face decât în condițiile art. 29 alin. (7) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, competența de soluționare a contestației de față nu aparține Completului de 5 judecători, ci secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în favoarea căreia, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., se va declina competența.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2019.
Procesat de GGC -NN