ÎCCJ, Decizia nr. 237/2019

Prin Rezoluția din 8 ianuarie 2019, emisă în Dosarul nr. x/2018, Inspecția Judiciară a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de domnii procurori militari A. - șef secție Parchete Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, B. și C. - procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea disciplinară a fost înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019.

Prin Încheierea din 6 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară față de C. - procuror în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru considerentele arătate în continuare.

Din interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 317/2004") și art. 413 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) C. proc. civ., se reține că, în situația în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, instanța disciplinară poate dispune suspendarea judecății acțiunii disciplinare, legiuitorul reglementând astfel un caz facultativ de suspendare a procesului.

Prin Sentința civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de C. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a fost anulat art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară"), și a fost suspendată executarea aplicării acestui articol până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară este definită sintagma "instanțele și parchetele unde inspectorul a funcționat", respectiv ultima instanță sau ultimul parchet la care inspectorul judiciar și-a desfășurat activitatea anterior numirii.

Raportat la dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători și procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat, Curtea de Apel București a reținut că art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară restrânge numărul inspectorilor care nu pot efectua lucrările în condițiile menționate, adăugând astfel la textul de lege.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, cauza aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la 18 februarie 2021 (conform fișei dosarului din sistemul ECRIS).

În prezenta cauză, pe parcursul cercetării disciplinare, respectiv la 19 octombrie 2018, pârâtul procuror C. a formulat o cerere de redistribuire a Lucrării nr. x/2018 în care a fost exercitată prezenta acțiune disciplinară, motivat de faptul că unul dintre inspectorii desemnați pentru efectuarea verificărilor a activat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, unde au fost colegi. În motivarea cererii, pârâtul procuror a arătat că dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară sunt în disonanță și adaugă la dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Cererea de redistribuire a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. x/2018 din 23 octombrie 2018, cu motivarea că procurorul C. nu a activat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și având în vedere practica Inspecției Judiciare în aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară.

În condițiile în care aspectele referitoare la dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară, invocate de pârât în cererea de redistribuire, au fost invocate și în cererea adresată Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2018, soluția din dosarul respectiv poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în prezenta cauză.

Împotriva încheierii menționate la pct. II a declarat recurs Inspecția Judiciară, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 414 alin. (2), art. 490 și art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii, cu consecința respingerii cererii de suspendare a judecății și trimiterea cauzei la secția pentru procurori în materie disciplinară în vederea continuării judecății.

Se argumentează că procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din Legea nr. 317/2004 și de dispozițiile din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, rezultă că situațiile care nu sunt reglementate prin norme speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., întrucât numai astfel este exclusă posibilitatea ca într-o cauză să fie aplicabile concomitent două dispoziții legale cu privire la aceeași materie.

Încheierea atacată este rezultatul unei interpretări contrare a dispozițiilor menționate, întrucât suspendarea cercetării disciplinare și a judecării acțiunii disciplinare sunt reglementate pentru o singură ipoteză, prin art. 46 alin. (3) și art. 49 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, nefiind incident cazul de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, în mod eronat instanța disciplinară a aplicat un caz de suspendare facultativă a judecății la o situație reglementată expres de legiuitor prin prevederi legale speciale, derogatorii de la cele generale.

În susținerea acestei interpretări, recurenta arată că legiuitorul a stabilit termene scurte, imperative, pentru finalizarea verificărilor prealabile și cercetării disciplinare și pentru introducerea acțiunii disciplinare (art. 45 alin. (3) și art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004), pentru ca procedura să se desfășoare cu celeritate și să nu poată fi prelungită în mod nejustificat sau arbitrar, ci numai din motive întemeiate, respectiv pentru punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

Or, în cazul de față, împotriva Sentinței civile nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2018, a fost exercitată calea de atac a recursului, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar primul termen de judecată a fost stabilit la 18 februarie 2021, astfel încât soluționarea definitivă a cauzei se va prelungi cu o perioadă îndelungată de timp.

Recurenta afirmă că, în raport cu datele concrete ale speței, hotărârea definitivă care se va pronunța în Dosarul nr. x/2018 nu are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii prin care se va soluționa acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de disciplină.

Intimatul C. a depus note scrise, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimatul susține că recurenta interpretează eronat dispozițiile incidente cauzei, întrucât prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt incompatibile și nu intră în contradicție cu ipoteza de suspendare prevăzută de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și nu poate fi primită interpretarea propusă de recurentă în sensul că Legea nr. 317/2004, ca lege specială, limitează cazurile de suspendare la cele prevăzute de art. 46 alin. (3) și art. 49 alin. (5) din lege. Se argumentează că în mod eronat recurenta apreciază că dezlegarea cauzei disciplinare nu depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul declarat de Inspecția Judiciară, prin prisma circumstanțelor cauzei deduse judecății și în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Este necontestat că procedura disciplinară este reglementată, în principal, de dispozițiile Legii nr. 317/2004 și de reglementările cu forță juridică inferioară cuprinse și în Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară.

În ceea ce privește judecarea acțiunii disciplinare, art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că "Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta".

În procedura administrativ-jurisdicțională derulată în fața secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, compatibilitatea și, în consecință, aplicabilitatea dispozițiilor C. proc. civ. se analizează în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, iar legalitatea și temeinicia interpretării date de instanța disciplinară este cenzurată de instanța judecătorească, în speță de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin criticile formulate, recurenta combate încheierea atacată atât sub aspectul legalității, cât și din perspectiva oportunității măsurii dispuse.

Sub aspectul legalității, recurenta susține, în esență, că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente în procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, întrucât în cadrul cercetării disciplinare și al judecării acțiunii disciplinare este aplicabil numai cazul special de suspendare reglementat de art. 46 alin. (3) și art. 49 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de C. proc. civ.

În cauză, măsura de suspendare a judecării acțiunii disciplinare a fost dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform căruia "Instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", apreciindu-se că soluționarea cauzei depinde de soluția definitivă ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect acțiunea de contencios administrativ în anularea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară.

Recurenta își întemeiază criticile din recurs pe dispozițiile art. 46 alin. (3) și art. 49 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

Este de observat că situația de suspendare reglementată de dispozițiile legii speciale - art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 - se referă la punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă, ceea ce, în speță, nu exclude compatibilitatea cu procedura disciplinară și aplicabilitatea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care se referă la o altă ipoteză juridică, reprezentată în cauză de înrâurirea pe care soluția ce urmează a fi pronunțată în litigiul de contencios administrativ o are asupra dezlegării acțiunii disciplinare.

În susținerea acestei argumentații la situația de speță, se cuvine a fi luat în considerare și faptul că absența unor reglementări speciale în Legea nr. 317/2004 cu privire la alte cazuri de suspendare - decât cazul prevăzut de art. 46 alin. (3) din Lege - permite instanței învestite cu judecarea cauzei, în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, să analizeze și, după caz, să constate compatibilitatea și să aplice alte ipoteze de suspendare prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține că sunt lipsite de relevanță susținerile din recurs referitoare la termenele scurte fixate de legiuitor în procedura disciplinară. Sub acest aspect, este de observat că, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 317/2004 și din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară, procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor cuprinde trei etape: (i) etapa administrativă, desfășurată de Inspecția Judiciară, care cuprinde două faze: faza verificărilor prealabile (art. 45 din Legea nr. 317/2004 și Secțiunea 1 a Capitolului II din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară) și faza cercetării disciplinare (art. 46 din Legea nr. 317/2004 și Secțiunea a 2-a a Capitolului II din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară); (ii) etapa administrativ-jurisdicțională, care constă în soluționarea de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară (art. 49 din Legea nr. 317/2004); (iii) etapa judiciară, care constă în soluționarea de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor (art. 51 din Legea nr. 317/2004).

Termenele invocate în motivarea recursului sunt reglementate de art. 45 - 46 din Legea nr. 317/2004 și sunt aplicabile numai în faza administrativă, iar nu și în procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că argumentele recurentei nu prezintă relevanță din perspectiva compatibilității dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu procedura desfășurată în fața Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește oportunitatea măsurii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare, în acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține că soluția ce urmează a fi pronunțată în Dosarul nr. x/2018 are înrâurire asupra soluției din cauza disciplinară, deoarece una din apărările pârâtului procuror este întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție judiciară, a căror anulare a fost dispusă în primă instanță în dosarul menționat.

Este adevărat că măsura de suspendare a judecării acțiunii disciplinare are ca efect prelungirea duratei de soluționare a acțiunii disciplinare. Însă, această împrejurare nu este de natură a demonstra, prin ea însăși, netemeinicia măsurii dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a cărei rațiune este de a conferi preeminență legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, iar nu celerități unei judecăți supuse riscului de nelegalitate și netemeinicie. De altfel, sub acest aspect, este de observat că, în Dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată fixat inițial la 18 februarie 2021, iar instanța a admis cererea și a preschimbat termenul la 7 mai 2020 (conform fișei dosarului din sistemul ECRIS).

Pentru toate considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare a încheierii atacate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară.