ÎCCJ, Decizia nr. 1/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin Acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), procurorului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și m) din aceeași lege.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 3P din 26 aprilie 2018, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele:

A admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat procurorului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din aceeași lege.

A respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului procuror A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca neîntemeiată.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva hotărârii menționate la pct. II au declarat recurs atât Inspecția Judiciară cât și A.

IV. Recursul titularului acțiunii disciplinare.

În argumentarea recursului declarat, Inspecția Judiciară invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

Prima critică vizează aplicarea eronată a normelor de drept referitoare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce privește latura subiectivă, întrucât, pe de o parte, nu a fost avut în vedere întregul material probator, iar, pe de altă parte, nu au fost interpretate în mod obiectiv just probele administrate în cauză.

Sub aspect obiectiv, atitudinea pasivă a procurorului s-a manifestat cu bună știință, așadar cu intenție și constă în lipsa diligenței și a oricărei justificări.

În mod eronat s-a reținut că magistratul procuror a dat întâietate cauzelor cu propunere de trimitere în judecată, când în realitate din probatoriul administrat a rezultat un număr de 25 de dosare mai vechi de 5 ani - dintre care 16 dosare din anul 2012, cu propunere de trimitere în judecată și alte 13 dosare din anul 2013, cu propunere de trimitere în judecată - care au fost lăsate în nelucrare.

În condițiile în care nu au fost constate indicii ale existenței unor cauze care să justifice pasivitatea manifestată de procuror, rezultă cu certitudine că lăsarea în nelucrare a dosarelor este imputabilă procurorului.

Consideră că, în cuprinsul hotărârii, au fost reținute în mod greșit și consecințele faptelor săvârșite de procuror.

De asemenea, în ceea ce privește forma de vinovăție care caracterizează faptele comise, în raport de materialul probator administrat în cauză, sub aspectul laturii subiective, se apreciază că modul în care procurorul a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției prin lăsarea unor cauze în nelucrare timp de peste 6 ani.

Se consideră că forma vinovăției care caracterizează faptele comise este cea a gravei neglijențe în forma culpei grave, și nicidecum cea a culpei scuzabile, astfel cum a apreciat instanța disciplinară.

Prin urmare, se apreciază că apărările magistratului cercetat disciplinar nu au niciun suport legal pentru constatarea nevinovăției sale, în condițiile care chiar și la un volum foarte mare de activitate, care de altfel nici nu a fost contestat, nu este admisibil ca într-o perioadă de 6 ani de zile să fie lăsate atât de multe cauze în nelucrare, procurorul manifestând o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție.

Cea de-a doua critică care se aduce hotărârii recurate se referă la modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancțiunii aplicată în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, opinând că, în raport de împrejurările săvârșirii faptei și de consecințele acesteia, se justifică aplicarea unei sancțiuni mai aspre, de natură a-l atenționa pe procurorul A. cu privire la conduita viitoare a acestuia relativ la instrumentarea/soluționarea cauzelor.

Se susține că, prin experiența acumulată, cu atât mai mult cu cât în perioada 2012 - 2017 magistratul procuror a ocupat și funcții de conducere, fiind prim-procuror adjunct în perioada 2012 - 2014 și respectiv prim-procuror în perioada 2014 - 2017, avea obligația să cunoască și să respecte normele de procedură și principiile ce guvernează activitatea de procuror.

Menționează că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care prin Decizia nr. 38/24.03.2014 a Completului de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2013 a statuat că "cu o mare vechime acumulată în funcția de magistrat, procurorul în cauză ar fi trebuit, prin experiența acumulată, să cunoască și să respecte normele de procedură și principiile ce guvernează această activitate (...)."

V. Recursul formulat de procuror A.

În argumentarea recursului declarat ce privește doar partea privind aplicarea sancțiunii disciplinare, pârâtul procuror invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

Se susține că a fost aplicat greșit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, întrucât textul respectiv vizează exclusiv situația în care magistratul încalcă dispozițiile sau deciziile conducătorului instanței sau parchetului în cadrul căruia funcționează, iar nu și pentru situațiile când aceste decizii sau dispoziții sunt date de conducătorii ierarhici superiori conducătorului instanței sau parchetului respectiv.

Prin compararea conținutului constitutiv al abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m), respectiv art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, văzând și reglementările din art. 64 și 65 din Legea nr. 304/2004, se poate observa că legiuitorul a făcut cuvenita distincție între deciziile conducătorului parchetului și cele ale procurorului ierarhic superior: procurorul general al parchetului de pe lângă o curte de apel este procuror ierarhic superior, dar nu este și conducător al parchetelor ierarhic superioare.

Pe de altă parte, în interpretarea dată de instanța disciplinară se face vorbire despre principiul controlului ierarhic ce ar sta la baza obligației de conformare a conducătorului la dispozițiile conducătorului parchetului ierarhic superior. Este o chestiune de necontestat, numai că temeiul legal premisă nu îl constituie acest principiu, ci dispoziția art. 65 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ("Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv"), așa cum în cazul instanțelor judecătorești premisa legală o constituie dispoziția din art. 43 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ("Fiecare instanță judecătorească este condusă de un președinte care exercită atribuțiile manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia").

Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare imputate, se arată că omisiunea de raportare a avut drept justificare încercarea de a nu pune întreaga unitate de parchet într-o lumină proastă, iar, pe de altă parte, a sperat că va soluționa aceste dosare.

În ceea ce privește urmarea produsă, se argumentează că se poate discuta de o singură urmare: împiedicarea luării măsurilor apreciate ca fiind legale și oportune de către conducerile parchetelor superioare, precizându-se că în acțiunea disciplinară și hotărârea recurată nu se face referire la vreo măsură care a fost luată de către șefii parchetelor ierarhic superioare în cazurile în care la parchetele ierarhic inferioare s-a constatat că un număr relativ mare de cauze nu au fost soluționate în termene scurte.

În lipsa unor asemenea exemple, nu se poate susține că recurentul procuror a împiedicat posibile măsuri organizatorice de redistribuire a dosarelor cu care era supraîncărcată unitatea de parchet pe care a condus-o.

VI. Apărările formulate de părți

Recurentul procuror A. a depus întâmpinare la recursul formulat de Inspecția Judiciară, prin care a solicitat respingerea recursului acestei părți, ca nefondat, expunând argumente în combaterea criticilor recurentei, în sensul respingerii recursului Inspecției Judiciare și admiterii recursului său.

VII. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către titularul acțiunii disciplinare, nu poate fi reținut.

Criticile titularului acțiunii disciplinare privind nelegalitatea înlăturării răspunderii disciplinare a judecătorului recurent pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) în ambele variante normative ale tezei I și tezei a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt neîntemeiate.

În cadrul cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că în sarcina magistratului pârât nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Or, în raport cu prevederile art. 322 din noul C. proc. pen., respectarea dispozițiilor referitoare la verificarea lucrărilor de urmărire penală și pronunțarea asupra acestora de către procuror, în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală, potrivit art. 320 și 321 alin. (1) din același cod, reprezintă îndatoriri de serviciu.

Ca atare, neîndeplinirea acestor obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, sub un prim aspect, în raport cu prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", pentru a constitui abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite respectivele condiții.

În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestuia, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii subiective și obiective a acestora.

Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât aceste condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.

Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale referitoare la justiție în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și "nex cauzal".

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

În speță, pentru a se stabili întrunirea cumulativă a elementelor abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în ambele variante normative ale tezei I și tezei a II-a, urma a se examina și dacă încălcarea sau nesocotirea acestor dispoziții au caracter imputabil, dacă au fost săvârșite cu vinovăție, respectiv dacă se poate reține, cumulativ, existența factorului intelectiv și a celui volitiv.

Pe bună dreptate, însă, instanța de disciplină a reținut că, sub aspectul laturii subiective, faptele recurentului procuror nu sunt de natură a-i atrage acestuia răspunderea disciplinară.

Una din condițiile pentru existența acestei abateri disciplinare este imputabilitatea, care trebuie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiții: repetabilitatea și nerespectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a lucrărilor.

Este exclusă existența abaterii disciplinare în ipoteza în care soluționarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.

Abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este, sub aspect juridic, consecința nerespectării obligației stipulate la art. 91 alin. (1) din aceeași lege, conform căreia "Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora (…)".

Aceste dispoziții legale trebuie aplicate, însă, în corelație cu dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. o) și art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora una dintre atribuțiile acestui organism, prin cele două secții a sale - pentru procurori și, respectiv, pentru judecători - este aceea de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete și instanțe.

Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere concluziile Avizului nr. 2 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE - Strasbourg, 23 noiembrie 2001), potrivit cărora "(…) statele trebuie să revizuiască prevederile existente privind finanțarea și administrarea instanțelor. CCJE atrage atenția îndeosebi asupra necesității de a aloca resurse suficiente instanțelor pentru a le da acestora posibilitatea să funcționeze în conformitate cu standardele stipulate de articolul 6 al Convenției europene privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului."(pct. 14 al Avizului nr. 2).

Deși îi vizează doar pe judecători, acest aviz poate fi avut în vedere și în ceea ce-i privește pe procurori, ținând cont că, în România, noțiunile de "autoritate judecătorească" și "magistratură" îi includ atât pe judecători, cât și pe procurori, cele două categorii de magistrați activând în cadrul instanțelor judecătorești, respectiv al Ministerului Public, autorități prevăzute de Constituția României în cadrul aceluiași capitol - Cap. VI, intitulat "Autoritatea judecătorească" (art. 124 - 134).

În speță, principala cauză care a determinat crearea situației de fapt, corect stabilită de secția pentru procurori și necontestată de recurentă, constă în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, dovedit de actele dosarului, faptul că pe lângă activitatea de execuție a îndeplinit și funcții de conducere, precum și problemele personale ale magistratului.

În acest sens, s-a reținut că pe lângă activitatea impusă de îndeplinirea funcțiilor de conducere, recurentul procuror și-a repartizat spre soluționare și dosare penale, întocmind un număr semnificativ de rechizitorii, instanța de disciplină constatând că recurentul procuror a depășit media numărului de rechizitorii per procuror: astfel, în anul 2012 a emis un număr de 33 de rechizitorii din totalul de 161 emise de unitatea de parchet, în anul 2013 a emis 84 de rechizitorii din totalul de 261, în anul 2014, 51 din 256, în anul 2015, 81 din 232, în anul 2016, 96 din 227, iar în anul 2017 a emis un număr de 69 de rechizitorii din totalul de 182.

Pe lângă aceste rechizitorii, volumul de activitate al procurorului recurent a cuprins și alte soluții de netrimitere în judecată, respectiv: 311 în 2012, 364 în 2013, 139 în 2014, 129 în 2015, 144 în 2016 și 281 în 2017.

La aceste lucrări s-au adăugat și cele specifice activității de conducere, precum semnarea adreselor de înregistrare a dosarelor, soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor, verificarea lucrărilor din compartimentul judiciar, activitatea de îndrumare a procurorilor stagiari, primirea petenților în audiență etc.

Rezultă, așadar, că nesoluționarea în termen a celor 74 de dosare repartizate este consecința, în principal, a unor factori de ordin obiectiv, constând în volumul mare al activității desfășurate de magistrat, funcției de conducere avute în perioada de referință și a activităților aferente specifice acesteia, iar nu a unor "motive imputabile"acestuia, așa cum o cer dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Mai mult decât atât, contrar susținerilor recurentei Inspecția Judiciară, împrejurările obiective, incluzând circumstanțele învederate de recurentul procuror și dovedite de probatoriul administrat, privind volumul mare de activitate, pentru care personalul din unitatea de parchet nu era suficient, magistratul fiind obligat să exercite, pe lângă activitățile impuse de funcția de conducere și multe atribuții de execuție alături de colegii procurori și în egală măsură cu aceștia, atestă că faptele și atitudinea ce-i sunt reproșate nu s-au datorat unei lipse nejustificate de preocupare din partea sa.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din actele dosarului, recurentul procuror a dat dovadă de interes și a manifestat diligență în soluționarea dosarelor, stând peste orele de program și venind la serviciu inclusiv la sfârșit de săptămână, fiind preocupat de calitatea muncii prestate, ceea ce poate conduce la întârzieri în efectuarea altor lucrări, în absența unei normări a muncii și în condițiile unor resurse umane deficitare de desfășurare a activității în cadrul unității parchetului respectiv, confirmate de materialul probator administrat în cauză.

Aceste aspecte, coroborate, creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului și producerii de erori/întârzieri în activitate; de asemenea, apariția problemelor de ordin personal, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiție, inclusiv sub aspectul celerității soluționării lucrărilor.

Se constată, așadar, că, în cauză, în mod legal, instanța de disciplină a constatat că, sub aspectul laturii subiective, fapta magistratului se circumscrie unei culpe scuzabile, iar nu gravei neglijențe susținute de recurenta Inspecția Judiciară, astfel că lipsește caracterul imputabil al faptei recurentului, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Din această perspectivă, se constată netemeinicia criticilor formulate de recurenta Inspecția Judiciară.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptei săvârșite și conform caracterului gradual al aplicării sancțiunii disciplinare, se reține că instanța de disciplină cu temei a apreciat că este justificată aplicarea unei sancțiuni care să îi atragă atenția magistratului asupra gravității faptei și să îl determine ca, pe viitor, să evite un comportament similar, aplicând corect criteriile de individualizare în funcție de împrejurările concrete în care a fost săvârșită abaterea, de gravitatea și urmările acesteia, precum și în considerarea circumstanțelor personale și profesionale ale magistratului.

În raport cu toate aceste împrejurări, prin aplicarea sancțiunii disciplinare este necesar să își găsească reflectare și principiul proporționalității dintre faptă și riposta societății, după cum trebuie luate în considerare și celelalte circumstanțe relevante în cauză.

În acest sens, se reține că, potrivit pct. 5.1. din Carta Europeană privind Statutul judecătorilor (Strasbourg, 8 - 10 iulie 1998):

"(…) Gravitatea sancțiunilor aplicabile este precizată prin statut și aplicarea acestora este supusă principiului proporționalității.(…)".

În plus, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, la aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de lege, un alt criteriu de care instanța de disciplină trebuia să țină seama, pe lângă aspectul sus-menționat, îl reprezintă și circumstanțele personale ale magistratului, deci întregul context în care s-au săvârșit respectivele abateri.

Prin urmare, este lipsită de relevanța propusă și referirea expresă la o anumită hotărâre din jurisprudența instanței de disciplină, menționată în acest context, referitoare la experiența profesională a magistratului sancționat, deoarece respectiva hotărâre este rezultată dintr-o altă situație de fapt.

În atare situație și ținând cont de faptul că, din actele dosarului, rezultă că s-au avut în vedere toate criteriile de individualizare și de proporționalitate specifice angajării răspunderii disciplinare, se constată o adecvată alegere a sancțiunii aplicate, astfel încât, se vor înlătura, ca netemeinice, și criticile formulate din această perspectivă, ceea ce impune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Inspecția Judiciară.

În ce privește criticile formulate de recurentul procuror referitoare la aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, se reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succedă.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 constă în "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".

Recurentul procuror susține că dispozițiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 se aplică exclusiv pentru situațiile în care magistratul încalcă dispozițiile sau deciziile conducătorului instanței sau parchetului în care funcționează, iar nu și pentru situațiile când aceste decizii sau dispoziții sunt date de conducătorii ierarhici superiori conducătorului instanței sau parchetului inferior, opinând că, prin compararea conținutului constitutiv al abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m), respectiv art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, în raport cu prevederile art. 64 și 65 din Legea nr. 304/2004, se observă că legiuitorul a făcut distincția între conducătorul parchetului și procurorul ierarhic superior: procurorul general al parchetului de pe lângă o curte de apel este procuror ierarhic superior, dar nu este și conducător al parchetelor ierarhic inferioare.

Sub aspectul laturii subiective și al urmării produse, recurentul procuror arată că omisiunea de raportare a avut drept justificare încercarea de nu pune unitatea de parchet într-o lumină proastă, sperând că va soluționa acele dosare, iar urmarea produsă nu există, întrucât nu a fost luată vreo măsură de către șefii parchetelor ierarhic superioare în cazurile în care la parchetele ierarhic inferioare s-a constatat un număr relativ mare de cauze care nu au fost soluționate în termen.

Este necontestat faptul că recurentul procuror a acționat contrar Ordinului nr. 35/12.10.2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, neraportând pe cale ierarhică situația dosarelor mai vechi de 6 luni de la data înregistrării la parchet a referatelor cu propunere de clasare, renunțare la urmărire penală și trimitere în judecată.

Contrar susținerilor recurentului procuror, se reține că procurorul general al parchetului de pe lângă o curte de apel are un drept de control general asupra unităților de parchet din circumscripție din punct de vedere "al administrării".

Astfel, conform art. 132 alin. (1) din Constituția României, activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic.

Potrivit principiului controlului ierarhic, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal în cadrul căruia procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului acelui parchet, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior [art. 65 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004].

Esența acestui principiu constă, pe de o parte, în exercitarea de către procurorii cu funcții de conducere a unui control asupra actelor, măsurilor și soluțiilor adoptate de procurorii din subordine, iar pe de altă parte, în exercitarea unui control de tip administrativ.

Conținutul și limitele exercitării controlului sunt stabilite prin dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, C. proc. pen. și Regulamentele de organizare și funcționare a parchetelor, a Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Astfel, potrivit art. 92 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercită și atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din circumscripție.

Dispozițiile regulamentare reiau prevederile Legii nr. 304/2004 și ale C. proc. pen. privitoare la controlul jurisdicțional exercitat de conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic și stabilesc cadrul controlului de tip administrativ.

Conform art. 77 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel organizează, coordonează și conduce activitatea parchetului de pe lângă curtea de apel și a celorlalte parchete din circumscripție, potrivit legii și ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, răspunzând de îndeplinirea sarcinilor ce îi revin.

Prin urmare, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunal au un drept de control general asupra unităților de parchet din circumscripție, din punct de vedere "al administrării", în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Structura piramidală a Ministerului Public, consacrată de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și reluată în dispozițiile regulamentare, se transpune în aria decizională de tip administrativ în obligativitatea îndeplinirii ordinilor emise de conducătorii ierarhici după cum urmează:

- ordinele cu caracter intern emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea atribuțiilor de conducere, coordonare și control ce-i revin în calitate de conducător al Ministerului Public, sunt obligatorii pentru toate parchetele indiferent de treapta ierarhică pe care se situează;

- ordinele emise de procurorii generali și de prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale în exercitarea atribuțiilor de conducere, coordonare și control sunt obligatorii pentru parchetele din raza de competență a acestora;

- dispozițiile scrise, date de conducătorul parchetului în conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii din subordinea sa;

- dispozițiile date în scris și în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ierarhic superior sunt obligatorii pentru conducătorul parchetului ierarhic inferior care i se subordonează.

Așadar, distincția pe care legiuitorul a făcut-o în prevederile art. 99 lit. g) și m) din Legea nr. 304/2004 și la care face referire recurentul procuror constă în faptul că noțiunea de procuror ierarhic cu care operează legiuitorul în dispozițiile art. 99 lit. g) este mai largă decât aceea de conducător al parchetului folosită în textul art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Procurorul ierarhic este cel care deține o funcție de conducere și, în raport de poziția procurorului obligat să se conformeze dispoziției acestuia, se situează pe o treaptă superioară în structura parchetelor.

Din interpretarea sistematică și gramaticală a dispozițiilor art. 99 lit. g) și m) se desprinde concluzia potrivit căreia în conținutul noțiunii de "dispoziție", utilizat de legiuitor în textul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g), intră deciziile de tip administrativ, date, în scris și în conformitate cu legea, de procurorii ierarhici, alții decât conducătorii de parchete, pentru această din urmă ipoteză existând o prevedere specială, lit. m).

În raport cu dispozițiile imperative ale art. 64 alin. (1), ale art. 65 alin. (1) și (2) și art. 92 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, respectarea dispozițiilor procurorului general în exercitarea atribuțiilor de conducere, coordonare și control, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru parchetele din raza de competență a acestora, reprezentând o îndatorire de serviciu.

Aceste dispoziții vin în completarea prevederilor art. 62 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, imparțialității și controlului ierarhic.

Interpretarea prevederilor normative menționate, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată și ale art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, precum și la situația speței, susține cele reținute de instanța de disciplină cu privire la nerespectarea dispoziției cu caracter administrativ dispusă în conformitate cu legea de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Ca atare, neraportarea pe cale ierarhică a situației dosarelor mai vechi de 6 luni de la data înregistrării la parchet a referatelor cu propunere de clasare, renunțare la urmărire penală și trimitere în judecată, contrar celor dispuse prin Ordinul nr. 35/12.10.2015, constituie după cum, pe bună dreptate, s-a reținut, o încălcare nejustificată a unei dispoziții administrative legale.

În acest context trebuie precizat că recurentul încearcă să minimalizeze principiul subordonării și controlului ierarhic ce caracterizează activitatea în cadrul parchetelor, dând o interpretare proprie noțiunii de conducător de parchet din textul legal incident, lit. m) a art. 99 din Legea nr. 304/2004, afirmând că noțiunea de conducător de parchet nu se poate referi decât la conducătorul unității de parchet din care procurorul face parte, interpretare care ar conduce la o distincție pe care textul respectiv nu o conține, or, potrivit adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, unde legea (norma juridică) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

De asemenea, secția pentru procurori a stabilit în mod corect și latura subiectivă a abaterii disciplinare, în sensul că a reținut intenția directă, ambii factori, intelectiv și volitiv, fiind demonstrați de modul în care, în mod neechivoc, magistratul a eludat fără nicio justificare dispozițiile administrative în discuție.

Susținerile recurentului procuror, în sensul că, sub aspectul laturii subiective și al urmării produse, omisiunea de raportare a avut drept justificare încercarea de nu pune unitatea de parchet într-o lumină proastă, sperând că va soluționa acele dosare, iar urmarea produsă nu există, întrucât nu a fost luată vreo măsură de către șefii parchetelor ierarhic superioare, nu pot fi reținute, acestea rezultând dintr-o interpretare subiectivă, fără niciun suport în conținutul ordinului în discuție și care sunt contrazise și de ansamblul probator administrat sub acest aspect.

În raport cu cele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, relativ la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, a fost corect reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, așa încât argumentele recurentului procuror nu pot fi primite.

În consecință, nerespectarea Ordinului nr. 35/12.10.2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

VIII. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Inspecția Judiciară și de pârâtul A. împotriva Hotărârii nr. 3P din 26 aprilie 2018, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,14 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN