ÎCCJ, Decizia nr. 108/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin cererea formulată la data de 19 septembrie 2018, Inspecția Judiciară a solicitat suspendarea din funcție a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, până la finalizarea procedurii disciplinare în Dosarul Inspecției Judiciare nr. x/2018, având ca obiect cercetarea disciplinară a intimatei sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 10/P din 26 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de Inspecția Judiciară.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a apreciat că stadiul avansat în care se află cercetarea disciplinară și aspectele sesizate nu sunt de natură a crea convingerea că prin exercitarea în continuare a funcției de către intimată ar fi afectată imparțialitatea desfășurării procedurii disciplinare sau s-ar aduce o atingere gravă prestigiului justiției.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs petenta Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța disciplinară în mod eronat și pur speculativ a reținut stadiul avansat în care se afla cercetarea disciplinară și că aspectele sesizate nu sunt de natură a determina instanța să constate că prin exercitarea în continuare a funcției de către intimată ar fi afectată imparțialitatea desfășurării procedurii disciplinare sau s-ar aduce atingere gravă prestigiului justiției; a susținut, în acest sens, pe de o parte, că nici la acest termen cercetarea disciplinară nu este finalizată și, pe de altă parte, că solicitarea de suspendare din funcție nu a fost motivată de afectarea imparțialității desfășurării procedurii disciplinare, ci de certa afectare gravă a prestigiului justiției, în raport cu manifestările doamnei procuror, direct perceptibile de întreg personalul unității de parchet, precum și de persoanele care au acces temporar la etajul 1 al clădirii, unde se află biroul acesteia.

IV. Dispozițiile legale aplicabile

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 317/2004):

"Art. 52 - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare.

(1

1

) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcție în condițiile alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcție. Competența soluționării contestației aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii. (...)"

V. Hotărârea instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză și cu Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare.

În speță, în raport cu data pronunțării hotărârii atacate (26 septembrie 2018) sunt aplicabile prevederile art. 52 alin. (1) din legea 317/2004 în forma în vigoare anterior modificării sale prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 850 din 8 octombrie 2018.

Potrivit acestui text de lege "(1) Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției."

În această formă, legea nu conținea prevederi referitoare la calea de atac împotriva măsurii suspendării și la titularul acesteia, prevederi care au fost introduse ulterior, prin Legea nr. 234/2018, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 16 ianuarie 2016.

Dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care prevăd posibilitatea suspendării din funcție a magistratului până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare au făcut obiectul controlului de constituționalitate în legătură cu "accesul liber la justiție al persoanei supuse acestei proceduri" (cf. par. 26, teza finală din Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015).

Prin decizia Curții Constituționale în discuție a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că "dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare."

Așa cum rezultă, în mod clar și neechivoc, din dispozitivul deciziei, Curtea Constituțională statuează că se impune recunoașterea de către legiuitor a unei căi de atac exclusiv împotriva "hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului", nu și a celei prin care este respinsă o astfel de măsură, cum greșit susține recurenta.

Acest aspect este reținut, de altfel, în tot cuprinsul considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, din care redăm, în continuare, câteva paragrafe relevante:

"28. Prin urmare, Curtea constată că art. 133 alin. (7) și art. 134 alin. (2) și (3) din Constituție nu prevăd nicio excepție de la accesul liber la justiție al persoanei vizate de procedura disciplinară (s.n.) în privința hotărârilor Consiliului care afectează exercitarea funcției (s.n.) de judecător sau procuror pe parcursul soluționării acțiunii disciplinare. Din contră, ele reprezintă o aplicare în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor a exigențelor art. 21 din Constituție.

Așa fiind, nu poate fi reținut argumentul recurentei, potrivit căruia, având calitatea de reclamantă, Inspecției Judiciare ar trebui să i se garanteze toate drepturile procesuale pe care le-ar avea orice alt reclamant în fața unei instanțe, iar Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 ar trebui interpretată în sensul garantării dreptului de acces la justiție al ambelor părți.

Nici susținerea recurentei potrivit căreia dispozițiile art. 52 din Legea nr. 317/2004, în forma modificată, în vigoare în prezent, prevăd dreptul la contestație, fără a distinge în funcție de calitatea părților și de soluția contestată nu poate fi primită în speță.

Astfel, dispozițiile art. 52 alin. (1

1

) din Legea nr. 317/2004, alineat introdus prin Legea nr. 234/2018, sunt clare și imperative atât în ce privește obiectul contestației reglementate, cât și titularul acesteia, dispunând în mod explicit că doar "hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcție" poate fi atacată și numai "de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcție".

Așadar, din modul în care legiuitorul a înțeles să se conformeze Deciziei Curții Constituționale nr. 774/2015 rezultă, odată în plus, faptul că necesitatea reglementării unei căi de atac se referea doar la situația în care se dispunea măsura suspendării din funcție nu și la situația în care cererea de luare a unei astfel de măsuri era respinsă.

Recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ. precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului consacrat în art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele arătate, constatând că Inspecția Judiciară a formulat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 10/P din 26 septembrie 2018, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2019.

Procesat de GGC - LM