ÎCCJ, Decizia nr. 25/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâților A., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcție), pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 și a pârâtului C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din aceeași lege.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin încheierea din 27 iunie 2018, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei privind acțiunea disciplinară împotriva procurorilor C., A. și B., până la soluționarea, în mod definitiv, a cauzelor penale ce fac obiectul dosarelor penale nr. x/2018 și y/2018 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva hotărârii menționate la pct. II a declarat recurs Inspecția Judiciară.

În argumentarea recursului declarat, Inspecția Judiciară invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

În esență, se susține că suspendarea acțiunii disciplinare exercitate împotriva unui magistrat este expres și limitativ prevăzută într-un singur caz, cel prevăzut de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În speța de față, nu este incident cazul de suspendare a acțiunii disciplinare mai sus invocat, întrucât nu există identitate de obiect între actele materiale, faptele care fac obiectul acțiunii disciplinare și actele materiale, faptele care fac obiectul unor cauze penale.

Se arată că la momentul dispunerii prin încheiere a suspendării cauzei disciplinare nu exista nicio acțiune penală exercitată împotriva vreuneia din persoanele ce sunt vizate de acțiunea disciplinară.

Împrejurarea că în cauza penală nr. x/P2018 a fost pusă în mișcare acțiunea penală la acest moment nu e de natură a face incidentă norma specială și deopotrivă de suspendare a cauzei disciplinare, la momentul dispunerii suspendării.

Se apreciază din succesiunea logică a evenimentelor că infracțiunile ce fac obiectul Dosarului nr. x/2018 sunt reținute ca fiind comise anterior faptelor de natură disciplinară reținute în acțiunea pendinte și nu se confundă cu acestea, pentru a justifica o eventuală incidență a dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea 317/2004.

Din interpretarea art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la sintagma "dacă legea nu prevede altfel", rezultă că pentru situația în care există o cauză penală în care sunt cercetate aceleași fapte care constituie obiectul acțiunii disciplinare, iar legiuitorul a prevăzut o dispoziție specială, se aplică dispoziția specială din acea materie, în acest sens fiind și opiniile din doctrina în materie.

Legiuitorul a stabilit termene scurte, imperative, în care trebuie finalizată procedura disciplinară [art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004].

Potrivit acestor dispoziții, procedura disciplinară se desfășoară cu celeritate și nu poate fi prelungită în mod nejustificat sau arbitrar, ci numai din motive întemeiate, respectiv numai atunci când s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

În cauza de față, se constată că art. 413 pct. 2 teza I C. proc. civ. nu este incident, întrucât legea dispune altfel, respectiv suspendarea unei cauze disciplinare exclusiv în ipoteza în care aceleași fapte fac obiectul unei acțiuni penale.

Ori, din datele speței rezultă că acțiunea disciplinară vizează alte fapte, comise la alte date și cu privire la alte aspecte decât cele cercetate în Dosarul nr. x/2018 pentru care procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală ulterior datei de 27.06.2018, când s-a dispus suspendarea acțiunii disciplinare conform art. 413 C. proc. civ.

De asemenea, în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nici ulterior emiterii încheierii atacate nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de procurorii cercetați C., B. și A. și cu toate acestea s-a dispus suspendarea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară și față de procurorul A.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, respingerea cererii de suspendare și trimiterea cauzei la secția pentru procurori în materie disciplinară, în vederea continuării judecății.

IV. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurenta Inspecția Judiciară, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta critică atât aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cât și neîndeplinirea cerințelor măsurii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare din perspectiva prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta Inspecția Judiciară.

În esență, recurenta susține că, în ipoteza în care faptele imputate din perspectiva răspunderii disciplinare formează și obiectul unei cercetării sub aspectul atragerii răspunderii penale, suspendarea judecării acțiunii disciplinare poate fi dispusă în temeiul dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, normă cu caracter special în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, care înlătură aplicarea, în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a dispozițiilor ar. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Se reține faptul că, atunci când exercită prin secțiile sale rolul de instanță disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanță de judecată în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 304/2004.

Sub acest aspect, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, s-a statuat că, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 și nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 și nr. 148/2018, pct. 19).

Astfel cum rezultă din economia dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii realizează, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, o activitate cu caracter jurisdicțional, îndeplinind rolul unei instanțe de disciplină aflată în afara sistemului puterii judecătorești, singura care, în ordinea constituțională actuală, înfăptuiește justiția în România.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care, prin deciziile sus amintite, a definit, în mod constant, natura juridică a instituției Consiliul Superior al Magistraturii, fără a-i recunoaște calitatea de instanță judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Or, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Având în vedere specificul acțiunii disciplinare, dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecății nu sunt compatibile cu caracterul special, urgent al procedurii disciplinare reglementate expres prin dispozițiile Legii nr. 317/2004, reglementare specială în raport cu dispozițiile C. proc. civ.

Procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din Legea nr. 317/2004 și de art. 28 - 36 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Deși art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede completarea procedurii disciplinare cu dispozițiile C. proc. civ., aplicabilitatea legii generale este supusă însă limitelor decurgând din specificitatea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Din interpretarea acestei dispoziții rezultă că situațiile care nu sunt reglementate prin dispozițiile speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea dispozițiilor C. proc. civ. Numai o astfel de interpretare exclude posibilitatea ca, într-o cauză, să fie aplicabile concomitent două dispoziții legale cu privire la aceeași materie.

Încheierea atacată este rezultatul unei interpretări contrare, deoarece suspendarea acțiunii disciplinare este expres și limitativ prevăzută de legea specială, respectiv într-un singur caz, și anume cel prevăzut de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care prevede că "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași fapta".

Or, în circumstanțele cauzei de față, astfel cum au fost expuse la pct. I din prezenta decizie, în care faptele ce formează obiectul procedurii disciplinare sunt analizate și din perspectiva răspunderii penale în dosarele nr. x/2018 și y/2018 - aspecte contestate de recurentă - sunt incidente dispozițiile cu caracter special ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă".

În consecință, contrar raționamentului care a stat la baza pronunțării încheierii atacate, se reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecății.

Un argument în acest sens îl reprezintă chiar prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că, "dacă legea nu prevede altfel", instanța poate suspenda judecata atunci "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Or, așa cum s-a arătat anterior, legea specială prevede altfel, prin dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, citate anterior.

Constatarea anterioară [sub aspectul aplicării cazului de suspendare prevăzut de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004] nu va conduce însă la modificarea încheierii recurate, având în vedere că admiterea recursului ar fi una formală, astfel cum se va arăta în continuare, ci doar se vor substitui considerentele cu cele ale deciziei de față.

Astfel, potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, "Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă".

Recurenta nu a criticat în prezentul recurs oportunitatea măsurii de suspendare facultativă a judecării acțiunii disciplinare și nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de norma generală.

Criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt limitate la inaplicabilitatea "de plano" a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., analizate anterior.

De asemenea, recurenta susține că nu este incident cazul de suspendare prevăzut de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu există identitate de obiect între actele materiale, faptele care fac obiectul acțiunii disciplinare și actele materiale, faptele care fac obiectul acțiunii penale, iar la momentul dispunerii prin încheiere a suspendării acțiunii disciplinare, nu exista nicio acțiune penală împotriva vreuneia din persoanele ce sunt vizate de acțiunea disciplinară.

Contrar susținerilor recurentei, în raport cu situația de fapt redată în cuprinsul acțiunii disciplinare referitoare la abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, fapta reținută în sarcina procurorului C. și împrejurările și modalitățile concrete în care se prezumă a fi săvârșite infracțiunile reținute în Ordonanța procurorului nr. x/P/2018 din data de 15 mai 2018, se constată că faptele sunt substanțial aceleași, referitoare la modalitatea în care un martor dintr-un dosar penal a depus în cauza penală mai multe înscrisuri, respectiv o sesizare și o serie de tabele și un înscris olograf, probe pe baza cărora procurorul din acea cauză, cercetat în speță, a solicitat aplicarea unor măsuri preventive asupra unui inculpat din dosarul penal.

De asemenea, persoanele și faptele reclamate în Dosarul penal nr. x/2018 sunt substanțial aceleași cu cele din acțiunea disciplinară, în condițiile în care magistrații procurori chemați în fața instanței disciplinare pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter și exercitarea funcției cu gravă neglijență în legătură cu modul în care au încălcat dispozițiile procedurale din cadrul unei cercetări penale sunt anchetați de parchet pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției (compromiterea intereselor justiției, cercetarea abuzivă, represiunea nedreaptă) pentru aplicarea nelegală a acelorași dispoziții procedurale.

Cu privire la cerința punerii în mișcare a acțiunii penale, se constată că, la momentul dispunerii suspendării acțiunii disciplinare, 27 iunie 2018, atât în dosarul penal nr. x/2018, cât și în Dosarul nr. x/2018 nu era pusă în mișcare acțiunea penală, urmărirea penală fiind începută "in rem", iar nu "in personam".

Ulterior suspendării acțiunii disciplinare, așa cum precizează și recurenta prin memoriul de recurs, în dosarul penal nr. x/2018 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva împotriva procurorilor C. și B.

Cu toate acestea, admiterea recursului pentru neîndeplinirea condiției punerii în mișcare acțiunii penale pentru aceeași faptă la momentul dispunerii suspendării ar fi pur formală, față de faptul că, suspendarea prevăzută de legea specială, respectiv art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, incidentă în cauză conform celor reținute mai sus, intervine în mod obligatoriu, în baza legii, și implică oprirea cursului acțiunii disciplinare ori de câte ori se constată întrunirea condițiilor prevăzute de această normă, spre deosebire de cazul de suspendare facultativă, prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și reținut de instanța disciplinară.

Obligativitatea prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 derivă din sintagma "Cercetarea disciplinară se suspendă (...)", concluzia fiind că este reglementat un caz de suspendare obligatorie a acțiunii disciplinare din momentul în care se constată îndeplinite condițiile textului.

Ca atare, admiterea recursului ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care, la acest moment, în cauza penală nr. x/P/2018 a fost pusă în mișcare acțiunea penală, lucru necontestat de recurentă, iar prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 nu ar impune decât constatarea condițiilor impuse de această normă, reținute deja de Completul de 5 judecători, și suspendarea acțiunii disciplinare, în raport și de conexitatea faptelor și persoanelor cercetate în ambele cauze penale.

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la celeritatea procedurii disciplinare în raport cu dispozițiile legale în materie ce prevăd termene scurte, imperative, în care trebuie finalizată procedura disciplinară, Completul de 5 judecători apreciază că dreptul la un proces în termen optim și previzibil nu poate fi absolutizat, în detrimentul altor principii fundamentale, precum legalitatea și aflarea adevărului.

Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede celeritatea procedurilor judiciare, dar consacră totodată și principiul, mai general, al unei bune administrări a justiției. Trebuie să găsească un echilibru just între diferitele aspecte ale acestei cerințe fundamentale (Cauza Boddaert împotriva Belgiei, pct. 39).

Prin urmare, nu se poate susține o încălcare a principiului celerității prin măsura suspendării judecății cauzei, întrucât nu trebuie urmărită celeritatea cu orice preț, ci una "rezonabilă", adică una care să nu sacrifice, în ultimă instanță, calitatea actului de justiție.

De altfel, termenele invocate în motivarea recursului sunt reglementate de art. 45-46 din Legea nr. 317/2004 și sunt aplicabile doar pentru faza administrativă, iar nu și în procedura disciplinară administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

În considerarea celor ce preced, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 27 iunie 2018, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară împotriva încheierii din 27 iunie 2018, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV