ÎCCJ, Decizia nr. 230/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâților A., procuror militar șef al secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și B., procuror militar la secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 3P din 3 aprilie 2019, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A., procuror militar șef al secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și B., procuror militar la secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca neîntemeiată.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva hotărârii menționate la pct. II a declarat recurs Inspecția Judiciară.

În argumentarea recursului declarat, Inspecția Judiciară invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

În esență, în ceea ce privește fapta săvârșită de domnul procuror B. se susține că, în mod eronat, a apreciat instanța de disciplină că Dosarul nr. x/2018 și-ar fi pierdut individualitatea prin reunirea sa la Dosarul nr. x/2018, nemaiputând fi apreciat drept o cauză în care să fie incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015, în condițiile în care în continuare sunt efectuate cercetări și cu privire la faptele care formau obiectul dosarului care a fost reunit.

Cu privire la aspectul reținut în cuprinsul hotărârii recurate ca motiv de respingere a acțiunii disciplinare în sensul că atât la momentul începerii cercetării disciplinare, cât și la cel al exercitării acțiunii disciplinare Ordinul nr. 387/2015 era abrogat, recurenta susține că respectivul aspect nu are relevanță în cauză, în condițiile în care atât la data săvârșirii faptelor, cât și la data la care Inspecția Judiciară a fost sesizată Ordinul nr. 387/2015 era în vigoare, iar procurorul B. avea obligația de a-l respecta.

Referitor la fapta săvârșită de către procurorul A., recurenta critică aspectele reținute de instanța disciplinară în cuprinsul hotărârii cu privire la confuzia pe care ar fi făcut-o Inspecția Judiciară între delegare, conform art. 201 C. proc. pen. și care face obiectul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 și desemnarea procurorilor în vederea instrumentării unei cauze, atribuție specifică funcției manageriale de organizare.

Ceea ce nu a fost avut în vedere este faptul că, în analizarea responsabilităților specifice funcției de procuror, instanța de disciplină interpretează dispozițiile legale anterior indicate în concordanță cu rolul procurorului în procesul penal, în lumina prevederilor noului C. proc. pen., în condițiile în care în faza urmăririi penale rolul procurorului prezintă o relevanță deosebită, funcția de urmărire penală stabilind în mod concret atribuțiile acestuia.

Recurenta apreciază că, în mod eronat, instanța disciplinară a reținut și și-a fundamentat motivarea din hotărârea pronunțată pe susținerile și apărările pârâților, în condițiile în care la dosar existau numeroase probe, constând în înscrisuri, care dovedeau că fapta săvârșită de procurorul A. întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Conform dispozițiilor art. 12 din Codul deontologie al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24.08.2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, "Judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu".

Nerespectarea normelor cuprinse în art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 de către pârâtul procuror A. s-a făcut cu intenție, acesta manifestând o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 și respectiv incidența acestor dispoziții legale, recurenta consideră că instanța disciplinară, pe de o parte, nu a avut în vedere întregul material probator, iar pe de altă parte, că nu au fost interpretate în mod obiectiv și just probele administrate în cauză.

Sub aspect subiectiv, atitudinea procurorului s-a manifestat cu bună știință, așadar cu intenție, procurorul urmărind ca prin fapta sa să încalce obligațiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015, astfel încât nu se poate susține că Inspecția Judiciară nu și-ar fi fundamentat în mod corespunzător soluția de exercitare a acțiunii disciplinare.

Prin eludarea dispozițiilor ordinului încălcat, inclusiv de către un procuror cu o funcție de conducere, recurenta apreciază nu numai că se creează un precedent privind lipsa de subordonare a procurorilor, dar, în condițiile în care cauza cu privire la care au fost nesocotite dispoziții interne obligatorii este una controversată, cu vădit impact social, este și de natură a genera suspiciunea în rândul observatorilor că ar putea exista un mod de instrumentare a dosarului, lipsit de imparțialitatea cu care orice magistrat trebuie să abordeze cauzele care îi sunt repartizate.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală, iar în urma rejudecării, admiterea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciara împotriva pârâților procurori B. și A. și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2014, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

IV. Apărările formulate de părți în cauză.

Intimații B. și A. au depus fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din 28 octombrie 2019, Completul de 5 judecători a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în cauză, având în vedere că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele administrative cu caracter normativ, părțile necontestând caracterul de act administrativ cu caracter normativ al Ordinului nr. 387/2015.

Completul de 5 judecători mai reține că ordinul contestat conține reguli generale, de aplicabilitate repetată, iar destinatarii acestora sunt un număr nedeterminat de subiecți, fiind emis în scopul reglementării unei activități judiciare, anume preluarea unor cauze în temeiul art. 325 C. proc. pen.

Astfel, cu privire la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate. În acest caz, instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate este, potrivit alin. (2) al textului legal invocat, competentă să se pronunțe asupra excepției, dacă se constată că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond.

Din interpretarea prevederilor legale enunțate, rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admisibilitatea excepției de nelegalitate este ca actul administrativ vizat de excepție să aibă caracter individual.

Distincția între actele administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter normativ se face raportat la efectele juridice pe care acestea le produc. Actul administrativ normativ conține reguli generale cu aplicabilitate repetată și produce efecte erga omnes. Actele administrative normative se delimitează de cele individuale prin conținutul clar și prin calitatea subiecților. Oricât de restrâns ar fi obiectul de reglementare a actelor administrative normative, acestea își păstrează caracterul normativ atâta timp subiecții nu sunt individual determinați.

În considerarea acestor aspecte, Înalta Curte reține că, în speță, ordinul contestat pe calea excepției de nelegalitate nu întrunește această condiție, întrucât prin conținutul lui și gradul lui de adresabilitate, acest act administrativ, ce reglementează într-un mod impersonal situația unor subiecți care nu sunt determinați, ci doar determinabili, are valoare normativă, nefiind astfel susceptibil de a fi atacat în această modalitate.

Ca atare, excepția de nelegalitate invocată a fost respinsă, ca inadmisibilă.

V. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurenta Inspecția Judiciară, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, considerându-se că, în sarcina procurorilor intimați, trebuia reținută săvârșirea acestei fapte.

Prin hotărârea recurată a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva intimaților pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesară întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri, cu referire la latura obiectivă și latura subiectivă.

Sub aspectul laturii obiective, pentru existența abaterii disciplinare, în afară de elementul material constând în nerespectarea dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, este necesară producerea urmării imediate, constând în deteriorarea încrederii și respectului funcției de magistrat și afectarea imaginii justiției ori a drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane, precum și existența legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită și rezultatul produs.

Sub aspectul laturii subiective, existența abaterii disciplinare presupune nesocotirea conștientă și nejustificată a acelor dispoziții care se circumscriu unor atribuții de serviciu cu caracter administrativ ale magistratului.

Astfel, trebuie dovedit caracterul nejustificat al încălcării obligațiilor cu caracter administrativ ale magistratului.

Poate fi considerată nejustificată acea conduită a magistratului care, deși avea cunoștință de îndatoririle sale și de conținutul actelor normative emise în vederea unei bune administrări a instanței sau parchetului, nu și le-a însușit, ignorând cu intenție aceste obligații și manifestând o atitudine volitivă discreționară, de acceptare sau urmărire a rezultatului vătămător.

Nerespectarea obligațiilor cu caracter administrativ ale magistratului poate avea caracter justificat doar în situația existenței unor motive temeinice și pertinente, a unor circumstanțe personale sau împrejurări obiective care impun, în mod necesar, această conduită.

În speță, secția de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, reținute în sarcina procurorului B., sub aspectul laturii obiective.

Instanța de disciplină a constatat că procurorul B. a dispus delegarea procurorilor C., D. și E. de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București în Dosarul nr. x/2018 al secției Parchetelor Militare, și nu în Dosarul nr. x/2018 al secției Parchetelor Militare, format ca urmare a preluării de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Acest din urmă dosar, prin reunirea la Dosarul nr. x/2018 al secției Parchetelor Militare și-a pierdut individualitatea, nemaiputând fi apreciat drept o cauză în care să fie incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015.

A interpreta că o astfel de interdicție se aplică și cauzei la care a fost conexat un dosar preluat, ar însemna o limitare a aplicării dispozițiilor art. 201 C. proc. pen., deși actele a căror efectuare s-ar impune a fi efectuate prin delegare ar putea viza doar aspecte ce nu au legătură cu cauza preluată.

În aceste condiții, instanța de disciplină a apreciat că nu a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/15 decembrie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât interdicția stabilită în ordin se referă exclusiv la cauzele preluate, iar nu și la cele reunite.

Contrar susținerilor recurentei, Completul de 5 judecători reține, în concordanță cu instanța de disciplină, că Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 387/2015 (Ordinul nr. 387/2015) vizează în mod expres doar cauzele preluate în temeiul art. 325 C. proc. pen., nu și cauzele reunite în procedura prevăzută de art. 63 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 43 - 45 din același cod.

În plus, reunirea cauzelor ar fi trebuit să primeze față de procedura preluării dosarelor, fiind impusă de rațiuni de natură procesuală, dat fiind faptul că sesizările în cauză vizau aceleași fapte și împrejurări, fapt ce a condus, de altfel, și la reunirea dosarelor prin Ordonanța nr. 19/P/2018 din 14.08.2018.

Astfel, procedura de reunire a cauzelor este reglementată în mod distinct în C. proc. pen., prevederile art. 63 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) C. proc. pen. prevăzând, în mod expres, faptul că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, unor parchete de grad diferit, competența de a efectua urmărirea penală în cauzele reunite revine parchetului superior în grad.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (1) raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., reunirea cauzelor se poate dispune din oficiu de procurorul de la parchetul ierarhic superior în grad și nu presupune, în mod obligatoriu, preluarea cauzei de la parchetul ierarhic superior.

Mai mult, în art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 387/2015 se stipulează în mod expres faptul că nu constituie ipoteză de preluare în condițiile art. 325 C. proc. pen. reunirea cauzelor în condițiile art. 63 alin. (1) cu referire la art. 43 - 44 C. proc. pen.

Pe cale de consecință, în speță, procedura de preluare a dosarelor nu era necesară în situația îndeplinirii condițiilor cazurilor de conexitate a cauzelor.

Conexitatea fiind impusă de rațiuni de natură procesuală, se impunea reunirea cauzelor pentru o mai bună înfăptuire a justiției prin instrumentarea lor de către același organ de urmărire penală și în același timp a ambelor sesizări, prin prisma faptului că între cele două cauze exista o strânsă legătură, având același obiect și părți și vizând aceleași fapte și împrejurări, astfel că acestea trebuiau reunite încă de la început, și nu instrumentate distinct.

De altfel, când prorogarea de competență datorată conexării cauzelor este determinată de aplicarea, pentru unele infracțiuni, respectiv pentru unii făptuitori din acele cauze, a unor norme diferite de competență materială sau după calitatea persoanei, cum este cazul în speță, efectul prorogării este obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, dat fiind că prorogarea de competență se realizează întotdeauna în favoarea organului judiciar superior în grad.

Privită din acest context, rezultă că emiterea Ordonanței nr. 18/P/2018 din 14.08.2018 privind delegarea celor trei procurori să efectueze acte de urmărire penală nu reprezintă o încălcare a art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015.

Dintr-un alt punct de vedere, justificarea delegării procurorilor militari C., D. și E. se regăsește și în situația resurselor umane de la nivelul secției Parchetelor Militare și a parchetelor militare ierarhic inferioare, corelată cu obligativitatea efectuării urmăririi penale nemijlocit de către procurori militari, iar nu de către ofițeri de politie judiciară, așa cum dispune expres art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

După cum rezultă din înscrisurile administrate la dosarul cauzei, pe rolul secției Parchetelor Militare se aflau cauze de o complexitate deosebită, pentru a căror rezolvare s-au constituit colective de procurori militari.

Cum și cauza din Dosarul nr. x/2018 privind posibilele infracțiuni săvârșite cu prilejul manifestației din Piața Victoriei de la 10 august 2018 avea un grad sporit de complexitate, raportat la numărul foarte mare de persoane implicate în evenimentul ce urma a fi cercetat, și presupunea un volum foarte mare al activităților de urmărire penală, era necesară antrenarea mai multor anchetatori.

În aceste circumstanțe, delegarea unor procurori militari prin Ordonanța nr. 18/P/2018 din 14.08.2018, măsură procesuală ce a vizat soluționarea cu celeritate a cauzei, are un caracter justificativ, nefiind întrunită, astfel, cerința nerespectării în mod nejustificat impusă de art. 99 lit. m) din Legea nr. 304/2004 pentru existența abaterii disciplinare.

Mai mult, ulterior săvârșirii faptei imputate procurorilor cercetați, Ordinul nr. 387/2015 a fost abrogat prin Ordinul nr. 193/22.08.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, această împrejurare reprezentând o dovadă de circumstanțiere a măsurilor de delegare dispuse în perioada cât Ordinul nr. 387/2015 a fost în vigoare, faptul că însuși emitentul ordinului a dispus abrogarea lui, fără a constitui o cauză de exonerare a răspunderii disciplinare, întărind caracterul justificativ al măsurilor procesuale dispuse de magistrații intimați. De altfel, acesta a fost și sensul avut în vedere de instanța disciplinară atunci când s-a referit la abrogarea ordinului respectiv.

Pentru aceste considerente, Completul de 5 judecători reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, atât sub aspectul laturii obiective, lipsind elementul material, cât și sub aspectul laturii subiective, nefiind îndeplinită cerința caracterului nejustificat al încălcării.

În ceea ce-l privește pe procurorul A., instanța de disciplină a reținut că i se impută faptul că "prin emiterea ordinului rezolutiv de desemnare spre instrumentarea dosarului nr. x/2018 la secția Parchetelor Militare, a procurorilor militari C., la 20.08.2018, delegat din data de 20.08.2018 de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și F., la data de 20.08.2018, delegat din data de 01.08.2018 de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/15 decembrie 2015 al procurorului general privind condițiile restrictive de preluare a cauzelor, prin care se interzice efectuarea actelor de urmărire penală prin delegarea procurorilor din cadrul parchetului de la care s-a dispus preluarea".

Instanța de disciplină a reținut că repartizarea dosarelor procurorilor din subordine nu echivalează cu delegarea acestora de a efectua acte de urmărire penală, în sensul dispozițiilor art. 201 C. proc. pen., dispoziții care fac și obiectul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, instanța disciplinară a constatat că faptele reținute în sarcina procurorului militar șef A. nu se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Deși critică aspectele reținute de instanța disciplinară în cuprinsul hotărârii cu privire la confuzia pe care ar fi făcut-o Inspecția Judiciară între delegare, conform art. 201 C. proc. pen. și desemnarea procurorilor în vederea instrumentării unei cauze, recurenta nu dezvoltă motivele pentru care consideră că hotărârea atacată este greșită în acest sens.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 și respectiv incidența acestor dispoziții legale, recurenta consideră că instanța disciplinară, pe de o parte, nu a avut în vedere întregul material probator, fiind reținute doar apărările și susținerile intimaților procurori, iar pe de altă parte, că nu au fost interpretate în mod obiectiv și just probele administrate în cauză.

Este de relevat că, din examinarea hotărârii recurate, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției, astfel încât se vor înlătura, ca inadecvate, aprecierile generice ale recurentei, vizând caracterul formal al examinării, preluarea necritică a susținerilor din întâmpinările formulate în cauză, lipsa suportului probator ori interpretarea incorectă a materialului probator.

În acest context, în deplin acord cu instanța de disciplină, Completul de 5 judecători reține că nu a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/15 decembrie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât interdicția stabilită în ordin se referă exclusiv la cauzele preluate, iar nu și la cele reunite, pentru motivele dezvoltate mai sus, atunci când a fost analizată fapta imputată procurorului B.

Pe de altă parte, Completul de 5 judecători constată că fapta imputată procurorului A. ar consta în aceea că a emis ordinele rezolutive din 20.08.2018 prin care, în calitate de procuror militar șef de secție, a desemnat să instrumenteze Dosarul nr. x/2018, înregistrat la secția Parchetelor Militare, pe procurorii C. (delegat din 20.08.2018 de la PMTM București) și F. (delegat din 01.08.2018 de la PMTM București), încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015.

Potrivit art. 42 alin. (3) lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2337/C/30 mai 2018, dispoziții în vigoare și la momentul desemnării procurorilor în vederea instrumentării dosarului, procurorul militar șef secție repartizează procurorilor spre soluționare dosarele penale și celelalte lucrări înregistrate în secție potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) lit. b), care se aplică în mod corespunzător. Aceste din urmă dispoziții se referă la criteriile obiective ce trebuie avute în vedere la repartizarea dosarelor, respectiv: specializare, aptitudini, experiență, numărul de dosare aflate în lucru și gradul lor de complexitate, specificul fiecărui caz în parte, cazurile de incompatibilitate și conflict de interese, în măsura în care acestea sunt cunoscute, precum și alte situații deosebite.

Prin urmare, desemnarea procurorilor în vederea instrumentării unei cauze reprezintă o atribuție specifică funcției manageriale, de conducere, ce vizează activitățile și procesele de muncă necesare pentru realizarea obiectivelor propuse și punerea în practică a programelor de activitate.

În schimb, delegarea prevăzută de art. 201 C. proc. pen. și care face obiectul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 387/2015 reprezintă o activitate procesuală care, printr-o deplasare limitată de competență teritorială, de la un organ de urmărire penală legal competent într-o cauză penală la un alt organ, permite efectuarea unui act procedural necesar cauzei, îndeplinindu-se în acest fel obiectivul aflării la timp și în mod complet a adevărului cu privire la faptă și făptuitor.

Pe cale de consecință, astfel cum a reținut, în mod legal, instanța de disciplină, repartizarea dosarelor procurorilor din subordine, atribuție administrativă a procurorului militar șef de secție, nu echivalează cu activitatea procesuală de delegare a procurorilor de a efectua acte de urmărire penală, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 201 C. proc. pen.

Mai mult decât atât, la data emiterii ordinelor rezolutive din 20.08.2018, cei doi procurori militari desemnați, C. și F., erau delegați la secția Parchetelor Militare, în funcție de execuție, respectiv de șef al Biroului Judiciar, fiind astfel în subordinea directă a procurorului militar șef de secție A.

În plus, delegarea procurorilor în interesul serviciului, la momentul la care au fost emise ordinele de delegare a procurorilor F. și C. de la PMTM București la secția Parchetelor Militare, era o atribuție a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vigoare la acel moment], care a și emis ordinele în acest sens, astfel că analiza oportunității delegării procurorilor în funcții de execuție la secția Parchetelor Militare reprezenta, la momentul delegării procurorilor F. și C., atribuția exclusivă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, faptele reținute în sarcina procurorului militar șef A. nu se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, fiind astfel exclusă existența abaterii disciplinare și, implicit, atragerea răspunderii disciplinare, în lipsa unuia dintre elementele constitutive ale acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul Inspecției Judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 3P din 3 aprilie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN